Desfacerea contractului de muncă

Potrivit art.60 al.1 lit. g) C.muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat.

Aceeaşi interdicţie rezultă şi din conţinutul art.220 alin. 2 C. muncii (pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate.).

Chiar dacă  în vechea reglementare a CM – art.223 se prevedea interdicţia concedierii reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului şi pentru necorespundere profesională,  modificare impusă de Legea nr.40/2011  de modificare a codului muncii (art.220), nu poate conţine o altă condiţie chiar dacă au fost scoase din text referirile la interdicţia de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului precum şi pentru  necorespunderea profesională.

Noua redactare a art.220 C.muncii pare mai degrabă o înlăturare a unui paralelism legislativ (repetiţie inutilă) de norme, art.60 al.1 lit.g C.muncii având o redactare cuprinzătoare.

Nu se poate considera că salariatului lider de sindicat i s-ar crea un regim juridic privilegiat şi discriminatoriu în raport cu ceilalţi salariaţi care nu sunt implicaţi în activitatea de conducere a sindicatului, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor implicând un tratament egal pentru situaţii similare, nicidecum un tratament pentru situaţii diferite.

Dacă în contractul colectiv de muncă s-a prevăzut aplicarea programului de concediere, inclusiv salariaţilor cu funcţii de conducere cât şi membrilor organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale legal constituite se constată că prevederile încălcă dispoziţiilorart.229 alin.1 C.muncii.

N.B. Prin Decizia nr. 814/24 nov. 2015 pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 950 din 22 decembrie 2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.60 alin.1 lit.g) C.muncii, după data soluţionării cauzei. 

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 12.11.2015

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.07.2015, contestatorul B D L a chemat în judecată intimata SCEOSA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei înregistrată în registrul special sub nr.635/01.07.2015, repunerea părţilor în situaţia anterioară, plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale şi alte venituri cuvenite conform contractului de muncă şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, a fost angajat la fosta E.M. Motru Vest, Mina Ploştina începând cu anul 1990, iar după schimbarea denumirii angajatorului a ajuns să fie angajat la intimată.

A arătat şi că începând cu data de 24.06.2014 a îndeplinit, pe lângă funcţia din cadrul intimatei, şi funcţia de conducere eligibilă de vicepreşedinte din cadrul Sind. S 92, fapt ce rezultă din sen.civ. nr.2363/24.06.2004 a Judecătoriei Dr. Tr.Severin.

S-a mai arătat şi că urmare a restrângerii activităţii intimatei, aceasta a adoptat o politică de concediere colectivă, iar prin decizia contestată s-a decis ca începând cu 01.07.2015 să înceteze contractul individual de muncă nr.18117/31.05.2012.

Contestatorul a arătat că, decizia contestată este nelegală având în vedere că a fost dată cu încălcarea normei imperative prevăzute de art.60 lit.g din C.muncii care interzice concedierea salariaţilor pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organ sindical, cu excepţia concedierii pentru abatere disciplinară gravă sau abateri disciplinare repetate, sau reorganizare judiciară ori faliment, însă intimata nu a motivat în cuprinsul deciziei motivul pentru care ar fi fost aplicată vreuna din aceste excepţii astfel că decizia este lovită de nulitate absolută.

Contestatorul a precizat şi faptul că din conţinutul deciziei nu rezultă temeiul de drept al emiterii deciziei de concediere, fiind menţionate la modul generic prevederile Legii nr.53/2003.

A arătat că îşi întemeiază contestația pe dispoziţiile C. muncii.

Contestatorul a depus la dosar, în susţinerea contestației, înscrisuri reprezentând: împuternicire avocaţială şi chitanţă plată onorariu avocat, contract individual de muncă nr.18117/31.05.2012, decizie de concediere înregistrată în registrul special sub nr.6351/01.07.2015, sen.civ. nr.2363/24.06.2014 a Judecătoriei Dr.Tr. Severin.

Intimata a fost legal citat în cauză şi i s-a comunicat în copie acţiunea conform art.201 al.1 Cod proc. civ., aceasta formulând întâmpinare prin acre a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei de concediere ca temeinică şi legală.

A arătat că, contestatorul a fost angajatul S CEO SA pe postul de şef echipă – Sectorul II – Raionul Z la Unitatea de Închidere şi Conservare M până la data de 01.07.2015, iar prin Decizia nr.6351/01.07.2015 în Registrul Special şi nr.24002/01.07.2015 în Registrul General s-a dispus concedierea în baza dispoziţiilor atrt.65 alin.1 Codul muncii începând cu data de 01.07.2015, după expirarea termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare de la data comunicării înştiinţării de preaviz.

Cu privire la critica formulată de către contestator în sensul lipsei motivării deciziei şi a lipsei temeiului de drept pentru emiterea deciziei, intimata a arătat că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art.76 C.muncii, atât în ceea ce priveşte forma cât şi conţinutul, decizia fiind comunicată salariatului.

Cu privire la lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi a termenului în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă, în condiţiile art.64 C.muncii, s-a arătat că nu a fost cazul pentru acestea deoarece locurile de muncă vacante au fost incluse în programul de concediere colectivă.

Planul de disponibilizare a fost elaborat în conformitate cu prevederile OUG nr.36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, cu modificările şi completările ulterioare, fiind aprobat de AGA prin Hotărârea AGEA nr.15/07.04.2015.

Planul de disponibilizare a fost pus în aplicare cu respectarea etapelor prevăzute în mod imperativ de dispoziţiile art.68-72 C.muncii, sindicatele fiind notificate o serie de adrese: notificare nr.7778/11.03.2015 privind intenţia de a efectua concedieri colective, solicitând consultări; adresa nr.10630/25.03.2015 privind convocarea Fed. NM Energie la consultări privind intenţia de concediere colectivă; adresa nr.10629/25.03.2015 privind convocarea Fed. Sind. L I la consultări privind intenţia de concediere colectivă; adresa nr.10631/25.03.2015 privind convocarea Fed. NSEU. la consultări privind intenţia de concediere colectivă; adresa nr.10632/25.03.2015 privind convocarea Sind.NPE la consultări privind intenția de concediere colectivă.

S-a precizat şi că, întâlnirea dintre reprezentații administrației SCEO SA şi cei ai organizaţiilor sindicale legal constituite la nivelul societăţii s-a desfăşurat la sediul ER, concluziile fiind consemnate în Minuta nr.4404/27.03.2015.

Intimata a mai arătat şi că,  AJOFM Gorj şi ITM Gorj au primit câte o copie a notificării, iar potrivit art.72 C.muncii a fost emisă Notificarea nr.5794/24.04.2015 către organizaţiile sindicale legal constituite la nivelul societăţii şi către ITM Gorj şi înregistrată la acesta sub nr.7785/27.04.2015.

S-a arătat şi că, criteriile avute în vederea pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere au fost stabilite prin ”Planul de disponibilizare” şi prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul SC EO SA cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cel aplicabil contestatorului (respectiv, „Încetarea contractelor de muncă ale salariaţilor care îndeplinesc condiţii de pensie pentru limită de vârstă şi stagiu minim de cotizare, pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare şi pensie anticipată până la data de 31.12.2017”.).

Intimata a precizat faptul că, motivele care determină concedierea au fost arătate în cuprinsul art.2 din decizia contestată, durata preavizului a fost menţionată la art.3 din decizia contestată şi a fost fixată la 20 de zile lucrătoare potrivit înştiinţării de preaviz înregistrată sub nr.1714/27.04.2015, iar criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi au fost menţionate la art.4 din decizia contestată.

Totodată, în decizia contestată sunt indicate detaliat dovezile care atestă situaţia de fapt şi anume Planul de disponibilizare pe 2015, menţionat ca unul din documentele în baza căruia a fost luată decizia de concediere colectivă, fapt care susţine legalitatea deciziei, iar planul de disponibilizare a făcut obiectul întâlnirilor dintre administraţie şi organizaţiile sindicale legal constituite la nivelul societăţii, aşa cum rezultă din Minuta încheiată la 27.03.2015.

Cu privire la pretinsa nelegalitate a Deciziei de concediere, motivată de faptul că, contestatorul este vicepreşedinte în cadrul Sind.S 92, intimata arătat că prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul SC EOSA, cu modificările şi completările ulterioare, au fost convenite, între administraţie şi organizaţiile sindicale semnatare, criteriile de stabilire a ordinii de prioritatea la concedierea colectivă, inclusiv cel aplicabil contestatorului.

S-a mai arătat şi că, prin negocieri colective desfăşurate între angajator şi organizaţiile sindicale reprezentative şi semnatare ale contractului colectiv de muncă, inclusiv federaţia FNME (din care face parte şi sindicatul al cărui membru de conducere este contestatorul), la propunerea părţii sindicale de aplicare a criteriului privind ordinea de prioritatea tuturor salariaţilor, fără excepţie, inclusiv celor care ocupă funcţii de conducere în cadrul societăţii sau în cadrul organizaţiilor sindicale legal constituite s-a convenit încheierea Actului Adiţional nr.1 la CCM.

Intimata a precizat şi că motivul concedierii contestatorului este reglementat de dispoziţiile art.65 alin.1 C.muncii, astfel că acesta nu se poate prevala de prevederile art.60 Codul muncii, iar desfăşurarea unei activităţi sindicale nu se poate constitui într-o premisă pentru recunoaşterea în favoarea celui în cauză a unui regim juridic privilegiat şi discriminatoriu în raport cu ceilalţi angajaţi care nu au înţeles să se implice în activitatea de sindicat.

A mai precizat şi că, inclusiv federaţia sindicală din care face parte şi sindicatul al cărui vicepreşedinte este contestatorul a participat şi convenit, alături de ceilalţi parteneri de dialog social, criteriul privind ordinea de prioritate la concediere aplicabil fără excepţii.

A depus la dosar înscrisuri reprezentând: actul adiţional nr.1 la CCM; Notificarea către organizaţiile sindicale, înregistrată sub rn.7778/11.03.2015 şi trimisă şi înregistrată la AJOFM şi ITM; Adresa către AJOFM nr.7811/11.03.2015 privind transmiterea notificării întocmite conform art.69 C.muncii; Adresa către ITM Gorj, privind transmiterea notificării întocmite conform art.69 din C.muncii nr.7810/11.03.2015; adresa nr.10630/25.03.2015 privind convocarea Fed.NME la consultări privind intenţia de concediere colectivă; adresa nr.10629/25.03.2015 privind convocarea Fed.Sind.Libere Independente la consultări privind intenţia de concediere colectivă; adresa nr.10631/25.03.2015 privind convocarea Fed. N S E U la consultări privind intenţia de concediere colectivă; adresa nr.10632/25.03.2015 privind convocarea Sind.N PE la consultări privind intenţia de concediere colectivă; minuta nr.4404/27.03.2015 încheiată cu ocazia întâlnirii dintre reprezentanţii administraţiei SCE O SA şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale legal constituite la nivelul societăţii, privind consultarea în baza intenţiei de concediere conform Notificării nr.7778/11.03.2015; Hotărârea AGA nr.15/07.04.2015; Notificarea către organizaţiile sindicale înregistrată şi la AJOFM şi ITM; înştiinţare de preaviz nr.1714/27.04.2015; Decizia nr.6351/01.07.2015 în Registrul Special şi nr.24002/01.07.2015 în Registrul General; organigrame anterior şi ulterior concedierii; state de funcţii anterioare şi ulterioare concedierii; Act adiţional nr.4/19.02.2013 la CIM; Act adiţional nr.2/01.09.2012 la CIM; Act adiţional nr.10601/01.05.2012 la CIM; contract individual de muncă nr.18117/31.05.2012; carnet de muncă.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamantul BDL este angajat al societăţii pârâte, SCEO SA conform contractului individual de muncă nr 18117 din 31.05.2012 ocupând postul de şef echipă – Sectorul II- Raionul Z - Unitatea de Închidere şi Conservare M .

De asemenea reclamantul îndeplineşte şi funcţia de vicepreşedinte al Sind. S92, sindicat înregistrat în registrul special al Judecătoriei Tr.Severin conform Sentinţei 2363/24.06.2014.

Prin Decizia nr 6352/01.07.2015 înregistrată în Registrul special şi nr 24002/01.07.2015 din Registrul general, emisă de Directorul General Executiv al societăţii pârâte s-a dispus începând cu data de 01.07.2015 încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, postul ocupat de acesta fiind desfiinţat efectiv, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului ca urmare a concedierii colective, în temeiul art.  65 – 68 C.muncii.

Potrivit deciziei, concedierea colectivă este determinată de situaţia economico-financiară a societăţii care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul  veniturilor, a căror aplicare are drept consecinţă desfiinţarea unor posturi în vederea asigurării flexibilităţii structurii organizatorice, eficientizării şi optimizării activităţii.

Tot din cuprinsul deciziei rezultă că salariatul a beneficiat de un preaviz de 20 zile lucrătoare.

Criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere sunt cele cuprinse în Planul de disponibilizare al societăţii pentru anul 2015 şi CCM:

De asemenea potrivit deciziei angajatorul a respectat etapele prevăzute imperativ de art  68- 72 Codul Muncii.

Prin contestaţia de faţă reclamantul a invocat nulitatea deciziei deoarece nu rezultă temeiul de drept al concedierii, fiind menţionate generic „dispoziţiile Codului Muncii”.

Susţinerile reclamantului nu sunt fondate, deoarece aşa cum s-a arătat mai sus concedierea reclamantului s-a dispus în temeiul art. 65 – 68 C.muncii.

Este adevărat că arătarea temeiului de drept nu a fost  cuprinsă în art. 1 al deciziei potrivit căreia s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, postul deţinut fiind desfiinţat efectiv, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective ci în cuprinsul art. 2 al deciziei.

Ca atare se constată că decizia de concediere este în conformitate cu art. 76 Codul Muncii, iar excepţia invocată este nefondată.

Se constată însă nelegală măsura concedierii salariatului în cauză fiind încălcate dispoziţiile art. 60, alin.1, lit. f )Codul Muncii şi art. 220 C. muncii, reclamantul fiind aşa cum s-a arătat lider de sindicat îndeplinind funcţia de  vicepreşedinte din cadrul Sind. S92.

Art. 60, alin.1 Codul Muncii cuprinde interdicţii cu caracter temporar la concediere, prevederi care nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce nu intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului în condiţiile legii.

Potrivit art. 60, alin.1, lit. g C. muncii concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat.

Această interdicţie a fost instituită în scopul protecţiei şi garantării libertăţii sindicatului şi ca atare nu se poate dispune concedierea salariatului lider de sindicat în alte situaţii decât cele prevăzute expres de lege (art. 60, alin.1, lit. g Codul Muncii şi alin 2 art. 60 C. muncii).

Cu alte cuvinte nu este posibilă desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana.

Aceeaşi interdicţie rezultă şi din conţinutul art. 220, alin.2 C.muncii (pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate).

Conţinutul art. 220 C. muncii a fost impus prin Legea 40/2011 de modificare a Codului Muncii, însă această modificare nu poate conţine o altă condiţie chiar dacă au fost scoase din text referirile la interdicția de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului precum şi pentru necorespunderea profesională (art. 223 Codul Muncii înainte de modificare).

Noua redactare a art. 220 C.muncii pare mai degrabă o încercare de înlăturare a unui paralelism legislativ (repetiţie inutilă) de norme, că art.60 alin.1 lit. g C.muncii  are o redactare cuprinzătoare, inclusiv acele situații înlăturate expres din art. 220 Codul Muncii.

 Din considerentele invocate mai sus nu pot fi primite apărările pârâtei din cuprinsul întâmpinării.

De asemenea nu se susţine nici apărarea că salariatului lider de sindicat i s-ar crea un regim juridic privilegiat şi discriminatoriu în raport cu ceilalţi salariaţi care nu sunt implicaţi în activitatea de conducere a sindicatului.

Principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor implică un tratament egal pentru situaţii similare, nicidecum un tratament pentru situaţii diferite.

Deoarece liderii de sindicat se ală într-o situaţie diferită de cea a celorlalți salariaţi, protecţia lor legală, faţă de posibile represiuni, şantaj sau ameninţări este nu numai justificată dar şi necesară.

S-a susţinut de asemenea că prin Actul Adiţional nr 1 la CCM s-a prevăzut că în aplicarea programului  de concediere pentru anul 2015, criteriile stabilite de către părţi vor fi aplicabile tuturor salariaţilor, inclusiv salariaţilor cu funcţii de conducere în cadrul unităţii, cât şi membrilor organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale legal constituite, existente la nivelul societăţii( salariaţii pensionabili până la data de 31.12.2017).

Potrivit art. 229, alin.4 C.muncii,  Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, ori în cazul de faţă nu au fost respectate dispoziţiile art. 60 şi 220 Codul Muncii şi ca atare nu pot fi aplicabile aceste dispoziţii. 

În consecinţă va fi anulată decizia de concediere şi se va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior.

În conformitate cu art. 80 C.muncii, alin.2 vor fi acordate şi despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data de 01.07.2015 şi până la reintegrarea efectivă

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă pârâta va fi obligată la  1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Această sentinţă a rămas definitivă ca urmare a  respingerea apelului formulat de  pârâta SCEOSA ca nefondat prin Decizia nr. 1221/24.02.2016  pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Domenii speta

Spete similare