Faliment – Lipsa obligativităţii desemnării unui comitet al creditorilor în procedura insolvenţei (Legea nr. 85/2014).

Faliment – Lipsa obligativităţii desemnării unui comitet al creditorilor în procedura insolvenţei (Legea nr. 85/2014).

Doar adunarea creditorilor poate hotărî dacă va exista sau nu un comitet al creditorilor şi că, hotărând să nu existe comitet al creditorilor, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de adunarea creditorilor.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 325 din 22.02.2016)

Prin sentinţa civilă nr. 8673/30.10.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 1892/3/2015/a1 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatoarea DGFPMB, în contradictoriu cu intimata-debitoare A P C SRL împotriva hotărârii adunării creditorilor din 01.09.2015.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele :

Contestatoarea a fost prezentă la adunarea creditorilor din data de 01.09.2015 şi a votat împotriva deciziei luate. Aceasta critică faptul că nu s-a desemnat un comitet al creditorilor şi că decizia a fost luată prin votul decisiv al creditorului ce deţine peste 50% din valoarea masei credale, care are şi calitatea de asociat unic al debitoarei.

Desemnarea unui comitet format din 3-5 creditori nu este o obligaţie a adunării generale a creditorilor, nici a judecătorului-sindic, ci o facultate. Desemnarea comitetului creditorilor se justifică atunci când numărul creditorilor este foarte mare, fiind mai puţin costisitor pentru creditori şi mai facil să reunească un număr redus al creditorilor, aleşi dintre creditorii reprezentativi, deţinând creanţele cele mai mari din categoria din care fac parte, pentru a exercita atribuţiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 85/2014. În situaţia unui număr redus de creditori cum este cazul în această speţă, în care sunt înscrişi în tabelul preliminar al creanţelor intimatei-debitoare doar 28 de creditori, atribuţiile prevăzute de art. 51 din Legea nr. 85/2014 pot fi exercitate cu aceeaşi celeritate de adunarea creditorilor, convocată prin BPI, conform art. 48 alin. 1 din Legea nr 85/2014.

Prin urmare, faptul că adunarea creditorilor a decis, cu majoritatea prevăzută de art. 49 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, să nu îşi exercite dreptul de a desemna un comitet al creditorilor şi să exercite atribuţiile comitetului nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nu poate să atragă sancţiunea anulării hotărârii.

Nu reprezintă un motiv pentru anularea hotărârii nici faptul că aceasta a fost luată cu votul decisiv al creditorului majoritar care este şi asociatul unic al debitoarei. Nu există nicio interdicţie în cuprinsul Legii nr. 85/2014 cu privire la dreptul de vot în adunarea creditorilor al creditorilor subordonaţi. Totodată, pretinsul conflict ce ar putea interveni pe viitor între interesul acestuia şi interesul concursual al celorlalţi creditori nu este un motiv pentru a i se interzice dreptul de vot în adunarea generală a creditorilor.

Legiuitorul a instituit prevederi pentru situaţia existenţei conflictului de interese între interesul propriu al unui membru al comitetului creditor şi interesul concursual al celorlalţi creditori, prin art. 51 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, însă acest text vizează doar deciziile comitetului creditorilor, iar conflictul de interese se apreciază în concret, în cadrul procesual generat de art. 51 alin. 6 din acelaşi act normativ, în raport de o anumită decizie, iar nu în mod abstract, prin simpla desemnare în comitet a unui creditor ce este şi asociat al debitoarei. Cu atât mai mult nu se poate considera că participarea în adunarea generală a creditorilor a unui creditor majoritar care este şi asociat al debitoarei reprezintă, în sine, un motiv de nelegalitate a hotărârii adunării creditorilor.

Nu poate fi primit nici argumentul că asociatul unic ar fi dorit să împiedice comitetul să-şi exercite atribuţiile legale. Nu s-a precizat, în concret, ce atribuţii vor fi împiedicate, în condiţiile în care lichidatorul judiciar este primul chemat să introducă acţiunea în anularea actelor frauduloase şi cererea întemeiată pe art. 169 din Legea nr. 85/2014 şi există mijloace procesuale puse la dispoziţia creditorilor în cazul refuzului acestuia de proceda astfel, precum art. 59 alin. 5 din Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea, care a solicitat modificarea, în tot, a acesteia, în sensul admiterii contestaţiei şi desfiinţării hotărârii adunării creditorilor din 01.09.2015.

În motivarea apelului, apelanta a susţinut următoarele :

Conform tabelului preliminar al creanţelor întocmit in cauza si publicat in BPI nr. 13866/13.08.2015, in speţa au fost înscrişi un număr de 21 creditori, reprezentanţi ai creditorilor salariaţi, bugetari, chirografari si subordonaţi.

La data de 01.09.2015 a fost convocata prima şedinţa a Adunării creditorilor debitoarei având pe ordinea de zi, printre altele si desemnarea Comitetului creditorilor si a preşedintelui acestuia.

Conform Procesului Verbal al Adunării creditorilor întocmit in cauza si publicat in BPI nr. 14861/07.09.2015, deşi majoritatea creditorilor si-au exprimat punctul de vedere in sensul desemnării unui comitet format din 3 membri, formulând in acest sens si propuneri concrete cu privire la componenta comitetului creditorilor, creditorul majoritar L.V.O., care deţine totodată si calitatea de asociat unic al societăţii debitoare, a votat împotriva desemnării unui comitet al creditorilor, urmând ca atribuţiile acestuia să fie exercitate de adunarea creditorilor.

Împotriva acestei hotărâri, apelanta a formulat contestaţia ce a fost respinsa ca neîntemeiată de instanţa de fond prin sentinţa apelată, pe motiv ca o astfel de decizie nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, "Judecătorul-sindic poate desemna, in raport cu numărul creditorilor, un comitet format din 3 sau 5 creditori, dintre cei cu drept de vot, cu creanţele beneficiind de cauze de preferinţa, creanţele bugetare si chirografare cele mai mari, prin valoare. Dacă, din cauza numărului mic de creditori, judecătorul-sindic nu considera necesara constituirea unui comitet al creditorilor, atribuţiile comitetului vor fi exercitate de adunarea creditorilor".

Conform acestor dispoziţii legale, doar judecătorul sindic poate sa dispună, daca apreciază necesar, ca intr-o anumita procedura sa nu fie desemnat un Comitet al creditorilor provizoriu, in situaţia in care exista un număr mic de creditori. In aceasta situaţie, atribuţiile Comitetului provizoriu urmează sa fie preluate de Adunarea creditorilor, dar aceasta până la momentul la care aceasta decis desemnarea unui Comitet al creditorilor in condiţiile stabilite la art. 50 alin. 4.

Or, in speţa, această decizie a fost luata de creditorul majoritar, care deţine si calitatea de asociat unic al societăţii debitoare, si nu de judecătorul sindic, astfel încât, în mod nelegal, acesta a decis ca o astfel de hotărâre respecta dispoziţiile legale.

În speţă nu suntem in ipoteza existentei unui număr mic de creditori înscrişi la masa credală, in tabelul preliminar fiind admise creanţele a unui număr de 21 creditori, din toate categoriile prevăzute de lege, astfel încât nu este îndeplinita nici condiţia prevăzuta in lege de imposibilitate a constituirii unui Comitet.

În aceste condiţii este evident ca hotărârea instanţei de fond prin care se respinge contestaţia pe motiv ca nu a fost dovedit niciun motiv de nelegalitate este neîntemeiata.

Dispoziţiile art. 50 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 prevăd in mod explicit ca "în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, aceştia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori, dintre primii 20 de creditori cu drept de vot, dintre cei deţinând creanţe ce beneficiază de cauze de preferinţă, creanţe bugetare şi creanţe chirografare, cele mai mari în ordinea valorii şi care se oferă voluntar, selecţia fiind efectuată prin întrunirea acestor criterii cumulative pe baza celui mai mare procentaj de vot din valoarea creanţelor prezente. Comitetul astfel desemnat va înlocui comitetul desemnat anterior de judecătorul-sindic". Or, este evident ca in raport de aceste dispoziţii nu poate fi reţinuta ca legala hotărârea unui singur creditor, fie el si majoritar, de a nu se constitui un Comitet al creditorilor când o astfel de decizie nu ii aparţine.

Fără a ţine cont de aceste dispoziţii legale si de punctele de vedere exprimate de către ceilalţi participanţi la procedura, creditorul majoritar L.V.O., care deţine totodată si calitatea de asociat unic al societăţii debitoare, a decis ca atribuţiile comitetului sa fie exercitate de adunarea creditorilor – adică de acelaşi creditor majoritar L.V.O. – si aceasta fără nici un fel de motivaţie, deşi in speţă putea fi desemnat un comitet al creditorilor având in vedere ca în tabelul preliminar erau înscrişi un număr de 20 creditori, astfel cum rezultă si din documentele aflate la dosarul cauzei.

În plus, in situaţia in care atribuţiile Comitetului creditorilor urmează sa fie exercitate de către Adunarea creditorilor, s-ar ajunge in situaţia in care un singur creditor majoritar, care deţine totodată si calitatea de asociat unic al societăţii debitoare, ar adopta / controla toate deciziile din cadrul acestei proceduri colective, evident in detrimentul celorlalţi creditori participanţi la procedura. Or, o astfel de hotărâre încalcă în mod clar principiile colectivităţii si concursualităţii ce guvernează o astfel de procedura, hotărârea fiind si din acest punct de vedere lovita de nulitate.

Principalul rol al Comitetului creditorilor este acela de a fi un organ reprezentativ al Adunării creditorilor si de a reprezenta interesul concursual al tuturor creditorilor înscrişi la masa credală a societăţii debitoare prin informarea acestora despre eventualele incidente de procedura care le pot afecta interesul.

De asemenea, alături de atribuţiile enumerate expres de legiuitor, în cuprinsul legii insolvenţei se regăsesc si alte prerogative recunoscute acestui organ reprezentativ al creditorilor. În aceste condiţii, voinţa legiuitorului este aceea ca in Comitetul creditorilor sa existe cate un reprezentant al tuturor categoriilor de creanţe înscrise la masa credală, iar aceasta premisa legala nu poate fi ignorată sau înfrântă prin voinţa unui singur creditor majoritar in cauza si care deţine totodată si calitatea de asociat unic al societăţii debitoare.

