Actiune in constatare 1

Dosar nr.XXXX/193/2015 acţiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOŞANI

Şedinţa Publică din data de xx.xx.xxxx

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE –

GREFIER –

SENTINŢA NR.XXXX

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanţii B. L. M. şi B. P. în contradictoriu cu pârâtele X BANK ROMANIA S.A. şi X BANK ROMANIA S.A. SUCURSALA BOTOŞANI, având ca obiect acţiune în constatare.

Procedura legal îndeplinită.

La apelul realizat în şedinţă publică, lipsă sunt părţile.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc la data de xx.xx.xxxx, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de xx.xx.xxxx sub nr.XXXX/193/2015 reclamanţii B. L. M. şi B. P. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele X BANK ROMANIA S.A. şi X BANK ROMANIA S.A. SUCURSALA BOTOŞANI, ca instanţa să constate caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a clauzelor înserate în convenţia de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX de la pct.5.2, pct.5.4, pct.6.1 lit.b şi pct.9.4, obligarea pârâtelor la modificarea convenţiei de credit în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive, să constate că marja fixă stabilită de pârâte pentru calculul dobânzii de 6,99 % prevăzut la pct.5.4 din convenţia de credit este de 4,1 p.p., să oblige pârâta la calcularea dobânzii conform Libor CHF la 3 luni+4,1 p.p., obligarea pârâtelor la stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru calcului fiecărei rate succesive datorate, la cursul valutar CHF/LEU valabil la data încheierii convenţiei de credit începând cu data scadenţei primei rate şi până la finalizarea raporturilor contractuale, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 20.000 CHF diferenţă dintre dobânda încasată în mod abuziv şi dobânda care ar fi trebuit calculată în mod legal, restituirea comisionului de acordare credit  şi restituirea sumelor percepute de pârâtă peste cursul valutar al CHF din ziua încheierii convenţiei de credit şi până în prezent şi obligarea pârâtei la refacerea scadenţarului şi emiterea unui nou grafic de rambursare, cu cheltuieli de judecată.În motivare reclamanţii au arătat că  la data de xx.xx.xxxx a fost încheiată convenţia de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX pentru suma de 59.000 CHF, garantat cu o ipotecă şi cu o perioadă de rambursare de 360 luni insă în cauză clauzele invocate sunt abuzive prin ele însele întrucât creează în detrimentul lor şi contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Au mai arătat reclamanţii că a fost stabilită o rată a dobânzii curente în cuantum de 6,99 %  iar ulterior variabilă în conformitate cu politica băncii şi putând fi modificată unilateral luându-se în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută dar fără a exista consimţământul clientului.Reclamanţii au mai învederat că deşi în cursul anilor 2009-2010 indicele de referinţă Libor CHF la 3 luni a cunoscut o evoluţie descrescătoare banca nu a redus în mod corespunzător şi costurile creditării iar clauzele invocate sunt abuzive întrucât au fost supuşi unor condiţii despre care nu au avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului, contract care a fost impus de către bancă.În drept au fost invocate prevederile Legii nr.193/2000.În dovedire au fost depuse înscrisuri.Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.În motivare pârâta a arătat că reclamanţii, în calitate de împrumutaţi, au contractat la Sucursala X Bank Botoşani un credit de nevoi personale garantat cu o ipotecă  şi cu dobândă variabilă stabilită în formă procentuală însă clauzele contractuale sunt clare, inteligibile şi nu sunt abuzive.Pârâta a mai arătat că reclamanţii au luat la cunoştinţă anterior semnării de clauzele convenţiei de credit şi a documentaţiei aferente, acceptând termenii contractuali prin semnarea convenţiei de credit cât şi riscul creşterii sau scăderii dobânzii. A mai învederat pârâta că în contractul de credit sunt circumstanţiate elementele  care îi permit băncii să varieze rata dobânzii iar această variaţie nu poate fi considerată ca o modificare unilaterală iar prin semnarea contractului de credit împrumutatul şi-a dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă.Pârâta a mai arătat că începând cu data de xx.xx.xxxx banca variază dobânda numai în funcţie de variaţia indicelui de referinţă LIBOR trimestrial iar astfel se modifică şi graficul de rambursare însă marja băncii rămâne fixă.A mai susţinut pârâta că în cauză comisionul de acordare credit reprezintă o cheltuială  aferentă întocmirii documentaţiei de credit, în fapt fiind contravaloarea unei activităţi prestate de bancă şi este corect perceput iar banca nu a impus prin niciuna din clauzele contractuale un anumit curs de schimb valutar  la data plăţii ratelor de credit şi de asemenea cursul valutar nu este stabilit de OPT.În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, O.U.G. nr.50/2010.În dovedire au fost depuse înscrisuri.Reclamanţii au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.Reclamanţii au depus concluzii scrise prin care au solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.În motivare reclamanţii au arătat că în cauză clauzele invocate sunt abuzive.Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:La data de xx.xx.xxxx, pârâta X BANK ROMANIA S.A. în calitate de împrumutător, şi reclamanţii B. L. M. şi B. P., în calitate de împrumutaţi, au încheiat convenţia de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de  59.000 CHF, pentru o durată de 360 luni, calculată de la data încheierii convenţiei, pentru o dobândă de 6,99 % p.a. Contractului i-a fost ataşat un grafic de rambursare în care părţile au prevăzut suma de plată lunară pe care reclamanta trebuia să o achite către bancă. Legea aplicabilă:

Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de xx.xx.xxxx (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 şi art.3 şi art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.

Raporturile contractuale stabilite între părţi şi deduse judecăţii intră sub incidenţa Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, reclamanţii având calitatea de consumatori în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice părţi la un contract încheiat în afara activităţilor lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activităţi comerciale autorizate.

La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanţa va avea în vedere Legea nr.193/2000 în forma republicată în Monitorul Oficial nr.1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condiţiile de validitate ale acestuia şi cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenţiei).

Aplicarea Directivei nr.93/13/CEE:

Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege naţională.

Pentru ca o directivă să beneficieze totuşi de efect direct (înţeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor naţionale), în situaţia în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerinţe: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiţionată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerinţe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiţie în mai multe cauze: C – 41/74 Van Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părţi nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.

Cu toate acestea, instanţa va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale şi prin prisma art.4 alin.(2) din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar şi prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.

Cerinţele calificării unei clauze contractuale drept ”abuzive”:

Potrivit art.4 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Astfel cum art.4 alin.(3) din Lege stabileşte, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, art.1 alin.(1) din Legea nr.193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.Din textele legale anterior menţionate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întruneşte trei condiţii: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe; 3) nu se referă la obiectul sau la preţul contractului, atunci când acestea sunt clar şi inteligibil exprimate.

Convenţia de credit încheiată între părţi are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune: între reclamanţi, părţile contractante aflate în nevoia obţinerii unei sume de bani, şi pârâtă, partea contractantă deţinând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziţie de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condiţiile contractuale generale, amănunţite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă şi anterior încheierii convenţiei, pentru toţi potenţialii clienţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanţii; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante, respectiv a pârâtei, reclamanţii doar manifestându-şi voinţa de a încheia convenţia.

Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul îşi poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condiţiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), şi nici nu se limitează la ocazia oferită potenţialului client de a „alege” valoarea sumei împrumutate moneda creditului şi durata contractuală, de a citi condiţiile contractuale oferite de bancă, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influenţa efectiv conţinutul şi numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din iniţiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului că reclamanţii au avut şi alte opţiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deşi sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art.4 alin.(2) din Lege.

Nu există identitate între caracterul special al condiţiilor convenţiilor de credit şi caracterul negociat al acestora. Condiţiile au fost calificate drept ”speciale” doar ca urmare a faptului că acestea cuprind elementele care diferenţiază aceste contracte de altele din aceeaşi categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor şi al comisioanelor etc.). Faptul că reclamanţii au acceptat să semneze convenţiile de credit în condiţiile impuse de pârâtă nu înseamnă că au renunţat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.

