Recurs. Anulare decizie emisă de Curtea de conturi

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Recurs. Anulare decizie emisă de Curtea de conturi

- art.18 din Legea nr. 76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

- art. 296^16 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

- art. 296 ind. 18 alin. 5 ind. 1 din Codul fiscal

Criticile aduse hotărârii prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă sunt neîntemeiate şi au fost înlăturate.

Prin punctul 2 al Deciziei nr. xx/03.03.2015 emisă de intimata Camera de Conturi a Judeţului S. M., s-a imputat entităţii auditate faptul că „nu a fost stabilită, reţinută şi virată, potrivit prevederilor Legii 571/2003 privind Codul fiscal, contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj aferentă sumelor reprezentând salarii sau diferenţe de salarii ale foştilor angajaţi, în momentul plăţii pensionari, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile”.

Problema de drept dedusă judecăţii constă în a stabili dacă, pentru sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, venituri asimilate salariilor sau diferenţe de venituri asimilate salariilor, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru şomaj, în situaţia în care, la data plăţii lor efective, beneficiarii sunt pensionari.

Norme legale incidente:

Potrivit art.18 din Legea nr. 76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă: (1) În sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate, în condiţiile prezentei legi, persoanele fizice, denumite în continuare asiguraţi.

 (2) Asiguraţii pot fi:

 a) cetăţenii români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri în România, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari;

Totodată, potrivit art. 296^16 lit. c4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare la data auditului, nu sunt exceptate de „la plata contribuţiilor sociale următoarele venituri: sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, venituri asimilate salariilor sau diferenţe de venituri asimilate salariilor, asupra cărora există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru şomaj, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie”.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că, legiuitorul face distincţie între veniturile obţinute de pensionari şi veniturile obţinute de persoanele aflate în activitate, exceptând de la plata acestei contribuţii numai veniturile obţinute de persoanele pensionate.

În speţă, sumele plătite de angajator au ca temei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a dispus obligarea acestuia la plata unor drepturi salariale pentru perioada în care persoanele se aflau în activitate.

Deci sumele sunt plătite pentru trecut, iar beneficiarii erau îndreptăţiţi să le încaseze în calitatea lor de angajaţi.

Faptul că acordarea lor s-a dispus prin hotărâri judecătoreşti, iar plata efectivă s-a eşalonat prin O.U.G. nr. 71/2009, unele fiind achitate chiar ulterior încetării activităţii, nu schimbă natura lor juridică de venituri obţinute în perioada în care persoanele respective aveau calitatea de salariaţi.

 Prin urmare, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că acestea rămân supuse regimului juridic aferent veniturilor persoanelor în activitate fiind irelevant faptul că au fost efectiv plătite decât după ce acestea au încetat activitatea.

Faptul că intră în patrimoniul persoanei respective după data pensionării nu le schimbă natura juridică de drepturi salariale, ele fiind născute din raportul juridic de muncă.

Nici susţinerea potrivit căreia sistemul informatic nu ar permite încasarea acestor drepturi fără a încălca alte prevederi legale, nu poate fi primită, întrucât obligaţia de plată izvorăşte din lege iar simpla inadecvare a tehnologiei la dispoziţiile imperative ale legii nu pot constitui motiv de exonerare de la plata acestora.

Este irelevant sub aspectul cercetat, faptul că potrivit art. 296 ind. 18 alin. 5 ind. 1 din Codul fiscal:„ în cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti (...) contribuţiile datorate potrivit legii se calculează şi se reţin la data efectuării plăţii (...) "

Este firesc ca aceste contribuţii, ca sarcini fiscale ce însoţesc veniturile din salarii să fie achitate de beneficiar numai la data efectuării plăţii, aceasta fiind data la care intră în patrimoniul său, fără însă ca acest fapt al plăţii să schimbe natura juridică a venitului sau a obligaţiilor ce îl grevează. După cum s-a arătat deja, ele păstrează regimul juridic al veniturilor din salarii iar împrejurarea că plătitorii nu mai au calitatea de asiguraţi nu este un motiv pentru care să nu fie obligaţi la plata contribuţiilor pe care le-ar fi plătit dacă drepturile salariale li se achitau în mod corect la momentul cuvenit.

Decizia nr. 917 din 04.05.2016 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar nr. 1063/83/ 2015

Prin Sentinţa nr. 2589/CA din 19.11.2015 Tribunalul B. a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Tribunalul S. M. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului S. M.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin punctul 2 al deciziei nr. xx/03.03.2015 emisă de către Directorul Camerei de Conturi a Judeţului S. M., s-a reţinut în sarcina reclamantului faptul că „nu a fost stabilită, reţinută şi virată, potrivit prevederilor Legii 571/2003 privind Codul fiscal, contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj aferentă sumelor reprezentând salarii sau diferenţe de salarii ale foştilor angajaţi, în momentul plăţii pensionari, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile”. Este vorba despre 35 de persoane, în privinţa cărora au fost stabilite diferenţe de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, a căror executare a fost eşalonată conform O.U.G. 71/2009, iar la momentul plăţii unor tranşe conform eşalonării, respectivele persoane deveniseră pensionari.

Privind în ansamblu criticile de nelegalitate invocate de către reclamant, instanţa de fond a constatat că reclamantul face abstracţie de natura venitului asupra căruia s-a reţinut prin actele contestate obligaţia de stabilire, reţinere şi virare a contribuţiei la bugetul asigurărilor de şomaj stabilire. Astfel, natura acestui venit îl reprezintă drepturi salariale, aferente perioadei în care cele 35 de persoane în discuţie au avut calitatea de angajaţi, şi nicidecum un venit din pensie aferent perioadei în care cele 35 de persoane în discuţie au dobândit o altă calitate, aceea de pensionari. Faptul că plata acestor drepturi salariale s-a efectuat la un moment în care cele 35 de persoane nu mai erau angajate, ci pensionare, nu determină o schimbare a naturii acestui venit asupra căruia se ridică problema stabilirii contribuţiei pentru asigurările de şomaj, fiind vorba despre diferenţe de drepturi salariale.

Instanţa de fond a constatat că legiuitorul, atât prin adoptarea Legii 76/2002, cât şi a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, în privinţa contribuţiei la bugetul asigurărilor de şomaj şi în privinţa contribuţiilor sociale în general, a avut în vedere natura venitului asupra căruia trebuie aplicate aceste contribuţii.

Astfel, prevederile art. 18 alin. 2 şi 19 alin. 1 lit. a din Legea 76/2002, deşi statuează faptul că pensionarii nu au calitatea de asiguraţi în sistemul asigurărilor pentru şomaj, nu sunt aplicabile speţei de faţă, întrucât abaterea reţinută în sarcina reclamantului priveşte venitul obţinut de cele 35 de persoane în calitatea lor de salariaţi pentru munca prestată anterior pensionării, nu în calitatea de pensionari. Iar pentru venitul obţinut de aceste persoane în calitate de salariaţi, prevederile art. 18 alin. 2 şi 3 impun obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări pentru şomaj.

Instanţa de fond nu a negat existenţa unor impedimente practice la întocmirea declaraţiei electronice nominale a contribuţiei la bugetul asigurărilor de şomaj, pentru cele 35 de persoane care la momentul întocmirii respectivei declaraţii nu mai au calitatea de angajaţi, cauzate de limitele formularului şi ale programului informatic uzitat pentru acest tip de declaraţii. Însă, această situaţie nu determină nelegalitatea actelor administrative în litigiu, cu atât mai mult cu cât acestea nu impun o anumită modalitate de aducere la îndeplinire a obligaţiei de stabilire, reţinere şi virare a contribuţiei la bugetul asigurărilor de şomaj.

Reclamantul invocă exceptarea de la plata contribuţiilor sociale a veniturilor obţinute de pensionari, conform art. 296 indice 16 litera c) pct. c3 din Codul fiscal, susţinând că nu se face distincţie în ceea ce priveşte natura veniturilor iar în privinţa dispoziţiei cuprinsă în art. 296 indice 16 litera c) pct. c4, consideră că nu este aplicabilă speţei fiind aplicabilă doar foştilor angajaţi care nu au calitatea de pensionari la momentul plăţii.

Prevederile art. 296 indice 16 litera c) pct. c3 şi pct. c4, din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, statuează:

“Se exceptează de la plata contribuţiilor sociale următoarele venituri:

c) la contribuţia de asigurări pentru şomaj:

c3. veniturile obţinute de pensionari;

c4. veniturile realizate de persoanele prevăzute la art. 296/3 lit. a) şi b) care nu se mai regăsesc în raporturi juridice cu persoanele prevăzute la art. 296/3 lit. e) şi g), dar încasează venituri ca urmare a faptului că au avut încheiate raporturi juridice şi respectivele venituri se acordă, potrivit legii, ulterior sau la data încetării raporturilor juridice; în această categorie nu se includ sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, venituri asimilate salariilor sau diferenţe de venituri asimilate salariilor, asupra cărora există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru şomaj, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie.”

S-a apreciat că interpretarea reclamantului este una greşită, întrucât în privinţa celor 35 de persoane în discuţie în speţă, venitul acordat în baza hotărârilor judecătoreşti nu reprezintă un venit obţinut de pensionari, ci un venit obţinut de salariaţi, cu titlu de diferenţă salarială pentru munca prestată anterior pensionării, singura particularitate fiind că plata acestor venituri s-a efectuat la un moment la care persoanele în discuţie deveniseră pensionari. Prin sintagma „venituri obţinute de pensionari”, trebuie înţelese veniturile obţinute în perioada ulterioară pensionării. Prin urmare, dând eficienţă principiului de drept conform căruia unde legea nu distinge nici interpretului legii nu îi este permis să distingă, instanţa de fond a constatat că prevederea de la pct. c4 mai sus citată nu exclude din conţinutul său acele persoane care au încetat raporturile juridice cu foştii angajatori, dar mai obţin venituri în virtutea acelor raporturi juridice, ulterior, iar la momentul plăţii acelor venituri ulterioare care îşi au cauza în raporturile juridice anterioare au devenit pensionari, precum este situaţia celor 35 de persoane din speţă.

Reclamantul invocă şi prevederile art. 296 indice 18 alineatul 5 indice 1 din Codul fiscal, conform cărora „În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii acestora, contribuţiile sociale datorate potrivit legii se calculează şi se reţin la data efectuării plăţii şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume”, susţinând că obligaţia de plată a contribuţiei sociale analizate trebuie raportată la momentul plăţii drepturilor, iar în speţă cele 35 de persoane în discuţie nu mai aveau calitatea de asigurat la momentul plăţii. Însă, textul de lege invocat de către reclamant şi mai sus citat nu prevede că stabilirea existenţei obligaţiei de plată a contribuţiilor sociale are loc la data plăţii respectivelor sume aşa cum suţine în mod eronat reclamantul ci doar că îndeplinirea acestei obligaţii are loc la momentul plăţii, când se vor calcula şi reţine contribuţiile de asigurări sociale, virarea acestora urmând a se efectua până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

S-a reţinut că nu este întemeiat nici argumentul reclamantului în sensul că, contribuţiile la asigurările de şomaj sunt menite a proteja persoanele pentru riscul de şomaj dar cele 35 de persoane în discuţie fiind pensionari nu mai sunt expuse acestui risc. Astfel, din economia Legii 76/2002 şi în special a prevederilor art. 3 ale acestui act normativ, rezultă că plata contribuţiei la asigurările de şomaj are scopul de a proteja toţi beneficiarii sistemului asigurărilor de şomaj.

Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa de fond a respins ca nefondată cererea.

Împotriva acestei sentinţe, în termen şi scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant Tribunalul S. M., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii în sensul anulării Încheierii nr. 7/04.05.2015, anulării în parte a Deciziei nr. xx/03.03.2015, în sensul înlăturării abaterii reţinute la punctul nr. 2 din decizie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Astfel, arată recurentul, la punctul nr. 2 al deciziei contestate se reţine că: „Nu a fost stabilită, reţinută şi virată, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj aferentă sumelor reprezentând salarii sau diferenţe de salarii ale foştilor angajaţi, în momentul plăţii pensionari, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile."

În concret, este vorba de sumele plătite potrivit tranşelor aferente anilor 2014 - 2015, în anul 2014, în condiţiile O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare. S-a stabilit valoarea abaterii la suma de 8.989 lei, reţinându-se încălcarea dispoziţiilor în materie din Codul fiscal (în vigoare la data acţiunii de audit financiar şi la data plăţii tranşelor). De asemenea, în sarcina instituţiei a fost stabilită obligaţia de a înlătura neregula menţionată, până la data de 01.06.2015.

Ori, pentru a se reţine încălcarea dispoziţiilor privitoare la plata asigurărilor de şomaj aferente sumelor restante încasate de către cele 35 de persoane, trebuie avute în vedere şi coroborate toate dispoziţiile legale în materie, respectiv aceste dispoziţii trebuie interpretate nu numai în litera, ci şi în spiritul lor.

Toate referirile recurentului la Codul fiscal au în vedere norma legală în vigoare la data acţiunii de audit financiar şi la data plăţii tranşelor, nu la Codul fiscal în vigoare în prezent.

Aşa după cum se arată în decizie, cele 35 de persoane la care se referă, la data plăţii nu mai aveau calitatea de angajaţi ai Tribunalului S. M., fiind pensionari. Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pot avea calitatea de asiguraţi „cetăţenii români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri în România, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari."

 Tot astfel, art. 19 alin. 1 lit. a) dispune că sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, „persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari."

 Având în vedere aceste dispoziţii legale, cele 35 de persoane la care se referă decizia de constatare a abaterii fiind pensionare, la data plătii nu mai au calitatea de asigurat obligat la plata contribuţiei aferente acestei calităţi.

Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în art. 21, dispune că angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea persoanele asigurate prin efectul legii „sunt obligaţi să depună Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, prevăzută de lege, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal."

În ceea ce priveşte persoanele în discuţie, acestea nu mai au calitatea de angajaţi ai Tribunalului S. M. ca atare nu mai pot fi cuprinse în declaraţia la care face referire textul de lege menţionat. De altfel, declararea nominală electronică a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor de şomaj reţinută de la asiguraţi prin declaraţia 112, se poate face numai pentru persoanele care au calitatea de asiguraţi, întrucât programul nu o permite pentru altă categorie de persoane, apărând erori în declarare. O atare declarare se poate face numai dacă, în mod evident contrar dispoziţiilor legale şi situaţiei reale se declară că persoanele au, la data plăţii, calitatea de asigurat, prin declararea - falsă de altfel - că au lucrat un timp parţial de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 296 ind. 18 din Codul fiscal, calculul contribuţiilor se realizează prin aplicarea cotelor prevăzute de aliniatul 3 asupra bazei lunare de calcul prevăzute de art. 296 ind. 4 dar cu excepţiile prevăzute la art. 296 ind. 16. Printre excepţiile reglementate de dispoziţiile art. 296 ind. 16 este şi cea de la litera c) punctul c3 în conformitate cu care sunt exceptate de la plata contribuţiilor sociale „veniturile obţinute de pensionari" fără nici o distincţie în ceea ce priveşte natura veniturilor. Dispoziţia cuprinsă în art. 296 ind. 16 lit. c) punctul c4 nu este incidenţă în cauză întrucât, în opinia noastră, se referă la acele persoane care deşi nu se mai află în raporturi juridice cu fostul angajator obligat la plata drepturilor băneşti restante, nu au calitatea de pensionari la momentul plăţii (de exemplu, pentru că nu îndeplinesc condiţiile de pensionare)- categorie exceptată de la plata contribuţiilor sociale.

De asemenea, art. 296 ind. 18 alin. 5 ind. 1 dispune că „ în cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti (...) contribuţiile datorate potrivit legii se calculează şi se reţin la data efectuării plăţii (...). " Ca atare, obligaţia de plată a contribuţiei sociale trebuie analizată raportat la momentul plăţii drepturilor băneşti. Faţă de acest moment, contribuabilul trebuie să aibă calitatea de asigurat. Ori, persoanele la care face referire decizia de constatare a abaterii, la data plăţii nu au mai avut calitatea de asiguraţi şi nu au nici un raport juridic de muncă cu Tribunalul S. M..

De altfel, din economia dispoziţiilor legale în materie, aceste contribuţii la asigurările de şomaj sunt menite a proteja persoanele pentru riscul de şomaj. Ori, în ceea ce-i priveşte pe pensionari, un astfel de risc nu există, aceasta fiind şi raţiunea pentru care nu mai au calitatea de asiguraţi şi sunt exceptaţi de la obligaţia de plată a contribuţiei aferente acestei calităţi.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, art. 223 lit. e), art. 227-229 din HCC nr. 155/2014; art. 1, 8, 10 şi 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi dispoziţiile legale la care a făcut referire în cuprinsul acţiunii.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

Persoanele beneficiare de drepturi salariale stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, care la momentul plăţii aveau calitatea de pensionari, datorau contribuţiile de asigurări pentru şomaj pentru drepturile dobândite aferente perioadei când erau contribuabili.

Potrivit art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă: "în sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate, persoanele fizice, denumite asiguraţi, cetăţenii români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri în România, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari; asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi au dreptul să beneficieze de indemnizaţie de şomaj, conform prezentei legi In sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari".

Conform Codului fiscal, angajatorul avea obligaţia de a stabili, reţine şi vira lunar contribuţiile de asigurări sociale obligatorii, respectiv: contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale de sănătate, contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj, contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Prin art. 29616 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se precizează că în categoria veniturilor exceptate de la plata contribuţiei de asigurări pentru şomaj „nu se includ sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, venituri asimilate salariilor sau diferenţe de venituri asimilate salariilor, asupra cărora există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru şomaj, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie."

Drepturile câştigate în instanţa şi achitate în cursul anului 2014 reprezintă drepturi aferente perioadei în care beneficiarii acestor sume erau angajaţi şi, drept urmare, pentru aceste sume se datorează contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj.

Faptul că legiuitorul a eşalonat la plată aceste drepturi prin O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar cu modificările şi completările ulterioare, nu conduce la exceptarea de la plata contribuţiilor sociale de şomaj în cazul persoanelor cărora le-a încetat calitatea de angajat.

