Notificare. Teren extravilan. Cerere de restituire întemeiată pe Legea nr. 165/2013. Prematuritate

Legea nr. 165/2013: art. 11

O.U.G. nr. 66/2015

Cererea de restituire în natură a unu teren situat în extravilan este prematură dacă a fost formulată înaintea expirării termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 165/2013.

(Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 194 din 22 iunie 2016, F.Ş.)

Prin cererea înregistrată la 31.08.2015 pe rolul Tribunalului Timiş, ulterior precizată,  reclamanta S.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Oraşul C. prin Primar, Primarul Oraşului C., Comisia locală de fond funciar a oraşului C. şi Comisia judeţeană de fond funciar Timiş ca, în temeiul Legii nr. 165/2013, pârâţii să fie obligaţi la restituirea in natură a suprafeţei de teren de 1,73 ha situată în P., nr. top. 12, care a aparţinut bunicului său, în prezent decedat.

În motivare a arătat că, deşi  în calitate de unică moştenitoare a defunctului a solicitat prin notificarea nr. 4/30.11.2005 formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 restituirea în natură a terenului extravilan ce a aparţinut antecesorului său, până in prezent pârâţii nu i-au comunicat nici un răspuns. A arătat că art. 2 din Legea nr. 165/2013 menţine principiul prevalenţei restituirii în natură instituit prin legile reparatorii anterioare, că aceeaşi lege instituie  termene de soluţionare a notificărilor şi că întârzierea soluţionării dosarelor nu îi este imputabilă şi duce la negarea dreptului în condiţiile în care un termen rezonabil este depăşit.

Prin sentinţa civilă nr. 126/PI/28 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 6759/30/2015, cererea precizată a reclamantei a fost respinsă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat, în esenţă, retrocedarea în natură a unor imobile terenuri situate în extravilan ce ar fi aparţinut autorului său. Prin precizarea de acţiune, reclamanta a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 ce fac trimitere la procedura Legii nr. 10/2001. Or, faţă de prevederile art. 8 din lege, o cerere având ca obiect retrocedarea unor terenuri situate în extravilan este inadmisibilă. Pe de altă parte, Legea nr. 247/2005 nu a prelungit termenul de depunere a  cererilor de retrocedare decât în ceea ce priveşte legile fondului funciar, nu şi pentru imobilele ce fac obiect al Legii nr. 10/2001, astfel că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 în corelaţie cu Legea nr. 247/2005 şi înregistrată la 30.11.2005 este tardivă, fiind depusă după expirarea termenului de decădere instituit de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (14.02.2002).

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta care a solicitat schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii, învederând greşita aplicare a prevederilor legale invocate, arătând că notificarea a fost depusă în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005 care a modificat art. 33 din Legea nr. 1/2000; a reluat susţinerile referitoare la art. 2 din Legea nr. 165/2013, la termenele de soluţionare a notificărilor instituite de lege  (cu trimitere la art. 33 din aceeaşi lege), la faptul că întârzierea soluţionării dosarelor duce la negarea dreptului în condiţiile în care un termen rezonabil este depăşit şi la deficienţele mecanismului de restituire instituit de Titlul VII din Legea nr. 247/2005; a invocat că refuzul autorităţilor de a-i restabili dreptul de proprietate în lipsa unui temei legal pentru o perioadă îndelungată de timp are ca efect privarea de drept, prevederile art. 44 din Constituţia României fiind încălcate.

Apelul astfel declarat a fost respins cu substituirea motivării primei instanţe, după cum urmează:

Din conţinutul notificării formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. 46/30.11.2015 la BEJ C., instanţa de apel a reţinut că petenta şi-a întemeiat cererea de retrocedare pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi pe cele ale art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Solicitând obligarea pârâţilor la restituirea terenului, reclamanta a arătat că acesta este situat în extravilanul localităţii, stare confirmată de pârâţi şi însuşită de tribunal care şi-a şi întemeiat soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii pe această situaţie de fapt. Pe de altă parte, conform celor mai sus arătate, cererea de restituire a terenului astfel amplasat a fost întemeiată (şi) pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005, iar precizarea de acţiune a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 165/2013 care dispune în  art. 3 că, „În înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: 1. cereri - … cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată … ale Legii nr. 1/2000 …, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 …aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege …”.

Chiar dacă articolul 33 din Legea nr. 165/2013 pe care reclamanta l-a reprodus în cuprinsul cererilor de la dosar vizează imobile ce fac obiect al Legii nr. 10/2001 şi nu pe cele situate în extravilan, la dosarul cauzei existau suficiente date (reţinute chiar de tribunal, conform celor mai sus-arătate) pentru ca prima instanţă, făcând aplicarea chiar restrictivă a art. 22 alin. (1), (2) C. pr. civ. să constate că acţiunii reclamantei îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013 şi, pe cale de consecinţă, să respingă excepţia inadmisibilităţii prezentei cereri.

În continuare, instanţa de apel a reţinut că, potrivit articolului 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 modificat prin art. 1 pct. 37 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005 (ambele legi fiind expres prevăzute de art. 3 al Legii nr. 165/2013 mai sus-citat), „… Persoanele fizice şi persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 şi de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv …” Or, notificarea invocată de reclamantă a fost înregistrată la BEJ C la 30.11.2015, deci în interiorul termenului menţionat, fiind indiferent că la pârâţi a fost înregistrată ulterior acestei date; în consecinţă, se impunea a fi respinsă ca nefondată şi excepţia tardivităţii invocată de pârâţi.

Chiar având în considerare cele mai sus arătate, cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la restituirea în natură a terenului în condiţiile Legii nr. 165/2013 nu a fost primită, instanţa de apel reţinând că, potrivit art. 11 din Legea nr. 165/2013 modificat prin O.U.G. nr. 66/2015 „ Comisiile locale şi judeţene de fond funciar … au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2017” (alin. 1), iar „În situaţia neîndeplinirii obligaţiilor în termenul prevăzut … persoana care se consideră îndreptăţită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul …”.Or, instituirea acestui termen a urmărit stabilirea momentului limită până la care persoanelor îndreptăţite să li se acorde măsurile reparatorii cuvenite, iar tergiversarea de către pârâte a soluţionării notificării invocată de reclamantă nu poate fi reţinută, câtă vreme termenul stabilit în acest sens nu a expirat.

Curtea  a mai reţinut că, în mod constant, instanţa europeană a drepturilor omului a statuat că statele dispun de o mare marjă în aprecierea existenţei unei probleme de interes public ce justifică anume măsuri; că, în contra susţinerilor apelantei, adoptarea Legii nr. 165/2013 a fost determinată de pronunţarea de instanţa europeană a Hotărârii din 12 octombrie 2010 în cauza Atanasiu şi alţii împotriva României şi de necesitatea stabilirii unor măsuri de urgentare a finalizării procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat; că, sub acest aspect, prin hotărârea pronunţată în cauza Preda şi alţii contra România în aprilie 2014, deci ulterior adoptării Legii nr. 165/2013, instanţa europeană a drepturilor omului a statuat că, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile aferente prin instituirea unor reguli clare şi previzibile, însoţite de termene imperative şi de un control judiciar efectiv, legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru soluţionarea cererilor şi, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga şi eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluţionare definitivă a pretenţiilor, o atare situaţie excepţională este inerentă complexităţii factuale şi juridice vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, aşa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei şi nici contrare drepturilor garantate de Convenţie, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce priveşte durata rezonabilă a procedurii (paragraful 121, 129, 131). 

În consecinţă, cererea reclamantei este prematur formulată şi nu poate fi admisă, a concluzionat instanţa de apel care a apreciat că, în condiţiile în care hotărârea tribunalului va fi menţinută, excepţia astfel reţinută are natura unui considerent şi nu se impune a fi fost pusă în discuţia părţilor.

Domenii speta

Spete similare