Fond funciar

Prin decizia civilă nr. 811/26.10.2016, tribunalul a respins apelul declarat de apelanta – reclamantă IS, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.1084 din 07.07.2016, pronunţată de Judecătoria RV, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta IS, în contradictoriu cu pârâtele CJT, CLC şi RL,  având ca obiect  fond funciar- anulare titlu de proprietate.

A fost obligată  reclamanta la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă.

 Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, potrivit Titlurilor de proprietate nr.2301682/07.07.2003 și nr. 2300723/17.08.1994, eliberate de CJT, a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele  BD asupra terenului în suprafaţă de  0,8400  ha, situat în intravilanul şi extravilanul comunei C şi respectiv 1,2500 ha teren extravilan situat pe raza comunei C,  sat NB, judeţul T, iar din actele de la  dosar a rezultat că BI şi I, decedaţi, au avut ca fii pe BD şi pe OF, reclamanta fiind fiica def. OF și pârâta fiind fiica lui BD. 

Titlul de proprietate nr.2301682/07.07.2003 pentru suprafaţa de 0,8400 ha teren a fost emis in baza cererii nr.1599/18.03.1991 depusă de BD, în nume propriu,  suprafaţă cu care acesta figurează înscris în Registrul Agricol din perioada anilor 1959-1963, sat B, comuna C, fiind validat în anexa 2b, poziţia 11.

Titlul de proprietate nr. 2300723/17.08.1994  pentru suprafaţa de 1,2500 ha a fost emis in baza cererii nr.1610/18.03.1991 depusă de BD prin care a solicitat reconstituirea  dreptului pentru terenul provenit de la autorul său, BI,  suprafaţă cu care acesta din urmă figurează înscris în Registrul Agricol din perioada anilor 1959-1963, sat B, comuna C, fiind validat în anexa 3 moştenitori, poziţia 157.

Analizând toate actele dosarului, instanţa de fond a reţinut că BF, mama reclamantei, nu a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate provenit de la BI, în termenele prevăzute de legile fondului funciar.

Desi prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a relatat că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut prin fraudă, nu dovedeşte această susţinere, iar în ce priveşte terenul în suprafaţă de 0,8400 ha , actele de la dosar dovedesc  faptul că acesta provine de la soţia lui BD, C, motiv pentru care apare înscris personal în Registrul agricol. 

 Art.8 al. 3 din Legea nr.18/1991 prevede că stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate, iar art. 9 al.3 reglementează sancţiunea decăderii din termen, în cazul nerespectării termenului prevăzut. 

 Având în vedere considerentele de mai sus, dispoziţiile legale menţionate, instanţa a  respins ca neîntemeiată, cererea de fond funciar formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta IS, apreciind-o ca nelegală şi netemeinică, prin care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecând, să fie admisă  acţiunea în sensul anulării celor două titluri de proprietate.

 În motivare, apelanta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond, în mod greşit a respins acţiunea, neţinând cont că terenurile au fost deţinute de BI şi I, conform menţiunilor din registrul agricol din anii 1954-1956, moştenitorii acestora fiind BD, BF şi  LT.

Se susţine în motivarea apelului că BD, unul din fii, a obţinut  prin fraudă şi minciună  două titluri de proprietate, arătând că este unicul fiu a celor doi, cu toate că a mai avut două surori, prin aceasta nedreptăţind-o pe BF, autoarea sa, mamă, care nu a primit nici o suprafaţă de teren.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.468 Cod proc. civ.

Intimata-pârâtă RL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat iar în motivare a susţinut că nu există nici o dovadă cu privire la existenţa vreunei fraude, din actele existente la dosar s-a făcut dovada că mama reclamantei nu a formulat niciodată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în baza Legii nr.18/1991, pentru terenurile provenind de la autorii săi. A mai arătat că din menţiunile de pe registrul agricol referitor la BD, autorul său tată, rezultă că la rolul acestuia figura în anul 1959 suprafaţa de 0,8400 ha teren extravilan şi intravilan, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate, iar prin cererea  formulată de acesta şi înregistrată sub nr.1599 din 15.03.1991 s-a efectuat menţiunea că terenul solicitat provine de la soţie.

A mai susţinut  intimata-pârâtă că în ceea ce priveşte cel de-al doilea titlu de proprietate, autorul său BD a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma părinţilor săi,  în baza Legii nr.18/1991, prin cererea nr.1610 din 18.03.1991, pentru suprafaţa de 1,2800 ha teren  extravilan şi 0,10 ha teren intravilan, în vreme ce mama reclamantei, BF, care era în viaţă în anul 1991, nu a formulat cerere de reconstituire.

În drept , întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.205 Cod proc. civ.

În şedinţa publică din data de 26.10.2016 apelanta-reclamantă a depus concluzii scrise prin care, în esenţă, a reluat susţinerile din cererea de apel.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma criticilor invocate, Tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat,  pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Conform art. 8 alin. 3 din Lg 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere, în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Hg 890/2005 care prevăd că « potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptăţită, personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulţi moştenitori cererea se poate face şi în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei. »

În cauză aşa cum reiese din probatoriul administrat autoarea apelantei nu a formulat cerere de reconstituire în termenul legal. Singurul care a formulat cerere este defunctul BD pe numele căruia a fost şi reconstituit dreptul de proprietate.

În aceste condiţii, corect a respins acţiunea instanţa de fond, reconstituirea dreptului de proprietate fiind făcută cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, fapt pentru care tribunalul a respins apelul, conform art. 480 C. pr. civ.

În temeiul disp. art. 453 C. pr. civ., instanţa a obligat apelanta – reclamantă să plătească intimatei RL suma de 710 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor de la dosar.

Domenii speta

Spete similare