Decizie de impunere. Conţinutul economic real al tranzacţiei economice. Lipsa de incidenţă a art. 11 al. 1 Cod Fiscal. Ineficienţa juridică a unor apărări în drept ale autorităţii fiscale, în raport de temeiul legal reţinut în decizia de impunere.

Rezumat:

Dată fiind starea de fapt învederată şi temeiul legal al deciziei de impunere - art. 11 al 1 pct. 1 din Codul Fiscal, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 17 din OG nr. 99/2000 sunt lipsite de relevanţă, întrucât se invocă un cu totul alt temei legal decât acela reţinut în actul administrativ fiscal contestat şi o altă situaţie de fapt. Or, obiectul acţiunii îl constituie decizia de impunere emisă de pârâtă si verificarea aspectelor de fapt şi de drept reţinute în această decizie nu a altor aspecte relevate prin apărările acesteia. De altfel, ca o menţiune suplimentară, se poate reţine că produsele procurate de reclamantă au fost vândute la un preţ  mai  mare decât cel de achiziţie.

Nu i se poate impune unui agent economic vânzarea unui produs la un anumit preţ în condiţiile în care, potrivit art. 135 din Constituţie, economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. Dacă există suspiciuni de evaziune fiscală, se pot antama măsuri ce privesc sfera dreptului penal unde pe baza unui probatoriu mai elaborat şi specific se poate stabili dacă s-au ascuns venituri, faptă ce a avut drept consecinţă diminuarea taxelor şi impozitelor. Însă, în speţă, în raport de probatoriul prezentat şi de temeiul legal indicat în decizia de impunere, nu se poate susţine că tranzacţiile efectuate de reclamant nu au un scop sau caracter economic.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 5929/86/2015 din data de 08 decembrie 2015, reclamanta SC M. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a solicitat a se dispune:

- anularea Deciziei de impunere nr. 58../12.11.2015 emisă de către pârâtă de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-SV 6../1.07.2013;

- anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-SV 6../1.07.2013 emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F-SV 5../27.06.2013 ce are ca obiect suma de 86.534 lei;

- anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. F-SV 5../27.06.2013 ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală DT. F-SV 6../1.07.2013;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 474 din 24 martie 2016, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava; a anulat deciziile contestate şi Raportul de inspecţie fiscală contestat; a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 950 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, pârâta a arătat că, în fapt în fapt, în urma inspecţiei fiscale desfăşurată pentru perioada 17.06.2009 -31.10.2012 1a S.C. M. S.R.L, organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada februarie 2011- decembrie 2012, petenta a efectuat achiziţii întracomunitare de cartofi, bunuri cu risc fiscal mare (fructe şi legume) fără a deţine spaţii de depozitare adecvate, fără a avea personal angajat cu contract de muncă care să efectueze operaţiunile comerciale şi fără să deţină mijloace de transport aferente efectuării de transport de marfă pentru a comercializa cartofii în pieţe, târguri şi oboare.

Pentru veniturile realizate societatea utilizează aparat de marcat electronic fiscal, pe bază de bonuri fiscale emise de aparat de marcat electronic fiscal, cantităţile vândute pe fiecare bon fiscal fiind între 25 kg - 6.000 kg, iar preţul mediu de vânzare cu amănuntul a fost de 0,39 lei/kg.

Din analiza preturilor medii practicate pe piaţă în perioada respectivă de altă societate cu activitate similară, precum şi din cele comunicate de Direcţia de Agricultură Suceava si cele publicate de Ministerul Finanţelor Publice pentru calculul arendei pentru anul 2012, rezultă că societatea reclamantă a vândut mărfurile la preţuri subevaluate.

Organele de inspecţie fiscală au procedat la reîncadrarea tranzacţiilor efectuate la preţul cel mai mic practicat pe piaţă, respectiv la preţul de vânzare cu amănuntul de 0,6 lei/kg., în temeiul dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Conform textului legal sus menţionat, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.

Art. 17 din O.G. nr. 99/2000 rep. privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă prevede: „Este interzis oricărui comerciant să ofere sau să vândă produse în pierdere, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 16 lit. a) - c), e) - i), precum şi în cazul produselor aflate în pachete de servicii. Prin vânzare în pierdere, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege orice vânzare la un preţ egal sau inferior costului de achiziţie, astfel cum acesta este definit în reglementările legale în vigoare”

Tranzacţiile efectuate de reclamantă nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 16 lit. a) - c)( e) - i) din O.G. nr. 99/2000 rep., astfel încât în mod legal au fost stabilite suplimentar creanţele fiscale cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, cu accesoriile fiscale aferente.

Pentru considerentele învederate, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefundat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

În motivare, intimata reclamantă a arătat că obligaţiile suplimentare stabilite în sarcina societăţii sun rezultatul interpretării tendenţioase a informaţiilor culese de pe piaţă, cu privire la preţurile practicate la vânzarea de bunuri asemănătoare celor comercializate de contestatoare şi fără respectarea principiilor generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, astfel cum sunt acestea menţionate în art. 5,6,7 Cod procedură fiscală.

Astfel cum au reţinut şi organele de control, societatea deţine pentru întreaga cantitate de marfă facturi emise cu respectarea dispoziţiilor legale, toate aceste documente şi operaţiunile aferente fiind înregistrate şi declarate în evidenţele contabile.

Pentru vânzările efectuate, reclamanta a emis bonuri fiscale, iar vânzările s-au efectuat conform principiului pieţei libere, societatea obţinând profit.

Astfel, intimata reclamantă solicită a se observa că nu există o dispoziţie legală care să impună comerciantului să vândă la un anumit preţ, chiar şi sub cel de achiziţie. Mai mult, nu poate fi vorba de vânzare în pierdere, preţul practicat fiind superior preţului de achiziţie (0,11 lei, preţ de vânzare 0,39 lei) şi având în vedere calitatea mărfurilor (categoria a III-a), cartofii fiind mici şi nesortaţi.

Analizând actele si lucrările dosarului Curtea reţine că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia de impunere ( f. 14-18 dosar fond), reclamantei i se impută faptul că în perioada februarie 2011 – decembrie 2012 societatea a efectuat achiziţii intracomunitare de cartofi, bunuri cu risc fiscal mare (fructe şi legume), operaţiuni monitorizate conform OPANAF 406 şi 506 din 2012.

Pentru veniturile realizate societatea utilizează aparat de marcat electronic fiscal, pe bază de bonuri fiscale emise de aparat de marcat electronic fiscal, cantităţile vândute pe fiecare bon fiscal fiind între 25 – 6000 kg, iar preţul mediu de vânzare cu amănuntul, în perioada februarie 2011 – decembrie 2012 a fost de 0,39 lei/kg.

A apreciat autoritatea fiscală că preţul de 0,39 lei/kg (cartofi) nu este preţul real (acesta fiind de fapt mai mare) şi că nu reflectă conţinutul economic real al tranzacţiei economice.

În drept, au fost reţinute dispoziţiile art. 11 al 1 pct. 1 din Codul Fiscal care prevede că:„La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii.

Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacţii sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul şi conţinutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum şi a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta.”

Dată fiind starea de fapt învederată şi temeiul legal al deciziei de impunere, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 17 din OG nr. 99/2000, care interzic vânzarea produselor în pierdere sunt lipsite de relevanţă întrucât se invocă un cu totul alt temei legal decât acela reţinut în actul administrativ fiscal contestat şi o altă situaţie de fapt. Or, obiectul acţiunii îl constituie decizia de impunere emisă de pârâtă si verificarea aspectelor de fapt şi de drept reţinute în această decizie nu a altor aspecte relevate prin apărările acesteia. De altfel, ca o menţiune suplimentară, se poate reţine că produsele procurate de reclamantă au fost vândute la un preţ  mai  mare decât cel de achiziţie.

Nici celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate. Autoritatea fiscală a reîncadrat tranzacţiile la preţul cel mai mic practicat de alţi agenţi economici – 0,6 lei/kg (fiind indicaţi doar doi agenţi în acest sens) fără a se avea însă în vedere faptul că preţul de vânzare a fost mai mare decât cel de achiziţie, societatea obţinând profit, împrejurare care dovedeşte scopul economic al tranzacţiei. De altfel prin decizia de impunere contestată s-a stabilit doar o diferenţă de impozit pe profit si o diferenţă de TVA.

Aşadar, în condiţiile în care societatea comercială a obţinut profit din vânzări şi a învederat o serie de motive rezonabile pentru care produsele au fost vândute la un preţ mai redus, respectiv lipsa depozitelor, a mijloacelor de transport, calitatea inferioară a produselor, instanţa apreciază că nu se impunea  reîncadrarea tranzacţiei. Nu i se poate impune unui agent economic vânzarea unui produs la un anumit preţ în condiţiile în care, potrivit art. 135 din Constituţie, economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. Dacă există suspiciuni de evaziune fiscală, se pot antama măsuri ce privesc sfera dreptului penal unde pe baza unui probatoriu mai elaborat şi specific se poate stabili dacă s-au ascuns venituri, faptă ce a avut drept consecinţă diminuarea taxelor şi impozitelor. Însă, în speţă, în raport de probatoriul prezentat şi de temeiul legal indicat în decizia de impunere, nu se poate susţine că tranzacţiile efectuate de reclamant nu au un scop sau caracter economic.

Domenii speta

Spete similare