Nu poate fi considerată ”proprie turpitudine” acţiunea formulată de reclamanţi pentru declararea caracterului abuziv al clauzelor preformulate de pârâtă, ci pârâta se află în culpă, pentru încălcarea art.1 alin.(3) din Legea nr.193/2000 şi stipularea de clauze abuzive. Potrivit art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, pârâta trebuie să prezinte probe privind caracterul negociat al contractului, nu reclamanţii trebuie să facă dovada că au solicitat modificarea clauzelor contractuale propuse de bancă.

1.Referitor la capătul ce cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la pct. 5.2 si pct.5.4 din contractul de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX,  intervenit între părţi, instanţa urmează să analizeze care sunt condiţiile prevăzute de lege pentru a declara o clauză ca având caracter abuziv, care este conţinutul concret al clauzei şi dacă această clauză are caracter abuziv prin raportare la condiţiile prevăzute de lege.

 Din interpretarea dispoziţiilor normative citate anterior rezultă faptul că, pentru incidenţa acestora şi constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale existentă într-un contract intervenit între un comerciant şi un consumator este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii, respectiv:

A.Clauza respectivă să fie conţinută într-un contract intervenit între un comerciant şi un consumator, în accepţiunea dată de lege acestor termeni;

B.Clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înţelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei (cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv);

C.Clauza respectivă să creeze în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Conform stipulaţiilor contractuale, clauzele  apreciate de reclamant ca având caracter abuziv, sunt conform pct. 5.2 din contract ” Dobânda este variabilă, putând fi modificată unilateral de către banca în funcţie de politica X Bank Romania SA, de costurile de finanţare ale băncii, de evoluţia pieţei financiar –bancare luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută, fără a exista consimţământul clientului. Noul procent de dobânda se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate. ”

 Conform pct.5.4 din contract ”În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către banca, clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării privind modificarea dobânzii, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobânda.”

  Prin urmare, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului de credit pârâta este o societate comercială care a acţionat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar împrumutaţii sunt persoane fizice care au acţionat în scopuri personale (necomerciale), cele două părţi au calitatea de comerciant şi, respectiv, consumator, fiindu-le aplicabile în consecinţă dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

  În speţă instanţa constată cu privire la clauzele contractuale stipulate în contractul intervenit între părţi, că aceste sunt incluse întru-un contract tipizat cu clauze nenegociabile”.

Mai exact contractul intervenit între părţi reprezintă contract standard, preformulat, modificarea dobânzii în mod unilateral de către bancă, în funcţie de politica  X Bank Romania SA, de costurile de finanţare ale băncii, de evoluţia pieţei financiar –bancare luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută, în speţă ( LIBOR/CHF), precum şi clauza cuprinsă la art.5.4 din contract, respectiv împrejurarea ca în cazul în care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către banca, clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării privind modificarea dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă, fiind expresia voinţei unilaterale ale băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influenţa în vreun fel aceste aspecte.

 În acest sens, instanţa reţine şi dispoziţiile art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, potrivit căruia dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens (probă care nu a fost făcută în cauză).

Analizând valenţele juridice ale clauzelor contestate se constată că acestea creează un  dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului.

În acest sens instanţa constată că între părţi a intervenit o convenţie de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, nu unul aleatoriu,  şi întinderea obligaţiilor este cunoscută încă de la semnarea convenţiei.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicaţie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, banca a interpretat art. 5 pct. 5.2 si 5.4 din contractul de credit cu privire la dobândă, în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent şi complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură.

Legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor prevede o sancţiune specifică pentru clauzele abuzive stipulate de comercianţi în contractele încheiate cu consumatorii, anume aceea că respectivele clauze nu produc efecte faţă de consumator.

Astfel, prin dezechilibru semnificativ se înţelege faptul când unul din contractanţi dobândeşte un avantaj nejustificat faţă de situaţia celeilalte părţi.