In raport de dispoziţiile legii insolventei, este evident ca in ceea ce priveşte alegerea Comitetului creditorilor, fie de către judecătorul sindic, fie de către Adunarea creditorilor, acesta trebuie sa respecte 4 condiţii esenţiale : sa reprezinte creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţa (garantate), bugetare si chirografare; membrii acestuia sa se fi oferit voluntar; membrii aleşi sa fie dintre primii 20 in ordinea valorii creanţelor; aceştia sa fie desemnaţi sau votaţi conform dispoziţiilor art. 50 alin. 1 si art. 49 alin. 1 din lege.

Or, in speţa, Adunarea creditorilor din data de 01.09.2015 a hotărât, in mod eronat, ca „atribuţiile comitetului creditorilor sa fie exercitate de adunarea creditorilor”, in condiţiile in care in tabelul obligaţiilor au fost înscrişi un număr de 20 creditori, reprezentanţi ai creditorilor salariaţi, bugetari si chirografari, iar o astfel de hotărâre a fost adoptată, în primul rând, de o persoană care nu avea competenta de a adopta o astfel de decizie, iar in subsidiar, cu încălcarea unor norme şi principii reglementate de acelaşi act normativ.

În plus, domnul L.V.O., creditor majoritar in cauza si totodată asociat unic al societăţii debitoare, nu poate asigura, in acelaşi timp, o reprezentare echitabila a debitoarei si a creditorilor, întrucât interesele celor doua părţi pot intra oricând in conflict, ceea ce ar împiedica respectarea principiului celerităţii procedurii de insolventa si chiar realizarea scopului acestei proceduri, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa.

În situaţia in care domnul L.V.O. ar exercita atât atribuţiile comitetului, cat si pe cele ale adunării creditorilor, s-ar ajunge la situaţia in care acesta sa îşi aprobe propriile propuneri, aspect de natura sa genereze prejudicii celorlalţi creditori participanţi in cadrul unei proceduri colective.

În drept, apelanta a arătat că îşi întemeiază apelul pe dispoziţiile Codului de procedura civila coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2014 privind procedura insolventei.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reţine următoarele :

Contestaţia formulată de apelanta în cauză este îndreptată împotriva hotărârii adunării creditorilor prin care s-a decis ca atribuţiile comitetului creditorilor să fie exercitate de adunarea creditorilor.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal al adunării creditorilor din 01.09.2015, această hotărâre a fost luată cu votul creditorului majoritar L.V.O.

Potrivit art. 50 alin. 1 din legea 85/2014, judecătorul sindic poate desemna doar cu titlu provizoriu un comitet al creditorilor, până la alegerea acestuia de către adunarea creditorilor.

Alineatul 4 al art. 50 din lege permite ca, la prima şedinţă a adunării creditorilor, aceasta să aleagă un comitet al creditorilor, însă nu o obligă să ia o astfel de hotărâre.

Judecătorul sindic şi nici curtea de apel nu se poate substitui adunării creditorilor şi să dispună desemnarea unui comitet al creditorilor. O astfel de competenţă aparţine judecătorului sindic doar în condiţiile limitative de la alineatul 1 al art. 50.

În consecinţă, Curtea reţine că doar adunarea creditorilor poate hotărî dacă va exista sau nu un comitet al creditorilor şi că, hotărând să nu existe comitet al creditorilor, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de adunarea creditorilor.

Prin urmare, hotărârea contestată este în acord cu dispoziţiile art. 50 alin. 4 din lege.

Criticile aduse de apelantă hotărârii contestate nu sunt de natură să atragă nulitatea acesteia.

Împrejurarea că hotărârea a fost luată prin votul decisiv al creditorului majoritar, care este şi asociatul debitoarei şi a cărui creanţă este una subordonată, este în acord cu dispoziţiile legii 85/2014. Dispoziţiile art. 49 alin. fac referire la creditorii înscrişi în tabelul de creanţe, respectiv că deciziile adunării se iau cu votul manifestat de titularii majorităţii, prin valoare, a creanţelor cu drept de vot. În lege nu există nici o interdicţie privind exercitarea votului unui astfel de creditor, astfel că critica este neîntemeiată.

Nici faptul că, urmare a acestei hotărâri şi ponderii creanţei deţinute, creditorul majoritar va ajunge să exercite atribuţiile conferite de lege comitetului creditorilor nu este de natură să atragă nulitatea acesteia. Nu există nici o dispoziţie legală care să prevadă vreo excepţie de la prevederile alineatului 4 al art. 50, în sensul că într-o astfel de situaţie s-ar impune desemnarea unui comitet al creditorilor.

Astfel cum a apreciat şi prima instanţă, în cazul adunării creditorilor nu există o dispoziţie similară art. 51 alin. 5 din lege, care se referă strict la deciziile comitetului creditorilor. Prin urmare nici eventualitatea unui conflict de interese nu poate fi reţinut ca motiv de nulitate a hotărârii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare