Fond funciar daune cominatorii

Decizie 1642/2013 din 18.06.2013


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1642/2013

Şedinţa publică de la 18 Iunie 2013

Obiectul cauzei:fond funciar DAUNE COMINATORII

INSTANŢA

Asupra  recursului civil de faţă ,deliberând constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 18.04.2012 sub nr. 8153/280/2012 petentul P.P. în contradictoriu cu intimaţii Prefectul Judetului Arges -  Presedinte al Comisiei Judetene pentru aplicarea Legii Nr 9/1998 Arges, Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii  Nr 9/1998 Argeş şi  Institutia prefectului  Judetului Argeş a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună în conformitate cu prevederile art. 24 alin 2 din Lg. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere Prefectului Judeţului Argeş, începând cu ziua 31 de la momentul rămânerii irevocabile şi până la îndeplinirea obligaţiilor statuate prin sentinţa civilă nr. 1225/28.11.2011 pronunţata de Tribunalul Argeş, obligarea în solidar a intimaţilor în baza aceloraşi dispoziţii legale la acordarea unei despăgubiri către petent pentru întârziere în cuantum de 10.000 lei, precum şi obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

În motivarea acţiunii  a arătat  petentul că în conformitate cu prevederile Lg. nr. 9/1998 a efectuat formalităţile necesare pentru acordarea compensaţiilor cetăţenilor romani pentru bunuri trecute în proprietatea statului bulgar în conformitate cu tratatul semnat între cele doua ţări  la 07.09.1994.

A susţinut  reclamantul că iniţial cererea cu nr.820/23.03.1998, formulată  împreună cu defunctul său frate P.M. , a fost admisă, după care  prin Ordinul nr.3041/2005  al Cancelariei Primului Ministru s-a procedat la invalidarea Hotărârii cu nr. 56 emisă la 21.11.2000 de către Comisia Judeţeana  pentru aplicarea Legii Nr 9/1998 Argeş.  S-a emis o nouă hotărâre la 08.02.2006,  în sensul că sunt îndreptăţiţi la compensaţii în valoare de 178.619,48 lei, pentru bunurile aparţinând autorului lor şi dosarul s-a înaintat  la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care a invalidat hotărârea şi a  înaintat dosarul Instituţiei Prefectului judeţului Argeş  în vederea reanalizării cererii şi emiterii unei noi decizii. Pretinde reclamantul că ulterior  a formulat mai multe solicitări în acest sens, dar  nu a primit niciun fel de răspuns.

În aceste condiţii s-a adresat instanţei de judecată în contencios administrativ, formându-se dosarul cu nr. 2288/109/2011, în care prin sentinţa civilă nr. 1225/28.11.2011 pronunţata de Tribunalul Argeş a fost admisă contestaţia pe care a formulat-o şi a fost obligată intimata Instituţia Prefectului Judeţului Argeş să răspundă cererilor formulate de petent, iar intimata Comisia Judeţeana  pentru aplicarea Legii Nr 9/1998 Argeş a fost obligată să soluţioneze cererea petentului şi să emită o hotărâre în acest sens.

S-a arătat  de către petent că în ciuda acestei hotărâri  cei obligaţi nu s-au conformat, împrejurări faţa de care a formulat acţiunea prezentă .

Petentul a depus la dosar înscrisuri dispunându-se totodată şi ataşarea dosarului nr. 2288/109/2011 al Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 9188/02.11.2012  pronunţată de Judecătoria  Piteşti s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul P.P., în contradictoriu cu pârâţii PREFECTUL JUDETULUI ARGES - PRESEDINTE AL COMISIEI JUDETENE PENTRU APLICAREA LEGII NR 9/1998 ARGEŞ, COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR 9/1998 ARGEŞ, şi INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI ARGEŞ; i-a aplicat intimatului  Prefectul Judeţului Argeş o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 16.04.2012 şi până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 1225 pronunţată la 28.11.2011 de către Tribunalul Argeş în dosarul nr.2288/109/2011.

A obligat  pe intimaţi la plata în solidar către petent a sumei de 250 lei reprezentând despăgubiri pentru întârziere.