De esenţa raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor si obligaţiilor, respectiv faptul că o parte se obligă să dea, să facă sau să se abţină  de la ceva ştiind  că şi cealaltă parte va efectua o contraprestaţie. Dacă unei parţi îi incumbă numai obligaţii fără a beneficia  în schimb  şi de  drepturi, se rupe echilibrul care trebuie să domine raporturile  juridice, părţile nemaiaflându-se pe poziţii de  egalitate,  ci de subordonare, de putere, ceea ce este profund injust, mai ales în situaţia  în care unul din contractanţi este persoană juridică, iar cealaltă persoană fizică. Clauzele în discuţie nu respectă exigenţele bunei-credinţe deoarece a vătămat interesele legitime, patrimoniale ale reclamantului, prin majorarea considerabilă a ratei lunare. Astfel, potrivit considerentului nr.16 al Directivei nr. 93/13/CEE la evaluarea bunei credinţe, trebuie acordată o atenţie deosebită autorităţii poziţiilor de negociere ale părţilor, dacă consumatorul a fost influenţat să fie de acord cu condiţia în cauză şi dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului, întrucât condiţia de bună-credinţă poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acţionează corect şi echitabil, faţă de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare.

Pentru toate aceste considerente, apreciază instanţa că  art.5.2 şi art. 5.4 din contractul de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX cu privire la dobândă,  conţin  clauze abuzive şi pe cale de consecinţă nule absolut.

2.Cu privire la capătul de cerere având ca obiect recalcularea dobânzii aplicată împrumutului în funcţie de evoluţia indicelui LIBOR CHF 3 luni cu menţiunea marjei fixe de la data derulării contractului, anume 4,1 p.p. instanţa constată că părţile din convenţia de credit s-a prevăzut: ,,pentru Creditul acordat, Clientul datorează şi va plăti Băncii o rată de dobândă revizuibilă în conformitate cu politica Băncii’’, în timp ce art.6.2 stabilea că ,,Banca îşi rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii, în funcţie de evoluţia indicatorilor de referinţă pentru fiecare valută (Euribor pentru EURO, LIBOR pentru USD, BUBOR pentru RON), modificările ratei de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimţământul Clientului”.

Potrivit art.14 lit.a din Legea nr.190/1999, în cazul în care prin contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare s-a stabilit ca rata dobânzii să fie variabilă, variaţia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa creditorului ipotecar raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili menţionaţi în contract sau la modificările legislative care impun acest lucru.

Clauzele menţionate sunt abuzive întrucât dobânda poate varia prin raportare la propriul indice de referinţă al băncii.

In primul rând, creditul acordat, fiind un credit ipotecar, garantat cu ipotecă de rang 1 asupra imobilului, intră sub incidenţa Legii nr.190/1999. Prin urmare, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 14 lit. a din Legea 190/1999, pârâta nu putea legal să stabilească o dobândă variabilă decât prin raportare la fluctuaţiile indicelui de referinţă LIBOR, la care să adauge o marjă fixă şi nicidecum prin raportare la indicele de referinţă propriu, stabilit de Bancă, dobândă pe care în al doilea rând nu defineşte nicăieri în tot cuprinsul contractului, nearătând din ce elemente este compusă.

Potrivit pct.l lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000 „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractual”.

Prin adoptarea OUG nr.50/9.06.2010 legiuitorul a urmărit să pună la dispoziţia consumatorului noi măsuri de protecţie în relaţia cu băncile stabilind în sarcina acestora o serie de obligaţii.

Prin art.95 actul normativ a stabilit: „Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia, ca în termen de 90 de zile  de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe (alin.1). Modificarea contractelor aflate în curs de derulare se va face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă (alin.2). Creditorul trebuie să facă dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale (alin.3). Se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanţă de urgenţă. Introducerea în actele adiţionale a oricăror alte prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt considerate nule de drept (alin.4).

Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin.2 este considerată acceptare tacită (alin.5).

Tocmai datorită faptului că prin OUG nr.50/2010 legiuitorul a stabilit în sarcina băncilor obligaţia de a transpune în contractul de credit acele obligaţii care conţin prevederi mai favorabile consumatorului decât prevederile din contractele existente, s-a prevăzut la alin.5 al art.95 – aplicabil în ipoteza în care consumatorul nu răspunde propunerii de modificare a contractului în favoarea sa – că nesemnarea actului adiţional este considerată acceptare tacită. Doar tăcerea valorează acceptare, astfel încât în situaţia în care consumatorul îşi exprimă refuzul de a semna actul adiţional nu se poate considera că actul adiţional propus de bancă îşi produce efectele.

De altfel, Legea nr.288/28.12.2010 pentru aprobarea OUG nr.50/2010  a modificat art.95 stabilind că „prevederile ordonanţei de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă” cu anumite excepţii care nu prezintă relevanţă în cauză.

Totodată, art. II din Legea nr.288/2010 a stabilit: „Actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile OUG nr.50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi (alin.1). Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data  intrării  în vigoare a prezentei legi îşi produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate  cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi” (alin.2).

Dacă Legea nr.288/2010 prevede că actele adiţionale considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a acesteia legea nu îşi produc efectele dacă consumatorul îşi manifestă dezacordul în termen de 60 de zile cu atât mai mult nu se poate considera că o propunere de modificare a contractului îşi va produce efectele deşi consumatorul şi-a exprimat refuzul atât anterior intrării în vigoare a Legii nr.288/2010, cât şi ulterior acestui moment.

Astfel, se reţine că prin clauza 6.2 din contract părţile au prevăzut posibilitatea modificării dobânzii de către bancă prin ,,în funcţie de evoluţia indicatorilor de referinţă pentru fiecare valută (Euribor pentru EURO, LIBOR pentru USD, BUBOR pentru RON), modificările ratei de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimţământul Clientului”.

Părţile au convenit, deci modificarea dobânzii de către bancă, însă au stabilit, tocmai în considerarea faptului că modificarea se produce unilateral de către bancă, ca această modificare să se facă în raport de indicii de referinţă ai pieţei monetare (LIBOR, Euribor, Robor).

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, pârâta avea obligaţia de a încheia cu reclamanţii un act adiţional care să prevadă modul de calcul al dobânzii, perioada şi/sau condiţiile în care  survine modificarea dobânzii şi care să precizeze că modificarea dobânzii urma a se face atât în sens crescător, cât şi în sens descrescător în funcţie de fluctuaţia indicelui de referinţă LIBOR CHF.

 Pentru aceste considerente instanţa va obliga pârâtele sa recalculeze dobânda aplicată împrumutului în funcţie de evoluţia indicelui LIBOR CHF 3 luni cu menţiunea marjei fixe de la data derulării contractului, anume 4,1 p.p.

3.Cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterul abuziv al art.6.1 lit.b din convenţia de credit instanţa constată că Art. 6 pct. 1 lit. b din contractul de credit, conform căruia „comisionul de acordare de 1% este perceput o singură dată, la valoarea creditului acordat”. La data încheierii  contractului de credit pârâtei nu îi era  interzisă  stabilirea  comisionului  de acordare a creditului, numai  prin  prevederi  legale  ulterioare (art. 36 din  OUG nr.50/2010) stabilindu-se  că  pentru analiza  dosarului  se poate percepe un comision în sumă fixă şi nu procentuală.

Cu toate acestea, instanţa apreciază că în temeiul Legii nr.193/2000 acest comision este unul abuziv în condiţiile în care obligaţia de a verifica dacă o persoană, respectiv o cerere, întruneşte condiţiile de creditare revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile aferente acestor activităţi trebuie suportate de cel ce impune aceste verificări. Operaţiunile realizate de angajaţii băncii sunt anterioare creditării clientul neavând niciun control asupra activităţilor astfel desfăşurate. Mai mult, acest cost nu este suportat decât de persoanele ce obţin creditul solicitat, deşi aceleaşi resurse se consumă şi în cazul cererilor ce nu se finalizează prin acordarea de credit.

Totodată, instanţa reţine că nu se justifică perceperea unei sume în cotă procentuală raportată la valoarea creditului atât timp cât consumatorii care încheie acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii se află într-o situaţie identică. Prin urmare, pentru acelaşi tip de credit, fiind îndeplinită aceeaşi muncă, nu se justifică solicitarea unui comision în funcţie de valoarea împrumutului.

Nerespectarea exigenţelor bunei credinţe din partea pârâtei derivă din faptul că acest comision a fost stabilit în forma unui procent din valoarea totală a creditului, deşi nu se justifică perceperea unor comisioane diferite pentru acelaşi tip de credit, în condiţiile în care volumul de muncă este acelaşi. Faţă de aceste aspecte reţinând imposibilitatea reclamanţilor de a stabili un comision fix, instanţa apreciază că art. 6 pct. 1 lit. b din contractul de credit reprezintă o clauză abuzivă, ce creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, cu atât mai mult cu cât dobânda se calculează la întreaga sumă solicitată deşi în fapt, la momentul tragerii creditului consumatorul nu beneficiază de întregul credit, din valoare acestuia fiind scăzut procentul de 1%.

Prin urmare, instanţa apreciază că suportarea de către consumator a unor costuri aferente unor demersuri anterioare creditului, exprimat în formă procentuală, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Pe cale de consecinţă instanţa va constata caracterul abuziv al acestei clauze şi pe cale de consecinţă nulitatea absolută a acesteia şi faţă de caracterul nedatorat al comisionului de acordare credit şi va dispune obligarea pârâtei să achite reclamanţilor suma reprezentând comision acordare credit.

4.Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru calcului fiecărei rate succesive datorate, la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii convenţiei de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX şi la capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor percepute de bancă peste cursul valutar CHF din ziua încheierii convenţiei de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX şi până în prezent instanţa va retine că acordarea creditului in moneda CHF s-a făcut la solicitarea reclamanţilor. 

Aşadar, instanţa va reţine că, la contractarea creditului, împrumutaţii au optat pentru acordarea unui credit în CHF - credit mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale - dintr-o paletă largă de oferte de creditare - credite în Lei, Euro, USD, imobiliare, ipotecare. Această opţiune a fost făcută conştient de către reclamanţi, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparaţie cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât si de alţi furnizori de produse bancare: cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, etc). Totodată, un credit in moneda naţionala ar fi presupus venituri mai mari din partea reclamanţilor, garanţii suplimentare.

 Prin urmare instanţa nu va retine susţinerea reclamanţilor referitoare la lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului, fiind evident faptul că a fost opţiunea reclamanţilor a accesa un credit in CHF.

Întrucât cele trei condiţii pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret, de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se retine lipsa de negociere în speţa de faţă, instanţa va  concluziona că această clauză nu este abuzivă.

Analizând clauzele la care au făcut referire reclamanţii din perspectiva prevederilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, instanţa va retine că textul legal stipulează că ,,sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul’’.

Or, în ceea ce priveşte mărirea cursului francului elveţian – CHF - , instanţa va retine că această creştere a fost determinată de un context internaţional, străin de vreo acţiune sau inacţiune a băncii pârâte, clauzele in discuţie nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă.

De asemenea, se impune a fi reţinut şi faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricărui împrumut in valuta de către orice persoana fizica si juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in funcţie de moneda in care se acorda creditul si de evoluţia sa pe piaţa financiara.Clauza privind riscul valutar, clauză cu conţinut clar şi inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina şi practica judiciară, clauză perfect admisibilă şi în speţă, având în vedere durata îndelungată a contractului dintre părţi (360 luni), în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condiţiilor socio-economice, faţă de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.

În ceea ce priveşte posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă şi deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanţă, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situaţie subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toţi clienţii băncii. In plus, instanţa va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau si de către banca.

În speţa de faţă, nu s-a reclamat însă că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Or, aceasta denotă lipsa vreunei vătămări concrete a reclamanţilor datorate clauzelor contractuale care fac referire la CHF. Banca nu a impus reclamanţilor suportarea riscului valutar, ci din contra, în cazul în care cursul CHF-LEU ar fi scăzut de-a lungul timpului, riscul ar fi fost suportat in egala măsură si de către banca pârâtă, menţinându-se aceeaşi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plaţii.

Referitor la solicitarea reclamanţilor de a se constata presupusul caracter abuziv al clauzelor prevăzute la art.9.4 ,,Rambursări’’ din convenţie, instanţa va retine ca, in speţa, convenţia de credit a fost încheiata in franci elveţieni (CHF), deşi este evident ca in portofoliul băncii existau si alte tipuri de credite, atât in moneda naţionala, ca si in alta valuta decât CHF. Contractarea creditului in alta moneda decât LEU a ţinut exclusiv de opţiunea reclamanţilor. Potrivit pct.9.2 din contract rambursarea ratelor lunare se va efectua de către Client în conturile curente ale Împrumutatului deschis la Banca în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul.

Prin urmare, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamanţilor. La data scadenta a ratei lunare, aceştia erau obligaţi sa depună suma datorata in franci elveţieni, deoarece suma împrumutata a fost tot in franci elveţieni si, conform înţelegerii parţilor, rambursarea se face in aceeaşi moneda. Doar in cazul in care nu se depune suma datorata in CHF, conform art.9.2 din contract, banca are dreptul sa efectueze schimbul valutar, ca un favor pentru împrumutaţi de a evita alte drumuri si costuri suplimentare (penalităţi) pentru depăşirea termenelor de plata. Prin urmare, efectuarea schimbului valutar de către bancă se realizează exclusiv in funcţie de voinţa reclamanţilor. Dacă aceştia depun suma datorata in CHF nu se efectuează niciun schimb valutar. In cazul in care reclamanţii optează pentru depunerea sumei de bani datorate in alta monedă decât CHF, aceştia isi exprima in mod explicit acordul pentru efectuarea schimbului valutar, conform pct.9.2 din contract.Un aspect extrem de important este şi faptul că reclamanţii aveau posibilitatea sa efectueze schimbul valutar la orice alta banca sau casa de schimb valutar si sa depună suma datorata băncii direct in CHF.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluţia viitoare a valorii francului elveţian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - LEU, pentru a putea fi imputata băncii pârâte o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileşte nu prin raportare la obligaţia de informare, ci prin raportare la obligaţia de negociere si la obligaţia de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligaţiile parţilor. Ori reclamanţii au acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut intr-o moneda diferita de cea in care îşi încasează venitul.

Clauzele contractuale incriminate de reclamanţi, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în franci elveţieni - CHF, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecinţă firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esenţă, că, in cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeaşi suma de bani in aceeaşi valuta primita.

Acordarea de credite în valută şi respectiv încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operaţiuni li se aplica dispoziţiile art. 2 si 3, coroborat cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acorda creditele.

Legislaţia internă a fost în concordanta cu angajamentele asumate de România faţă de partenerii săi externi, ţările membre ale Uniunii Europene, faţă de care s-a angajat sa liberalizeze circulaţia capitalurilor, în conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulaţii a capitalurilor.

Referitor la solicitarea de stabilizare (îngheţare) a cursului de schimb CHF –LEU la momentul semnării convenţiei de credit, instanţa va retine ca acele clauze incriminate de reclamanţi sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art. 1.578 si art. 1.584 din Vechiul Cod Civil)

Astfel, instanţa va reţine că, între părţile litigante s-a încheiat o convenţie de credit, prin care pârâta, în calitate de bancă împrumutătoare, a împrumutat reclamanţilor suma de 24.372,90 CHF, prin urmare este vorba despre un contract de împrumut de consumaţie, având ca obiect o sumă de bani.

 În conformitate cu prevederile art. 1584 din Codul civil 1864 (aplicabil în speţă în temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligaţia principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadenţă lucruri de acelaşi gen, aceeaşi cantitate si de aceeaşi calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plăţii.

Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadenţă trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeaşi monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 din Codul civil vechi).

Atât Vechiul Cod Civil (art. 1.578), cât şi Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia.

Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii."

Valabilitatea acestui principiu a fost menţinută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) în lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel."

Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în CHF, astfel încât şi rambursarea sa se va face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piaţă (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speţă nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit şi tendenţios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. ,,Denominat’’ înseamnă că suma creditului a fost înregistrată şi calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) şi restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda naţională.

Aceasta este de altfel diferenţa esenţială dintre situaţia dedusă judecăţii în prezentul dosar şi situaţia din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunţată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii. În timp ce în Ungaria reclamanţii au primit împrumutul în moneda naţională (forinţi), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referinţă, în România, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operaţiuni, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.

Astfel, potrivit art. 3 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, „(1) Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută», care se pot efectua şi în valută.

(1^1) Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu).

(2) Toate celelalte operaţiuni între rezidenţi care nu fac obiectul alin. (1) şi (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută’’.

