Litigiu de muncă privind aplicarea sancțiune disciplinară

Litigiu de muncă privind aplicarea sancțiune disciplinară. Obligația angajatorului de convocare a salariatului la cercetarea disciplinară și inserarea în decizia de concediere a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului

Art. 248, art. 251 alin.2-4 din Codul muncii

Măsura de sancţionare disciplinară a fost aplicată apelantei, fără a se dovedi faptul că au fost parcurse toate etapele procedurii cercetării disciplinare prealabile, prevăzută expres de art.251 alin.2 – 4 C.muncii, respectiv ascultarea salariatului şi cercetarea apărărilor sale, formulate în faţa celui mandat să efectueze cercetarea disciplinară.

Or, raţiunea pentru care legiuitorul, în art. 251 din Codul muncii, a inserat cerinţa notificării scrise, prin precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii, a fost aceea de a da posibilitate salariatului să-şi pregătească apărările şi probele, în cunoştinţă de cauză, faţă de fapta care îi este imputată şi care trebuie să îi fie comunicată, iar sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile poate fi dispusă de angajator doar în ipoteza refuzului salariatului de a se prezenta la cercetarea prealabilă.

Intimata nu a făcut dovada efectuării unei reale cercetări prealabile, de vreme ce din nici un înscris aflat la dosarul cauzei nu rezultă că salariata apelantă a fost ascultată de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea cu privire la faptele care îi erau imputate şi nu i-au fost luate în considerare susţinerile din nota explicativă solicitată.

Apelanta nu a contestat faptul că a fost convocată la cercetarea disciplinară din 2.12.2014, ci a criticat decizia de sancţionare pentru nerespectarea dispoziţiilor art.251 alin.4 Codul muncii, susţinând că în cuprinsul acesteia nu au fost înscrise motivele pentru care angajatorul a înlăturat apărările sale, cu toate că a prezentat în cursul cercetării disciplinare o notă explicativă, mai înainte de emiterea deciziei contestate, prin care şi-a exprimat poziţia faţă de fapta imputată şi împrejurările invocate în apărarea sa, în legătură cu incidentul petrecut la data de 16.11.2014.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.1337 din 16 martie 2016)

Prin motivele de apel, apelanta învederează că hotărârea apelată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a se avea în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, fiind analizate aspecte necontestate prin acţiune ("existenţa abaterii disciplinare" sau "respectarea criteriilor de dozare a sancţiunii disciplinare aplicate"), cauza fiind judecată doar prin prisma dispoziţiilor art.251 alin.1 din Codul muncii, deşi acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 247-252 din Codul muncii", deci inclusiv art.251 alin.4 din Codul muncii.

Sancţionarea cu avertisment scris nu necesită o cercetare prealabilă, însă din moment ce s-a demarat cercetarea prealabilă, nu puteau fi ignorate prevederile art.251 alin.4 Codul muncii, respectiv drepturile ce îi revin salariatului în acest caz, chiar dacă cercetarea prealabilă s-a finalizat "doar" cu sancţionarea cu avertisment scris. Ulterior, reclamanta a fost concediată în luna februarie 2015, prin decizie datată ianuarie 2015.

Nu există nici un articol de lege care să suprime dreptul unui angajat la apărare în timpul cercetării disciplinare sau să anuleze acţiunile ce decurg din acest drept, în cazul în care cercetarea disciplinară s-a încheiat "doar" cu avertisment scris.

Contestaţia reclamantei nu a ridicat problema dozării sancţiunii disciplinare aplicate, ci a legalităţii sale, mai precis includerea tuturor elementelor prevăzute de lege pentru ca aceasta să fie legală, inclusiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile. Reducerea perioadei de cercetare în corpul deciziei de sancţionare reprezintă o dovadă clară a denaturării adevărului, chiar şi fals.

Pârâta nu a aplicat în mod obiectiv criteriile prevăzute de art. 250 din Codul muncii şi a modificat împrejurările în care s-a produs fapta. Astfel, pârâta a declarat că „dl. CR este salariat în funcţia de şef formaţie comunicaţii MCR”, însă din adresa 272/16.12.2014, respectiv din organigrama societăţii din ianuarie 2015 rezultă că funcţia de şef formaţie comunicaţii MCR nu exista în organigramă, în anul 2010, dl. CR avea funcţia de „op. introd”, conform statului de plată noiembrie 2010, înainte de implementare sistem Revisal, fiind modificate în timpul cercetării funcţiile şi atribuţiile angajaţilor săi, în defavoarea reclamantei.