A obligat pe  intimaţii  la plata către petent a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut  că prin sentinţa civilă nr. 1225/28.11.2011 pronunţată de Tribunalul Argeş, rămasă irevocabilă intimata  Instituţia Prefectului Judeţului Argeş fost  obligată să răspundă cererilor formulate de către  petentul P.P. în lunile octombrie şi noiembrie 2010, ianuarie  2011 , iar intimata Comisia Judeţeană  pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 Argeş a fost  obligată să soluţioneze cererea petentului  şi să emită o hotărâre în acest sens .

A mai reţinut instanţa că cele două  intimate nu s-au conformat  obligaţiilor stabilite în sarcina lor prin hotărârea  judecătorească  ,astfel că primul capăt de cerere apare ca întemeiat.

Referitor la capătul doi de cerere , instanţa  reţinând că nici până în prezent cererea petentului nu a fost soluţionată , iar  prin lipsa răspunsului la solicitările sale  s-a tergiversat soluţionarea  litigiului în sensul stabilirii situaţiei  respectivelor despăgubiri , a apreciat  că petentul  a suferit un prejudiciu moral,impunându-se admiterea şi a acestui petit.

Împotriva acestei sentinţe  în termen legal au declarat recurs cele două  intimate  criticând-o pentru următoarele motive :

-. Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe .

Astfel, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept invocat , recurentele intimate  arată că prezentul litigiu este unul de contencios administrativ , iar  instanţa competenţă să soluţioneze  în fond cererea , este Tribunalul Argeş şi nu judecătoria .

-. Hotărârea este lipsită de temei legal  şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii .

În dezvoltarea acestui motiv de recurs , recurentele susţin că prin sentinţa civilă nr. 1225/28.11.2011 pronunţată de Tribunalul Argeş  şi avută în vedere  de instanţă la adoptare soluţiei recurate se  face referire la hotărârea nr. 56/2000  a Comisiei Judeţene Argeş de aplicare a Legii nr.9/1998  invalidată prin  Ordinul nr. 3041/2005 al Cancelariei  Primului Ministru  şi ulterior la Hotărârea nr. 98/2006  invalidată prin decizia nr. 1134/2009 a  A.N.R.P.

Au mai arătat recurentele că decizia nr. 1134/2009 a A.N.R.P. a făcut obiectul litigiului soluţionat prin hotărârea nr.  452/CA/2009 prin care s-a respins acţiunea , hotărârea rămasă irevocabilă  prin  decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 324/R/2010.

În acest dosar, recurentele nu au avut calitate de părţi ,astfel că nu pot fi obligate  la o anumită conduită .

Mai susţin recurentele că în perioada derulării proceselor ce  s-au soluţionat prin hotărârea mai sus menţionată nu putea  fi soluţionată o cerere , ci doar  la solicitarea  petentului , după ce ar fi adus la cunoştinţa  celor două  instituţii soluţia din dosare, ori petentul nu a comunicat  niciodată acestor instituţii  hotărârea judecătorească  mai sus menţionată

În altă ordine de idei  Legea 9/1998 prevede  obligaţia în sarcina celui care depune cerere  ca aceasta  să fie însoţită de acte doveditoare  şi nu instituie în sarcina comisiei obligaţia de a soluţiona orice  cerere înăuntrul  unui termen de cel mult 6 luni .

Pentru aceste considerente se solicită admiterea recursului .

Având în vedere că cele două recurente pârâte invocă aceleaşi critic, tribunalul urmează să  analizeze cele două recursuri împreună .

Analizând sentinţa recurată prin  prisma  criticilor formulate şi în raport de probatoriul administrat în cauză ,tribunalul va  constata următoarele :

Primul  motiv de recurs nu este întemeiat.

Astfel,  prin cererea de chemare în judecată petentul P.P. a solicitat instanţei ca prin  hotărârea ce o va pronunţa să oblige pe intimaţi Prefectul Judeţului Argeş - Preşedintele Comisiei Judeţene  pentru aplicarea  Legii nr. 9/1998 Argeş, Comisia Judeţeană pentru aplicarea  Legii nr.9/1998  şi Instituţia Prefectului Judeţului Argeş  în conformitate cu prev. art. 24 alin.2 din  Legea nr. 554/2004 la  o amendă , precum şi a acordarea unor despăgubiri  către petent  pentru întârziere în cuantum de 10.000 lei .

Aşadar, pretenţiile petentului se întemeiază  pe  disp.art. 2.4 alin.2 din Legea 55472004 a  contenciosului administrativ care prevăd  ca în cazul în care  termenul pentru îndeplinirea obligaţiilor prev. la alin.1 din acelaşi text  de lege nu este respectat se aplică  conducătorului autorităţilor publice sau după  caz , persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe  economie  pe zi de întârziere , iar reclamantul  are  dreptul la penalităţi în cond.art. 896 C.pr.civ .

Disp.art. 25 alin.1 din acelaşi act normativ prevede că sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art.  24 alin.2 se aplică ,respectiv se acordă  de instanţa de executare la cererea reclamantului -.

Tribunalul în baza dispoziţiilor legale mai sus enunţate va aprecia că instanţa competentă  să soluţioneze în fond litigiul este Judecătoria Piteşti care este instanţa de executare.

Chiar dacă , competenţa materială de soluţionare a cauzei nu ar fi aparţinut Judecătoriei Piteşti ci ,  Tribunalului Argeş, recurentele  nu puteau să invoce excepţia de necompetenţă materială direct în recurs, având în vedere dispoziţiile exprese ale ar. 159 ind. 1 alin.2 C.pr.civ. care prevede că această excepţie  poate fi invocată  la prima zi de  înfăţişare  în faţa primei instanţe , dar nu  mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului .

Şi motivul  doi de recurs este nefondat .

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1225/28.11.2011 pronunţată de  Tribunalul Argeş , rămasă irevocabilă prin  nerecurare s-a admis contestaţia petentului din prezenta cauză  şi recurenta  intimată din prezenta cauză a fost obligată să  răspundă cererilor formulate de acesta în octombrie şi noiembrie 2010, respectiv în ianuarie şi martie 2011 iar intimata Comisia Judeţeana  pentru aplicarea Legii Nr 9/1998 Argeş a fost obligata să soluţioneze cererea petentului şi să emită o hotărâre în acest sens.

Intimaţii nu au depus  înscrisuri din care să rezulte că până în prezent s-au conformat celor dispuse de instanţa şi nu au ataşat la dosar niciun fel de document în sensul că au răspuns acestor cererii şi că au comunicat modul de soluţionare. Fiind o obligaţie de rezultat intimaţii puteau face dovada îndeplinirii acesteia, proba fiind în sarcina lor, respectiva sentinţa rămânând irevocabilă la epuizarea termenului stabilit de legiuitor pentru exercitarea recursului. Din dovezile de comunicare ataşate rezultă că  intimaţii au primit aceasta hotărâre la 24.02.2012,  data de la care a început să curgă termenul în care puteau să uzeze de calea de atac.

Întrucât părţile  nu au înţeles să formuleze recurs, concluzia este aceea ca sentinţa a rămas irevocabila la data de 12.03.2012, moment de la care începe să curgă termenul de 30 de zile, după împlinirea  căruia  se poate solicita aplicarea amenzilor civile pentru şeful instituţiei care nu s-a conformat celor stabilite de instanţa de contencios administrativ.

Conform art. 24 alin  din Lg. nr. 554/2004

[(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publica este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive si irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. ], iar conform art.25 din acelaşi act normativ

[(1) Sancţiunea si despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplica, respectiv se acorda, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea părţilor.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutita de taxa de timbru.

(3) Hotărârea pronunţata de instanţa de executare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare.]

În  acest contestator probator şi în raport  de dispoziţiile legale enunţate în mod corect instanţa a apreciat cererea ca întemeiată.

Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtele  COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII  NR 9/1998 ARGES şi  INSTITUTIA PREFECTULUI  JUDETULUI ARGES, împotriva sentinţei civile nr.9188/2012 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8153/280/2012, intimaţi fiind reclamantul P.P. ,  decedat, prin moştenitor P.D. şi pârâtul  PREFECTUL JUDETULUI ARGES -  PRESEDINTE AL COMISIEI JUDETENE PENTRU APLICAREA LEGII NR 9/1998 ARGES . Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.06.2013, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.