Nu s-a invocat în cauză existenţa vreunor probleme medicale ale apelantului, care l-ar împiedica să presteze muncă mai mult de 2 ore/zi, astfel cum a încheiat contract cu angajatorul său.

Prin sentinţa civilă nr. 2543 din data de 08.04.2015, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7714/1182/2014 s-a admis cererea formulată de reclamanta B. L. S. M., asistată de B. C.-E. în contradictoriu cu pârâtul B. C., a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei pensii de întreţinere în sumă de 350 lei/lunar, începând cu data introducerii cererii, 22.07.2014 şi până la împlinirea vârstei de 18 de ani şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că potrivit certificatului de naştere seria N.T. nr. 198946 (f.8) reclamanta B. L. S. M., născută la data de 26 august 1997 este fiica pârâtului B. C.-S..

Mama reclamantei, B. C.-E., în şedinţă publică a declarat că este căsătorită cu pârâtul, dar  în prezent sunt despărţiţi în fapt, arătând că acesta nu mai are alţi copii în întreţinere. Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În drept, potrivit art. 483 alin. 3 coroborat cu art. 487 din Codul civil, ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori, având dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului.

Una dintre aceste obligaţii ce incumbă în egală măsură ambilor părinţi este obligaţia de întreţinere, art.516 alin.1 din Codul civil dispunând că această obligaţie există între rudele în linie dreaptă, text de lege ce va fi coroborat cu art.499 alin.1 din Codul civil, conform căruia tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

Totodată, art.525 alin.1 din Codul civil prevede că minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 529 alin.1 din Codul civil, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar conform alin. 2, când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

În ceea ce priveşte primul criteriu de stabilire a cuantumului întreţinerii, instanţa a constatat că reclamanta este minoră, fiind născută la data de 26 august 1997, legea prezumând starea de nevoie în care se află.

De asemenea, instanţa a reţinut că reclamanta se află într-o stare medicală precară, fiind încadrată în gradul de handicap grav cu asistent personal, conform certificatului nr. 727 din data de 19.09.2013 (f.9).

Referitor la celălalt criteriu stabilit de art. 529 din Codul civil, instanţa a constatat că pârâtul  este angajat al S.C T. S.R.L. şi obţine venituri brute în cuantum de 2574 lei. (f.42).

La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere instanţa a avut în vedere prevederile legale sus amintite, raportându-se la veniturile nete obţinute de pârât, respectiv venitul net lunar în cuantum de 1815 lei.

În raport de aceste considerente şi textele legale sus amintite ce fixează doar un plafon maximal ce urmează a fi avut în vedere de instanţele de judecată, la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, instanţa a stabilit în sarcina pârâtului şi în favoarea reclamantei o pensie de întreţinere lunară, în cuantum de 350 lei, apreciind că acest cuantum răspunde nevoilor actuale ale creditorului întreţinerii, începând cu data introducerii cererii, 22.07.2014 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Având în vedere dispoziţiile art. 453, alin.1 Cod pr. civ. şi soluţia pronunţată în cauză, instanţa a obligat pârâtul, la plata către reclamantă a sumei de 520 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei (f.12) şi onorariu avocat în cuantum de 500 de lei (f.44).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B. C. S., solicitând a se dispune schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul stabilirii pensiei de întreţinere raportat la venitul real al apelantului sau la venitul minim garantat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că veniturile apelantului nu sunt de 1815 lei/luna astfel cum retine instanţa de fond, sunt mult sub această valoare, dovada fiind actul adiţional la contractul de munca conform căruia venitul brut al apelantului se situează la valoarea de 245 lei/luna, acesta fiind încadrat cu timp parţial de muncă la SC T. SRL. De asemenea conform Raportului per salariat se poate observa faptul ca apelantul nu a avut niciodată venituri mai mari de 245 lei/luna. Susţinerile instanţei referitoare la faptul ca apelantul obţine venituri brute în cuantum de 2574 lei sunt eronate, acesta este venitul anual pentru anul 2014, astfel cum reiese si din adresa depusa de ANAF Baia Mare, iar nu venitul lunar.

Apelantul a mai precizat că nu a fost niciodată angajatul SC T. G. SRL, ci al SC T. SRL, astfel instanţa de fond ar fi trebuit să ceară relaţii privind veniturile de la SC T. SRL. Este adevărat că între SC T. G. SRL şi SC T. SRL există un contract de dispecerizare, însă acest contract se refera exclusiv la relaţiile contractuale dintre cele două societăţi şi nu are nicio legătura cu apelantul.

Prin întâmpinare intimatele s-au opus admiterii apelului, arătând că apărările apelantului sunt nefondate întrucât chiar dacă apelantul ar realiza un venit lunar de 245 lei, consideră că suma minimă la care apelantul ar trebui să achite pensie de întreţinere ar fi salariul minim pe economic de 975 Lei.

Prin răspunsul la întâmpinare apelantul a arătat că, chiar în condiţiile în care ne raportăm la venitul minim pe economie de 975 lei suma maximă la care ar putea fi obligat este de 243,75 lei, deci mult mai puţin decât cea stabilită de instanţa fondului.

Analizând sentinţa apelată, Tribunalul a reținut următoarele:

În limita motivelor de apel, se constată că în mod greşit prima instanţă s-a raportat în determinarea noţiunii de „mijloace” ale debitorului, la suma de 1815 lei.

Apelantul este angajat la SC T. SRL cu contract individual de muncă, cu timp parţial de 2 ore/zi, iar declaraţia informativă 205 depusă în extras la fila 42 dosar vizează veniturile anuale, nu lunare.

Din cuprinsul adresei nr. 29/18.12.2015 comunicată instanţei de SC T. SRL rezultă că în perioada ianuarie-decembrie 2014 apelantul a realizat venituri nete de 188 lei/lună; în perioada ianuarie-iunie 2015, de 205 lei/lună, iar din luna iulie 2015, de 215 lei/lună. La acest venituri, cuantumul pensiei de întreţinere pe care apelantul o putea plăti fiicei sale, conform procentului legal, este de 47 lei pentru anul 2014; 51,25 lei în perioada ianuarie-iunie 2015 şi 53,75 lei ulterior.

Mai trebuie reţinut însă că nu s-a invocat în cauză existenţa vreunor probleme medicale ale apelantului, care l-ar împiedica să presteze muncă mai mult de 2 ore/zi, astfel cum a încheiat contract cu angajatorul său.

Potrivit art. 1 alin. 2 din HG nr. 871/2013 în perioada 1 iulie -31 decembrie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună a fost de 900 lei. Apoi, conform HG 1091/2014, în perioada 1 ianuarie 2015-30 iunie 2015, salariul de bază a fost de 975 lei lunar, iar din iulie 2015, de 1050 lei lunar.

Întrucât se poate prezuma că în restul de 6 ore de muncă pe care le poate presta zilnic, în plus faţă de cele două ore pentru care a încheiat contract, apelantul poate realiza venituri la nivelul a cel puţin 6/8 din salariul de bază minim garantat în plată (deci de 675 lei în anul 2014, de 731,25 lei în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2015 şi de 787,5 lei ulterior), rezultă că şi raportat la aceste venituri prezumate se poate stabili pensie de întreţinere în favoarea fiicei acestuia, pensie de 168,75 lei; 182,81 lei respectiv 196,87 lei conform dispoziţiilor anterior arătate.

În concluzie, rezultă că, prin adiţionare, începând cu data introducerii acţiunii şi până în 31.12.2014 pârâtul poate fi obligat să achite fiicei sale suma de 216 lei cu titlu de pensie de întreţinere lunară, în perioada ianuarie – iunie 2015, suma de 234 lei lunar cu titlu de pensie de întreţinere, iar începând cu luna iulie 2015, suma de 251 lei lunar cu acelaşi titlu, până la împlinirea de către intimată a vârstei de 18 ani, stabilită de prima instanţă.

Raportat la aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă apelul a fost admis, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii primei instanţe, în limitele anterior evocate, cu păstrarea dispoziţiilor relative la obligarea pârâtului aflat de drept în întârziere la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.

În ce priveşte cheltuielile de judecată în apel, se reţine că apelantul a făcut dovada efectuării lor la nivelul sumei de 800 lei onorar avocat, iar intimata, pentru suma de 500 lei onorar avocat.

În aplicarea prevederilor art. 482 raportate la art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, reţinând faptul că apelul a fost admis doar în considerarea variantei subsidiare, Tribunalul a procedat la compensarea parţială a cheltuielilor de judecată şi va obliga pe intimatele B. L. S. M. şi B. C. E. să achite apelantului suma de 200 lei, cheltuieli de judecată după compensare.

Domenii speta

Spete similare