Obligarea intimatului la restituirea unei sume

Sentinţă civilă 1618 din 27.09.2016


Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2015 pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. de dosar …………., contestatoarea  OMV PETROM SA  a solicitat în contradictoriu cu intimatul L. L. , ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea intimatului la restituirea sumei de 3127,3 lei, actualizata de la data plaţii si pana la data restituirii efective de către intimat, in raport cu indicele de inflaţie.

In motivare a arătat contestatoarea, in esenţa ca, potrivit art. 404 indice 2 alin. 3 Cod procedură civilă „ daca nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării in condiţiile alin 1 si 2 , cel indreptatit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii”.

Titlul executoriu in temeiul căruia contestatoarea a efectuat plata prin consemnaţiune a fost desfiinţat prin decizia nr. ……../14.05.2012 pronunţata de C. A. B.

Prin sentinţa civilă nr. ……/22.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. ………/110/2011 a fost obligată contestatoarea să plătească intimatului anumite compensaţii băneşti.

După pronunţarea sentinţei, a procedat la achitarea sumei de 3127,3 lei reprezentând debit la care se adaugă cheltuieli aferente, prin ofertă reală urmată de consemnaţiune, procedura făcând obiectul dosarului nr. …… al BEJ A. C. D.

Prin decizia civilă nr. ………… pronunţată de Curtea de apel Bacău a fost admis recursul formulat împotriva sentinţei şi aceasta a fost desfiinţată , astfel că se impune obligarea intimatului la restituirea sumei de 3127,3 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 404 indice 1 şi următoarele Cod procedură civilă.

În susţinerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu acte, expertiză, interogatoriu.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi a fost ataşat dosarul de executare.

 La data de 16.03.2016, reclamanta si paratul  depun la dosarul cauzei o cerere prin care solicita  pronunţarea unei hotărâri de expedient care sa consfinţească înţelegerea intervenita intre parti si consemnata in Acordul de Mediere încheiat la data de 10.06.2015, acord anexat cauzei.

La termenul din data de 13.09.2016, paratul L. L., prezent in fata instanţei solicita consfinţirea acordului de mediere.

Analizând în mod coroborat înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:

 Prin sentinţa civilă nr. ………../22.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. …………. parata OMV SC PETROM SA BUCURESTI a fost obligată să plătească reclamantului L. L., în funcţie de perioada in care a avut calitatea de salariat, parte din cota de 5% profit pentru 2008-2009.

Prin decizia civilă nr. ………. pronunţată de Curtea de apel Bacău in acelaşi dosar,  a fost modificata  sentinţa,  in sensul ca a fost respinsa ca nefondata acţiunea.

Anterior pronunţării deciziei civile nr………. a Curţii de Apel Bacău, reclamanta la data de 07.03.2012 a achitat intimatei suma de 2843 lei, plata având loc prin procedura ofertei reale urmată de consemnaţiune, procedură desfăşurată în cadrul dosarului nr. ……… al BEJ A. C. D.

La data de 16.03.2016, reclamanta si paratul  depun la dosarul cauzei o cerere prin care solicita  pronunţarea unei hotarari de expedient care sa consfinţească înţelegerea intervenita intre parti si consemnata in Acordul de Mediere încheiat la data de 10.06.2015, acord anexat cauzei.

La termenul din data de 13.09.2016, paratul L. L., prezent in fata instanţei solicita consfinţirea acordului de mediere.

Potrivit art. 58 din Legea 192/2006, când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. De regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepţia situaţiilor în care părţile şi mediatorul convin altfel.

Potrivit art. 59 din Legea nr. 192/2006 înţelegerea parţilor poate fi supusa autentificării notarului public ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecata, in condiţiile prevăzute la art. 63. 

Art.63 (1) In cazul in care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea parţilor, o hotarare, potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedura civila. (2) Odată cu pronunţarea hotararii, instanţa va dispune, la cererea partii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, platita pentru investirea acesteia.

(3) Hotărârea de expedient pronunţata conform prevederilor prezentei legi constituie titlu executoriu.

Având însă în vedere că, părţile au învederat instanţei că doresc stingerea litigiului potrivit Acordului de Mediere nr. …… încheiat la data de 11.06.2015 la Birou Mediator S. P. C. şi care reprezintă manifestarea lor de voinţă, instanţa va face aplicarea prevederilor art. 438 -439 Cod procedură civilă, privind posibilitatea părţilor de a stinge orice litigiu dintre ele  prin încheierea unei tranzacţii.

Faţă de cele expuse anterior, în baza art. 63 alin.1 din Legea 192/2006, instanţa va  lua act de acordul de mediere intervenit între reclamanta OMV PETROM SA  şi pârâtul L.L. , urmând a se pronunţa o hotărâre judecătoreasca care să consfinţească învoiala părţilor.

În baza art. 453 C.pr.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.