Pretenţii

Text speţă

Pe rol judecarea cauzei civile  privind pe reclamant C  F  şi pe pârât B  F , având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  se  prezintă  reclamantul C  F , reprezentantul  reclamantului  avocat  P V ,  martorii B  G  şi  G  I ,  lipsă fiind  pârâtul .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după  care :

Instanţa  , în  baza art. 318 NCPC procedează  la  verificarea  identităţii  martorilor B  G  şi  Ga  I ,  în  baza art. 321  NCPC procedează  la audierea acestora  în mod separat  ,  după  ce în  prealabil au  depus jurământul  legal conform dispoziţiilor art. 319  NCPC  ,  declaraţiile lor fiind consemnate  în  procesele verbale  de  la  dosar  . 

Reprezentantul  reclamanţilor,avocat P  V  arată că, nu mai are  alte cereri  de formulat  şi  probe  de  propus  .

 Instanţa  în  baza  art. 392 NCPC,  instanţa declară  deschise  dezbaterile  în  fond  şi  acordă  cuvântul  reprezentantului  reclamanţilor  .

Reprezentantul reclamanţilor,  avocat P  V  solicită admiterea acţiunii, solicită cheltuieli de  judecată  constând  în  taxa judiciară de timbru şi  onorar  avocat  . 

Instanţa, în baza art. 394 NCPC apreciază cauza lămurită, declară închise dezbaterile şi  reţine cauza spre soluţionare, pe baza probelor de la dosar.

INSTANŢA

Prin  acţiunea civilă înregistrată  la  această instanţă  la  data  de  25  noiembrie  2014  ,  reclamantul C  F  a  solicitat  instanţei , în contradictoriul  cu  pârâtul B  F  , ca  prin  hotărârea  ce  o  va  pronunţa  să  oblige  pârâtul să-i plătească  de  10.905  lei cu  titlu  pretenţii , precum şi  la  plata  cheltuielilor  de  judecată .

În motivare  se  arată că,  în  luna  mai 2009 reclamantul  a vândut  pârâtului  o  maşină autoutilitară , camion  marca Roman , cu  nr. de circulaţie  - .  La  data  respectivă  a  primit  preţul convenit,  iar maşina  a  fost  preluată  de  către  cumpărător . Pârâtul a  refuzat încheierea  contractului  de  vânzare  cumpărare,  pe  considerentul ca maşina  să  rămână în evidenţa  Primăriei R , cu  un  impozit  anual mai  mic decât  la  Primăria B  . În  acest  context  s-a  obligat  să plătească  impozitul cuvenit, însă  pârâtul  nu  şi-a  respectat  promisiunea, reclamantul  fiind  obligat la  această  plată  în  perioada  anilor  2009-2014,  în  sumă  totală  de 10905 lei . 

În situaţia dată,  pârâtul  are  obligaţia legală de  plată  a  sumei  arătate faţă  de  reclamant, cu  titlu  pretenţii . 

Reclamantul mai  arată că, în  nenumărate  rânduri a  luat legătura cu  pârâtul  pentru plata  impozitului , însă  fără  nici  un  rezultat  . 

În  această conjunctură ,  reclamantul  a  efectuat  formalităţile  necesare  radierii  maşinii  din  circulaţie .

În  drept invocă art. 1516 , 1527 , 1530  noul Cod  Civil .

În  probaţiune solicită  încuviinţarea  probei  cu  înscrisurile ,  precum  şi  proba  testimonială  cu  martori .

În  susţinerea  acţiunii reclamantul  depune  la  dosar  certificat  de  radiere şi  cartea  de  identitate  a  autovehiculului . 

La  data  de 16 decembrie  2014 pârâtul  B F a  depus la  dosar  întâmpinare ,  prin  care  solicită  respingerea  acţiunii  reclamantului  .

În  motivare se  arată  că,  în  cursul  anului  2009 pârâtul  a  cumpărat  un  autocamion  marca  Roman  de  la reclamantul  C  F ,  urmând  ca acesta  să  îi  elibereze un  certificat fiscal  pentru  a-şi  putea  înmatricula  autocamionul  pe firmă  .

În  cursul  anului  2011 a  fost  împreună  cu C  F la  Primăria  R pentru  a  plăti  impozitul  aferent  perioadei  în  care ,  autocamionul  marca  Roman  s-a  aflat  la  pârât  . Ajunşi  la  Primăria  R ,  casierul pe  nume  G I ,  i-a  adus  la  cunoştinţă  că , nu  poate încasa  impozitul aferent  perioadei  2009-2011  ,  deoarece reclamantul C F  figura anterior anului 2009 cu  restanţe  la  bugetul  Primăriei R . 

În  cursul  anului 2012 autocamionul  s-a  defectat ,  iar  pârâtul  l-a  dus  la  fier  vechi în  municipiul Arad .  Pârâtul  a trimis actele şi  numerele  de  înmatriculare  ale autocamionului  la  reclamant în  aceeaşi  perioadă ,  prin  mandat  poştal  , pentru  ca acesta să  poată  proceda  la radierea din  circulaţie  .

Pârâtul  solicită în  probaţiune proba cu  înscrisurile,  emiterea  unei  adrese  la  Oficiul  Poştal Beiuş  pentru a  comunica  la  dosar dovada  de înaintare  a  actelor  către  reclamant  , precum  şi  proba  testimonială  cu  martori . 

În  drept invocă  art.  205 NCPC  .

La  data  de 5  ianuarie  2015 reclamantul  a  depus  la  dosar răspuns  la  întâmpinare prin  care arată  că  ,  potrivit  înţelegerii  propusă  de  către  pârât  de  a  nu  înmatricula  autovehiculul  pe  numele său ,  în  ideea  de  a  nu plăti impozitul  la  Municipiul  Beiuş  , acesta  nu avea  nevoie  de certificat fiscal .  Dacă pentru  un motiv  sau  altul  ,  casierul  Primăriei  R  a  refuzat  să  încaseze  impozitul  de  la pârât  ,  care  pretinde  că  s-a prezentat  personal ,  acesta avea  obligaţia  să predea  suma  de  bani  vânzătorului  .  De asemenea  ,  autovehiculul  a fost  radiat  din  circulaţie în  anul  2013  .

Instanţa ,  din  oficiu  a  solicitat Primăriei  comunei R  să comunice situaţia  impozitului reclamantului C F  pe  perioada  2009 -  2014 ,  în  ceea  ce  priveşte autoutilitara cu  nr.  de  înmatriculare  -  .

La  data  de 11  februarie  2015  ,  prin  adresa  nr. 72/09.02.2015  Comuna  R a  comunicat  că reclamantul C  F a  acumulat  un  debit  în  valoare  de  10905  lei  , reprezentând impozit  pe  mijloace  de  transport  peste  12  tone  .  Acest debit  a  fost  achitat  de  către  reclamant :  3044  lei  achitat  cu chitanţa  nr.  1173/17.12.2013 şi 7861 lei  achitat  cu chitanţa  nr.  824/06.05.2014 . 

La data  de 27  februarie  2015 a  fost emisă  o  nouă adresă  Primăriei  comunei R  ,  prin  care  s-a  solicitat să  arate dacă  până în luna  mai  2009 reclamantul C  F figura  cu  restanţe  la  impozit în ceea  ce  priveşte  autocamionul Roman  cu  nr.  - şi în  ce  sumă.

La  data  de 24  martie  2014  ,  prin  adresa  nr.  150/23.03.2015  emisă  de  Comuna R ,  se  arată  că , în luna  mai  2009 ,  reclamantul  C  F figura  în  evidenţe ,  cu  privire  la  autocamionul  marca  Roman  cu  nr.  de  înmatriculare - cu 724  lei  taxă  mijloace de  transport  peste  12 t  -  rămăşiţă  din  anul  2008  ,  694  lei  taxă mijloace  de  transport  peste  12 t  debit  pe  anul  2009 .

Ca  urmare  a  solicitării  instanţei ,  la data  de  28  aprilie  2015 Compania  Naţională  Poşta  Română  SA a comunicat instanţei  că  ,  potrivit  prevederilor  Legii  nr.  642/2002, care  reglementează  serviciile  poştale  , în  documentele unităţii ,  trimiterile înregistrate  ( recomandate ,  mandate  poştale  ,  scrisori cu valoare ,  prioripost ) sunt  evidenţiate  cu  numărul  de  prezentare şi numele  destinatarului  ,  nefiind  înregistrat expeditorul ,  astfel  că, nu  se  poate identifica  decât  în  cazul  în  care  se comunică  numărul  de  prezentare  al  trimiterilor .De asemenea ,  termenul  de  păstrare al  documentelor  şi  trimiterilor  poştale  este  de  2  ani  de  la data  prezentării ,  iar  unitatea  nu  mai  deţine  documentele poştale  din anul  2012  .  Totodată unitatea poştală  nu  a identificat  trimiteri  cu  destinatar C  F  în  anul  2013  .

În  probaţiune au  fost audiaţi  martorii  :  P I , S  D  , B G -  propuşi  de reclamant  şi G I -  propus  de  pârât  . 

Din  declaraţia  martorului  P I  se reţine  că ,  acesta  a  băut  o  cafea  împreună  cu  pârâtul  ,  iar  acesta  şi-a  exprimat  dorinţa  de a  cumpăra  o  maşină .  Martorul  i-a relatat  că , există  una  de  vânzare  în localitatea  R şi  i-a  spus  că  reclamantul C  F  are  un  camion  ,  al  cărui  număr  de  înmatriculare  nu  şi-l aminteşte  . De la  acel moment  şi data la  care cele  două părţi  s-au înţeles  cu privire  la vânzarea  cumpărarea camionului a  durat  cca. 2-3  săptămâni , după care  pârâtul  a  transportat camionul  la  domiciliul  său . Martorul  nu  cunoaşte  nici  un  aspect  în  legătură  cu  preţul  camionului  sau  alte  înţelegeri  dintre  părţi  legate  de  camion .  Nu îşi mai  aminteşte anul  în  care  a  discutat cu  vânzarea  camionului  cu  pârâtul .

Din  declaraţia  martorului S  D se reţine  că , îi  cunoaşte  pe  reclamant  şi  pârât deoarece frecventau  barul  pe  care  îl  avea  în  administrare  ,  iar  în  urmă  cu  cca.  6-7  ani  , i-a  auzit  discutând că ,  reclamantul  i-ar  fi  înstrăinat  pârâtului  un  camion .  Tot în  urma discuţiilor  purtate  între  cei  doi  ,  a  aflat  că , pârâtul  dorea să  îşi înmatriculeze  camionul ,  însă  nu i-a  fost  eliberat  certificat  fiscal  de  la  Primăria  R ,  deoarece reclamantul  avea  datorii  la  impozit, astfel  că, nu  a putut  obţine  certificat  fiscal .  Aceste  discuţii  s-au purtat  în  mai  multe  rânduri  între părţi .  I-a  auzit  pe  cei  doi  discutând  despre  faptul  ca , pârâtul  să plătească  impozitul  datorat  de  către  reclamant ,  cu  condiţia eliberării  certificatului  fiscal  pentru pârât  .  Nu  cunoaşte  alte  aspecte  legate  de  obiectul  cauzei  . Pârâtul  a  vândut  camionul  în  urmă  cu  cca.  3  ani ,  iar  din  spusele  pârâtului  a aflat  că , a restituit actele camionului  către  reclamant .

Din  declaraţia  martorului  B G se reţine  că,  acesta  cunoaşte  părţile  din  litigiu  ,  ştie  că  reclamantului  i-a  înstrăinat  pârâtului  în  urmă  cu mai  mulţi  ani de zile  un  camion  - rabă de  culoare  albastră şi  pe  care  pârâtul  l-a folosit  de  la  acel  moment  cca. 4  ani  de zile  efectuând  transport  de  lemne  şi  alte transporturi  .  În  urmă  cu  un  an  şi  jumătate  ,  camionul  a  fost  dat  la REMAT  de  către  pârât . Nu  are  cunoştinţă  de  înţelegerea  dintre  părţi  cu  privire  la plata impozitului  sau banii  care a reprezentat tranzacţia  dintre  părţi ,  iar  el  personal  l-a  văzut  pe pârât  efectuând  transporturi  cu  camionul  .

Din  declaraţia  martorului G I se  reţine  că ,  în  calitate  de agent  fiscal  la  Primăria  R l-a somat  pe  reclamant  să  achite impozitul  pentru  camionul -  autoutilitara  Raba  ,  iar  acesta  i-a  comunicat  că ,  l-a  înstrăinat  pârâtului  ,  motiv  pentru  care  i-a  spus  reclamantului  să  depună  un  contract  de  vânzare  cumpărare  în  vederea  radierii  acestuia .  Reclamantul  i-a  spus  că, nu  a  încheiat  un  astfel  de  contract  cu  pârâtul , bazându-se  pe încrederea  acestuia  ,  va  achita impozitul  aferent  , însă martorul  arată  că ,  nu  avea  nici  o legătură  cu  pârâtul ,  obligaţia  de  plată  a  impozitului fiind  în  sarcina  reclamantului .

Analizând  întreg materialul probator  de  la  dosar  ,  instanţa  reţine  în  fapt  următoarele : 

În  cursul  anului  2009 ,  între  reclamantul C  F  şi  pârâtul  B F a  avut  loc o  vânzare  cumpărare  a  unei  autoutilitare , în  sensul  că , pârâtul  a  cumpărat  un  autocamion  marca  Roman  de  la reclamantul  C  F  . La  data  respectivă ,  reclamantul a  primit  preţul convenit,  iar maşina  a  fost  preluată  de  către  cumpărător,  respectiv  de către  pârât  .

Din  relatările reclamantului se reţine  că ,  pârâtul a  refuzat încheierea  contractului  de  vânzare  cumpărare,  pe  considerentul ca maşina  să  rămână în evidenţa  Primăriei R , cu  un  impozit  anual mai  mic decât  la  Primăria B  ,  acest aspect nefiind  dovedit  de  către  reclamant  pe  parcursul  desfăşurării  cauzei  ,  nici  o  probă  de  la  dosar  nu  confirmă  faptul  că  pârâtul  ar  fi  refuzat  încheierea  contractului  de  vânzare  cumpărare .  În  acest  context  s-a  obligat  să plătească  impozitul cuvenit, însă  pârâtul  nu  şi-a  respectat  promisiunea, reclamantul  fiind  obligat la  această  plată  în  perioada  anilor  2009-2014,  în  sumă  totală  de 10905 lei . Nici  acest  aspect  nu  a  fost  dovedit  de  către  reclamant ,  existenţa  unei  înţelegeri  cu  privire  la  plata  impozitului  de  către  pârât .

Din  relatările pârâtului  se  reţine  că ,în  cursul  anului  2011 pârâtul  a  fost  împreună  cu C  F la  Primăria  R pentru  a  plăti  impozitul  aferent  perioadei  în  care ,  autocamionul  marca  Roman  s-a  aflat  la  pârât  . Ajunşi  la  Primăria  R ,  casierul pe  nume  G I ,  i-a  adus  la  cunoştinţă  că,  nu  poate încasa  impozitul aferent  perioadei  2009-2011  ,  deoarece reclamantul C F figura anterior anului 2009 cu  restanţe  la  bugetul  Primăriei R  . Acest  aspect rezultă din  adresa  nr. 150/23.03.2015 a  Primăriei  comunei R ,  precum şi  din  depoziţia  martorului G  I  ,  agent  fiscal în cadrul  Primăriei R .

Tot  din  relatările pârâtului rezultă  faptul  că, în  cursul  anului 2012 autocamionul  s-a  defectat ,  iar  pârâtul  l-a dus  la  fier  vechi în  municipiul Arad , trimiţând actele şi  numerele  de  înmatriculare  ale autocamionului  la  reclamant în  aceeaşi  perioadă ,  prin  mandat  poştal ,  pentru  ca  acesta să  poată  proceda  la radierea din  circulaţie  .

Ca  urmare  acestui  fapt ,  reclamantul  a  procedat  la  radierea  autocamionului din  circulaţie,  aşa  cum  rezultă  din  certificatul  de  radiere  ,  fila 6 din  dosar  şi  a  achitat întregul  impozit  aferent perioadei 2009-2014  în  sumă  de  10905  lei ,  cu  chitanţele  nr. 1173/17.12.2013  şi 824/6.05.2014 ,  aşa  cum  rezultă  din  adresa  nr. 72/09.02.2015  eliberată  de Primăria  Comunei  R  .

Relatările  pârâtului  din  întâmpinare  prin care  a  arătat faptul  că a trimis actele reclamantului  în vederea  radierii  autocamionului în  cursul  anului  2012 ,  se  coroborează  cu înscrisul  mai  sus menţionat  ,  respectiv  adresa Comunei  R ,  reclamantul  achitând  o  parte  din  impozit  la sfârşitul  anului  2013  şi  o  parte  în  anul  2014 ,  după  ce  a  primit  actele  de  la  pârât .

  În  speţă  sunt  aplicabile dispoziţiile  Legii  nr.  571/2003  coroborată  cu  HG 44/2004  privind  codul  fiscal ,  potrivit  căruia  la  art. 261 Reguli generale (1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel. (2) Taxa prevăzută la alin. (1), denumită în continuare taxa asupra mijloacelor de transport, se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz. 

 De asemenea  ,  potrivit art. 264 Dobândiri şi transferuri ale mijloacelor de transport (1) În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit. (2) În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidenţa fiscală a compartimentului de specialitate al autorităţii de administraţie publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidenţa fiscală. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), taxa asupra mijloacelor de transport se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.(4) Orice persoană care dobândeşte/înstrăinează un mijloc de transport sau îşi schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.

În  situaţia  de  faţă , instanţa  consideră  că  ,  părţile  aveau  obligaţia  de  a  încheia  un  act  cu  privire  la  vânzarea – cumpărarea  ce  a  avut  loc  cu  privire  la  autoutilitara cu  nr.  de  înmatriculare  - ,  iar  în  baza  actului  de  înstrăinare autovehiculul  trebuia  radiat  din  evidenţa  fiscală .  Anterior însă  radierii  din  evidenţa  fiscală  , impozit anual pentru mijlocul de transport trebuia achitat  .

Din  probele administrate  în  cauză  instanţa  reţine  faptul  că  părţile  în  litigiu  nu  au  încheiat  nici  un  contract  de  vânzare  cumpărare  , existând  o  simplă înţelegere  între  ei cu  privire  la vânzarea  cumpărarea  autocamionului .

De asemenea ,  din  probele  administrate  în  cauză  ,  rezultă  că ,  la momentul  la  care  părţile  s-au  deplasat  la Primăria Comunei R pentru  ca  pârâtul  să  achite  impozitul aferent  anului  în  care  a  folosit  autovehiculul ,  li  s-a adus la  cunoştinţă  faptul  că ,  reclamantul  figurează  cu  impozit la  stat pentru  autocamionul  în  litigiu  ,  astfel  că  pârâtul şi reclamantul  nu  au  putut proceda  la perfectarea  documentelor  în  vederea radierii şi  ulterior  a  transcrierii  autocamionului  pe  numele  pârâtului ,  astfel  cum  se  prevede  în  articolele  mai  sus expuse  . Totodată  ,  instanţa  constată  că  obligaţia de  plată  a impozitului  pentru  autocamion  ,  până în  anul  2009  aparţinea reclamantului , însă  acesta  nu  a achitat  impozitul  invocând  o  presupusă  înţelegere  între  el  şi  pârât  ,  cum  că ,  pârâtul  urma  să  achite  acest  impozit  ,  fapt  ce  nu  s-a  putut  dovedi  pe  parcursul  desfăşurării  cauzei .

De asemenea  ,  pârâtul  a  dat  dovadă  de  bună  credinţă  în  ceea  ce  priveşte  raporturile  juridice  din  el  şi  reclamant prin  faptul  că,  s-a  prezentat la  Primărie  împreună  cu  reclamantul  în  vederea achitării părţii  din  impozit aferente  perioadei  cât  autocamionul  s-a  aflat  în  folosinţa sa  ,  fapt  ce  nu  s-a  putut  realiza  şi  totodată i-a  trimis  documentele reclamantului în  vederea  radierii  camionului ca  urmare  a  faptului  că acesta  s-a  defectat .

Având  în  vedere  dispoziţiile  legale  de  mai  sus  , raportat  la  împrejurările din  speţa  de  faţă  , instanţa  consideră  că,  reclamantul  se află  în  culpă  în ceea  ce  priveşte  : plata  impozitului  pentru  autoutilitara cu  nr.  de  înmatriculare  -  ; faptul  că,  nu  a  obţinut  certificatul  fiscal  pentru  această  autoutilitară ,  precum  şi pentru  faptul  că , nu  a  întocmit  cu pârâtul  un  contract  de  vânzare  cumpărare  , care  să  ateste  înstrăinarea acestei  autoutilitare .

Faţă  de  cele de  mai  sus , raportat la  faptul  că,  în  perioada  2009- 2012  reclamantul C  F a fost  proprietarul  autoutilitarei cu  nr.  de  înmatriculare  - şi nu  s-a făcut dovada  înstrăinării  acestuia  către  pârât prin  înscrisuri  , reclamantul  este  cel  care  datorează impozitul  anual pentru mijlocul de transport .

Având  în  vedere  dispoziţiile art.  1530 Noul Cod  civil potrivit  căruia  „ creditorul  are  dreptul  la daune  interese  pentru  repararea  prejudiciului  pe care  debitorul i  l-a  cauzat  şi  care  este  consecinţa  directă  şi  necesară  a neexecutării  fără  justificare sau  după  caz ,  culpabilă  a  obligaţiei „ instanţa  consideră  că,  de fapt culpa  aparţine reclamantului  şi  nicidecum  pârâtului pentru  ca  reclamantul  să  poată  solicita  plata  impozitului  de  către  pârât  ,  aceasta  fiind  o  obligaţie  care-i  aparţinea exclusiv  ,  motiv  pentru  care  acţiunea apare ca  nefondată .

Sub  aspectul  tuturor  motivelor de fapt  şi  de  drept  mai  sus invocate  ,instanţa va  respinge  acţiunea ca  nefondată .

Pârâtul  B  F nu  a solicitat cheltuieli  de  judecată . 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată  de  reclamantul  C  F în  contradictoriu  cu  pârâtul  B F,  ca  nefondată .

Fără  cheltuieli  de  judecată . 

Cu  apel în 30  de  zile  de  la  comunicare , care  se  depune  la  Judecătoria  Beiuş  .

Pronunţată  în  şedinţă  publică  azi 18  iunie 2015 .

PREŞEDINTE, GREFIER, 

Domenii speta

Spete similare