Plângere Formulată Împotriva Ordonanţei Procurorului

JUDECĂTORUL DE  CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele:

 Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.12.2015 sub nr.1357/179/2015, petenta V.Ş.a solicitat desfiinţarea ordonanţei de clasare nr.408/P/2014 din data de 15.10.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, judeţul Tulcea, privind pe intimaţii C.M. şi M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi fals în declaraţii, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

În motivarea plângerii, s-a arătat, în esenţă că, după divorţul părinţilor săi nu a existat niciun proces de partaj a bunurilor comune dobândite de aceştia în timpul căsătoriei şi că mamei sale i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului întrucât a fost singura care a depus cerere în acest sens, conform Legii nr.18/1991, nu şi asupra imobilului, locuinţă, despre care se susţine că ar fi proprietatea exclusivă a acesteia, în condiţiile în care şi petenta are un drept de proprietate prin moştenire de la tatăl său cu privire la locuinţă.

A susţinut petenta că Legea nr.18/1991 reglementează situaţia juridică a terenurilor, nu şi a construcţiilor bun comun, iar în referatul cu propunerea de clasare se reţine că numita C.M.a declarat că nu se consideră vinovată deoarece proprietatea asupra bunurilor vândute a dobândit-o aceasta ca urmare a divorţului de soţul ei, învederând că mama sa a înstrăinat casa de locuit în condiţiile în care suferea de demenţă înainte de semnarea acestor acte, iar transferul dreptului de proprietate nu se poate realiza prin divorţ. 

De asemenea, organul de cercetare şi procurorul de caz remarcă faptul că după anul 1984, mama sa figura în registrul agricol şi cu rol fiscal deschis la Primăria Sarichioi şi că a nimeni nu a făcut obiecţii în acest sens, însă arată petenta că nu există niciun document sau vreo altă probă (martori) care să ateste modalitatea de transmitere a coproprietăţii sau cum a ajuns un bun comun în posesia unui singur proprietar, învederând că a fost indusă în eroare de mama sa care a susţinut tot timpul că, după decesul său, succesiunea deţinută se va împărţi în mod egal între moştenitori.

A învederat petenta că celelalte aspecte sunt considerate de organul de cercetare penală ca fiind irelevante, expertiza solicitată fiind respinsă fără a motiva acest aspect, apreciindu-se de organele de cercetare penală că a stat în pasivitate şi nu a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

În concluzie, a considerat petenta că ansamblul probator este incomplet din care sub nici o formă nu avea cum să se reţină vinovăţia mamei şi cumnatului său, că atât latura obiectiva a infracţiunii, cât şi cea subiectivă ar fi putut fi probate cu acte precum şi cu mărturiile unor persoane ce cunoşteau situaţia de fapt reclamată.

Procurorului, petentei şi intimaţilor le-a fost adus la cunoştinţă termenul de soluţionare acordat în cauză punându-li-se în vedere că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, intimaţii neconformându-se acestor dispoziţii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag a înaintat dosarul penal nr.408/P/2014, precum şi lucrarea nr.15/II/2/2015.

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

La data de 27.05.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, a fost înregistrată, sub nr.408/P/2014, plângerea penală formulată de V.Ş.prin care aceasta a sesizat faptul că mama sa C.M. a înstrăinat prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1108, 1109, 1110 din 17.06.2010 de către notarul public Dorina Sfircea cota de 1/3 din terenurile din titlurile de proprietate nr.71153/21.09.2000 şi 86983 din 21.08.2001, suprafaţa de 1 ha cuprinsă în titlul de proprietate nr.103058 din 12.04.2010 şi suprafaţa de 3076 mp teren şi locuinţă cuprinsă în titlul de proprietate nr.103058 din 12.04.2010.

Petenta V.Ş.a învederat în cuprinsul plângerii că mama ei a declarat în fals că acest din urmă teren îi aparţine numai ei, în condiţiile în care i-a fost reconstituit doar dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991. Totodată se precizează că locuinţa situată pe acest ultim teren a fost construită de tatăl petentei, respectiv de numitul A.C., de care C.M. a divorţat în anul 1985 şi nu a fost efectuat partajul, urmând ca după decesul celor doi petenta şi sora acesteia să dezbată moştenirea. Petenta V.Ş.mai arată că mama sa C.M. suferă de tulburări depresive şi nu a primit nicio sumă de bani de la cumpărătorul terenurilor, respectiv numitul M.A.,acesta săvârşind infracţiunea de înşelăciune.

Din actele de cercetare penală efectuate în cauză de organele de cercetare penală s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr.57 din 15.02.1984, pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul nr.463/1983 s-a desfăcut căsătoria dintre A.M.şi A.C., din vina exclusivă a acestuia din urmă, A.M.a revenit la numele de C. şi minorele Mihalea şi Vasilica-Valentina au fost date spre creştere şi educare numitei C.M., petenta în cauză fiind majoră la data divorţului.

Potrivit titlului de proprietate nr.56296 din 4.09.1995, revocat şi înlocuit cu titlul de proprietate nr.103058 din 12.04.2010 în temeiul Legii 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate al numitei C.M. asupra terenului aferent locuinţei sale din satul Zebil, respectiv 0,3076 ha.

La data de 17.06.2010 a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1110 din 17.06.2010 de BNP Dorina Sfircea din care rezultă că numita C.M. a vândut numitului M.A. imobilul proprietatea sa în suprafaţă de 3076 mp compus din teren şi locuinţă, imobil situat în intravilanul satului Zebil, comuna Sarichioi, judeţul Tulcea. Cu ocazia încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare numita C.M. a declarat că „imobilul descris mai sus pe care-l înstrăinează a fost dobândit  ca bun propriu, locuinţa prin construire, pentru teren reconstituindu-se dreptul de proprietate conform Legii nr.18/1991 a Fondului Funciar, în baza titlului de proprietate nr.56296/04.03.2010 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea, revocat conform Hotărârii nr. 119/04.03.2010 în urma căreia s-a emis titlul de proprietate nr.103058 din 12.04.2010 în baza Legii nr.18/1991, Legii 1/2000 şi ale Legii 247/2005, emis de aceeaşi Comisie Judeţeană”.

În temeiul art.315 alin.5 Cod procedură penală, procurorul şi-a însuşit argumentele expuse de organul de cercetare penală în referatul cu propunere de clasare întocmit la data de 10.07.2014.

Pentru aceste motive s-a considerat de procuror că faptele pretins săvârşite de C.M. şi M.A. nu sunt prevăzute de legea penală, fiind adoptată o soluţie de clasare, existând cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art.16 alin.1 lit.b Cod procedură penală.

Împotriva ordonanţei nr.408/P/2014 din 05.10.2015, la data de 03.11.2015 petenta V.Ş.a formulat plângere, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Reapreciind actele de urmărire penală efectuate în cauză, în funcţie şi de criticile formulate de petenta V.Ş.s-a constatat de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag că soluţia adoptată de procuror este legală şi temeinică, plângerea petentei fiind nefondată.

Astfel, s-a reţinut că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că mama petentei V.Ş., respectiv numita C.M. a fost căsătorită cu numitul A.C., de care a divorţat la data de 15.02.1984, fiind pronunţată sentinţa civilă nr.57 de la aceeaşi dată de către Judecătoria Babadag în dosarul nr.463/1983.

În urma desfacerii căsătoriei C.M. a continuat să locuiască în localitatea Zebil, judeţul Tulcea, unde se află situată locuinţa şi terenul ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1110 din 17.06.2010.

La data de 25.08.1995 a intervenit decesul numitului A.C..

Totodată C.M. a efectuat demersurile pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 0,3076 ha situată în intravilanul localităţii Zebil, judeţul Tulcea, fiind emis titlul de proprietate din 12.04.2010, în baza Hotărârii nr.119 din 4.03.2010 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tulcea.

S-a învederat în ordonanţa de respingere a plângerii că pe această suprafaţă de teren a fost construită o construcţie în timpul căsătoriei de către soţii A.C. şi C.M., construcţii care sunt menţionate şi în contractul de vânzare-cumpărare din data de 17.06.2010, respectiv locuinţă C1 în suprafaţă construită de 101,73 mp, C2 anexă în suprafaţă construită de 39,94 mp şi C3 în suprafaţă construită de 14,17 mp. Din înscrisurile de la dosar rezultă că cei doi soţi deţineau din anul 1961 o casă de locuit în suprafaţă de 80 mp şi din anul 1964 un grajd în suprafaţă de 50 mp.

În conţinutul contractului de vânzare-cumpărare nr.1110 din 17.06.2010 s-a menţionat că vânzătoarea C.M. a declarat pe proprie răspundere, cunoscând sancţiunile legii penale privind falsul în declaraţii, că imobilul este liber de sarcini şi l-a stăpânit în mod continuu de la dobândire şi până la data autentificării actului de vânzare-cumpărare.

Din această perspectivă infracţiunea de fals în declaraţii, astfel cum aceasta este prevăzută în art.326 Cod penal, cu corespondent în art.292 din Cod penal din 1969 şi pretins săvârşită de C.M. nu este prevăzută de legea penală. De asemenea, la dosarul notarial în care a fost autentificat acest act de vânzare-cumpărare se află şi sentinţa civilă nr.57/1984 la care face referire petenta V.Ş.în plângerea sa penală.

Astfel, s-a reţinut că numita C.M. nu a declarat cu ocazia perfectării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1110 din 17.06.2010 de către notarul public Dorina Sfircea fapte necorespunzătoare adevărului, ci a declarat că bunul imobil în suprafaţă de 3076 mp l-a dobândit ca bun propriu, prin reconstituirea dreptului de proprietate, iar locuinţa situată pe acest teren a dobândit-o prin construire, iar imobilul l-a stăpânit în mod continuu de la dobândire şi până la data perfectării tranzacţiei.

S-a mai reţinut în ordonanţă că petenta V.Ş.a învederat atât în plângerea penală, cât şi în plângerea ce face obiectul lucrării de faţă aspecte care ţin de modul în care a fost construită locuinţa situată pe terenul în suprafaţă de 3076 mp ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare menţionat anterior, însă aceste aspecte nu cad în sarcina organelor de urmărire penală pentru a le lămuri, deoarece acestea sunt chestiuni de natură privată care nu au legătură cu această cauză. Aceste chestiuni pot fi lămurite doar pe calea unor acţiuni civile separate şi ţin de principiul disponibilităţii părţilor care sunt implicate în aceste raporturi juridice, procurorul neavând legitimare procesuală în acest caz. Aprecierile petentei V.Ş.din plângerea formulată împotriva soluţiei dată în dosarul nr.408/P/2014 cu privire la competenţa procurorului cu privire la aceste chestiuni sunt superflue din această perspectivă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art.244 Cod penal, cu corespondent în art.215 Cod penal din 1969, s-a considerat că organele de cercetare penală au verificat în mod concret condiţiile de existenţă ale unei asemenea infracţiuni, din cercetări reieşind că faptele de înşelăciune pretins comise de M.A. nu sunt prevăzute de legea penală. Astfel s-a făcut dovada că M.A. nu a indus în eroare pe C.M. cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1108 din 17.06.2010, nr.1109 din 17.06.2010 şi nr.1110 din 17.06.2010, rezultând că aceasta din urmă a semnat contractele respective după ce le-a citit şi a specificat în mod concret în contracte că a primit sumele de bani reprezentând preţul vânzărilor.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că, atât ordonanţa de clasare nr.408/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag cât şi ordonanţa de respingere a plângerii formulate împotriva ordonanţei mai sus menţionate, ordonanţă dată în dosarul nr.15/II/2/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag sunt legale şi temeinice.

Obiectul cercetării penale în prezenta cauză o reprezintă săvârşirea de cei doi intimaţi a infracţiunilor de fals în declaraţii şi de înşelăciune comise cu ocazia încheierii contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1108-1110 din data de 17.06.2010 la BNP Dorina Sfircea.

Cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, instanţa reţine că afirmaţiile mincinoase imputate intimatei C.M. sunt cele vizând modul de dobândire a imobilului, construcţie, vândut, iar cele ce l-ar face pe cumpărător să răspundă penal vizează susţinerea că ştia situaţia de fapt şi de drept a imobilului, construcţie, dobândit.

Din actele depuse în dosarul cauzei, atât în faza de cercetare penală cât şi ulterior rezultă o situaţie de fapt similară celei descrise în ordonanţa de clasare.

Analizând cronologic naşterea drepturilor părţilor, se observă că intimata C.M. a fost căsătorită cu numitul A.C., prin sentinţa civilă nr.57/15.02.1984 pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul nr.463/1983 dispunându-se desfacerea căsătoriei intervenită între părţi, revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei, acela de Călin şi au fost încredinţate minorele Mihaela şi Vasilica – Valentina spre creştere şi educare mamei, pârâtul fiind obligat la plata a 600 lei lunar reprezentând pensie de întreţinere în favoarea minorelor începând cu data de 15.02.1984 şi până la majoratul acestora, petenta în cauză fiind majoră la acea dată.

În urma desfacerii căsătoriei, intimata C.M. a continuat să locuiască în localitatea Zebil, judeţul Tulcea, unde se află situată locuinţa şi terenul ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1110 din 17.06.2010.

La data de 25.08.1995 a intervenit decesul numitului A.C., tatăl petentei în cauză.

Prin titlului de proprietate nr.56296/04.09.1995, revocat şi înlocuit cu titlul de proprietate nr.103058/12.04.2010 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Tulcea s-a reconstituit dreptul de proprietate pe numele C.M. asupra terenului aferent locuinţei sale din localitatea Zebil, teren în suprafaţă de 3076 mp, motivul revocării reprezentându-l împrejurarea că iniţial acesteia i se reconstituise dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe mai mici de teren, iar cu ocazia măsurătorilor cadastrale s-a stabilit suprafaţa exactă deţinută de intimata C.M..

De reţinut este faptul că intimata C.M. a fost singura care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr.18/1991 privind terenul în speţă.

Din adeverinţa nr.7319/03.10.2013 emisă de Primăria Sarichioi rezultă că numitul A.C. a figurat în evidenţele primăriei, în intervalul 1961-1984 cu un imobil casă de locuit şi teren aferent în proprietate, datele rezultând din registrul agricol poziţia 054, nr.237, vol.IV, tip 1 a localităţii Zebil.

La data de 17.06.2010, intimata C.M. vinde imobilul, casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 3076 mp, situat în intravilanul satului Zebil, comuna Sarichioi, judeţul Tulcea, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.1110/17.06.2010 la BNP Dorina Sfircea.

La încheierea acestui contract, intimata a afirmat că „imobilul descris mai sus pe care-l înstrăinez a fost dobândit de mine ca bun propriu, locuinţa prin construire, pentru teren reconstituind dreptul de proprietate conform Legii nr.18/1991 a Fondului Funciar, în baza titlului de proprietate nr.56296/04.03.2010 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Tulcea, revocat conform Hotărârii nr.119/04.03.2010 în urma căreia s-a emis titlul de proprietate nr.103058 din data de 12.04.2010 în baza Legii nr.18/1991, Legii nr.1/2000 şi ale Legii nr.247/2005, emis de aceeaşi Comisie Judeţeană”.

De asemenea, intimata a mai declarat  pe proprie răspundere, cunoscând sancţiunile legii penale privind falsul în declaraţii, că imobilul este liber de sarcini şi l-a stăpânit în mod continuu de la dobândire şi până la data autentificării actului de vânzare-cumpărare.

Totodată, la întocmirea contractului s-a prezentat certificatul fiscal nr.3947/15.06.2010 prin care Primăria Sarichioi atestă că vânzătoarea nu figurează cu creanţe de plată.

Instanţa reţine că imobilul care face obiectul unui act sau fapt juridic va fi identificat în actul notarial cu număr cadastral sau/şi topografic, numărul şi localitatea cărţii funciare, specificându-se, unde este cazul, atât suprafaţa terenului din actele de proprietate cât şi cea rezultată din măsurători, destinaţia şi categoria de folosinţă, iar după caz şi certificatul de urbanism (art.6 alin.6 din Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii - republicată), iar în cazul construcţiilor descrierea acestora. Certificatul de urbanism se va solicita numai în următoarele cazuri: alipiri ori dezlipiri de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil, aspect care nu se regăseşte în speţă.

Autentificarea actelor prin care se transmit, constituie, modifică sau se sting drepturile reale imobiliare, se vor face numai după obţinerea extrasului de carte funciară eliberat în acest scop sau după ce ANCPI a confirmat posibilitatea de a se uza de procedura prevăzută la pct.3 subpct.(1) din Capitolul II al Protocolului de colaborare din 26 aprilie 2010 încheiat între ANCPI şi UNNPR privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României cu numărul 475 din data de 09 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin actele adiţionale nr.1 şi 2 la protocol.

În situaţia în care nu se prezintă un act justificativ al titlului dispunătorului sau autorului succesiunii se poate lua în consideraţie, pe riscul părţilor menţionat expres în act, existenţa dreptului pe baza unei posesii exercitate sub nume de proprietar necontestat, fapt confirmat prin:

- certificatul pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar, eliberat de către primarul localităţii unde este situat imobilul, potrivit anexei nr.1 la protocol;

- certificatul emis de organele fiscale ale autorităţilor locale;

- procesul-verbal de identificare a imobilului, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la protocol;

- documentaţia cadastrală recepţionată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, care atestă identificarea imobilului prin alocarea unui număr cadastral.

În speţă, din extrasul de carte funciară pentru informare aflat la dosarul cauzei rezultă că intimata C.M. deţine dreptul de proprietate în cotă de 1/1 asupra următoarelor construcţii, având număr cadastral 30534: locuinţă C.1 în suprafaţă construită de 101 mp din acte, iar din măsurători 102, C2 anexă în suprafaţă construită de 39 mp din acte şi din măsurători 40 mp şi C3 anexă în suprafaţă construită de 14 mp, înscrisurile privitoare la proprietate fiind act administrativ nr.130058 din data de 12.04.2010 emis de Comisia Judeţeană Tulcea, act administrativ nr.3011 din data de 06.05.2010 şi nr.3704 din data de 11.05.2010 emise de Primăria Sarichioi, neexistând dovada contestării acestor menţiuni.

Pin certificatul de atestare fiscală nr.3947/2010 emis de Primaria Sarichioi cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare  în cauză  se atestă că intimata C.M.are calitatea de proprietar al bunurilor înstrăinate.

Analizând afirmaţiile intimatei se constată că nu au denaturat adevărul în scopul producerii de consecinţe juridice.

În conformitate cu disp. art.326 Cod penal, constituie infracţiunea de fals în declaraţii, declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unei persoane din cele prevăzute de art.175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, în vederea producerii de consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art.326 din Codul penal presupune o declaraţie necorespunzătoare adevărului, făcută unei unităţi dintre cele prevăzute de art.175 Cod penal.

Această declaraţie trebuie să îndeplinească, între altele, cerinţa de a fi aptă să servească, prin însuşi faptul că a fost făcută, la producerea unei consecinţe juridice. Nu sunt generatoare de consecinţe juridice şi nu pot conduce la reţinerea infracţiunii de fals în declaraţii susţinerile intimatei referitoare la natura bunurilor in contextul în care acesteia i se reconstitui-se dreptul de proprietate pe terenurile înstrăinate în temeiul Legii fondului funciar, fiind de altfel îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate, i se întabulase dreptul de proprietate pe construcţii, deoarece susţinerile sale  sunt supuse verificării obligatorii de către notar cu ocazia încheierii contractului.

Instanţa reţine că declaraţiile amintite anterior ale intimatei C.M. corespundeau adevărului, la data producerii lor.

Instanţa apreciază că nu există nici în sarcina celuilalt intimat săvârşirea infracţiunii prev. de art.326 Cod penal, în actul de vânzare – cumpărare, intimatul M.A. asumându-şi formularea standard din astfel de contracte că ştia situaţia de fapt şi de drept a imobilului dobândit, situaţie de altfel confirmată şi de extrasul de carte funciară anexă la contract prin care se atestă că intimata C.M. este singura proprietară a imobilului, casă de locuit şi teren.

Buna credinţă constă în atitudinea subiectivă a cumpărătorului, caracterizată prin convingerea neîndoielnică asupra faptului că imobilul aparţine vânzătorului, ca adevărat proprietar, de cunoaşterea prin mijloace obişnuite, aflate la îndemâna oricărei persoane, a situaţiei juridice a imobilului şi a lipsei intenţiei altei persoane de a revendica bunul. Cercetarea bunei credinţe implică şi cercetarea elementului subiectiv în cadrul căreia se va stabili dacă perspicacitatea şi prudenta celor din jur, precum şi a terţului dobânditor, puteau, în condiţii normale, să înlăture aparenţa.  Toate aceste aspecte, apreciază instanţa, exced însă prezentei plângeri, astfel că părţile au posibilitatea tranşării asupra acestor chestiuni în cadrul instanţei civile.

Cu privire la cea de-a doua infracţiune, instanţa reţine că art.244 Cod penal incriminează fapta de inducere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

Fapta descrisă mai sus presupune existenţa unei acţiuni de inducere în eroare săvârşită de una dintre părţile cocontractante faţă de cealaltă parte care nu are cunoştinţă că cele prezentate nu sunt reale.

În speţă intimatul M.A. nu a săvârşit o asemenea acţiune, acesta nu a indus în eroare pe intimata C.M., aceasta declarând cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a  primit integral de la cumpărător preţul vânzării anterior perfectării contractului şi a semnat respectivul contract după ce l-a citit.

Prin urmare, instanţa constată că argumentele aduse de către petentă în susţinerea plângerii sunt doar de ordin pur subiectiv, fără vreun suport obiectiv în planurile faptic şi juridic.

Se constată că s-a dat eficienţă de către procuror dispoziţiilor art.103 alin.1 Cod procedură penală, în conformitate cu care, probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face, atât de către organul de urmărire penală, cât şi de către instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Astfel, în cauză s-au administrat toate probele necesare şi posibile ce au putut fi identificate de către organele de urmărire penală.

Concluzionându-se, nu se poate reţine de către instanţă decât că, de către procurorul de caz s-a efectuat o analiză minuţioasă şi procedurală a probelor, pe baza acestora stabilindu-se o stare de fapt completă şi corespunzătoare adevărului, constatându-se că faptele prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art.326 Cod penal şi art.244 Cod penal nu sunt prevăzute de legea penală.

După cum rezultă din considerentele  ordonanţei de clasare, la emiterea soluţiei în dosarul nr.408/P/2004, procurorul a ţinut seama de ansamblul probelor administrate în cauză, pe care le-a interpretat potrivit prevederilor legale civile şi penale aplicabile speţei.

Pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul prezentei, întrucât nu s-au determinat elemente de netemeinicie şi nelegalitate al ordonanţelor atacate, plângerea petentei  se va respinge.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art.341 alin.6 lit.a Cod procedură penală;

Respinge plângerea formulată de petenta V.Ş. împotriva ordonanţei nr.15/II/2/2015 din 19.11.2015 pronunţată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, de respingere ca nefondată a plângerii formulată împotriva ordonanţei de clasare nr.408/P/2014 din data de 15.10.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, judeţul Tulcea, privind pe intimatii C.M. şi M.A., ca nefondată.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 martie 2016

Domenii speta

Spete similare