Pe de altă parte, situaţia diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii C.J.U.E. din 30 aprilie 2014, pronunţată în cauza 26/13, Kásler în care se arată că: "La 29 mai 2008, domnul Kásler şi doamna Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le acorda împrumutaţilor un împrumut în valoare de 14.400.000 de forinţi maghiari (HUF) (aproximativ 46.469 EUR), al cărui echivalent în franci elveţieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF. Potrivit contractului, soţii Kásler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum şi dobânzile de întârziere şi celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF. Contractul prevedea, de asemenea, că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soţii Kásler au contestat în faţa instanţelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziţie a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curţii de Justiţie întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preţ al prestaţiei. "

Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situaţia din speţa dedusă judecăţii în prezentul dosar şi cea cu totul diferită din speţa Kásler adusă în faţa C.J.U.E. (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise şi nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual), ci doar explicitează unele noţiuni generale din Directiva 1993/13 C.E.E.

În virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce şi cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele incriminate de reclamanţi, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elveţieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecinţă firească a principiului nominalismului monetar.

Plăţile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operaţiune de împrumut, fiindu-le aplicabile prevederile OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi cele ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care nu interzic unei instituţii de credit a acorda unui rezident credit in valută.

Pe de altă parte, instanţa reiterează faptul că, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv al unor clauze. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino (C – 618/10) că protecţia acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanţei naţionale, atunci când constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse intr-un contract încheiat intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conţinutul acestei clauze.  Pentru aceste motive instanţa va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B. L. M. şi B. P. în contradictoriu cu pârâţii X BANK ROMANIA S.A. şi X BANK ROMANIA S.A. SUCURSALA BOTOŞANI, va constata caracterul abuziv al pct.5.2, pct.5.4, pct.6.1 lit.b din convenţia de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX, va constata nulitatea absolută a acestor clauze., va obliga pârâtele să recalculeze dobânda aplicată împrumutului în funcţie de evoluţia indicelui LIBOR CHF 3 luni cu menţiunea marjei fixe de la data derulării contractului, anume 4,1 p.p., va obliga pârâtele la restituirea către reclamanţi a dobânzii încasată în plus, va obligă pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei reprezentând comision acordare credit, va obligă pârâtele la recalcularea ratelor şi la emiterea unui nou grafic de rambursare, va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru calcului fiecărei rate succesive datorate, la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii convenţiei de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX şi va respinge capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor percepute de bancă peste cursul valutar CHF din ziua încheierii convenţiei de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX şi până în prezent.În temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă instanţa va obliga pârâtele, ca părţi căzute în pretenţii, la plata către reclamanţi a sumei de 1.800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

  ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:  Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B. L. M. şi B. P., ambii cu domiciliul în municipiul Botoşani, str. X nr.Y, judeţul Botoşani în contradictoriu cu pârâţii X BANK ROMANIA S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, str. X, nr.Y, sector 1 şi X BANK ROMANIA S.A. SUCURSALA BOTOŞANI, C.I.F. XXXXXXXX, JXX/XXX/xx.xx.xxxx, cu sediul în municipiul Botoşani, X, nr.Y, judeţul Botoşani.Constată caracterul abuziv al pct.5.2, pct.5.4, pct.6.1 lit.b din convenţia de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX.Constată nulitatea absolută a acestor clauze. Obliga pârâtele sa recalculeze dobânda aplicată împrumutului în funcţie de evoluţia indicelui LIBOR CHF 3 luni cu menţiunea marjei fixe de la data derulării contractului, anume 4,1 p.p.

 Obliga pârâtele la restituirea către reclamanţi a dobânzii încasată în plus.

Obligă pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei reprezentând comision acordare credit.

Obligă pârâtele la recalcularea ratelor şi la emiterea unui nou grafic de rambursare. Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru calcului fiecărei rate succesive datorate, la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii convenţiei de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX.Respinge capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor percepute de bancă peste cursul valutar CHF din ziua încheierii convenţiei de credit nr.XXXXX/XXXX/XXXX/XX.XX.XXXX şi până în prezent.Obligă pârâtele la plata către reclamanţi a sumei de 1.800 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani.

 Pronunţată în şedinţă publică astăzi  xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare