Desfacerea contractului de muncă

-Concediere colectivă dispusă de o societate faţă de care s-a deschis procedura generală

a insolvenţei în baza art. 38, 71 din Legea nr. 85/2014.

Elementele obligatorii ale deciziei de concediere conform art.76 Codul muncii; nerespectarea art. 76 lit c) Codul muncii referitoare la  indicarea în decizia de concediere  a criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi.

În cazul concedierilor colective arătarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi este necesară  pentru a se verifica dacă selecţia de personal a avut la bază criterii care înlătură orice criterii de discriminare sau de abuz din parte  angajatorului. Selecţia personalului constituie o prerogativă a angajatorului, limitele acesteia fiind fixate de egalitatea de tratament şi de obiectivitatea criteriilor, rezultând că aceste criterii trebuie să fie redactate anterior realizării concedierii.

În decizia de concediere intimata nu a indicat criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi la concediere şi nu a arătat criteriul aplicat în cazul contestatorului, nefiind respectate disp. art.76 lit. c) Codul munci, instanţa neputând să efectueze verificări sub acest aspect,  apreciindu-se că decizia  este  nulă.

Cât priveşte solicitarea privind încetarea acţiunii conform art. 75 al. 1 din  Legea nr. 85/2014 referitor la petitele privind plata despăgubirii băneşti şi reintegrarea pe post, se constată că nu este incidentă această dispoziție legală, întrucât  obiectul cauzei este contestaţie decizie de concediere.

Faţă de faptul că s-au constatat nule cele 2 decizii de concediere emise de fostul angajator, o consecinţă directă a nelegalităţii acestor decizii este plata unei despăgubiri şi reintegrarea pe post conform art.80 alin.1, 2 Codul muncii, aceste măsuri având caracter reparator.

În cauză se va da eficienţă dispoziţiilor speciale ale Codului muncii în materia reparaţiilor acordate în cazul concedierilor nelegale, pentru a se asigura o reparaţie integrală a prejudiciului produs contestatorului prin emiterea celor 2 decizii.

De altfel, petitul privind acordarea despăgubirii prevăzută de art.80 alin.1 Codul muncii nu are caracterul unei acţiuni judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, aşa cum dispune art.75 din Legea nr. 85/2014, ci este o consecinţă directă a constatării nulităţii deciziilor de concediere.

Tribunalul Mehedinţi  - 21.01.2016

La data de 17.09.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 6541/101/2015 contestaţia formulată de contestatorul SL  împotriva deciziei de concediere nr. 70/03.08.2015 emisă  de intimata SC  M SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească  să se  dispună  anularea deciziei, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, potrivit art.80 alin.1 Codul muncii, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă, conform art.80 alin.2 Codul muncii.

În fapt, contestatorul a arătat că a fost angajat începând cu 29.09.1986 pe postul de inginer la UPSSAE  PF, în prezent  SC M SA, conform contractului individual  de muncă  nr.3081/1986, iar la data de 31.08.2015 i s-a comunicat încetarea contractului de muncă prin  concediere colectivă.

Referitor la decizia de concediere s-a arătat că este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.65 alin.2 Codul muncii.

În drept, contestatorul şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art.65 alin.2 Codul muncii.

În baza art. 200 alin.3 Cod pr.civ., prin adresa din data de 22.09.2015, s-a solicitat contestatorului să dezvolte motivele de fapt ale contestaţiei şi să  indice motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale deciziei de concediere.

La data de 02.10.2015 contestatorul a depus la dosar un memoriu prin care a  dezvoltat motivele de fapt ale contestaţiei, arătând că la 12.08.2014 între intimată şi SC CEO SA a intervenit contractul nr. 1438/CEOSE/12.08.2014 având ca obiect achiziţii lucrări –reabilitarea şi modernizarea blocului energetic nr. 7, lignit SE I – modernizare preîncălzitoare de aer rotative. În luna septembrie 2014 directorul general al intimatei a înfiinţat ad-hoc serviciul Şantier Işi a angajat, fără concurs, un afin. Contestatorul a  arătat că fiind  proiect manager în cadrul Serviciului Logistică a primit ca sarcină de serviciu în luna noiembrie 2014, pe lângă alte lucrări, şi gestionarea comenzilor interne pentru subansamble ale acestui proiect, iar ulterior începând cu 01.02.2015 a fost transferat de la Serviciul Logistică la Şantierul I, ca proiect manager responsabil cu partea tehnologică a lucrării.