În drept s-a invocat art. 490 alin. (2) din Codul de procedură civilă, art. 55 alin. 2 lit. j, art. 2965 alin. 3, art. 29616 lit. c), art. 29618 alin. (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, anexa O.M.F.P. nr. 2.007/19 iulie 2010 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 1/2010, pct. 68 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Analizând recursul declarat prin prisma motivului invocat, Curtea a reţinut că este nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Criticile aduse hotărârii prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă sunt neîntemeiate şi au fost înlăturate.

Prin punctul 2 al Deciziei nr. xx/03.03.2015 emisă de intimata Camera de Conturi a Judeţului S. M., s-a imputat entităţii auditate faptul că „nu a fost stabilită, reţinută şi virată, potrivit prevederilor Legii 571/2003 privind Codul fiscal, contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj aferentă sumelor reprezentând salarii sau diferenţe de salarii ale foştilor angajaţi, în momentul plăţii pensionari, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile”.

Problema de drept dedusă judecăţii constă în a stabili dacă, pentru sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, venituri asimilate salariilor sau diferenţe de venituri asimilate salariilor, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru şomaj, în situaţia în care, la data plăţii lor efective, beneficiarii sunt pensionari.

Norme legale incidente:

Potrivit art.18 din Legea nr. 76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă: (1) În sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate, în condiţiile prezentei legi, persoanele fizice, denumite în continuare asiguraţi.

 (2) Asiguraţii pot fi:

 a) cetăţenii români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri în România, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari;

Totodată, potrivit art. 296^16 lit. c4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare la data auditului, nu sunt exceptate de „la plata contribuţiilor sociale următoarele venituri: sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, venituri asimilate salariilor sau diferenţe de venituri asimilate salariilor, asupra cărora există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru şomaj, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie”.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că, legiuitorul face distincţie între veniturile obţinute de pensionari şi veniturile obţinute de persoanele aflate în activitate, exceptând de la plata acestei contribuţii numai veniturile obţinute de persoanele pensionate.

În speţă, sumele plătite de angajator au ca temei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a dispus obligarea acestuia la plata unor drepturi salariale pentru perioada în care persoanele se aflau în activitate.

Deci sumele sunt plătite pentru trecut, iar beneficiarii erau îndreptăţiţi să le încaseze în calitatea lor de angajaţi.

Faptul că acordarea lor s-a dispus prin hotărâri judecătoreşti, iar plata efectivă s-a eşalonat prin O.U.G. nr. 71/2009, unele fiind achitate chiar ulterior încetării activităţii, nu schimbă natura lor juridică de venituri obţinute în perioada în care persoanele respective aveau calitatea de salariaţi.

 Prin urmare, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că acestea rămân supuse regimului juridic aferent veniturilor persoanelor în activitate fiind irelevant faptul că au fost efectiv plătite decât după ce acestea au încetat activitatea.

Faptul că intră în patrimoniul persoanei respective după data pensionării nu le schimbă natura juridică de drepturi salariale, ele fiind născute din raportul juridic de muncă.

Nici susţinerea potrivit căreia sistemul informatic nu ar permite încasarea acestor drepturi fără a încălca alte prevederi legale, nu poate fi primită, întrucât obligaţia de plată izvorăşte din lege iar simpla inadecvare a tehnologiei la dispoziţiile imperative ale legii nu pot constitui motiv de exonerare de la plata acestora.

Este irelevant sub aspectul cercetat, faptul că potrivit art. 296 ind. 18 alin. 5 ind. 1 din Codul fiscal:„ în cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti (...) contribuţiile datorate potrivit legii se calculează şi se reţin la data efectuării plăţii (...) "

Este firesc ca aceste contribuţii, ca sarcini fiscale ce însoţesc veniturile din salarii să fie achitate de beneficiar numai la data efectuării plăţii, aceasta fiind data la care intră în patrimoniul său, fără însă ca acest fapt al plăţii să schimbe natura juridică a venitului sau a obligaţiilor ce îl grevează. După cum s-a arătat deja, ele păstrează regimul juridic al veniturilor din salarii iar împrejurarea că plătitorii nu mai au calitatea de asiguraţi nu este un motiv pentru care să nu fie obligaţi la plata contribuţiilor pe care le-ar fi plătit dacă drepturile salariale li se achitau în mod corect la momentul cuvenit.

Pentru aceste considerente, a constatat că prima instanţă a aplicat corect normele de drept material, astfel că nefiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat şi a menţinut în întregime hotărârea recurată luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare