Apel. Procedura insolvenţei. Acţiune în antrenarea răspunderii. Nereţinerea în sarcina pârâtului a faptei prevăzute de art. 169 alineat 1 litera a) din Legea nr. 86/2014 din simplul fapt al omisiunii de a recupera creanţele.

Apel. Procedura insolvenţei. Acţiune în antrenarea răspunderii. Nereţinerea în sarcina pârâtului a faptei prevăzute de art. 169 alineat 1 litera a) din Legea nr. 86/2014 din simplul fapt al omisiunii de a recupera creanţele.

- art. 169 alineat 1 litera a) din Legea nr. 86/2014

Decizia nr. 116/C/2016 – A din 14.04.2016

Dosar nr. 3023/83/C/2014/a1 – A

Prin Sentinţa nr. 812/F/07.12.2015, Tribunalul S.-M. a admis în parte acţiunea formulată de SC S. SRL, cu sediul în S. M., în calitate de creditor al debitorului SC S. G. C. SRL reprezentat de lichidator judiciar M. R. L. I. S.P.R.L., cu sediul procesual ales în S. M., împotriva pârâtului S. F. I.

A obligat pârâtul S. F. I. să plătească în contul averii debitoarei SC S. G. C. SRL suma de 13.976,68 lei reprezentând datorii ale debitorului.

A obligat pârâtul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că din raportul întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 97 alin. 1 din Legea nr.85/2014 (filele nr. 159-166 din dosar de insolvenţă) rezultă că printre principalele cauze care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului se numără neîncasarea la timp a creanţelor în valoare de 65.083 lei, împrejurarea că debitorul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă conform art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, nejustificarea activelor menţionate în evidenţele contabile la data de 31.12.2013, respectiv active imobilizate în valoare de 1.240 lei, creanţe în valoare de 65.083 lei şi disponibilităţi băneşti în valoare de 19.411 lei. Din balanţa de verificare întocmită pentru perioada 01.12.2014- 31.12.2014 (fila nr. 21) rezultă că la data respectivă în patrimoniul debitorului existau active imobilizate în valoare de 4011,15 lei şi disponibilităţi băneşti în valoare de 9.965,53 lei.

Conform tabelului definitiv al creanţelor pasivul debitoarei este în valoare de 467.042,39 lei (fila nr. 19).

Potrivit art. 169 alin. 1 lit. a), c) şi e) din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, prin faptul că au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. a), judecătorul sindic a constatat că în argumentarea sa s-a invocat faptul că pârâtul nu a efectuat în termen de trei ani demersuri pentru recuperarea creanţelor debitorului în valoare de 65.083 lei. În opinia judecătorului sindic însă, numai neîncasarea creanţelor nu este suficientă să conducă la concluzia că pârâtul, în calitate de administrator al debitorului, a folosit aceste sume de bani în interes propriu sau în interesul altei persoane, în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă că debitorul ar fi încasat creanţele respective.

Folosirea unor bunuri în interes propriu presupune, de regulă, deţinerea acestor bunuri, or, în speţă, aşa cum s-a arătat, din probele administrare nu rezultă că debitorul a încasat sumele respective. De asemenea, nu se poate prezuma nici că aceste sume au fost folosite în interesul celor care trebuiau să le achite, neefectuarea demersurilor pentru recuperarea creanţelor putând avea diverse motive. Pasivitatea în recuperarea creanţelor poate fi interpretată în sensul folosirii acestora în interesul debitorilor numai dacă se coroborează cu alte probe din care să rezulte că aceasta a fost intenţia pârâtului.

În consecinţă, având în vedere că din probele administrate nu rezultă că debitorul a încasat sumele de bani reprezentând creanţe şi nici faptul că pasivitatea debitorului a fost determinată de intenţia pârâtului de a folosi sumele respective în interesul altor persoane, judecătorul sindic apreciază că, în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Referitor la fapta prevăzută de art.169 alin.1 lit. c), judecătorul sindic a apreciat că numai neformularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă în condiţiile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 nu întruneşte elementele constitutive ale faptei prevăzute de dispoziţiile legale sus menţionate. Astfel, conform art. 169 alin. 1 lit. c), continuarea activităţii trebuie să se facă în interes personal şi să conducă în mod vădit la încetarea de plăţi. Or, din probele administrate nu rezultă nici că debitorul şi-a continuat activitatea exclusiv în interesul pârâtului, nici că activitatea desfăşurată ducea, în mod vădit, la încetarea de plăţi.

Cu privire la fapta prevăzută de art.169 alin.1 lit. e), judecătorul sindic a constatat că potrivit balanţei de verificare întocmită pentru perioada 01.12.2014 - 31.12.2014, în patrimoniul debitorului se aflau active imobilizate în valoare de 4.011,15 lei şi disponibilităţi băneşti în valoare de 9.965,53 lei.

Întrucât bunurile nu au fost identificate în patrimoniul debitorului, judecătorul sindic a apreciat că acestea au fost ascunse de pârât în calitate de administrator al debitorului. Prin săvârşirea acestei fapte pârâtul a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2014. Valoarea prejudiciului produs prin această faptă constă în valoarea bunurilor menţionate în evidenţele contabile şi nejustificate de pârât. La determinarea cuantumului prejudiciului nu s-au avut în vedere şi creanţele, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, din probele administrate nu rezultă că acestea au fost încasate de debitor pentru a se prezuma că sumele respective au fost ascunse de pârât.

Susţinerile pârâtului din întâmpinare privind existenţa şi întinderea creanţei înscrise în tabelul de creanţe nu pot fi analizate în cadrul acestei proceduri, ci în cadrul unei contestaţii la tabel.

În consecinţă, având în vedere toate aceste motive, în temeiul art. 45 lit. h) din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a admis în parte cererea formulată de creditoare şi a obligat pârâtul să plătească în contul averii debitoarei SC S. G. C. SRL suma de 13.976,68 lei reprezentând parţial datorii ale debitorului.

În baza art. 453 Cod de procedură civilă, a obligat pârâtul, ca parte care a pierdut procesul, la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat, a declarat apel apelanta SC S. SRL, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate, iar, în urma rejudecării în fond a cauzei, obligarea intimatului S. F.-I. la plata pasivului debitoarei SC S. G. C. SRL, în sumă de 467.042,39 RON, reprezentând debit principal, la care se adaugă plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză.

În motivare apelului, apelanta a arătat că a solicitat Tribunalului S. M. obligarea intimatului S. F. I. la plata sumei de 467.042,239 lei, apreciind că există premisele necesare aplicării dispoziţiilor art. 169 alin. 1 din Legea 85/2014, potrivit cărora se poate stabili răspunderea personală patrimonială a persoanelor care au cauzat starea de insolvenţa, prin una din următoarele fapte, respectiv au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăţi şi au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Astfel cum reiese din concluziile analizei economico-financiare, printre principalele cauze care au dus la apariţia stării de insolvenţa, se numără neîncasarea la timp a creanţelor (rămânând sume de recuperat de 65.083 - valoare contabilă la 31.12.2013) şi, mai mult, neefectuarea în termen de trei ani a demersurilor necesare pentru recuperarea acestora în scopul obţinerii de fonduri necesare achitării obligaţiilor de plată scadente - obligaţii purtătoare de dobânzi şi penalităţi, neachitarea acestora conducând la dificultăţi de ordin financiar şi la agravarea situaţiei financiare.

Având în vedere cele mai sus menţionate, a considerat că atât activele imobilizate, creanţele cât şi disponibilităţile băneşti au fost folosite în interes propriu de administratorul statutar şi, pe cale de consecinţă, a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.

În considerarea dispoziţiilor art. 66 alin. 1 din Legea insolvenţei nr. 85/2014, se dispune în mod expres asupra faptului că „Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă", apreciind astfel că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit la încetarea de plăţi, faptă care se încadrează în prevederile art. 169 alin 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014.

Având în vedere că în evidenţele contabile ale debitoarei la data de 31.12.2013 figurau active imobilizate în cuantum de 1.240,00 lei, creanţe neîncasate în cuantum de 65.083,00 lei, precum şi disponibilităţi băneşti în cuantum de 19.411,00 lei, precum şi pasivitatea de care a dat dovadă administratorul statutar care nu numai că nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a depune la dosarul cauzei, documentele prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014, dar a şi refuzat colaborarea cu lichidatorul judiciar desemnat, neoferind nici un fel de informaţie cu privire la elementele de activ care figurau în contabilitatea societăţii debitoare, a considerat că acesta se face vinovat de săvârşirea faptei prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. e) din Legea 85/2014, constând în ascunderea activului persoanei juridice.

Având în vedere cele menţionate anterior, pe baza documentelor analizate, a apreciat că există indicii cu privire la întrunirea condiţiilor cerute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă în art. 169 alin. 1 lit. a), c) şi e), existând premise necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar pentru pasivul societăţii.

Aşa cum se arată şi în raportul lichidatorului, concluziile de mai sus sunt formulate în urma analizei situaţiei contabile preluate de pe site-ul M.F.P. la 31.12.2013, întrucât, deşi debitoarea prin reprezentant, a solicitat un termen suplimentar pentru predarea documentelor prevăzute de art. 67 din Legea 85/2014, prin adresa nr. de intrare 29/27.02.2015, aceste documente nu au fost puse la dispoziţia lichidatorului judiciar nici până în prezent.

