Dreptul la imagine. Daune morale – lipsa probelor cu privire la prejudiciu

Prin art.253 Cod civil se stabilesc mijloacele de apărare ale persoanelor fizice ale căror drepturi patrimoniale au fost încălcate ori ameninţate, stabilindu-se  cadrul general al protecţiei drepturilor persoanei, precum şi a răspunderii civile delictuale. Codul civil prin normele sale a asigurat un echilibru  între exercitarea dreptului la informare şi a celui la liberă exprimare în concordanţă cu art.10 CEDO.

În mod constant în practica CEDO ( cauza Groppera  Radio AG c Elveţiei) s-a reţinut că libertatea de exprimare trebuie protejată indiferent ce mediu priveşte, în sensul că orice persoană are dreptul să-şi formuleze o opinie cu privire la tot ceea ce înseamnă mediul său socio-uman.

Din acest punct de vedere se constată că deşi libertatea de exprimare nu este şi nu trebuie să fie absolută, dreptul la liberă opinie şi exprimare trebuie exercitat , ca orice alt drept, în limitele sale fireşti, fără  a prejudicia drepturile şi interesele legitime ale altor persoane.

…………

În funcţie de antrenarea răspunderii civile delictuale este adevărat că în situaţia lezării valorilor umane legate de demnitate, prestanţă în societate, perceperea pregătirii profesionale, important este a se stabili existenţa faptei ilicite, dar pentru acordarea unor daune morale este necesar ca cel care pretinde să prezinte un minimum de argumente şi indicii cu care să demonstreze în ce măsură drepturile personal nepatrimoniale i-au fost afectate.

Din acest punct de vedere instanţa a constatat că este necesară existenţa unor elemente probatorii de natură a permite instanţei să identifice anumite criterii de evaluare  a întinderii prejudiciului moral, nefiind suficient a se da instanţei libertate  totală de exprimare bazată pe  gradul de percepere a judecătorului  al universului psihic al fiecărei persoane.

Prin sentinţa nr. 76/18.03.2016, pronunţată de Trib. Gj. – Secţia de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâţii C.L.D., şi SCEO SA, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului C.L. suma de 2091,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Trib. Gj. la data de 12.06.2015 sub nr. 3899/95/2015, reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâtul C.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale şi obligarea acestuia ca pe cheltuiala proprie să publice hotărârea pronunţată, în integralitatea ei, în două numere consecutive într-un ziar cu acoperire naţională.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între anii 2006-2012 a deţinut funcţia de director general al SC SNLO SA, care în urma reorganizării din 30 mai 2012 a devenit parte integrantă a Societăţii CEO SA, societate ce a rezultat  prin fuziunea SNL Oltenia SA, CET, CER şi CEC, acestea devenind sucursale în cadrul CEO, astfel: Suc. D.M., Suc. ER, Suc. ET şi Suc. EC.

În data de 28.01.2015 reclamantul a fost solicitat de redacţia ziarul P. pentru a-şi exprima un punct de vedere în legătură cu opinia unor lideri de sindicat, care sugerau ca Soc. CEO ar trebui reorganizată  la forma anterioară datei de 30.05.2015, spunând că SNLO este cea care a fost avantajată ca urmare a reorganizării. În data de 29.01.2015 a fost publicat în ziarul Pandurul punctul său de vedere în care arăta că la momentul integrării SNLO în CE Oltenia, adică la 30.05.2012, SNLO avea profit.

La data de 29.01.2015, directoratul SC CEO SA, reprezentat de numitul C.L. a emis un comunicat de presă prin care, în mod injust, face afirmaţii mincinoase insinuând un prost management efectuat în perioada în care a deţinut funcţia de Director General al SNLO.

S-a adus atingere imaginii şi prestigiului său de către pârâtul C.L. prin alterarea unor documente contabile, astfel încât să evidenţieze o situaţie economică nereală sau prin efectuarea unor afirmaţii ce nu sunt adevărate şi fără a avea măcar un suport prezumtiv real.

Astfel, la punctul 1 al comunicatului -ANEXA 1 a fost alterată prin îndepărtarea coloanei nr. 5 ce cuprinde rezultat profit brut ( profit/pierdere) pentru primele 5 luni ale anului 2012, astfel încât din document să reiasă o pierdere de 85 milioane lei, aşa cum se susţine  prin comunicatul de presă.

Reclamantul a arătat că în realitate SNLO a avut un profit brut de 11 milioane lei pe primele 5 luni ale anului 2012 şi nicidecum o pierdere de 85 milioane lei aşa cum s-a dorit  a se evidenţia prin alterarea documentului contabil prezentat de directoratul CEO prin reprezentant Ciurel Laurenţiu.

Pierderea de 85 de milioane lei ce s-a insinuat că s-a produs în perioada în care deţinea funcţia de conducere a SNLO reprezintă de fapt pierderea pe care a înregistrat-o Suc. D.M. în perioada iunie – decembrie 2012, respectiv după înfiinţarea CEO SA, perioadă în care nu a mai deţinut funcţia de conducere.

În ceea ce priveşte susţinerea de la punctul 3 al comunicatului de presă, reclamantul a precizat că se află în prezenţa unor afirmaţi mincinoase cu scopul de a-i crea grave prejudicii de imagine, pârâtul susţinând în comunicatul de presă, faptul că în perioada 2004-2012 SNLO ar fi beneficiat de ştergerea datoriilor prin scutiri la plata pentru obligaţiile la bugetul de stat în valoare de 325.838.946 RON. În realitate însă activitatea SNLO, începând cu anul 2006 nu a mai fost subvenţionată, ultimul ajutor de stat în ceea ce privesc scutirile la plată în sumă de 154.643.300 RON, fiind acordat în anul 2006.

La punctul 4 al comunicatului de presă, pârâtul face aprecieri de natură a-l prejudicia pe reclamant în mod evident din punct de vedere al profesionalismului şi al pregătirii profesionale, citând” dovedeşte lipsa unor cunoştinţe elementare despre activitatea din companie, energie , minerit”, „ este cea mai bună dovadă că înfiinţarea CEO, cu aportul intelectual al domnului B., a fost făcută fără nici un suport analitic sau cu suport prea puţin calificat”

În fapt, evidenţierea unor date nereale despre rezultate obţinute de către SNLO la primele puncte al comunicatului reprezintă preambulul acestor aprecieri negative şi cu scopul evident de a provoca prejudicii de imagine.

De fapt scopul în sine al emiterii unui comunicat de presă ce conţine în integralitatea sa numai date nereale şi care culminează cu aprecieri negative cu privire la pregătirea sa profesională şi la abilităţile de manager ce le-a dovedit în activitatea desfăşurată, este acela de a crea o opinie publică potrivnică acestuia în special în rândul angajaţilor CEO, acestea şi pe fondul nemulţumirilor exprimate de angajaţi cu privire la actualul manageriat.

Pe de altă parte comunicatul de presă a fost urmat de somarea reclamantului de a pleca în următoarele 24 de ore din SC CEO SA, în acelaşi timp fiind şantajat că dacă nu va pleca de bună voie, să opteze pentru un loc de muncă în cadrul companiei, însă la sute de kilometri de domiciliu, respectiv Brăila sau Berbeşti.

Cu privire la temeinicia cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în vederea angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se impune analiza întrunirii de către fapta pârâtului a condiţiilor obligatorii , respectiv existenţa unei fapte ilicite săvârşite de către pârât, prejudiciul suferit de reclamant, vinovăţia pârâtului şi legătura de cauzalitate între fapta pârâtului şi prejudiciul produs.

Sub acest aspect, reclamantul a solicitat a se aprecia ca rezonabile exagerările din unele judecăţii de valoare ale unei persoane nepregătite intelectual poate fi primită, instanţele de judecată, însă nu pot avea aceeaşi lejeritate în aprecierea informaţilor unei persoane instruite intelectual şi prezumată a fi capabilă să conducă destinele şi a hotărî în beneficiul a aproximativ 19.000 de angajaţi.

Faptele comise de pârât, întrunesc condiţiile legale ce antrenează răspunderea civilă delictuală, întrucât prin declaraţiile tendenţioase au fost încălcate normele privind dreptul  la onorare, la reputaţie şi la viaţa privată şi totodată normele privind libertatea de exprimare prevăzute de Constituţia României şi tratatele internaţionale la care România este parte.

Afirmaţiile pârâtului  au caracterul unor judecăţii de valoare, al căror neadevăr în situaţia de faţă este uşor de demonstrat, reprezentând opinii şi aprecieri subiective, apte de a produce prejudicii indivizilor ce sunt protejaţi de art. 10 din Convenţie.

S-a conchis că dreptul la demnitate este expres consacrat şi protejat de art. 8 alin 1 şi art. 10 alin 2 din CEDO, art. 30 alin 1,3 şi 6 din Constituţia României.

Din modalitatea în care pârâtul a înţeles în prima fază să profereze informaţii neadevărate cu privire la activitatea de management desfăşurată de reclamant şi apoi raportat la aceste informaţii nereale a înţeles să facă aprecieri care prin ele însele au rolul de a aduce atingere reclamantului, rezultă caracterul insultător al afirmaţiilor pârâtului la adresa reclamantului, de natură să lezeze onoarea, demnitatea, prestigiul şi preţuirea de care reclamantul se bucura în rândul angajaţilor CEO şi în definitiv în societate.

Pârâtul C.L.D. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că în perioada 2006-2012 reclamantul  a ocupat funcţia de director general al SNLO SA, societate care a fost absorbită urmare a reorganizării de către SC CEO SA.

La data de 28.01.2015, reclamantul a fost intervievat de un reporter al ziarului Pandurul pentru a-şi exprima un punct de vedere în legătură cu opinia unor lideri de sindicat şi nu numai referitoare la reorganizarea CEO SA la forma anterioară data de 30.05.2012 şi la data de 29.01.2015 CEO SA a emis un comunicat cu privire la opiniile şi informaţiile furnizate de reclamant, comunicat care a fost publicat în ediţia on-line a cotidianului Pandurul din data de 29.01.2015.

Reclamantul nu mai deţine nicio funcţie în cadrul SC CEO SA.

În ceea ce priveşte afirmaţia reclamantului, potrivit căreia relatările din comunicatul de presă din data de 29.01.2015 ar fi informaţii mincinoase în care s-ar fi insinuat un prost management, pârâtul a afirmat că aceste afirmaţii sunt eronate şi trunchiate fiind rezultatul aprecierii subiective a pârâtului, pentru următoarele argumente:

Comunicatul de presă are un temei factual, fiind făcut cu bună credinţă şi în interesul informării corecte a publicului şi se poate observa cu uşurinţă că în fapt comunicatul de presă din data de 29.02.2015 nu a clamat vinovăţia reclamantului, nu a lansat acuze sau insinuări la adresa sa, aşa cum în mod greşit se susţine prin cererea de chemare în judecată, ci doar a oferit date statistice financiare în antiteză cu susţinerile reclamantului.

Oricine poate da publicităţii informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă, din cel puţin 2 surse credibile.

În articolul incriminat pârâtul exprimă păreri argumentate şi probate de documente contabile care atestă situaţia financiară a SNLO.

Chiar reclamantul a susţinut temeinicia comunicatului de presă din data de 29.01.2015.

La data de 02.02.2015, în cotidianul Pandurul, reclamantul a publicat un document intitulat Scrisoare deschisă către CEO SA, în care a ţinut să specifice că poziţia sa iniţială exprimată la data de 28.01.2015 ( momentul la care a oferit interviul la solicitarea unui ziarist din cadrul cotidianului ) a fost greşit percepută.

A mai arătat reclamantul că la momentul interviului nu avea la dispoziţie documente , astfel încât cifrele arătate de acesta au fost aproximative.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului, potrivit căreia afirmaţiile făcute de pârât ar fi mincinoase, cu motivarea că SNLO nu a beneficiat de ajutor de stat, pârâtul a apreciat că şi aceasta este eronată, precizând că societatea manageriată de reclamat şi absorbită de CEO SA a beneficiat de ştergerea datoriilor prin scutiri la plata obligaţiilor la bugetul de stat în anul 2006, exact în intervalul de timp indicat în comunicatul de presă din data de 29.01.2015.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului, potrivit căreia pârâtul ar fi alterat datele financiare pentru a susţine ideea pierderilor înregistrate de SNLO, precum şi afirmaţia reclamantului, potrivit căreia opiniile exprimate la adresa sa ar fi lezat viaţa privată şi demnitatea acestuia, s-au apreciat de pârât că şi acestea sunt eronate.

În dezvoltarea apărărilor sale, reclamantul a afirmat că în fapt efectul unui singur comunicat de presă ( 20.01.2016), care cuprinde 10 rânduri şi care vine ca şi reacţie la opiniile şi informaţiile furnizate de reclamant o zi mai devreme, ar fi natură a-i leza drepturile sale nepatrimoniale.

Informaţiile din comunicatul de presă intră sub incidenţa protecţiei cuvenite ziariştilor conform dispoziţiilor art. 10 din CEDO.

În cazul concret dedus judecăţii, trebuie realizată o distincţie între afirmaţia unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare, aşa cum a invocat eronat reclamantul prin cererea de chemare în judecată.

Existenţa unor fapte poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit ( cauza Cumpănă şi Mazăre contra României).

Pornind de la aceste aspecte generale ce caracterizează litigiul dintre părţi, a apreciat pârâtul că trebuie analizat în ce măsură libertatea de exprimare a pârâtului şi de informare a publicului garantate de art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale vine în contradicţie cu art. 8 din Convenţie, care reglementează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie a reclamantului.

În urma publicării comunicatului de presă din data de 29.01.2015 opinia publică nu a fost potrivnică reclamantului, odată ce acesta a uzat de contraargumente susţinute prin comunicatul din data de 02.02.2015, astfel încât percepţia publică faţă de acesta nu  fost în niciun fel influenţată.

Afirmaţiile pârâtului exprimate punctual şi elocint, fără loc de interpretări, prin intermediul Comunicatului de presă din data de 29.01.2015, nu sunt fapte ilicite şi nu sunt în măsură să îi producă vreun prejudiciu pârâtului.

Reclamantul a fost şi este în continuare o persoană publică şi având în vedere că toate cele relatate de pârât prin intermediul comunicatului de presă au fost deja supuse în dezbatere publică, fiind subiecte de interes public, demonstrează că în speţă nu poate fi vorba despre producerea unui prejudiciu prin raportare la atingerea onoarei şi a reputaţiei acestuia.

Nu există raport de cauzalitate între aşa – susţinuta faptă ilicită şi aşa-numitul prejudiciu şi lipseşte totodată culpa sau vina autorului, condiţie esenţială a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, deoarece pârâtul a făcut doar o serie de afirmaţii adevărate sau veridice. 

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205-208 din Noul Cod de procedură civilă.

La data de 11.09.2015, reclamantul B.D. a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată,  prin care în temeiul dispoziţiilor art. 204 Cod procedură civilă a arătat că alături de pârâtul C.D.L. cheamă în judecată şi S.C.E.O. SA, prin directorat, solicitând să fie obligaţi la plata sumei de 2.000.000 RON, reprezentând daune morale, precum şi obligarea acestora ca pe cheltuiala proprie să publice hotărârea pronunţată, în integralitatea ei, în minim două numere consecutive, într-un ziar cu acoperire naţională.

La aceeaşi dată, respectiv 11.09.2015 reclamantul B.D., a depus şi răspuns la întâmpinare prin care a solicitat unirea excepţie cu fondul cauzei. În ceea ce priveşte fondul cauzei, reclamantul a solicitat ca instanţa să nu reţină ca pertinente susţinerile pârâtului şi să admită cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată şi modificată ulterior.

A arătat reclamantul că nu se poate reţine buna credinţă a pârâtului cu privire la comunicatul de presă emis deoarece se urmăreşte încă de la începutul său şi până la sfârşit denigrarea reclamantului, fie prin informaţii eronate, fie prin judecăţii de valoare şi opinii personale. 

La data de 02.11.2015, pârâta C.E.O. SA, în temeiul art. 205 a formulat întâmpinare şi pe baza înscrisurilor existente a solicitat anularea celui de-al doilea capăt al cererii ca netimbrat, iar pe fondul cauzei a solicitat să fie respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâta C.E.O. SA a considerat cuantumul daunelor morale solicitate de reclamant ca fiind nejustificat, nedovedit şi neîntemeiat, pentru că acesta nu face dovada existenţei unui prejudiciu moral. Astfel lipsa probei prejudiciului generată de lipsa faptei ilicite conduce la respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

Afirmaţiile S.C.E.O. SA, au fost exprimate punctual şi elocint, fără loc de interpretări, prin intermediul Comunicatului de presă din data de 29.01.2015, astfel că nu sunt fapte ilicite şi nu sunt în măsură să îi producă vreun prejudiciu reclamantului.

Nu există raport de cauzalitate între aşa – susţinuta faptă ilicită şi aşa – numitul prejudiciu şi lipseşte totodată culpa sau vina autorului, condiţie esenţială a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, deoarece pârâta a făcut doar o serie de afirmaţii adevărate sau veridice.

Pârâta S.C.E.O. SA nu a avut intenţia de a-i afecta reputaţia reclamantului, ci de a informa publicul prin transmiterea unor judecăţii de valorare despre o persoană publică, de a comunica şi transmite informaţii privind subiecte de interes general ( situaţia economică reală a SNLO, situaţia datoriilor acesteia, situaţia creanţelor neîncasate, valoarea reală a scutirilor la plata de care a beneficiat SNLO). 

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

La data de 20.11.2015, reclamantul B.D., a depus răspuns la întâmpinare formulată de către pârâta S.C.E.O. SA prin care a arătat faptul că în cuprinsul comunicatului se regăseşte Anexa 1 din care coloana nr. 5 ce cuprinde rezultat profit brut pentru primele 5 luni ale anului 2012, perioadă în care reclamantul a îndeplinit funcţia de director general, a fost îndepărtată. Aceasta este alterarea de care a făcut vorbire , alterare ce are drept scop trunchierea datelor şi evidenţierea unui slab management al reclamantului, deoarece prin îndepărtarea coloanei 5 se scoate în evidenţă o pierdere de 85 milioane lei – coloana 6, pierdere aferentă următoarelor 7 luni ( iunie – decembrie 2012), perioadă în care reclamantului nu a mai îndeplinit funcţia de director general, pârâtul susţinând în comunicatul de presă că această pierdere a fost realizată în perioada în care reclamantul a îndeplinit funcţia de director general.

Totodată, faptul că prin comunicatul de presă s-ar fi insinuat un prost management realizat de către reclamant, reiese fără putinţă de tăgadă din chiar ultimul paragraf al comunicatului de presă care el însuşi îmbracă forma unei judecăţi de valoare şi a unei modalităţi de a desconsidera persoana căreia îi este adresat.

La termenul de judecată din data de 24.11.2015, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.L. pentru considerentele ce apar în cuprinsul încheierii de la acea dată.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei  S.C.E.O. SA.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că fundamentându-şi demersul judiciar pe răspunderea civilă delictuală, prin cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost modificată, reclamantul B.D. a solicitat obligarea pârâţilor C.L.D. şi S.C.E.O. SA la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de daune morale şi la publicarea, pe cheltuiala acestora, a hotărârii pronunţate în două numere consecutive într-un ziar cu acoperire naţională ca urmare a unui comunicat de presă emis de directoratul CEO SA.

Angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a unei persoane presupune, potrivit dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) şi (2) coroborate cu dispoziţiile art. 1357-1371 C. civ., existenţa cumulată a patru condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Raportând aceste condiţii la prevederile art. 72 alin. (2) C. civ., dovada existenţei acestora incumbă, în toate cazurile, conform principiului actori incubit probatio, persoanei care reclamă prejudicierea sa de către autorul faptei ilicite prejudiciabile, aceasta fiind ţinută, în vederea admiterii acţiunii sale, de această dovadă.

Un prim aspect pe care instanţa l-a reţinut în speţă este faptul că, comunicatul de presă incriminat  este urmarea unui interviu al reclamantului publicat în ziarul Pandurul în data de 29.01.2015 privind punctul său de vedere în care arăta că la momentul integrării  SNLO în CE Oltenia, adică la 30.05.2012, SNLO avea profit.

Analizând afirmaţiile din comunicatul de presă, ca reacţie a interviului acordat de reclamant, apreciate de acesta ca fiind tendenţioase şi de natură a-i leza dreptul la imagine, instanţa a apreciat că acestea nu au caracter insultător, aşa cum susţine reclamantul.

Astfel, prima afirmaţie în sensul că la 7 luni de la integrare SNLO în CEO exista o pierdere de 85 682 020 lei, este confirmată de contul de profit/pierdere ce apare în comunicat. Faptul că din actul contabil ce apar în comunicat a fost exclusă coloana 5 cuprinzând profit/pierdere pe primele 5 luni ale anului 2012 nu prezintă relevanţă faţă de afirmaţia din comunicat ce viza strict ultimele 7 luni ale anului 2012.

În ceea ce priveşte afirmaţia de la punctul 3 din comunicatul de presă în sensul că în perioada 2004-2012 SNLO a beneficiat de ştergerea datoriilor prin scutiri la plata obligaţiilor la bugetul de stat în cuantum semnificativ, reclamantul s-a rezumat doar a preciza că este mincinoasă fără a prezenta un minim de elemente cu privire la lipsa de veridicitate a celor afirmate. Dimpotrivă susţine că ultimul ajutor de stat ce privesc scutirile de plata a fost acordat în anul 2006 în sumă de 154 643 300 lei. 

Referitor la afirmaţiile din ultimul paragraf al comunicatului, făcute în replică la susţinerea reclamantului din interviul acordat ziarului P. în sensul că „menţinerea unui cost de producţie pe MWh de 45 euro corelat cu exploatarea a 20 milioane de tone de cărbune ar duce la menţinerea CEO pe piaţă, dovedeşte lipsa unor cunoştinţe elementare despre activitatea din companie, energie , minerit... este cea mai bună dovadă că înfiinţarea CEO, cu aportul intelectual al domnului B.D., a fost făcută fără nici un suport analitic sau cu suport prea puţin calificat”, deşi sugestive nu sunt totuşi vehemente.

Ironia exprimării şi mai ales sugerarea unei anumite situaţii, sunt modalităţi de exprimare a opiniilor. Pentru ca atacul adus reputaţiei personale să producă un prejudiciu moral, el trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să fi fost realizat într-o manieră care să cauzeze un prejudiciu exerciţiului personal al dreptului la respectarea vieţii private (cauza A. c. Norvegiei, nr. 28070/06, 9 aprilie 2009).

Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate. În stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa  valorilor  nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc.

În acest context, instanţa a considerat că deţinerea de către reclamant a funcţiei de director general al SC SNLO SA în perioada 2006-2012  nu poate conduce la concluzia că percepţia societăţii sau a angajaţilor CEO în ceea ce îl priveşte pe reclamant s-a modificat, într-o manieră ce îi dăunează acestuia, urmare a comunicatului apărut pe site-ul CEO.  Nu s-a demonstrat că reclamantul era cunoscut şi perceput de angajaţi şi de societate în general ca un bun manager, că avea o bună reputaţie profesională, că modul în care angajaţii îl apreciau pe reclamant s-a deteriorat.

În lipsa unor astfel de elemente, nu se poate reţine de plano că prin apariţia comunicatului pe site-ul  CEO, reclamantului i s-a adus atingere reputaţiei, imaginii şi, pe cale de consecinţă, nu s-a reţinut existenţa unui prejudiciu ce trebuie reparat.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanţa a respins acţiunea reclamantului, nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, iar în temeiul art. 453 C.pr.civ, reţinând culpa procesuală a reclamantului, a fost obligat să plătească pârâtului C.L. suma de 2091,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul B.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece judecătorul nu şi-a exercitat rolul activ în baza căruia avea obligaţia de a reconstitui desfăşurarea întregului proces psihic şi să deducă existenţa vinovăţiei autorului faptei ilicite, fiind suficientă proba faptei ilicite , urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate; instanţa de fond a făcut confuzie între un  comunicat de presă şi un articol de presă, comunicatul nefiind menit să exprime opinii , ci să clarifice situaţii, în baza unor documente şi informaţii exacte pe care o instituţie le are la dispoziţie; faptul ilicit constă în publicarea comunicatului şi prezentarea unui document denaturat , prin omisiune, în scopul vădit de a aduce atingere valorilor morale: demnitatea şi prestigiul profesional al reclamantului; art.10 CEDO, stabileşte libertatea de exprimare, dar o subordonează condiţiei ca cel interesat să acţioneze cu bună credinţă şi să ofere informaţii exacte şi demne de crezare; prejudiciul s-a cauzat cu vinovăţie, constând fie în neglijenţă, fie în intenţie, în mod deliberat fiind înlăturată coloana a-5-a a documentului financiar contabil pentru susţinerea celor comunicate; prejudiciul moral constă în afectarea imaginii reclamantului prin prezentarea unor informaţii necorespunzătoare adevărului, respectiv prin prezentarea unei situaţii financiare false; coloana a 5-a exclusă din documentul publicat demonstra că pe primele 5 lunii ale anului 2012 exista un profit de 11 milioane lei, aceasta fiind perioada care corespunde celei în care reclamantul a fost director general SNLO, situaţie ce nu concordă cu prezentarea exerciţiului financiar la finalul anului 2012, care era în pierdere, urmărindu-se denigrarea  reclamantului,  ulterior  prezentându-se în două articole de presă că acesta „minte  că a lăsat SNLO pe profit”; comunicatul prezintă informaţiile tendenţios şi emite afirmaţii care au caracterul unor judecăţi de valoare cu scopul evident de a defăima şi atinge demnitatea reclamantului cu privire la calităţile sale profesionale şi de manager; a fost îngrădit dreptul la apărare prin respingerea probatorului solicitat , respectiv proba testimonială şi proba cu interogatoriul luat pârâtului C.L.D.; nu a fost respectată procedura de relaţii cu presa cu privire la vizarea informaţiilor furnizate către mass-media tocmai pentru a se da posibilitatea publicării de către C.L.D. a comunicatului în termenii respectivi; comunicatul a constituit „sursa” pentru mai multe ziare din jud. Gj. care au preluat respectivele informaţii şi le-au făcut publice, relevând opinii pasibile să producă la nivel public reacţii de dezaprobare, de dezgust şi revoltă, de natură a afecta onoarea  şi reputaţia reclamantului; prejudiciul de imagine s-a produs prin publicarea articolelor de presă întemeiat pe comunicatul publicat pe site-ul CO, iar prejudiciul moral nu putea fi dovedit decât prin audierea unor martori propuşi în cererea de chemare în judecată şi respinşi de instanţă, astfel încât instanţa de fond nu a procedat la o judecare pe fond a cauzei.

S.C.E.O. SA a formulat întâmpinare, arătând că respectivul comunicat de presă este urmarea unui interviu acordat de reclamant ziarului „P” şi publicat , cu privire la situaţia financiară la momentul integrării SNLO în CE Oltenia, la 31 mai 2012; chiar dacă exprimarea are conotaţii ironice nu a fost de natură a crea un prejudiciu moral reclamantului cu atât mai mult cu cât acesta nu a făcut dovada modului în care era perceput ca manager înaintea publicării comunicatului.

Pârâtul C.L.D. a formulat întâmpinare, susţinând în esenţă aceleaşi argumente ca cele exprimate de CEO SA.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare  considerând că s-a demonstrat incidenţa răspunderii civile delictuale prin îndeplinirea tuturor condiţiilor solicitate de  lege.

Apelul este nefondat.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, garantat de Constituţie şi art.13 din Codul de pr.civilă,  circumscris asigurării posibilităţii părţilor de a propune probe şi a-şi face apărări pe parcursul procesului civil, se constată că nu a fost încălcat de către instanţa de fond, fiind respectate drepturile reclamantului în respectivul ciclu procesual.

Examinând încheierile de şedinţă se constată că  s-a admis proba cu interogatoriul  luat intimatei SC CEO SA şi s-au respins proba cu interogatoriul solicitat a fi luat pârâtului C.L.D. şi proba testimonială care viza audierea ca martori a persoanelor care aveau atribuţii în procedura oficială „ Relaţii cu presa”, motivându-se  de instanţă în raport cu actele dosarului care demonstrau procedura respectivă şi cu ceea ce a precizat reclamantul că urmărea să dovedească cu respectivele probe, în legătură cu această procedură.

Pe de altă parte, nici în cererea de apel şi nici în faţa instanţei de apel, apelantul reclamant nu a solicitat completarea probatoriului cu martorii respectivi deşi avea această posibilitate conform artr.478 alin.2 Cod pr.civilă,  ceea ce demonstrează că  respectivele declaraţii nu erau esenţiale în judecarea cauzei. Apelantul reclamant a susţinut că se impunea administrarea probei testimoniale de instanţa de fond, iar efectul neadministrării acestei probe este necercetarea în fond  a cauzei, ceea ce ar atrage anularea sentinţei şi trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecarea în fond.

Din verificarea dosarului şi a hotărârii rezultă  însă că tribunalul a cercetat în fond cauza, făcând o analiză amănunţită a tuturor probelor administrate şi concluzionând în consecinţă.

Toate celelalte motive de apel se circumscriu prezentării faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între aceasta şi prejudiciu creat, a vinovăţiei , precum şi existenţei prejudiciului moral constând în afectarea demnităţii şi imaginii reclamantului prin comunicarea unor informaţii necorespunzătoare adevărului în comunicatul emis de SC CEO SA,  la data de 29.01.2015.

Nu se poate reţine că judecătorul nu şi-a exercitat rolul activ, potrivit susţinerii apelantului reclamant, în sensul că şi-ar fi încălcat obligaţia de a reconstitui desfăşurarea întregului proces psihic şi de a  deduce existenţa vinovăţiei autorului faptei ilicite pornind de la probarea acesteia, atât timp cât prejudiciul şi raportul de cauzalitate se impuneau a fi prezumate.

Argumentaţia din considerentele sentinţei se circumscrie dispoz. art.1349 alin.1 şi 2  coroborate cu cele ale art.1357-1371 Cod civil  privind răspunderea civilă delictuală, analizându-se condiţiile îndepliniri acesteia, respectiv prejudiciul , fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre aceasta şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite care a cauzat prejudiciul, în mod separat şi detaliat.

Pentru a stabili  antrenarea răspunderii civilă delictuală şi existenţa prejudiciului moral, instanţa s-a raportat la conţinutul comunicatului de presă publicat pe site-ul SC CEO Oltenia , care a constituit de fapt un răspuns la interviul reclamantului, publicat în ziarul „Pandurul” cu privire la situaţia societăţii la momentul integrării  SNLO în CE Oltenia SA, la data de 31 mai 2012 , când SNLO avea profit, fiind analizată fiecare afirmaţie din comunicat.

Un comunicat constituie o înştiinţare oficială specială , difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate ( definiţie - dex.) şi se adresează de obicei membrilor comunităţii de jurnalişti de ştiri cu scopul prezentării anumitor informaţii care au valoare de ştiri.

În ceea ce priveşte comunicatul din 29.01.2015, faţă de faptul că aceasta este o reacţie la interviul acordat anterior de către reclamant, se poate considera că acesta a intrat în categoria comunicatului  persuasiv, respectiv a luării de poziţie faţă de situaţia creată prin interviul publicat care a avut ca scop contestarea celor afirmate, clarificarea, rectificarea şi dezminţirea anumitor informaţii rezultate din respectivul interviu.

Este reală susţinerea reclamantului că prin documentul ataşat în anexa 1 s-a omis coloana a 5-a care se referea la situaţia  societăţii la data de 31 mai 2012, dată până la care reclamantul a îndeplinit funcţia de director  al SNLO, potrivit căreia la acel moment exista un plus în profitul societăţii.

Comunicatul se referă însă la situaţia societăţii pe tot anul şi în raport cu perioada anuală informaţia comunicată era reală în sensul că societatea era în pierdere. De asemenea s-a prezentat situaţia creanţei SNLO faţă de clienţii acesteia şi datoriilor societăţii, acestea nefiind contestate de către reclamant.

Comunicatul cuprinde şi anumite afirmaţii cu accent ironic cu privire la activitatea desfăşurată de către reclamant în perioada în care a condus SNLO, de natură a provoca acestuia un disconfort psihic,  dar redactarea lui corespunde stilului jurnalistic, clar, concis, factual etc., răspunzându-se  punctual la opiniile exprimate de reclamant în interviu.

Acest comunicat a stat la baza unor articole din presa locală din jud.Gj., care conţin în titlu „ Fostul director  al SNLO, B.D. minte”, dar în conţinutul acestora aşa cum rezultă din actele existente în dosar nu s-a procedat decât la analizarea datelor prezentate în  comunicatul CEO SA, ca răspuns la afirmaţiile  anterioare ale reclamantului, toate referirile la persoana acestuia fiind raportate la actele publicate în întregul lor. Folosirea respectivului titlu nu excede însă liberei exprimări jurnalistice.

Prin art.253 Cod civil se stabilesc mijloacele de apărare ale persoanelor fizice ale căror drepturi patrimoniale au fost încălcate ori ameninţate, stabilindu-se  cadrul general al protecţiei drepturilor persoanei, precum şi a răspunderii civile delictuale. Codul civil prin normele sale a asigurat un echilibru  între exercitarea dreptului la informare şi a celui la liberă exprimare în concordanţă cu art.10 CEDO.

În mod constant în practica CEDO ( cauza Groppera  Radio AG c Elveţiei) s-a reţinut că libertatea de exprimare trebuie protejată indiferent ce mediu priveşte, în sensul că orice persoană are dreptul să-şi formuleze o opinie cu privire la tot ceea ce înseamnă mediul său socio-uman.

Din acest punct de vedere se constată că deşi libertatea de exprimare nu este şi nu trebuie să fie absolută, dreptul la liberă opinie şi exprimare trebuie exercitat , ca orice alt drept, în limitele sale fireşti, fără  a prejudicia drepturile şi interesele legitime ale altor persoane.

Raportat la dispoziţiile prezentate mai sus se constată că  opiniile exprimate în comunicatul incriminat nu au fost de natură a aduce prejudicii imaginii şi demnităţii reclamantului care să justifice cuantificarea acestora într-o sumă globală.

În funcţie de antrenarea răspunderii civile delictuale este adevărat că în situaţia lezării valorilor umane legate de demnitate, prestanţă în societate, perceperea pregătirii profesionale, important este a se stabili existenţa faptei ilicite, dar pentru acordarea unor daune morale este necesar ca cel care pretinde să prezinte un minimum de argumente şi indicii cu care să demonstreze în ce măsură drepturile personal nepatrimoniale i-au fost afectate.

Din acest punct de vedere instanţa a constatat că este necesară existenţa unor elemente probatorii de natură a permite acesteia să identifice anumite criterii de evaluare  a întinderii prejudiciului moral, nefiind suficient a se da instanţei libertate  totală de exprimare bazată pe  gradul de percepere a judecătorului  al universului psihic al fiecărei persoane.

Reclamantul a considerat că este suficient a proba faptul ilicit , respectiv conţinutul ironic şi persuasiv al comunicatului  cu privire la persoana sa, fără însă a solicita probe concrete cu care să demonstreze în ce mod a fost afectat, cu atât mai mult cu cât din actele existente în dosar rezultă că acesta din punct de vedere profesional nu a întâmpinat dificultăţi ulterior publicării comunicatului, îndeplinind funcţia de director adjunct la Suc. – D.M. Tg.Jiu, tocmai ca o recunoaştere a profesionalismului său.

În mod corect instanţa de fond a considerat că limbajul ironic pe alocuri folosit în comunicat, nu a depăşit limitele unei exprimări normale în contextul respectiv, astfel încât nu s-a cauzat un prejudiciu ce poate fi cuantificat asupra drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului privind demnitatea, moralitatea, situaţia profesională etc. a acestuia.

Urmează ca în considerarea celor expuse, apelul să fie respins ca nefondat, în baza art.480 alin.1 Cod pr.civilă.

Domenii speta

Spete similare