Personal didactic. Contestare decizie de sancţionare. Procedură

Din interpretarea art. 280 alin. 8 din Legea nr. 1/2011, reiese că legiuitorul nu a avut în vedere instituirea unei proceduri prealabile obligatorii, stabilind doar că persoanele sancţionate „au dreptul” de a contesta decizia la organul administrativ-jurisdicţional - colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar, prin urmare, doar „facultatea”  de a uza de jurisdicţia specială administrativă în discuţie, ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia - de asemenea reţinută în considerentele Deciziei nr. 411/04.11.2003 a Curţii Constituţionale - „caracterul facultativ, prevăzut în prezent de Constituţie, permite celui îndreptăţit să se adreseze fie organului administrativ-jurisdicţional, fie direct instanţei de judecată”.

Prima instanţă a asimilat în mod greşit jurisdicţia specială administrativă în discuţie - care are caracter facultativ, unei proceduri administrative prealabile şi obligatorii, concluzionând, în final, că acţiunea ce i-a fost dedusă judecăţii este inadmisibilă pe motiv că instanţa este îndrituită să analizeze doar hotărârea colegiului de disciplină, iar nu în mod direct decizia de sancţionare emisă de către angajator.

Legea nr. 1/2011: art. 280;

Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3866/2012: art. 17. art. 18.

Prin Sentinţa civilă nr. xxx, Tribunalul Mureş a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta C.S., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional „A.P.I.” Târgu Mureş, acţiune având ca obiect anularea Deciziei de sancţionare disciplinară nr. 32/29.06.2015.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că excepţia menţionată, pe care a invocat-o în cauză pârâtul, este întemeiată în raport de prevederile art. 280 alin. 8 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care instituie o procedură prealabilă obligatorie sesizării instanţei judecătoreşti competente (de dreptul muncii), în sensul că persoanele încadrate în unităţile de învăţământ au dreptul de a contesta decizia de sancţionare, în termen de 15 zile de la comunicare, la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar, iar potrivit dispoziţiilor art. 17 - 18 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3866/2012, emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, partea nemulţumită de hotărârea colegiului de disciplină se poate adresa cu acţiune la instanţa competentă - secţia specializată în soluţionarea conflictelor de muncă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin urmare, s-a apreciat că instanţa de judecată este îndrituită să analizeze hotărârea colegiului de disciplină, iar nu în mod direct decizia de sancţionare şi că prin aceasta nu se încalcă dreptul de liber acces la justiţie, care este garantat prin chiar prevederile art. 280 alin. 10 din Legea nr. 1/2011, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicţionale precum cea în discuţie, destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, decongestionarea instanţelor şi evitarea cheltuielilor de judecată, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională (Deciziile nr. 221/21.04.2005, nr. 953/19.12.2006 şi nr. 71/15.01.2009).

De asemenea, Tribunalul a făcut referire, sub acelaşi aspect, şi la  jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul în care s-a reţinut că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că acesta nu este un drept absolut, putând fi subiectul unor limitări sau condiţionări atâta timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa (Cauza Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii - 1985).

Pentru motivele succint relevate, Tribunalul a concluzionat că aceasta trebuie să fie şi semnificaţia prevederilor art. 280 alin. 10 din Legea nr. 1/2011, referitor la dreptul garantat al persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor judecătoreşti, în sensul că după parcurgerea procedurilor administrative speciale se deschide calea în justiţie, care presupune atât controlul asupra legalităţii respectivelor proceduri, cât şi asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor adoptate.

În fine, relativ la susţinerea de către pârât a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii din perspectiva neparcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Tribunalul a reţinut că aceasta nu este aplicabilă în speţă.

Prin opinia separată exprimată de unul dintre asistenţii judiciari-membri ai completului de judecată, s-a apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii ar fi trebuit respinsă, întrucât prin dispoziţiile art. 21 alin. 4 din Constituţia României, în forma ulterioară revizuirii acesteia, s-a instituit caracterul facultativ al oricărei jurisdicţii speciale administrative, ceea ce permite celui îndreptăţit să se adreseze fie organului administrativ-jurisdicţional, fie direct instanţei de judecată, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 411/04.11.2003.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel reclamanta, solicitând anularea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea acţiunii formulate, în sensul anulării deciziei contestate, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, începând cu data de 1 iulie 2015, cu o sancţiune mai uşoară.

Prin intermediul memoriului de apel s-a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea prevederilor art. 21 alin. 4 din Constituţia României şi cu încălcarea vădită a prevederilor art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, făcându-se confuzie între jurisdicţiile speciale administrative - care potrivit textului constituţional evocat sunt facultative şi gratuite - şi procedura prealabilă fără caracter jurisdicţional, dar obligatorie, la care face referire Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 221/21.04.2005, nr. 953/19.12.2006 şi nr. 71/15.01.2009, pe care prima instanţă le-a reţinut în argumentarea soluţiei adoptate.

În plus, a mai arătat apelanta-reclamantă, caracterul facultativ al procedurii jurisdicţional-administrative în discuţie reiese nu doar din prevederile exprese ale  Constituţiei, ci şi din modalitatea de exprimare pe care legiuitorul român a înţeles să o folosească în reglementarea dispoziţiilor art. 280 alin. 8 din Legea nr. 1/2011, acestea stabilind doar dreptul (facultatea) de a contesta decizia de sancţionare la  colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar şi nicidecum obligaţia de a parcurge o asemenea procedură, în acest sens fiind şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, evocată în cadrul opiniei separate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat a respingerea apelului ca nefondat, susţinând că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că sunt incidente în speţă prevederile speciale ale art. 280 - 282 din Legea nr. 1/2011 şi ale art. 17 - 18 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3866/2012, derogatorii de la normele de drept comun din Codul muncii, neurmarea de către reclamantă a procedurii administrativ jurisdicţionale prealabile sesizării instanţei de judecată atrăgând inadmisibilitatea acţiunii.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 280 alin. 8 din Legea nr. 1/2011, persoanele sancţionate, încadrate în unităţile de învăţământ, au dreptul de a contesta decizia de sancţionare, în termen de 15 zile de la comunicare, la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar, iar conform prevederilor art. 17 - 18 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3866/2012, emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, partea nemulţumită de hotărârea colegiului de disciplină se poate adresa cu acţiune la instanţa competentă - secţia specializată în soluţionarea conflictelor de muncă, în termen de 30 de zile de la comunicare, prevederile  alin. 10 al art. 280 din Legea nr. 1/2011 stabilind, totodată, că dreptul persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor judecătoreşti este garantat.

Din interpretarea coroborată a prevederilor legale anterior evocate, Curtea a constatat că prin acestea a fost instituită o procedură  administrativ-jurisdicţională specială în materia contestațiilor formulate împotriva deciziilor de sancționare disciplinară a personalului didactic, jurisdicţie care are, însă, doar un  caracter facultativ, iar nu obligatoriu - potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. 4 din Constituţia României, în forma ulterioară revizuirii acesteia, o atare concluzie fiind susţinută în afara oricărui dubiu şi de considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 411/04.11.2003 a Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut că, „în măsura în care o astfel de procedură prealabilă este prevăzută de lege ca obligatorie, aceasta trebuie urmată, în temeiul obligaţiei prevăzute de art. 1 alin. 5 din Constituţie”.

Or, astfel cum rezultă în mod evident din modul de redactare a textului art. 280 alin. 8 din Legea nr. 1/2011, legiuitorul nu a avut în vedere instituirea unei proceduri prealabile obligatorii, stabilind doar că persoanele sancţionate „au dreptul” de a contesta decizia la organul administrativ-jurisdicţional - colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar, prin urmare, doar „facultatea”  de a uza de jurisdicţia specială administrativă în discuţie, ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia - de asemenea reţinută în considerentele Deciziei nr. 411/04.11.2003 a Curţii Constituţionale - „caracterul facultativ, prevăzut în prezent de Constituţie, permite celui îndreptăţit să se adreseze fie organului administrativ-jurisdicţional, fie direct instanţei de judecată”.

De asemenea, Curtea Constituţională a subliniat în cuprinsul aceleiaşi decizii că, „anterior revizuirii Constituţiei, procedura jurisdicţional-administrativă era obligatorie, conform legii” şi că, „este evident, în acelaşi timp, că instanţa de judecată având competenţa să se pronunţe asupra deciziilor pronunţate de organul administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, în final se pronunţă asupra actului pe care persoana nemulţumită l-a contestat în faţa acestor organe administrativ-jurisdicţionale”.

Din perspectiva celor anterior expuse, instanţa de apel a reţinut că Tribunalul a asimilat în mod greşit jurisdicţia specială administrativă în discuţie - care are caracter facultativ, unei proceduri administrative prealabile şi obligatorii, concluzionând, în final, că acţiunea ce i-a fost dedusă judecăţii este inadmisibilă pe motiv că instanţa este îndrituită să analizeze doar hotărârea colegiului de disciplină, iar nu în mod direct decizia de sancţionare emisă de către angajator (fiind lipsite de relevanţă, sub aspectul supus analizei, considerentele deciziilor Curţii Constituţionale, invocate în cuprinsul hotărârii primei instanţe).

Prin urmare, fiind vorba de un drept, iar nu de o obligaţie, procedura de contestare în faţa colegiului de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar este facultativă, astfel că aceasta nu este în măsură a susţine excepţia inadmisibilităţii invocate în cauză, întrucât caracterul obligatoriu al urmării respectivei proceduri nu a fost prevăzut în mod expres de către legiuitor, aşa cum acesta a procedat, de exemplu, prin dispoziţiile art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 ori prin cele ale art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că dreptul de acces liber la instanţă, garantat de art. 21 alin.1 şi 2 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, poate fi supus unor condiţii de exercitare, cum ar fi procedura administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdicţional, însă aceasta trebuie să fie în mod expres prevăzută de lege, astfel cum dispun în acest sens prevederile art. 193 alin. 1 din Codul de procedură civilă, or, o asemenea condiţie nu este îndeplinită în cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, faţă de considerentele relevate, constatând că prima instanţă a soluţionat în mod greşit procesul fără a intra în judecata fondului, Curtea, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 şi 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă, a admis apelul declarat, în sensul că a anulat hotărârea atacată şi a reţinut  cauza pentru evocarea fondului  (stabilind termen pentru data de 24 martie 2016), observând că reclamanta a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel, neoptând pentru trimiterea spre rejudecare primei instanţe.

Domenii speta

Spete similare