A arătat că motivele contestaţiei constau în încălcarea de către intimată a prevederilor art.b alin.1, 2 din adresa nr. 1496/08.07.2015 - Proiect de concediere colectivă, precizând că a fost concediat deşi avea lucrări, fiind menţinuţi colegi care nu aveau încărcare de lucrări, apreciind că decizia de concediere este netemeinică faţă de dispoziţiile art.65 alin.2 Codul muncii.

În baza art.201 alin.1 Cod pr. civ acţiunea a fost comunicată în copie intimatei care nu a formulat întâmpinare.

La data de 20.11.2015 intimata SC M SA a depus la dosar cerere de suspendare a judecării cauzei potrivit art.75 alin.1 din Legea nr.85/2014, arătând prin încheierea din 09.11.2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 7395/101/2015 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva societăţii, anexându-se în copie  minuta pronunţată în dosarul menţionat.

În şedinţa publică din data de 26.11.2015 contestatorul a depus la dosar în copie decizia nr. 94/24.11.2015 emisă de intimată pe care a precizat că înţelege să o conteste, arătând că se opune la suspendarea judecării cauzei conform solicitării intimatei, deoarece contestaţia a fost înregistrată anterior pronunţării încheierii  prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

 Prin încheierea de şedinţă din data de 26.11.2015, instanţa a  constatat că pricina de faţă are ca obiect principal „contestaţie act - decizie de concediere ”, urmând ca asupra cererii de suspendare a judecării cauzei formulată de intimată să se pronunţe după administrarea probatoriului.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 09.12.2015 contestatorul a arătat că prin decizia nr. 94/24.11.2015  intimata a anulat decizia nr. 70/03.08.2015, apreciind că perioada de executare a deciziei anulate a fost amânată urmare a certificatelor de concediu medical, precum şi faptului că în perioada 16.11.2015-20.11.2015 s-a aflat în concediu fără plată.

De asemenea, a precizat că motivele de contestaţie a deciziei  nr. 70/03.08.2015 se transpun de drept  şi pentru  decizia nr. 94/24.11.2015.

Contestatorul a depus la dosar în copie 9 certificate de concediu medical.

În cursul cercetării procesului, la data de 13.01.2016, contestatorul a depus note scrise prin care a arătat că, pe lângă contestarea deciziilor nr. 70/03.08.2015 şi nr. 94/24.11.2015, solicită obligarea intimatei la plata unei despăgubiri morale în sumă de 9.748 lei, echivalentă cu contravaloarea drepturilor salariale restante pe lunile mai - septembrie 2015, sumă stabilită potrivit tabloului preliminar de creanţe, conform art.161 pct.3 din Legea 85/2014, depus în dosarul nr. 7395/101/2015, anexând tabelul de creanţe depus în dosarul menţionat.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.01.2016 s-a reţinut că potrivit art.204 alin.1 Cod pr. civ „ reclamantul poate să îşi modifice cererea…..sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care aceste este legal citat”şi potrivit  alin.3 Cod pr. civ „ modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin.1  poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor”.

În  raport de aceste dispoziţii legale s-a constatat că modificarea obiectului contestaţiei în sensul solicitării obligării intimatei şi la plata de daune morale s-a efectuat la al treilea termen de judecată, peste termenul legal prev. de art.204 alin.1 Cod pr. civ, iar  în cauză nu sunt incidente disp. art. 204 alin.3 Cod pr. civ, avocatul intimatei nefiind de acord cu modificarea cererii, motive pentru care s-a apreciat că partea este decăzută din dreptul de a modifica contestația şi de a solicita obligarea intimatei la plata unei despăgubiri.

Analizând contestaţia în raport de actele şi lucrările  dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul  constată şi reţine următoarele:

Contestatorul SL a fost angajatul intimatei SC M SA din data de 01.06.1992 şi a desfăşurat activitate ca inginer, fiindu-i încheiat contractul  individual  de muncă  înregistrat sub nr.3081/06.08.1992.

Ulterior, prin actul adiţional din anul 2015 la contractul individual de muncă, contestatorului i s-au schimbat funcţia şi locul de muncă, acesta desfăşurând activitate ca inginer proiect manager la Şantierul I.

Prin decizia nr.70/03.08.2015 emisă de intimată s-a dispus începând cu data de 31.08.2015 încetarea contractului  individual de muncă  al contestatorului  încadrat ca proiect manager în cadrul Şantierului I, în conformitate cu art.65, 66, 68 Codul muncii.

Ulterior, prin decizia nr.94/24.11.2015 intimata SC M SA a anulat decizia nr.70/03.08.2015 şi a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 24.11.2015 în conformitate cu art.65, 66, 68 Codul muncii.

Prin contestaţia dedusă judecăţii aşa cum a fost precizată, contestatorul solicită anularea deciziilor nr.70/03.08.2015 şi nr.94/24.11.2015, obligarea intimatei  la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă.

Referitor la susţinerea avocatului intimatei formulată cu ocazia dezbaterilor  pe fondul cauzei în sensul că decizia nr.94/24.11.2015 nu a fost contestată, se reţine că este neîntemeiată, deoarece această decizie a fost contestată oral de către contestator în şedinţa publică din data de 26.11.2015, iar ulterior prin notele scrise  depuse la filele 49-50 dosar, s-a arătat că motivele de contestare a deciziei sunt aceleaşi cu cele privind contestarea deciziei nr.70/03.08.2015.

Referitor la decizia nr.70/03.08.2015 se constată că prin decizia nr.94/24.11.2015 intimata a dispus anularea primei decizii, însă procedeul societății intimate este nelegal.

În acest sens se reţine că decizia nr.70/03.08.2015 a fost comunicată contestatorului care a înţeles să o conteste, rezultând că această decizie a intrat în circuitul civil.

Deciziile emise de angajator au caracterul unor acte juridice unilaterale, iar Codul muncii nu prevede expres posibilitatea pentru angajator de a-şi revoca sau anula deciziile de concediere.

Faţă de motivele expuse, se apreciază că intimata nu era îndreptăţită să dispună anularea deciziei nr.70/03.08.2015 prin decizia ulterioară nr.94/24.11.2015.

Analizând sub aspect formal cele 2 decizii de concediere emise de intimată,  Tribunalul constată următoarele:

Potrivit art. 76 Codul muncii „decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului;c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.”

În raport de dispoziţiile art.76 Codul muncii care reglementează elementele obligatorii ale deciziei de concediere, se constată că, în cauză, concedierea contestatorului s-a dispus în baza art.65, 66, 68 Codul muncii referitoare la concedierea colectivă, motivele concedierii constând în situaţia economică dificilă în care se află societatea, generată de lipsa de comenzi, precum şi necesitatea optimizării societăţii, hotărârea Consiliului de Administraţie nr.177/12.06.2015 privind proiectul de concediere colectivă (conform deciziei nr.70/03.08.2015), aceleaşi motive fiind reluate, sumar,  şi în decizia  nr.94/24.11.2015.

Referitor la durata preavizului, se reţine că în decizia nr.70/03.08.2015 este indicată perioada de preaviz 03.08 - 28.08.2015, însă în decizia nr.94/24.11.2015 nu se indică  perioada de preaviz.

Prin notele scrie depuse de intimată prin avocat la dosar, la termenul din 21.01.2016, s-a arătat că în ultima zi de preaviz - 28.08.2015, contestatorul a depus certificat de concediu medical care a fost prelungit până la 13.11.2015, iar în perioada 16.11.- 20.11.2015 s-a aflat în concediu fără plată, ultima zi de preaviz  fiindu-i acordată la data de 23.11.2015.

Aşa fiind se constată că contestatorul a beneficiat de preaviz, acesta neinvocând neacordarea preavizului.

Cât priveşte respectarea dispozițiilor art.76 lit. c) Codul muncii referitoare la indicarea în decizie a criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. 2  lit. d), se constată că în niciuna dintre cele două decizii de concediere emise de intimată referitor la contestator, nu sunt indicate aceste criterii.

În cazul concedierilor colective arătarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi este necesară  pentru a se verifica dacă selecţia de personal a avut la bază criterii care înlătură orice criterii de discriminare sau de abuz din parte  angajatorului.

 Selecţia personalului constituie o prerogativă a angajatorului, limitele acesteia fiind fixate de egalitatea de tratament şi de obiectivitatea criteriilor, rezultând că aceste criterii trebuie să fie redactate anterior realizării concedierii.

În raport de această dispoziţie legală, se constată în deciziile nr.70/03.08.2015 şi nr.94/24.11.2015 intimata nu a indicat criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi la concediere şi nu a arătat criteriul aplicat în cazul contestatorului, cu atât mai mult cu cât prin contestaţie, acesta a susţinut că în calitate de inginer manager proiect avea lucrări, în timp ce în cadrul societăţii au rămas salariaţi care nu aveau aceeaşi încărcătură de lucrări.

Faţă de faptul că în cele două decizii de concediere emise de intimată nu s-au înscris criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi la concediere, nefiind respectate disp. art.76 lit. c) Codul munci, instanţa neputând să efectueze verificări sub acest aspect, se constată că deciziile nr.70/08.03.2015 şi nr.94/24.11.2015 sunt nule.

Se mai reţine că potrivit art.79 Codul muncii „în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere”.

În raport de această dispoziţie legală, se reţine că verificarea obiectivităţii deciziei de concediere se realizează de către instanţă în raport de elementele legale pe care decizia trebuie să le cuprindă, iar în caz de litigiu angajatorul nu poate invoca sau indica alte elemente decât cele cuprinse în decizia contestată, iar în speţă intimata nu poate să arate criteriile de stabilire a odinii de prioritate la concediere prin alte înscrisuri, cât timp aceste criterii nu au fost arătate în deciziile emise de angajator şi contestate de fostul salariat.

Potrivit art.80 alin.1, 2  Codul muncii „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.

Faţă de faptul că  s-a constatat nulitatea deciziilor de concediere emise de intimată şi având în vedere dispoziţiile art.80 alin.1,2 Codul  muncii, urmează să se dispună reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii şi să fie obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective.

Cât priveşte solicitarea avocatului intimatei în sensul de a se dispune conform Legii nr. 85/2014 încetarea acţiunii referitor la petitele 2, 3 privind plata despăgubirii băneşti şi reintegrarea pe post, Tribunalul reţine următoarele:

 Faţă de societatea intimată s-a dispus în baza art. 38, 71 din Legea nr. 85/2014 deschiderea procedurii generale a insolvenţei conform încheierii din data de 09.11.2015 pronunţată în dosarul nr.7395/101/2015 al Tribunalului Mehedinţi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ.

Potrivit art.75 al.1 din Legea nr.85/2014 „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor..…..La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează”.

 În cauză, se apreciază că nu este incidentă această dispoziție legală, întrucât  obiectul cauzei de faţă este contestaţie decizie de concediere.

Faţă de faptul că s-au constatat nule cele 2 decizii de concediere emise de fostul angajator, o consecinţă directă a nelegalităţii acestor decizii este plata  unei despăgubiri şi reintegrarea pe post conform art.80 alin.1, 2 Codul muncii, aceste măsuri având caracter reparator.

Aşa fiind, în cauză se va da eficienţă dispoziţiilor speciale ale Codului muncii în materia reparaţiilor acordate în cazul concedierilor nelegale pentru a se asigura o reparaţie integrală a prejudiciului produs contestatorului prin emiterea celor 2 decizii.

De altfel, petitul privind acordarea despăgubirii prevăzută de art.80 alin.1 Codul muncii nu are caracterul unei acţiuni judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, aşa cum dispune art.75 din Legea nr. 85/2014, ci este o consecinţă directă a constatării nulităţii deciziilor de concediere.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, se constată că este întemeiată contestaţia precizată, urmând să fie admisă.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr. 2146/07.04.2016  pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de  intimata SC M  SA

Domenii speta

Spete similare