Pârâta a afirmat că cercetarea disciplinară dispusă de către directorul general al societăţii este în derulare la data de 16.12.2014, potrivit adresei nr.272, formulată ca urmare a solicitării înregistrată sub nr.262/08.12.2014 la departamentul resurse umane, însă la data de 17.12.2014, prin decizia de sancţionare nr.273 se menţionează că cercetarea disciplinară a fost efectuată în perioada 26.11.2014 - 02.12.2014, ceea ce contravine dispoziţiilor art.251 alin.4 Codul muncii.

Pârâta a arătat, în ceea ce priveşte solicitarea de comunicare a unei copii a fişei postului ocupat de dl. CR, că aceasta este anexă la contractul individual de muncă, care este strict confidenţial, însă numai datele cu caracter personal sunt strict confidenţiale, iar nu şi fişa postului pe care, la angajare, oricine o poate vedea. Mai mult, în timpul cercetării disciplinare, din afirmaţiile managerului departamentul resurse umane a rezultat că dl. C este superiorul ierarhic al reclamantei şi că are atribuţii în acest sens, iar unele atribuţii se suprapun cu cele ale reclamantei, fiind împiedicat dreptul la apărare al reclamantei, nefurnizând probe favorabile acesteia.

Pârâta a precizat că apelanta a iniţiat conflictul, pe care îl descrie în referatul înregistrat sub nr. 77/19.11.2014, implicit recunoscând fapta, în contradicţie cu prevederile art.250 din Codul muncii, fiind corectată cu pixul în data de 17.12.2014 fişei postului reclamantei, în defavoarea acesteia.

Art.251 alin.1 Codul muncii dă posibilitatea angajatorului, care apreciază abaterile disciplinare cu grad scăzut, să dispună fără cercetare disciplinară prealabilă, sancţiuni cu avertisment scris. În cazul de faţă, dacă pârâta a dispus începerea unei cercetări disciplinare prealabile, înseamnă că aceasta: a) a apreciat că fapta reclamantei este mai gravă decât în cazul în care se poate sancţiona doar cu avertisment scris, pe care oricum o poate aplica fără cercetare, b) nu poate aprecia obiectiv gravitatea faptei reclamantei, sau c) doreşte aplicarea unei sancţiuni în afară de sancţiunea cu avertisment scris. Dacă angajatorul optează pentru efectuarea cercetării disciplinare, pentru orice motiv, acesta are şi obligaţia de a respecta prevederile legale care reglementează desfăşurarea şi încheierea întregii proceduri, ce reprezintă garanţii ale respectării dreptului la apărare al salariatului, şi nu să le aplice parţial.

Art.252 alin.2 lit.c Codul muncii precizează că, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin.3 nu a fost efectuată cercetarea. Acest articol nu face precizarea că se exclude decizia de sancţionare cu avertisment scris, ci face referire la orice decizie care a fost luată în urma unei cercetării disciplinare prealabile, chiar dacă această cercetare s-a încheiat cu decizie de sancţionare cu avertisment scris sau nu.

Art.251 alin.1 Codul muncii, care prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin.1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, se referă la acţiunile angajatorului înainte de cercetarea disciplinară prealabilă.

Deci „mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile” se poate dispune doar sancţiune disciplinară cu avertisment scris, dintre toate sancţiunile posibil de aplicat, fără cercetare, însă după cercetare disciplinară, se poate dispune orice decizie, care în mod obligatoriu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat.

Legea nu prevede cele reţinute de prima instanţă, respectiv că dacă se efectuează cercetarea disciplinară prealabilă şi se dispune aplicarea sancţiunii cu avertisment scris, după cercetarea disciplinară prealabilă, această sancţiune nu mai trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Cu alte cuvinte, sancţiunea cu avertisment scris înainte de cercetarea disciplinară prealabila diferă de sancţiunea cu avertisment scris după cercetarea disciplinară prealabilă, care trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, şi nu poate fi redusă la starea iniţială, respectiv de dinainte de cercetarea disciplinară prealabilă, nici nu se poate reveni la momentul de timp de dinainte de cercetarea disciplinară prealabilă, doar pentru că cercetarea disciplinară prealabilă s-a încheiat cu sancţiune cu avertisment scris, dintre toate sancţiunile posibile, având în vedere că tocmai cercetarea disciplinară prealabilă a produs efectul de sancţiune cu avertisment scris de după. Mai mult, sancţiunea cu avertisment scris de după cercetarea disciplinară prealabilă nu implică anularea cercetării disciplinare prealabile.

Pentru toate aceste considerente, apelanta solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, reţinerea cauzei spre judecare şi admiterea acţiunii, în sensul anulării deciziei de sancţionare nr.273/17.12.2014.