Tribunalul S. M. a apreciat că doar fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. e), poate fi reţinută ca întrunind elementele constitutive necesare pentru a se dispune obligarea pârâtului la suportarea pasivului SC S. G. C. SRL.

Prin urmare, nu poate fi de acord cu această opinie, câtă vreme, în mod cert, nu a depus diligente pentru a recupera creanţele de la terţi în favoarea SC S. G. C. SRL, creanţe ce se ridicau la suma de 65.083 lei. A apreciat că această faptă se circumscrie dispoziţiilor art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea 85/2014.

Totodată, câtă vreme intimatul a ascuns bunuri aparţinând societăţii, precum şi acte contabile, încercând să inducă în eroare şi instanţa prin prezentarea unei situaţii de fapt şi de drept în flagrantă contradicţie cu realitatea, a apreciat, că sunt întrunite şi dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit. e) din Legea 85/2014.

În drept, a invocat prevederile art. 466 şi urm. Cod de procedură civilă, art. 196, alin. 1, lit. a), c), e) şi alin. 2 din Legea 85/2014.

Examinând sentinţa apelată, raportat la motivele de apel invocate, instanţa a reţinut că apelul este nefondat.

Prin apelul declarat, apelanta creditoare solicită reţinerea în sarcina pârâtului administrator nu numai a faptei prev. de art. 169 alin. 1 lit. e) din Legea 85/2014, ci şi a celor reglementate de art. 169 alin. 1 lit. a) şi c) din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută la art. 169 alin. 1 lit. a), aceasta constă în folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu ori în cel al unei alte persoane. În susţinerea acţiunii formulate, precum şi a apelului declarat, apelanta a arătat că săvârşirea acestei fapte reiese din neîncasarea la timp de către administratorul pârât a creanţelor pe care societatea debitore le avea de recuperat, care erau în sumă de 65.083 lei potrivit balanţei de verificare de la 31.12.2013.

Or, după cum în mod întemeiat a reţinut judecătorul-sindic, simplul fapt al omisiunii de a recupera creanţele în valoare de 65.083 lei, nu este suficient pentru a se reţine în sarcina pârâtului săvârşirea faptei prevăzute la lit. a), căci aceasta presupune întrebuinţarea temporară a unui bun ori a creditului debitorului în folosul propriu al pârâtului sau al unei alte persoane. Nerecuperarea creanţelor nu presupune şi întrebuinţarea respectivelor sume de bani de către administratorul pârât, câtă vreme nu s-au adus probe în sensul că administratorul pârât ar fi încasat respectivele creanţe. De asemenea, neefectuarea demersurilor pentru recuperarea creanţelor poate avea diverse cauze, neputând fi atrasă răspunderea pârâtului decât dacă s-ar fi dovedit intenţia sa ca sumele de bani nerecuperate să fie practic folosite de către debitori, în interesul lor personal. Iar lipsa unor probe în acest sens conduce în mod necesar la nereţinerea faptei prevăzute la art. 169 lit. a) din legea insolvenţei.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută la art. 169 lit. c) – continuarea, în interes personal, a unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi, Curtea a reţinut că, încadrarea unei fapte în ipoteza juridică reglementată de acest text de lege presupune stabilirea existenţei unei situaţii în care debitorul, cu toate că avea dificultăţi financiare, a continuat activitatea, ceea ce până la urmă a determinat încetarea plăţilor şi, deci, starea de insolvenţă. Însă aspectul esenţial ce trebuia dovedit era ca administratorul să fi dispus continuarea activităţii societăţii în interesul său personal. Or, nu poate fi admisă acţiunea creditoarei întemeiată pe această prevedere legală, atâta timp cât aceasta nu a reuşit să dovedească interesul personal urmărit şi realizat de către de către pârâtul administrator în continuarea activităţii societăţii, chiar în condiţiile în care continuarea activităţii a determinat încetarea plăţilor.

În ceea ce priveşte faptul că administratorul pârât nu a pus la dispoziţia administratorului judiciar documentele prevăzute de art. 67 din Legea 85/2014 şi, din acest motiv, acesta a întocmit raportul său doar pe baza situaţiei contabile preluate de pe site-ul M.F.P. la 31.12.2013, acest aspect nu poate fi încadrat în nici una dintre faptele invocate de creditoarea reclamantă.

Pentru aceste motive, reţinând că motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, în baza art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, s-a impus respingerea apelului ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare