Hotarâre care sa tina loc de vânzare cumparare. Imobil adjudecat în cadrul procedurii de licitatie publica

Sentinţă civilă 5395 /27.04.2016 din 27.04.2016


Prin cererea înregistrata pe rolul instantei la data de 15.09.2015 sub nr. (…)/212/2015, reclamantul D.P. a chemat în judecata pe pârâta SC I.G.I. S.C. SRL, în faliment, prin lichidator judiciar SC B.F.S. SPRL pentru ca, instanta sa pronunte o hotarâre care sa tina loc de act de vânzare-cumparare pentru imobilul A., în suprafata construita de 686 mp, situata în Constanta, str. (...).

În motivarea cererii reclamantul a aratat ca a cumparat imobilul mai sus mentionat în cadrul procedurii de licitatie publica organizata de lichidatorul judiciar al pârâtei la data de 18.02.2014. Ca urmare a achitarii pretului, a fost întocmit procesul verbal de adjudecare nr.(…)/26.02.2014. Reclamantul a mai aratat ca a initiat procedura de întabulare a dreptului de proprietate astfel dobândit, însa cererea a fost respinsa cu motivarea ca procesul verbal de adjudecare nu îmbraca forma prevazuta de lege, conform Legii 7/1996.

Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozitiile art.35, art.194 si urm. C.proc.civ.

În dovedirea sustinerilor au fost depuse la dosar procesul verbal de adjudecare, fisa cadastrala, încheierea nr.101932 a OCPI Constanta.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanta, nici nu a formulat întâmpinare.

În cursul procedurii au fost administrate la cererea reclamantului proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei si proba cu expertiza tehnica imobiliara.

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de adjudecare nr.(…)/26.02.2014, reclamantul a adjudecat la pretul de 53.911 lei, cladirea A. în suprafata construita de 686 mp.

Reclamantul a initiat procedura de întabulare a dreptului de proprietate astfel dobândit, însa cererea a fost respinsa cu motivarea ca procesul verbal de adjudecare nu îmbraca forma prevazuta de lege. Astfel, instanta a retinut în cuprinsul d.c. nr.1058/2015 a Tribunalului Constanta ca, potrivit art.1244 C.civ., pentru a fi înscris în cartea funciara actul prin care se stramuta proprietatea sau se constituie drepturi reale trebuie sa aiba forma autentica ad validitatem.

Conform dispozitiilor normative instituite prin art.35 C.proc.civ.: „Cel care are interes poate sa ceara constatarea existentei sau inexistentei unui drept.”

Cererea în constatarea dreptului de proprietate dedusa judecatii în prezenta cauza este admisibila, întrucât priveste constatarea unei situatii de drept si nu de fapt.

Totodata, instanta retine ca potrivit art.12 din Legea 85/2006 „(2)Daca vânzarea activelor se va face prin licitatie publica, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate si va fi înscris, în cazul imobilelor, în registrele de publicitate imobiliara.”

În raport de dispozitiile dreptului comun în materie, instanta constata ca între parti a fost încheiata o conventie de vânzare-cumparare cu privire la un bun actual, individual determinat, ce se afla în circuitul civil. De asemenea instanta retine ca pretul achitat este unul serios si determinat, iar partile contractante sunt: cumparator- D.P. si vânzator – SC IGI S.C. SRL.

Prin urmare, instanta constata ca sunt întrunite elementele contractului de vânzare-cumparare, astfel cum este definit de lege.

Astfel, potrivit art. 1250 C.civ., „Vânzarea este contractul prin care vânzatorul transmite sau, dupa caz, se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea unui bun în schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa îl plateasca.”

Aceste prevederi se circumscriu principiului consensualismului care guverneaza materia încheierii contractelor sinalagmatice si care face ca acordul de vointa al partilor, liber exprimat si neviciat sa fie suficient si necesar pentru perfectarea conventiei.

Având în vedere executarea obligatiilor principale ce tin de esenta contractului de vânzare-cumparare, respectiv predarea bunului de catre vânzator si achitarea pretului de catre cumparator, respectarea cerintelor generale de valabilitate ale actului prevazute de art.1652 si urm. C. civ., instanta urmeaza sa admita cererea si sa constate ca prin procesul verbal de adjudecare din data de 26.02.2014 s-a transferat de la pârâta la reclamant dreptul de proprietate cu privire la imobilul - constructie A.în suprafata construita de 686 mp, situata în Constanta, str. (...), identificata prin raportul de expertiza întocmit în cauza de exp. B.S..

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.