Procedura abreviată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii

Prin sentinţa penală nr. 91 din 11.05.2016, Tribunalul Vaslui, în baza art. 396 alin. 5 şi art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod procedură penală, a achitat inculpatul pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 actualizată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. l lit. b din Legea nr. 241/2005 și prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut în esenţă, în sarcina inculpatului, că, în calitate de administrator al S.C. X SRL, în perioada ianuarie - martie 2015, a vândut materiale de construcţii în valoare de 19.000 lei unor persoane de pe raza comunei B., fără a înregistra în evidenţa contabilă tranzacţia încheiată, aducând astfel prejudicii bugetului de stat.

La termenul de judecată din 27.04.2016, instanța, în baza art. 374 alin. 4 C.proc.pen. a adus la cunoştinţă inculpatului prevederile art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, privind procedura de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Inculpatul a declarat că dorește să se judece pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, apelând la procedura simplificată, prin recunoaşterea faptei.

Fiind interpelat de instanţă cu privire la dreptul de face declaraţii, inculpatul a precizat că nu doreşte să dea nicio declaraţie şi că menţine cele declarate la urmărirea penală.

S-a solicitat proba cu înscrisuri în circumstanţiere care au fost depuse la acelaşi termen de judecată, odată cu concluziile susţinute de apărătorul ales.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi materialul probatoriu administrat la urmărirea penală, Tribunalul a constatat că în speța dedusă judecăţii, în sprijinul acuzării nu există nicio probă, aspect ce conduce la imposibilitatea conferirii valorii probante, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului.

Infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul constă în sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a contribuţiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activități pentru care legea prevede obligaţia înregistrării, în scopul obținerii de venituri.

Făcându-se verificarea doar pentru luna martie 2015, nu se poate şti însă, dacă inculpatul nu a înregistrat cu întârziere în evidentele contabile ale firmei sale acest fapt de comerţ efectuat fără a-l evidenţia pe loc în acte.

Atâta timp cât inculpatul nu a înregistrat la timp doar o activitate comercială efectuată și pentru care legea prevede obligația înregistrării, nu se poate concluziona că a urmărit să obţină venituri și să se sustragă în mod fraudulos, în total sau în parte, de la îndeplinirea îndatoririlor fiscale.

S- a reţinut astfel de către instanţă că nu este îndeplinită nici latura obiectivă a acestei infracţiuni de evaziune fiscală şi nici latura subiectivă a acesteia, motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Nu rezultă din nicio probă din dosarul înaintat tribunalului într-o formă destul de superficială, reaua-credinţă a inculpatului în îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind plata impozitului, astfel încât fapta penală reţinută în sarcina acestuia nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege.

Neexistând nici latura obiectivă, nici latura subiectivă în cauză, infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/2005 nu poate fi reţinută de instanţă.

Conchizând, raportat la întreg materialul probator administrat în cauză, se poate reţine că inculpatul, chiar dacă nu a omis înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate, a întârziat în mod evident evidenţierile în contabilitatea firmei sale a unei operaţiuni efectuate.

Cu toate acestea, acţiunea inculpatului nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală în forma cerută de norma incriminatoare, care trebuie să fie clară, lipsită de echivoc.

In conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea e evaziune fiscală omisiunea, în tot sau in parte, a evidențierii, in actele contrabile ori in alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Legea nu prevede dacă omisiunea este intenţionată sau dacă reprezintă doar o întârziere a înregistrărilor în contabilitate, însă, pentru a putea stabili caracterul penal se arată în acelaşi text al legii, că trebuie să existe scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Pentru a evita sau a combate abuzurile, exact acest scop trebuie dovedit de către organele de anchetă.

Astfel, s-a apreciat că nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie, prezumţie de care beneficiază inculpatul.

Tribunalul a avut în vedere poziția procesuală a inculpatului și anume recunoaşterea nu a vinovăţiei de către acesta, ci a situaţiei de fapt reţinute, precum și solicitarea de a se judeca potrivit procedurii simplificate, doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Contrar art. 320 ind. 1 din Codul de procedură penală din 1969 privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, noile reglementări ale Codului de procedură penală, respectiv art. 396 alin.(10) din actualul cod, permit instanţei să pronunţe si alte soluţii în cazul recunoaşterii faptelor de către inculpaţi, nu numai condamnarea.

În termenul legal prevăzut de art. 410 alin. 1 Cod de procedură penală, împotriva sentinței penale sus-menţionate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a exercitat calea ordinară de atac a apelului, sub aspectul nelegalității și netemeiniciei acesteia.

În motivare, s-a arătat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este dovedită cu materialul probator existent la dosar, administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declaraţia de recunoaştere a faptei dată în faţa instanţei, declaraţie în baza căreia judecata s-a făcut în baza procedurii simplificate.

Nu s-a pus niciun moment, în cursul cercetărilor, problema inexistenţei vinovăţiei, inculpatul recunoscând comiterea infracţiunii din primul moment al declanşării cercetărilor.

Recunoaşterea faptei de către inculpat se coroborează cu raportul de constatare tehnică - ştiinţifică întocmit de inspectorul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, raport dispus de procuror, în care se concluzionează că se pune în evidenţă comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 4.110 lei, constând în vânzarea de mărfuri, fără emiterea de documente justificative, iar probatoriul testimonial existent la dosar confirmă comiterea infracţiunii.

Pe cale de consecință,s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, inculpatul neputând fi privat de calea de atac în eventualitatea unei condamnări.

Examinând actele şi lucrările cauzei, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, Curtea de Apel a constatat următoarele:

La termenul de judecată din 27 aprilie 2016, s-a constatat de judecătorul fondului că judecarea cauzei se poate desfășura în procedură simplificată, în condiţiile recunoaşterii infracţiunii de către făptuitor, fiind încuviinţată cererea formulată de inculpat de judecare a cauzei în procedură abreviată.

În doctrina judiciară s-a apreciat că cele declarate de inculpat sunt consemnate, de regulă, pe formular corespunzător declarației de inculpat, dar, nefiind o declarație cu valoare de mijloc de probă asupra situației de fapt, ci doar achiesarea la judecarea în procedură simplificată, poziția inculpatului poate fi consemnată și direct în încheierea de ședință, mai ales că legea nu prevede respectarea vreunei formalități pentru a deduce că poziția inculpatului se va consemna într-o declarație/proces-verbal/formular, cum ar fi, de pildă, semnarea acesteia. Firește, însă, dacă ascultarea inculpatului s-a consemnat într-un înscris dintre cele menționate, acesta va fi semnat de către inculpat.

S-a mai susţinut că procedura recunoașterii învinuirii nu este incompatibilă cu dreptul inculpatului de a fi reprezentat în procesul penal sau cu acela de a se prevala de dreptul la tăcere.

Instanţa de control judiciar a reţinut, contrar susţinerilor procurorului, că faptul că inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere nu este de natură a afecta, prin el însuşi, legalitatea soluției de încuviinţare a judecării cauzei în procedură abreviată.

Curtea de apel a arătat, în continuare, că procurorul, părțile sau persoana vătămată pot exercita calea de atac a apelului împotriva sentinței pronunțate în procedură abreviată și cu privire la legalitatea soluției de admitere a procedurii abreviate.

Procedura abreviată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii are la bază o recunoaştere de vinovăţie, fiind reglementată de dispoziţiile art. 349 alin. 2 Cod de procedură penală, art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală, art. 375 Cod de procedură penală, art. 377 Cod de procedură penală, art. 379 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.

Insuficiența probelor ori, cel puțin aprecierea instanței în acest sens conduce la respingerea cererii inculpatului de judecare în procedură abreviată și la efectuarea cercetării judecătorești în procedura obișnuită, în care, pe lângă procuror, persoana vătămată și părți, care pot propune probe în vederea soluționării acțiunii penale, instanța poate, la rându-i, administra din oficiu probe dacă se impune pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

În niciun caz însă instanța nu poate pronunța o soluție de achitare fără să efectueze cercetarea judecătorească. Chiar dacă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, se poate deduce că și o astfel de soluție este posibilă în cazul judecării cauzei în procedură abreviată, ea nu va depinde însă de evaluarea pe fond a probatoriului administrat, ci de intervenția unor cauze care împiedică exercitarea acțiunii penale (inculpatul a recunoscut integral fapta pentru care a fost trimis în judecată, însă acesta nu are calitatea specială prevăzută de lege pentru a fi autor al infracţiunii – subiect activ nemijlocit calificat; fapta a fost dezincriminată după trimiterea inculpatului în judecată; lipsa discernământului în săvârșirea faptei ori fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi pe care a recunoscut-o este o contravenţie, iar nu o infracţiune etc.).

Or, instanța de fond, deși a încuviințat solicitarea de judecare a cauzei în procedură abreviată, în motivare a indicat fie că în speța dedusă judecăţii, în sprijinul acuzării nu există nicio probă sau că probatoriul pe baza căruia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului nu este suficient pentru a asigura răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a acestuia ori că probatoriul administrat în faza de urmărire penală, aproape inexistent, nu este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăţie a inculpatului, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru ca fapta săvârşită să fie considerată infracţiune.

Curtea de Apel a reținut că raționamentul dezvoltat în motivarea instanței de fond este în contradicție flagrantă cu soluția aceleași instanțe de încuviințare a solicitării inculpatului privind judecarea cauzei în procedură abreviată.

Față de considerentele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Curtea a admis apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, a desființat în integralitate sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui.

În doctrina judiciară s-a arătat că se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în situațiile în care a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în primă instanță sau există vreun alt viciu semnificativ și substanțial care conduce la încălcarea dreptului la dublu grad de jurisdicție în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

Instanța de control judiciar a arătat și că art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, prevede printre cazurile în care, deși procesul penal se desfășoară în tot sau în parte potrivit regulilor de drept comun, inculpatul beneficiază totuși de efectul de drept substanțial specific procedurii abreviate față de lipsa unei culpe procesuale în legătură cu pierderea efectului procedural, situațiile în care instanța respinge cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii abreviate, efectuează cercetarea judecătorească, iar în urma acesteia reține aceeași situație de fapt care fusese ab initio și recunoscută de către inculpat sau situația în care instanța respinge cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii abreviate, efectuează cercetarea judecătorească, iar în urma acesteia reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de inculpat.

Domenii speta

Spete similare