Trafic de persoane

Prin sentinţa penală nr. 453 din 17 decembrie 2015 Tribunalul Arad, în baza art. 210 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal condamnă pe inculpatul X, la 3(trei) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane – victimă A.

În baza art. 67 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j – respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României şi lit.n – anume dreptul de a comunica şi de a se apropia de victima A, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 210 alin.1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat – X, la 3(trei) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane – victimă B.

În baza art. 67 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j – respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României şi lit.n – anume dreptul de a comunica şi de a se apropia de victima B, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b Cod penal, art. 45 alin.3 lit.a Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an închisoare urmând ca inculpatul X să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenţie şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j – respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României şi lit.n – anume dreptul de a comunica şi de a se apropia de victima A şi B, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal.

În baza art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din 25 august 2015.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul X prin ordonanţa procurorului din 26 august 2015 dată în dosarul nr. 11D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Arad.

În baza art. 397 Cod procedură penală rap. la art. 20 alin.2 şi 4 Cod procedură penală respinge acţiunea civilă exercitată de partea civilă A şi B.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 4700 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Arad nr. 11D/P/2014 înregistrat la această instanţă a fost trimis în judecată inculpatul X pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin.1 lit.a Cod penal.

S-a reţinut în sarcina acestuia prin actul de acuzare că prin violenţă şi ameninţări le-a determinat pe numitele B şi A să practice prostituţia iar banii astfel obţinuţi şi-i însuşea.

Procedura de Cameră Preliminară.

Prin încheierea Camerei de Consiliu din 1 octombrie 2015 dată de judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Arad, în baza art. 346 alin.2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 11D/P/2014 al  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Arad, privind pe inculpatul X trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 210 alin.1 lit.a Cod procedură penală, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei.

Poziţia procesuală a inculpatului.

În faza de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor.

În faţa instanţei în prezenţa avocatului ales inculpatul nu a dorit să dea declaraţie prevalându-se de dispoziţiile legale privind dreptul la tăcere.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală şi anume - proces-verbal sesizare din oficiu, declaraţie persoană vătămată B, declaraţie persoană vătămată A, declaraţii martorilor N, I, T, R, F, adresă Western Union privind tranzacţiile inculpatului, cerere comisie rogatorie către autorităţile judiciare din Austria, proces- verbal percheziţie domiciliară, traduceri din dosarul penal nr.16St 1/14p al Parchetului de pe lângă Tribunalul de Land Salzburg, declaraţii B, declaraţii R, declaraţii R, declaraţii X, declaraţii F, raport EGS, raport eveniment, declaraţii S, declaraţii Z, protocol audiere martor contradictorii, declaraţii E, declaraţii F, T, dosar penal 16St 1/14 original, declaraţiile inculpatului, cât şi în mod nemijlocit în condiţii de oralitate şi contradictorialitate în faţa instanţei respectiv declaraţia martorei N, instanţa reţine următoarea :

Stare de fapt.

1.La începutul lunii februarie 2012 partea vătămată A, care îl cunoştea pe inculpat de mai mult timp, l-a întâlnit pe raza municipiului Arad şi la solicitarea acestuia l-a însoţit în apartamentul său situat în cartierul A din Arad.După un timp partea vătămată a dorit să plece acasă, dar  inculpatul X a închis uşa apartamentului şi i-a spus că nu va mai pleca din acel apartament şi că este obligată să rămână cu el.Partea vătămată speriată de comportamentul acestuia, i-a spus că nu poate rămâne acolo, că trebuie să meargă la copilul său, spunându-i că dacă nu-i dă drumul,  se aruncă pe geamul apartamentului situat la etajul 2 al blocului.

Inculpatul X a rămas indiferent şi i-a spus să se arunce pe geam dacă vrea pentru că oricum el nu-i dă drumul să  plece de la el.Inculpatul  a agresat fizic pe partea vătămată, a tras-o de haine şi a bruscat-o interzicându-i să părăsească apartamentul. I-a spus să nu urle pentru că o va bate. De frică, fiind singură, partea vătămată a acceptat să rămână şi a dormit acolo, în speranţa că a doua zi acesta o va elibera.În acea noapte inculpatul X a forţat partea vătămată să întreţină relaţii sexuale de tip anal şi oral cu el, sens în care a  agresat-o fizic.

A doua zi, în apartament partea vătămată a văzut că mai erau 2 persoane, respectiv fratele inculpatului numitul  N şi martora M. De la aceştia a aflat că martora M practica prostituţia pentru N în zona Gării CFR Arad.Atunci inculpatul a spus părţii vătămate că trebuie să facă rost de bani, din practicarea prostituţiei în zona Gării CFR Arad, pentru a avea bani cu ce să-şi plătească cartea de identitate ca să o ducă în Germania, întrucât în acel moment, avea un act de identitate provizoriu cu care nu puteam ieşi din ţară.

Partea vătămată i-a spus inculpatului că nu este de acord să practice prostituţia şi să o ducă în Franţa, motivând că are un copil de crescut. Inculpatul X i-a spus că trebuie să facă ce zice el că altfel o bate, discuţie la care  au participat şi N şi martora M.Fratele inculpatului a intervenit în discuţie şi a afirmat că trebuie să facă ce spune inculpatul şi să nu mai comenteze că altfel o va bate el. Tot atunci inculpatul X i-au  spus că în acea seară va trebui să meargă în zona Gării, împreună cu martora M, unde să practice prostituţia iar N le va supraveghea. Inculpatul X i-a spus părţii vătămate A că trebuie să facă câţi bani spune el, pentru că el vrea bani mulţi şi că trebuie să facă 3-400 pe seară. Inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în zona ficatului cu pumnii pentru a o determina să practice prostituţia alături de martora M şi să-i producă bani.În această situaţie, datorită ameninţărilor şi bătăii pe care a luat-o de la inculpat, partea vătămată a fost nevoită să iasă la produs în acea seară împreună cu martora M. Inculpatul a instruit-o  înainte de a pleca la gară în sensul că nu are voie să stea cu un client mai mult de 10 minute şi că trebuie să practice un tarif de 100  de client.Înainte de a o trimite la produs inculpatul X obligat partea vătămată să întreţină relaţii de tip oral şi anal cu mine, aplicându-i lovituri.În continuare partea vătămată A a fost trimisă să se prostitueze la gara CFR împreună cu martora M sub supravegherea lui N, care  i-a spus să nu îndrăznească să fugă că oricum o vor prinde şi o vor duce în apartament unde o vor bate şi-i vor rupe picioarele. De asemenea, i-a mai spus să întreţină relaţii de orice tip doreşte clientul, anal, normal sau oral şi i-a interzis să părăsească zona adiacentă gării, respectiv să se ducă cu clienţii doar în spatele gării, precizând că el va fi tot timpul în zonă de unde o va supraveghea şi va vedea tot ce face şi câţi clienţi are. Acesta i-a mai spus să nu îndrăznească să ascundă banii primiţi de la clienţi pentru că el va vedea câţi clienţi are.

În acea seară partea vătămată a fost acostată de un client, care i-a cerut să se deplaseze cu el la locuinţa acestuia situată pe strada T unde să întreţină relaţii sexuale cu mine şi după ce au stabilit suma de bani pentru care va întreţine relaţii sexuale, s-a deplasat  la locuinţa acestuia. Acasă la acel băiat a avut loc un incident, partea vătămată a fost agresată şi când a ajuns la gară a constatat că martora M şi N nu mai erau acolo şi a luat un taxi şi s-a deplasat la apartamentul inculpatului din cartierul A, gest pe care l-a făcut deoarece i-a fost frică că dacă fuge o vor prinde inculpatul şi N şi o vor bate şi îi vor rupe picioarele. După ce a ajuns la apartament inculpatul a rupt o ramă de la o mobilă şi a început să aplice lovituri părţii vătămate peste tot corpul, în prezenţa lui N şi a martorei M. Întrucât partea vătămată urla, inculpatul X i-a spus că vor pleca împreună să spele maşina şi a dus-o pe un câmp unde i-a aplicat lovituri cu pumnul în zona  capului, în timp ce a blocat-o în maşină să nu poată fugi şi să nu se audă că strigă. După ce a bătut-o pe partea vătămată, inculpatul a dus-o din nou în apartament unde a sechestrat-o din nou, spunându-i că trebuie să facă bani repede să o poată duce în Franţa unde trebuie să practice din nou prostituţia pentru el deoarece acolo se fac bani mai mulţi.

Timp de o lună inculpatul X au obligat-o zilnic pa partea vătămată A să practice prostituţia în zona gării alături de martora M. Banii pe care îi obţinea ii dădea inculpatului X şi  în tot acest timp a fost bătută aproape zilnic pentru că nu făcea destui  bani. Partea vătămată a afirmat că era terorizată de bătăile pe care le primea şi nu mai avea voinţă de a face altceva decât ce zicea inculpatul.

Inculpatul a luat legătura cu o persoană care să îl ajute în obţinerea unu cărţi de identitate pentru partea vătămată A, care nu avea adresă de domiciliu şi după  obţinerea acesteia , în ziua următoarea inculpatul X a hotărât să o ducă în Franţa la produs, sub supravegherea lui N, urmând să o însoţească şi martora M.

Înainte de plecarea în Franţa inculpatul X a instruit-o pe partea vătămată,  în sensul că în Franţa va trebui să asculte totalmente de fratele său N, să facă tot ce zice el, să nu intre în discuţii cu clienţii sau alte persoane, să nu ascundă banii de ei, să nu încerce să fugă şi să facă 500 de euro pe zi. În caz contrar el va veni personal în Franţa unde o va omorî.

Împreună cu martora M, partea vătămată A,  sub supravegherea lui N au plecat cu un autocar în Franţa, biletele fiind plătite din banii pe care le-au produs  cele două din practicarea prostituţiei.

După ce au ajuns în Franţa în localitatea Beziers cele două au fost cazate pe un teren, în rulote, loc unde  nu erau băi sau alte utilităţi şi erau duse să se spele la un peco. Fratele inculpatului le transporta în locul unde urmau să practice prostituţia cu o maşină pe care trebuia să o plătească şi acesta a plătit un bărbat care le transporta şi care le supraveghea în timp ce erau „la produs”.Numitul N le lua banii pe care îi făceau din prostituţie şi era ameninţată tot timpul de acesta şi de inculpat, care transmitea ameninţările prin intermediul telefonului mobil.

Partea vătămată A a fost obligată să practice prostituţia în Franţa în condiţiile arătate mai sus de către inculpatul X, în fiecare zi, timp de aproximativ 4 luni de zile,  timp în care a  produs bani care i-au fost luaţi în totalitate de N şi ulterior daţi inculpatului X.

Partea vătămată A a precizat faptul că a fost obligată să se prostitueze de către inculpatul X aproximativ 5 luni de zile, atât în România cât şi în Franţa, timp în care a produs pentru aceştia peste 40.000 de euro,  în Franţa fiind zile în care a produs şi 600 euro pe zi.

2.În luna decembrie 2013 partea vătămată B l-a întâlnit pe inculpat, pe care îl cunoştea de câţiva ani, în localitatea I jud. Arad şi prin ameninţări a forţat-o să urce la el în maşină şi a dus-o la locuinţa mamei lui.  Partea vătămată nu a putut pleca de acolo, iar inculpatul i-a spus că trebuie să meargă cu el în Germania, pentru a lucra la o spălătorie. Partea vătămată a crezut promisiunile acestuia, iar a doua zi au plecat împreună însoţiţi şi de martora R, spre Germania. După ce au ajuns în Austria, într-o localitate de lângă Linz, inculpatul le-a dus pe cele două fete la un club, a cărei patroană acesta o cunoştea şi după ce au intrat i inculpatul i-a spus părţii vătămate că din acel moment  va trebui să practice prostituţia în acel club, iar banii va trebui să îi dea lui. Nu a fost de acord cu aceasta, dar inculpatul a ameninţat-o şi a i-a aplicat lovituri, drept pentru care a acceptat propunerea acestuia. Partea vătămată B întâlnea clienţii în acel club, după care mergeau cu aceştia într-o casă din apropiere, unde întreţineau  relaţii sexuale. Patroana acelui club i-a spus părţii vătămate, prin intermediul inculpatului că pentru jumătate de oră tariful era de 70 euro, iar pentru o oră 170 euro. În locul unde partea vătămată se prostitua era supravegheată de martora R, care şi ea practica prostituţia, însă de bună voie. La sfârşitul fiecărei zile inculpatul venea şi lua toţi banii câştigaţi de partea vătămată prin practicarea prostituţiei.

La acest club partea vătămată B a rămas aproximativ 3 săptămâni, după care inculpatul le-a luat pe cele două fete şi a mers la Salzburg la un prieten al inculpatului martorul R. În acel loc s-au deplsat la un club denumit „Relax”  în Salzburg, unde partea vătămată  a fost obligată din nou să practice prostituţia în favoarea inculpatului, fiind supravegheată de martora R. Tarifele erau aceleaşi, iar în continuare banii obţinuţi îi erau daţi inculpatului X.

Pe la sfârşitul lunii ianuarie 2014 partea vătămată i-a spus inculpatului X că nu mai vrea să  practice prostituţia, solicitându-i să-i dea actele şi banii obţinuţi pentru a pleca acasă. În aceste condiţii,  inculpatul  a luat-o pe partea vătămată B de la club,  a dus-o la martorul R  acasă, într-un subsol unde i-a aplicat lovituri cu o rangă de fier, spunându-i că nu va pleca fără el, iar în cazul în care va încerca să fugă va veni în România şi îi va omorî familia. A doua zi partea vătămată s-a întors la club, însă nu fost clienţi, iar în următoarea seară profitând de faptul că martora R nu era lângă ea, aceasta s-a urcat pe acoperişul clubului pentru a se ascunde. După un timp a venit inculpatul care împreună cu martora R au căutat-o şi după ce au plecat, partea vătămată a plecat şi prin intermediul unei persoane, a solicitat ajutorul  poliţiei, unde a relatat că a fost agresată, fiind transportată la spital unde am stat aproximativ o săptămână. După externare, a  fost  preluată de o fundaţie şi a ajuns acasă actele de identitate fiind primite de la poliţie care le recuperaseră de la inculpat. Partea vătămată B a precizat că i-a dat inculpatului în perioada în care practicat prostituţia suma de 6000 euro.

Analiza probelor.

Conform art. 8 din Codul de procedură penală, organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet  faptele care constituie infracţiuni, nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.

Dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil îşi are principala reglementare în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în legislaţia naţională a fost prevăzut în art. 21 alin.3 din Constituţia României. 

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele judiciare să asigure pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei precum şi cu privire la persoana inculpatului, să strângă şi să administreze probe atât în favoarea cât şi în defavoarea acestuia, să respecte dreptul la apărare garantat de stat părţilor şi subiecţilor procesuali principali din procesul penal.

În Codul de procedură penală, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între principiile procesului penal, în art.4 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

Înfăptuirea justiţiei penale nu poate fi concepută fără deplina cunoaştere a adevărului cu privire la cauza penală care face obiectul procesului penal, adică a adevărului asupra existenţei sau inexistenţei faptei imputate şi asupra nevinovăţiei sau vinovăţiei persoanei inculpate, precum şi asupra tuturor împrejurărilor care servesc la punerea în lumină a acestui adevăr. Adevărul, în orice domeniu al activităţii umane, nu se relevă spontan nici chiar în momentul în care o faptă este săvârşită, el trebuie totdeauna să fie descoperit şi dovedit, sub toate aspectele sale, numai în felul acesta se poate considera că adevărul a fost aflat.

Se poate considera că adevărul a fost aflat într-o cauză penală doar atunci când nu există nici un dubiu că între situaţia de fapt, aşa cum s-a petrecut aceasta în materialitatea ei şi concluziile la care au ajuns autorităţile judiciare, pe baza probelor directe şi indirecte administrate, există concordanţă deplină.

În doctrină s-a apreciat că adevărul judiciar, adică cel la care ajung organele judiciare cu privire la acţiunea penală, este echivalentul adevărului obiectiv, dacă obiectul probaţiunii este corect delimitat(în sensul că în cauză se dovedesc exact acele împrejurări faptice care urmează a fi relevate), dacă probele sunt de bună calitate(adică lămuresc realităţile aşa cum sunt ele fără a le distorsiona) şi dacă operaţiunea de apreciere a probelor se face corect de către organele judiciare. 

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei  printr-o hotărâre penală definitivă.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Relativ la aprecierea probelor se impune a se reţine că aceasta este o operaţiune finală a activităţii de probaţiune care permite instanţei să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecăţii.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca instanţa să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta dedusă judecăţii).

În ceea ce priveşte probele administrate în faza de urmărire penală, acestea nu au fost contestate, astfel că nu au fost readministrate în cursul cercetării judecătoreşti, nefiind mai puţin declaraţia martorei M.

Procedând la analizarea probatoriului administrat tribunalul constată că declaraţiile victimei A, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane, se coroborează cu declaraţiile martorilor I(fila 56 – vol.I dosar u.p), T (fila 61- vol.I dosar u.p.), M (fila 52 –vol.i dosar u.p.), declaraţii care confirmă pe deplin vinovăţia inculpatului X în comiterea acestei infracţiuni. Se remarcă de asemenea, înscrisurile care confirmă expedierea de către victima  A a unei sume de bani către inculpat(fila 73 vol.I –dosar u.p.) şi care conturează alături de celelalte probe enumerate anterior, activitatea infracţională a acestuia.

Referitor la infracţiunea de trafic de persoane – victimă B, tribunalul constată că declaraţia acesteia se coroborează cu declaraţiile martorilor R, F, A precum şi cu celelalte înscrisuri traduse din dosarul penal nr. 16St 1/14p al Parchetului de pe lângă Tribunalul de Land Salzburg, vinovăţia inculpatului fiind dovedită.

Încadrarea juridică.

Faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost comise în perioada februarie – iunie 2012 şi noiembrie – 30 decembrie 2013, astfel că,  urmare a intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a Noului Cod Penal, urmează a se analiza  incidenţa dispoziţiilor art.5 Cod penal.

Traficul de persoane, presupune comiterea uneia dintre modalităţile alternative prin care se realizează latura obiectivă a infracţiunilor incriminate în art.210 alin.1 Noul Cod penal, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia.În oricare dintre cele cinci modalităţi alternative, fapta constituie infracţiunea de trafic de persoane numai dacă este săvârşită prin :constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-ş exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane, prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.

Existenţa infracţiunii este condiţionată şi de scopul săvârşirii faptei, constând în exploatarea victimei, în sensul art. 182 Noul Cod penal.

Potrivit art. 210 alin.3 Noul Cod penal, fapta constituie infracţiune chiar şi atunci când a fost săvârşită cu consimţământul victimei. Din perspectiva acestei dispoziţii legale, rezultă voinţa legiuitorului de a sancţiona infracţiunile de trafic de persoane independent de consimţământul victimei, fiind lipsită de orice relevanţă exprimarea acestuia în contextul activităţii infracţionale a traficanţilor.

Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obţinerii de profit.

Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în interiorul graniţelor statului său de origine, fie din statul de origine a victimei în statul de destinaţie, ceea ce presupune cel mai adesea trecerea uneia sau mai multor linii de frontieră.

Transferarea constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută pur şi simplu ca o marfă, iniţial fără ca ea să ştie, sau face obiectul unei alte tranzacţii încheiate între traficanţi (de exemplu, schimbul).

Adăpostirea este o modalitate de realizare a elementului material al infracţiunii de trafic de persoane şi semnifică primirea unei persoane într-o locuinţă, în mod  vremelnic

Primirea presupune preluarea victimei de către un traficant, de la un alt traficant, ca urmare a tranzacţiei intervenite între ei.

Fiecare dintre aceste acţiuni este suficientă pentru realizarea elementului material al infracţiunii de trafic de persoane adulte sau minore, atât în varianta tip (de bază), cât şi în cea agravată (calificată).

În cazul în care activitatea infracţională desfăşurată de traficant reuneşte două sau mai multe dintre modalităţile alternative, fapta acestuia  va constitui o singură infracţiune compusă dintr-un ansamblu de acte diferite executate în baza unei rezoluţii infracţionale unice.

Acţiunile prin care se realizează traficarea se săvârşesc de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor care, din cauza tratamentului aplicat de către traficanţi, acţionează împotriva voinţei lor, acceptând şi supunându-se cererilor acestora.Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală), iar mijloacele prin care se obţine în fapt sunt ameninţarea şi violenţa.  Constrângerea fizică presupune întrebuinţarea unor acte de violenţă sau a oricăror alte acte care presupun folosirea forţei fizice a făptuitorului pentru înfrângerea rezistenţei victimei. Constrângerea morală presupune ameninţarea victimei cu producerea unui rău îndreptat în mod nemijlocit asupra acesteia, asupra soţului sau unei rude apropiate, rău care nu poate fi îndepărtat numai prin acceptarea cererilor făptuitorului, insuflându-li-se temerea că vor fi expuse unui pericol grav, ele sau unele persoane de care sunt legate printr-un sentiment de afecţiune puternică, toate acestea pentru a fi intimidate şi determinate să cedeze presiunilor, astfel încât să se supună pretenţiilor traficanţilor. Inducerea în eroare reprezintă un procedeu frecvent folosit de traficanţi pentru a convinge victimele să accepte propunerile lor şi se materializează în activităţi de prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate,  amăgirea victimei prin false promisiuni, fiind astfel constrânsă să practice prostituţia.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de trafic de persoane poate fi săvârşită numai cu intenţie, ca formă de vinovăţie, care poate fi  directă, deoarece acţiunile care compun elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul exploatării persoanei, astfel cum este definit în  art. 182 Noul Cod penal, scop care trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei, dar care nu trebuie să fie şi efectiv realizat.Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conştient şi prevede consecinţele lor, urmărind totodată producerea acestora. În raport de mijloacele de realizare a acţiunilor de traficare, latura subiectivă îmbracă forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.

Prin renunţarea la unele variante agravate, Noul Cod penal este legea penală mai favorabilă.

Din analiza noilor reglementări în materia traficului de persoane , în acord cu dispoziţiile art. 474/1 Cod procedură penală, observând prevederile art. 35 alin.1 Noul Cod penal şi dispoziţiile interpretative cuprinse în art. 238 din Legea nr. 187/2012, se apreciază că efectele Deciziei nr. XLIX/2007 a ÎCCJ –Secţiile Unite,  nu îşi menţin valabilitatea, urmând a fi reţinute mai multe infracţiuni de trafic de persoane în concurs, în raport de numărul persoanelor traficate. 

Faptele inculpatului X astfel cum au fost descrise mai sus constituie două infracţiuni de trafic de persoane prevăzute de art. 210 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Individualizarea judiciară a pedepselor.

La individualizarea pedepselor ce urmează a se aplica inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului. Fapta acestuia este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, tribunalul va ţine seama că fapta a avut drept scop  obţinerea unor avantaje materiale pe căi nelegale respectiv prin exploatarea victimelor, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea lui viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile legale.

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care-l prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare  a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio - etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în Legea nr. 254/2013 – art. 3 alin.1 – potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

Pornind de la aceste considerente, instanţa va avea în vedere cu privire la persoana inculpatului X antecedentele penale care nu atrag starea de recidivă, vârsta acestuia - având 31 ani la data comiterii faptelor, nivelul de instruire şcolară ca absolvent de 6  clase, faptul că nu este încadrat în muncă şi atitudinea avută în faţa organelor judiciare.

În limitele legale ale pedepselor instanţa în baza art. 210 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal va condamna pe inculpatul X, la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane – victimă A.

În baza art. 67 alin.2 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j – respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României şi lit.n – anume dreptul de a comunica şi de a se apropia de victima A, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 210 alin.1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal va condamna pe acelaşi inculpat – X, la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane – victimă B.

În baza art. 67 alin.2 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j – respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României şi lit.n – anume dreptul de a comunica şi de a se apropia de victima B, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b Cod penal, art. 45 alin.3 lit.a Cod penal va  aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se va adăuga un spor de 1 an închisoare urmând ca inculpatul X să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenţie şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j – respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României şi lit.n – anume dreptul de a comunica şi de a se apropia de victima A şi B, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 Cod penal va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal.

Executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât şi cel educativ al pedepselor în vederea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

În privinţa dreptului la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, acesta nu este absolut şi poate face obiectul unor limitări care trebuie apreciate de instanţă  în fiecare caz în parte. În această situaţie se impune examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii. În cauză inculpatul a comis  infracţiuni care aduc atingere unor relaţii sociale privind morala publică şi demnitatea umană şi gravitatea acestora relevă că aceasta nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale. Din moment ce inculpatul a încălcat  dispoziţiile legale fiind sancţionat  cu pedeapsa închisorii cu executare în detenţie se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţară şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Prin urmare se consideră că este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.

De asemenea, în contextul în care activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat pe teritoriul Austriei şi Franţei, se apreciază că este justificată aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin.1 lit.j Cod penal respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României.

Având în vedere specificul infracţiunilor săvârşite, respectiv trafic de persoane, gravitatea acestora, împrejurarea că victimelor A şi B le-au fost cauzate daune psihologice şi afective, instanţa apreciază că este justificată aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin.1 lit.n Cod penal, respectiv interzicerii dreptului inculpatului X de a comunica cu părţile vătămate  A şi B pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 72 alin.1 Cod penal va  scădea din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din 25 august 2015.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală va revoca măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul X prin ordonanţa procurorului din 26 august 2015 dată în dosarul nr. 11D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Arad.

Acţiunea civilă.

În faza de urmărire penală partea vătămată A s-a constituit parte civilă cu suma de 50000 euro reprezentând daune morale.

În faţa instanţei deşi legal citată de la domiciliul indicat şi de la reşedinţă aceasta nu s-a prezentat şi nu a depus înscrisuri privind natura şi întinderea pretenţiilor, motivele şi probele pe care acestea se întemeiază.

Partea vătămată B s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 50000 euro reprezentând daune morale.

În faţa instanţei deşi legal citată de la domiciliul indicat şi de la reşedinţă aceasta nu s-a prezentat, iar din mandatul de aducere emis pe numele său a rezultat că este plecată în Italia, într-un loc necunoscut. Partea vătămată B nu a depus înscrisuri privind natura şi întinderea pretenţiilor, motivele şi probele pe care acestea se întemeiază.

Aşa fiind, în baza art. 397 Cod procedură penală rap. la art. 20 alin.2 şi 4 Cod procedură penală va respinge acţiunea civilă exercitată de partea civilă A şi B.

Faţă de împrejurarea că părţile vătămate nu s-au prezentat în faţa instanţei pentru a putea fi audiate cu privire la sumele obţinute din practicarea prostituţiei şi pe care le-au predat inculpatului şi susţinerile acestora din declaraţiile date în faza de urmărire penală, cu privire la cuantum nu se coroborează cu alte probe, instanţa nu va dispune confiscarea în temeiul art. 112 lit.e Cod penal.

Deoarece  în cauză inculpatul urmează a fi condamnat, având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfăşurarea judecăţii, cele ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale precum şi dispoziţiile art. 274 alin.1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească statului suma de  4700 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul şi în motivare a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care instanţa să facă aplicarea prevederilor art. 16 al. 1 lit. a C.p.p., considerând că nu există nicio dovadă prin care să se fi dovedit vinovăţia inculpatului. Nu s-a dovedit faptul că fetele au fost „exploatate”, condiţie sine qua non pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 210 C.p., neexistând dovada niciunei sume de bani pe care acestea ar fi înmânat-o inculpatului. Declaraţiile victimelor sunt contradictorii şi confuze şi relevă faptul că acestora nu le-a fost limitată sub nicio formă libertatea. Acestea au putut lua contact cu familiile lor, cu autorităţile (carnetul de sănătate pentru B, buletinul de identitate pentru A), momente în care acestea, dacă ar fi fost exploatate, ar fi avut ocazia în repetate rânduri să ceară ajutor. Acestea au refuzat ajutorul şi atunci când l-au primit din partea statului, neacceptând să facă parte din Sistemul Informatic de Monitorizare şi Evaluare a Victimelor. În plus, având în vedere că starea de fapt e cel puţin confuză, nu se poate nega faptul că inculpatului i se aplică principiul in dubio pro reo, deoarece nu poate fi condamnată o persoană în asemenea condiţii. Mai mult, consideră că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată, DIICOT – Biroul Teritorial Arad nereuşind să dovedească fără dubiu că inculpatul a comis o asemenea faptă.

Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu, în limitele prev. de art.417 al. 2 C.p.p., Curtea reţine următoarele:

Instanţa de apel îşi însuşeşte starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care rezultă vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane.

Vinovăţia inculpatului cu privire la faptele reţinute prin actul de sesizare al instanţei rezultă din declaraţiile inculpatului, declaraţiile persoanelor vătămate, declaraţiile martorilor M, I, T, R, F,  adresă Western Union privind tranzacţiile inculpatului, comisie rogatorie, proces verbal de percheziţie, traducerea dosarului nr.16 St 1/14p al Parchetului de pe lângă Tribunalul de Land Salzburg-Austria care a fost preluat de către DIICOT – Biroul Teritorial Arad potrivit art.128 alin.2,3 din Legea nr.302/2004 şi din care rezultă faptul că în anul 2012 timp de 5 luni a exploatat-o pe persoana vătămată A în vederea practicării prostituţiei atât în România cât şi în Franţa, obţinând sume de bani de la aceasta. De asemenea în decembrie 2013 a exploatat-o pe persoana vătămată B în vederea practicării prostituţiei în Austria, obţinând sume de bani de la aceasta.

Critica inculpatului privind achitarea sa în baza art.16 alin.1 lit.a C.p.p. pe motiv că faptele nu există este nefondată.

Astfel, nu pot fi reţinute susţinerile inculpatului referitoare la faptul că nu sunt probe pentru dovedirea vinovăţiei inculpatului, în condiţiile în care probele din faza de urmărire penală nu au fost contestate de către inculpat, iar depoziţia martorei M, singura probă readministrată în faţa primei instanţe nu poate fi reţinută, deoarece nu se coroborează cu celălalt material probator aflat la dosar, iar martora nu a dat o explicaţie verosimilă cu privire la schimbarea declaraţiei.

Astfel, cu toate că martora şi-a schimbat declaraţiile în cursul cercetării judecătoreşti , instanţa de apel constată că  de regulă - atunci când s-au respectat regulile procedurale - aşa cum este cazul în speţă - declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care părţile le-a scris în momentele iniţiale ale urmăririi penale precum şi cele în care acesta a relatat liber faptele într-un moment când nu a fost încă în măsură să conceapă strategii de apărare, raţionament valabil şi pentru depoziţiile martorilor cu menţiunea că sunt veridice acelea în care s-au redat propriile percepţii, în mod liber, cu mâna personală, într-un moment când nu s-au aliniat unor scenarii construite în apărarea inculpaţilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane, persoană vătămată A, declaraţiile acesteia se coroborează cu cele ale martorilor I, T, M, înscrisurile privind expedierea de către persoana vătămată a sumelor de bani către inculpat ( fila 73 , vol I dosar UP ) fiind dovedită vinovăţia inculpatului.

Referitor la infracţiunea de trafic de persoane, persoană vătămată B, vinovăţia inculpatului rezultă din declaraţia persoanei vătămate, declaraţiile martorilor R, F, RA şi celelalte înscrisuri din dosarului nr.16 St 1/14p al Parchetului de pe lângă Tribunalul de Land Salzburg-Austria.

Nu pot fi reţinute apărările inculpatului potrivit cărora persoanele vătămate nu au fost exploatate în condiţiile în care din probatoriul administrat rezultă faptul că inculpatul în repetate rânduri a lovit-o pe persoana vătămată A în prezenţa martorilor pentru ca aceasta să se prostitueze şi să-i remită banii obţinuţi .De asemenea a trimis-o pe aceasta în Franţa sub supravegherea numitului N pentru a se prostitua şi a-i trimite bani. Şi faţă de persoana vătămată B inculpatul a avut acelaşi comportament violent, aplicându-i lovituri acesteia chiar şi cu o rangă de fier, victima reuşind să fugă dintr-un club din Austria unde practica prostituţia la cererea inculpatului, şi să solicite ajutor poliţiei din Austria datorită agresiunilor, fiind internată în spital timp de o săptămână.

Faptul că peroanele vătămate nu au fost de acord cu implementarea datelor cu caracter personal în Sistemul Informatic de Monitorizare a Victimelor traficului de persoane nu este de natură să-l exonereze de inculpat de răspundere penală, aceasta fiind un drept, iar nu o obligaţie a victimelor acestor infracţiuni.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptei, datorită exploatării persoanelor vătămate, antecedentele penale, nivelul de instruire al inculpatului, /...)acestea fiind orientate spre minimul special prevăzut de textul de lege.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, având în vedere cuantumul pedepsei rezultante aplicate de 4 ani închisoare, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art.91 alin.1 lit.a C.p. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, executarea în regim de detenţie fiind singura variantă legală.

Aşadar, prin decizia penală nr. 221/A din 18 februarie 2016 Curtea de Apel Timişoara în baza art. 421 pct.1 lit.b Cod procedură penală. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul X împotriva sentinţei penale nr.453 din 17.12.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.2456/108/2015.

Domenii speta

Spete similare