Analizând actele dosarului prin prisma criticilor formulate, în limitele cererii de apel, în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Prin decizia nr.273/17.12.2014, contestată în cauză, intimată a dispus sancţionarea disciplinară a apelantei cu sancţiunea avertisment scris, avându-se în vedere că aceasta „a iniţiat conflictul, pe care îl descrie în referatul înregistrat sub nr.77/19.11.2014, implicit recunoscând fapta”, încălcând prevederile regulamentului intern, respectiv: art.35 alin.1 lit.b - obligaţia de a respecta disciplina muncii, lit.c – obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă, alin.2 lit.b, respectarea cu stricteţe a ordinii şi disciplinei la locul de muncă, i) – comportarea corectă în cadrul relaţiilor de serviciu, respectarea muncii celorlalţi salariaţi, asigurarea unui climat de disciplină, ordine şi bună înţelegere.

Este real că, în cazul avertismentului scris, prin excepţie, procedura disciplinară prealabilă, nu are un caracter obligatoriu, potrivit art.251 alin.1 Codul muncii, spre deosebire de celelalte sancţiuni disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară (retrogradarea din funcţie; reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni, cu 5-10%; desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă).

Însă, prin Regulamentul Intern pot fi prevăzute orice fel de reguli şi norme de conduită sau de organizare pe care angajatorul le consideră necesare pentru bunul mers al unităţii sau drepturi şi obligaţii pentru salariaţi, cu condiţia ca acestea să nu încalce prevederile legale, ale contractului individual de muncă sau ale contractelor colective de muncă sau să nu prevadă pentru salariati drepturi inferioare celor stabilite prin respectivele prevederi legale sau contractuale.

Astfel, art.88 din Regulamentul intern al societăţii intimate prevede că, în cazul sesizării conducerii angajatorului cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare, în vedere desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, trebuie parcursă, indiferent de sancţiunea disciplinară aplicată de angajator, următoarea procedură: - convocarea salariatului, în scris, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte, de persoana/comisia împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă, precizându-se obiectul, data şi locul întrevederii, neprezentarea salariatului la convocare, fără niciun motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. - salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină în cursul cercetării disciplinare prealabile toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este;  - salariatul are dreptul să cunoască toate actele şi faptele cercetării şi să solicite în apărare probele pe care le consideră necesare; - persoana sau comisia numită pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile are obligaţia de a lua o notă scrisă de la salariatul ascultat, notă în care se va prezenta poziţia salariatului faţă de fapta pe care a comis-o şi împrejurările invocate în apărarea sa; - cercetarea disciplinară impune stabilirea următoarelor aspecte: împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de acesta.

În acest context, în condiţiile în care prin Regulamentul intern al societăţii intimate au fost instituite reguli mai favorabile salariaţilor, respectiv că nicio sancţiune disciplinară, fără nicio excepţie, nu putea fi dispusă, sub sancţiunea nulităţii absolute, mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, Curtea reţine că intimatei îi revenea obligaţia de a respecta aceste reguli cu ocazia aplicării sancţiunilor disciplinare, inclusiv în cazul aplicării sancţiunii avertisment scris.

Cercetarea disciplinară prealabilă prevăzută de Codul muncii şi de Regulamentul intern al societăţii este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită, a gravităţii sale şi a vinovăţiei salariatului, în raport cu care se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicabile, dar, în acelaşi timp, şi a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.

În speţă, din probatoriile administrate în cauză rezultă că măsura de sancţionare disciplinară a fost aplicată apelantei, fără a se dovedi faptul că au fost parcurse toate etapele procedurii cercetării disciplinare prealabile, prevăzută expres de art.251 alin.2 – 4 C.muncii, respectiv ascultarea salariatului şi cercetarea apărărilor sale, formulate în faţa celui mandat să efectueze cercetarea disciplinară.

Or, raţiunea pentru care legiuitorul, în art. 251 din Codul muncii, a inserat cerinţa notificării scrise, prin precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii, a fost aceea de a da posibilitate salariatului să-şi pregătească apărările şi probele, în cunoştinţă de cauză, faţă de fapta care îi este imputată şi care trebuie să îi fie comunicată, iar sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile poate fi dispusă de angajator doar în ipoteza refuzului salariatului de a se prezenta la cercetarea prealabilă.

Curtea constată că intimata nu a făcut dovada efectuării unei reale cercetări prealabile, de vreme ce din nici un înscris aflat la dosarul cauzei nu rezultă că salariata apelantă a fost ascultată de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea cu privire la faptele care îi erau imputate şi nu i-au fost luate în considerare susţinerile din nota explicativă solicitată.

Astfel, potrivit înscrisului înregistrat sub nr.257/2.12.2014, intitulat cercetare disciplinară prealabilă – notă explicativă, rezultă că apelanta a fost convocată de către împuternicitul societăţii desemnat să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă, în temeiul art.251 alin.2 Codul muncii, să se prezinte la sediul societăţii, la data de 2.12.2014, ora 13,30, pentru efectuarea cercetării disciplinare, fiind invitată să răspundă la anumite întrebări în legătură cu incidentul din 16.11.2014.

Apelanta nu a contestat faptul că a fost convocată la cercetarea disciplinară din 2.12.2014, ci a criticat decizia de sancţionare pentru nerespectarea dispoziţiilor art.251 alin.4 Codul muncii, susţinând că în cuprinsul acesteia nu au fost înscrise motivele pentru care angajatorul a înlăturat apărările sale, cu toate că a prezentat în cursul cercetării disciplinare o notă explicativă, mai înainte de emiterea deciziei contestate, prin care şi-a exprimat poziţia faţă de fapta imputată şi împrejurările invocate în apărarea sa, în legătură cu incidentul petrecut la data de 16.11.2014.

În cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară se menţionează că cercetarea disciplinară prealabilă s-a efectuat în perioada 26.11.2014 – 2.12.2014, fără a se face vreo referire dacă apelanta s-a prezentat la cercetarea disciplinară şi a răspuns la întrebările adresate de împuternicitul societăţii desemnat să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă, în legătură cu evenimentul din 16.11.2014, motivele pentru care au fost înlăturate apărările în cursul cercetării disciplinare.

De vreme ce prin adresa nr.272/16.12.2014 întocmită de managerul resurse umane, la solicitarea apelantei înregistrată sub nr.262/8.12.2014, acesteia i s-a comunicat că cercetarea disciplinară dispusă de directorul general al societăţii este încă curs în derulare şi că numai la încheierea acesteia urmează a primi un document, din care să rezulte concluziile, intimatei îi revenea obligaţia de a preciza în decizia de sancţionare disciplinară motivele pentru care a înlăturat apărările salariatei formulate mai înainte de finalizarea cercetării disciplinare.

Simpla solicitare a unei note scrise, fără a da posibilitatea salariatei de a formula toate apărările în favoarea sa şi fără a-i permite acesteia să prezinte persoanei îndreptăţite să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă (iar nu cercetarea unor evenimente) probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare dovedirii nevinovăţiei sale, conform art.251 alin.4 C.muncii, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare al salariatului înainte de aplicarea sancţiunii disciplinare, ceea ce conferă caracter pur formal şi nelegal cercetării disciplinare astfel efectuate şi imprimă acelaşi caracter deciziei de sancţionare disciplinară, în lumina prevederilor anterior menţionate.

Respectarea prevederilor legale imperative relative la procedura cercetării disciplinare prealabile reprezintă o obligaţie legală de fond intrinsecă măsurii sancţionării disciplinare, fiind o garanţie a respectării dreptului la apărare al salariatului mai înainte de aplicarea sancţiunii disciplinare, iar încălcarea acestuia constituie cauză de nulitate absolută expresă a măsurii dispuse.

Art.252 litera c din Codul muncii prevede în termeni imperativi şi sub sancţiunea nulităţii absolute necesitatea menţiunii referitoare la motivele care au dus la înlăturarea apărărilor formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Prin urmare, deşi intimata a susţinut în decizie că salariata a fost cercetată disciplinar, iar cerecetarea disciplinară nu era încă finalizată la data de 16.12.2014, potrivit adresei comunicate apelantei, în cuprinsul deciziei contestate nu se face nicio referire la apărările formulate de salariata în nota scrisă solicitată şi nici la motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări.

Simpla solicitare a unei note salariatului anterioar emiterii deciziei de sancţionare disciplinară nu ar avea nici un sens dacă angajatorul nu ar trebui să-l asculte pe salariat cu privire la toate motivaţiile şi probele aduse, acesta fiind obligat să ţină cont de apărările salariatului or să le îndepărteze motivat, iar nu să le ignore.

Cum analiza legalităţii deciziei de sancţionare disciplinară contestate prevalează examinării temeiniciei acesteia, motiv pentru care Curtea apreciază ca fiind de prisos cercetarea criticilor de fond invocate de apelantă, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut nevalabilitatea deciziei sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor de formă.

Pentru toate considerentele arătate, având în vedere că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile legale aplicabile, Curtea va admite apelul, în temeiul art.480 C.pr.civ., va schimba sentinţa apelată, în sensul că admite contestaţia şi va anula decizia nr.273/17.12.2014 emisă de intimată.

Domenii speta

Spete similare