Legala reprezentare a societăţilor comerciale în instanţă

LEGALA REPREZENTARE A SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ÎN INSTANŢĂ

Regulamentul de organizare şi funcţionare a societăţii arată că „unităţile teritoriale sunt împuternicite să încheie contracte în limitele de competenţă stabilite pentru directorul sucursalei şi reprezintă Societatea A S.A. în baza împuternicirii acordate în faţa instanţelor judecătoreşti şi arbitrale din raza teritorială a judeţelor sau a municipiului B”; respectiv că „sucursalele pot fi împuternicite să încheie contracte cu terţii în numele şi în contul societăţii, să reprezinte interesele acesteia în faţa clienţilor şi autorităţilor locale”. Or, în prezenta cauză nu există un mandat de reprezentare acordat de societatea-mamă sucursalei, ci doar împuternicirea nr. 1.583/23.04.2013 acordată de Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. d-lui consilier juridic C.E.D. (fila 30), respectiv mandatul de reprezentare nr. 4.044/10.04.2014 acordat de KPMG A S.R.L., administratorul special al Societăţii de Asigurare Reasigurare A S.A., către directorul Sucursalei B, dl. L.I., pentru a „semna orice înscris este necesar a fi depus în dosar”, şi către dl. consilier juridic C.E., pentru a „reprezenta interesele societăţii în faţa instanţei de judecată” (fila 123). Însă, chiar în prezenţa unui astfel de mandat, sucursala nu ar sta în judecată în nume propriu, în calitate de pârâtă, ci în calitate de reprezentant al societăţii-mamă, aspect de natură a exclude răspunderea solidară invocată de reclamantă.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 1200/2015 pronunţată în dosarul nr. 880/190/2013.

Prin acţiunea civilă în pretenţii înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la data de 30.01.2013, reclamanta S.C. C Grup S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. şi Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. – Sucursala B, solicitând instanţei să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de  5.343,43 lei, reprezentând indemnizaţie daună; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că între reclamantă şi pârâta de rând 2, în calitate de reprezentant al pârâtei de rând 1, s-a încheiat poliţa de asigurare nr.  PG11 0152983/06.09.2011, având ca obiect asigurarea de răspundere a transportului auto de mărfuri în trafic internaţional pentru autotransportorul nr. X si remorca nr. Y, durata poliţei de asigurare fiind pentru perioada 07.09.2011 – 06.09.2012; şi poliţa de asigurare nr. PG11 0152961/06.09.2011, cu aceeaşi durată de valabilitate, având ca obiect asigurarea mărfurilor pe parcursul intern pentru acelaşi autotransportor.

Reclamanta arată că a primit de la S.C. D T S.A. comanda nr. 46663/26.09.2011, pentru a efectua un transport în trafic internaţional a unui număr de 6 autoturisme (unităţi) marca Ford Transit Connect din România, municipiul C, în B, localitatea G. Transportul a fost executat cu autotransportorul proprietatea unităţii reclamante cu nr. X şi nr. Y, conform solicitării beneficiarului de transport.

În scopul efectuării acestui transport în trafic internaţional, reclamanta a încheiat cu asigurătorul A Asigurări S.A. poliţele mai sus menţionate, în baza cărora a asigurat mărfurile transportate, respectiv cele 6 autoturisme.

La sosirea în localitatea de destinaţie (G, B), destinatarul a constatat că un autoturism model Conect seria ERPTBJ97578 prezintă o lovitură pe acoperiş (pavilion), marcată pe schiţă cu cifra „54”, de 5 cm. Reparaţia acestei defecţiuni a fost executată de o firmă de specialitate (Van den Poel Motors NV), pentru suma de 1.224,80 euro.

Astfel, suma de 1.224,80 euro a fost plătită de destinatarul transportului firmei care a executat reparaţia avariei la acest autoturism. Destinatarul transportului, la rândul sau, a reţinut suma de 1.224,80 euro din costul transportului datorat S.C. D T S.A., cu care a angajat transportul acestor autoturisme.

Întrucât S.C. D T S.A. a subcontractat acest transport cu reclamanta, în baza comenzii menţionate mai sus, a reţinut prin factura nr. 99995/12.01.2012 suma de 1.224,80 euro, respectiv 5.343,43 lei, la un curs de schimb de 4,3627 lei / 1 euro, reţinerea acestei sume făcându-se din tariful de transport pe care îl datora pentru două transporturi cedate reclamantei, şi a fost compensat cu ordinul de compensare seria C nr. 0981386/12.01.2012, pentru suma totală de 8.609,96 lei, reprezentând 1.973,54 euro, la cursul de 4,3627 lei / 1 euro. Operaţiunea de compensare a avut loc între factura reclamantei nr. l0298/24.10.2011, în valoare de 9.663,44 lei, şi factura nr. 99995/12.01.2012, în valoare de 8.609,96 lei.

Având în vedere faptul că între reclamantă şi Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. a fost încheiat un contract de asigurare a mărfurilor transportate în trafic internaţional, cu poliţa de asigurare nr. PG11 0152983/06.09.2011, la data de 26.01.2012, sub nr. 5.727, reclamanta a depus la asigurător declaraţia de producere a riscului asigurat, solicitându-i să o despăgubească cu suma de 5.343,43 lei.

Cu scrisoarea nr. 1.414/26.03.2012, pârâta A Asigurări S.A. a refuzat plata indemnizaţiei de daună, invocând prevederile art. 5.1 din Condiţiile de asigurare, precum şi prevederile art. 17 şi art. 23 din Convenţia CMR, în sensul că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru deteriorarea mărfurilor transportate în trafic internaţional şi asigurate, în acele cazuri în care transportatorul este exonerat de răspundere.

În speţă, reclamanta nu a fost exonerată de răspundere potrivit normelor de drept invocate de asigurătorul-pârât din convenţia CMR, întrucât autoturismul a suferit o avarie în timpul executării transportului şi, pe cale de consecinţă, a suportat contravaloarea reparaţiei acestuia, care a fost reţinută din tariful de transport cuvenit.

Suma plătită de reclamantă, reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului avariat, trebuia, potrivit contractului de asigurare de mărfuri în trafic internaţional, să îi fie plătită reclamantei de către asigurătorul său, sub forma indemnizaţiei de daună, astfel că refuzul de plată practicat de acesta este nejustificat.

Potrivit dispoziţiilor art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat asigurătorului plata sumei datorate cu titlu de indemnizaţie de daună şi a convocat-o la conciliere pentru data de 10.12.2012, la sediul său. Convocarea la conciliere a fost primită de pârâta de rând 1 la data de 16.11.2012, iar de pârâta de rând 2 la data de 14.11.2012, însă pârâtele nu s-au prezentat. Reclamanta a consemnat aceasta prin procesul-verbal din data de 11.12.2012, prin care a constatat nerealizarea în fapt a concilierii. De asemenea, a constatat că pârâtele nu au prezentat punctul lor de vedere, în scris, faţă de pretenţiile reclamantei, în cazul lipsei reprezentanţilor lor la conciliere.

În drept, invocă Codul de procedură civilă, art. 11 pct. 1, cu aplicarea art. 12; Codul civil în vigoare până la data de 01.10.2011, art. 942, art. 969 şi art. 970, raportat la art. 1.635 alin. l şi alin. 2 pct. l;  Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 102 alin. l; Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 raportat la art. 9, şi cu aplicarea art. 24 şi art. 27 alin. 2; Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele CMR, art. 1, art. 3, cu aplicarea art. 17, paragrafele 1 şi 3, art. 23 paragrafele 1 şi 2, art. 25 paragraful 1 şi paragraful 2 lit. b), raportate la art. 29 paragrafele 1 şi 2.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (filele 7-23 dosar).

Legal citată, la data de 09.04.2013 pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare Astra S.A. a formulat întâmpinare (filele 31-32 dosar), prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivare arată că în materia asigurării de răspundere a transportatorului rutier pentru mărfurile transportate în trafic internaţional legiuitorul a impus anumite condiţii pentru angajarea răspunderii transportatorului, respectiv cazuri în care răspunderea transportatorului este exclusă.

Subliniază faptul că răspunderea transportatorului operează pe durata efectuării transportului, nici înainte şi nici după. Or, în această speţă se încearcă obţinerea unei despăgubiri, deşi transportul a fost efectuat fără incidente.

Din declaraţia şoferului reclamantei rezultă deosebit de clar că incidentul a survenit după efectuarea transportului, din cauza unei persoane care efectua operaţiuni în contul destinatarului, astfel că nu se poate vorbi de angajarea răspunderii transportatorului şi cu atât mai puţin de cea a asigurătorului.

Astfel, Convenţia CMR, în art. 17 alin. 4, prevede: „Ţinând cont de articolul 18 paragrafele 2 până la 5 din Convenţia CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte: c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau destinatarului”.

Un argument suplimentar îl constituie şi Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, care în art. 27 pct. 12 prevăd: „Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale”.

Prin urmare, legiuitorul a înţeles ca, în cazul asigurărilor de răspundere ale transportatorilor, fie ele în trafic intern, fie în trafic internaţional, răspunderea acestora să fie circumstanţiată strict la durata transportului, existând cazuri de excludere expres prevăzute, încadrate în categoria riscurilor profesionale.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (filele 33-38 dosar).

Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 30.05.2013 (filele 39-41 dosar), reclamanta solicită respingerea apărărilor formulate de pârâtă, ca fiind neîntemeiate.

Cu referire la apărarea pârâtei, care în principal se axează pe faptul că incidentul care a produs avarii la autoturismul Ford Transit Connect a intervenit în afara procesului de transport, respectiv după efectuarea transportului, iar răspunderea asigurătorului operează numai pe durata transportului propriu-zis, în accepţiunea sa acesta ar reprezenta numai timpul cât autovehiculul se află în mişcare, cu excluderea operaţiunilor de încărcare / descărcare, când autovehiculul se află în staţionare.

Momentul începerii cursei corespunde cu momentul plecării autovehiculului de la sediul cărăuşului, spre locul indicat pentru încărcarea mărfii, şi se finalizează cu momentul sosirii autovehiculului la acelaşi sediu. Între aceste momente, sunt incluse şi fac parte din totalul operaţiunilor cursei atât operaţiunea de încărcare a mărfurilor, cât şi cea de descărcare a acestora. Aceste două momente – încărcarea şi descărcarea mărfii – nu pot fi nici separate şi nici excluse din ansamblul cursei, ele fiind inseparabile de procesul transportului, fără de care nici nu ar putea fi catalogată cursa respectiva ca fiind un transport de marfă.

În cadrul acestui proces – încărcarea mărfii de la expeditor, parcursul autovehiculului până la destinatar, descărcarea mărfii din autovehicul şi predarea acesteia destinatarului – nu pot fi excluse / separate din actul asigurării mărfii pe timpul transportului şi, pe cale de consecinţă, nici asigurătorul nu poate fi exonerat de obligaţia asumată prin contractul de asigurare.

Că aşa este starea de drept o dovedeşte şi dispoziţia din capitolul IV, „Răspunderea transportatorului”, art. 17 paragraful 1 din Convenţia CMR, care prevede: „Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare”.

În acelaşi sens este şi prevederea Ordonanţei nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, care la art. 3 pct. 39 teza a 2-a prevede: „Operaţiunile de încărcare / descărcare şi de întocmire / distribuire a documentelor însoţitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de către conducătorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantă a transportului rutier”. Ordonanţa nr. 27/2011 privind transporturile rutiere face aplicarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din data de 21.10.2009 şi, pe cale de consecinţă, este perfect aplicabilă speţei deduse judecăţii.

Faţă de dispoziţiile legale în materie, operaţiunea de descărcare a autoturismelor transportate, cu consecinţa avarierii sus-menţionatului autoturism cu prilejul descărcării lui de pe autotransportor, nu poate fi exclusă din ansamblul operaţiunilor ce constituie procesul de transport al mărfii, aşa cum încearcă să demonstreze pârâta de rând 1, pentru a se eschiva de la obligaţia asumată prin contractul de asigurare.

În susţinerea apărării sale, pârâta de rând 1 mai arată că reclamanta, în calitate de cărăuş, ar fi exonerată de răspundere dacă „manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii este făcută de către expeditor sau destinatar sau de persoane care acţionează în contul expeditor sau destinatarului”. În acest sens a depus declaraţia prepusului reclamantei, numitul B.I.C., care a declarat că „la descărcarea maşinilor de pe platformă, din neatenţie, a lovit maşina cu seria de şasiu 97578”.

Pârâta de rând 1 a considerat că prepusul reclamantei ar fi „o persoană care a acţionat în numele destinatarului”, situaţie cu totul incorectă, deoarece acesta a acţionat în calitatea sa de angajat al reclamantei. În acest sens sunt şi prevederile Convenţiei CMR de sub art. 3, care stipulează: „Pentru aplicarea prezentei convenţii, transportatorul răspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiilor lor”. Şoferul autotransportorului a acţionat la descărcarea de pe autotransportor a autovehiculelor respective, la destinaţie, în îndeplinirea atribuţiunilor sale, deoarece încărcarea autoturismelor pe autotransportor şi asigurarea acestora pentru transport intră exclusiv în atribuţiunile sale şi nu în atribuţiunile expeditorului sau ale destinatarului mărfii, operaţiuni care sunt determinate de sistemele de siguranţă ale autotransportorului.

De asemenea, în apărarea sa, pârâta a invocat o normă de drept intern specifică asigurărilor de răspundere civilă auto, normă care nu este incidentă şi nici aplicabilă contractului de asigurare facultativă de bunuri şi cu atât mai puţin contractului de asigurare de mărfuri în transportul internaţional.

Faţă de starea de drept menţionată, reclamanta susţine că apărarea pârâtei de rând 1 este neîntemeiată şi nu este incidentă cazului în speţă.

În data de 08.08.2013, reclamanta a depus la dosar note de şedinţă (filele 80-82), prin care arată că dosarul de daună a fost deschis în urma avizării riscului asigurat de către reclamantă la data de 23.03.2012, înregistrată la Sucursala B a asigurătorului sub nr. 1.379/23.03.2012.

Inspectorul de daună al Sucursalei, numitul B.C., completând formularul de avizare daună cu nr. 1.380/23.03.2012, la pagina 2 a acestui formular, chenarul 19, consemnează declaraţia numitului B.I.C., de profesie conducător auto, angajat al unităţii reclamante, cu următorul conţinut: „la descărcare am lovit maşina Ford de platforma maşinii de transport”.

La dosarul de daună, imediat după formularul mai sus menţionat se găseşte declaraţia olografă a aceluiaşi conducător auto, din data de 23.03.2012, care face aceeaşi declaraţie privind cauza producerii riscului asigurat, menţionând şi datele de identificare a autoturismului avariat, şi anume „serie saşiu ERPTBNJ 97578, de partea de sus a platformei...”.

De asemenea, la dosar inspectorul de daună al Sucursalei B A a scris olograf, pe o coală de hârtie A4, „Dosarul se respinge conform Condiţii Cap. 5 art. l7 pct. 4 lit. c) – 23.03.2012”.

Mai există un aviz negativ al doamnei jurist M.T., transmis prin e-mail la Sucursala B A la data de 26.03.2012, cu următorul conţinut, identic cu nota făcută anterior olograf de către inspectorul de daună B.C., care se concretizează astfel: „Dosarul de daună nr. BN1012PG000286 a fost respins de jurist M.T., 26.03.2012. Observaţii: conform Cap. 5 art. l7 pct. 4 lit. c) din Condiţiile de asigurare – M.T.”.

Verificând conţinutul clauzei de sub cap. 5 art. 17 lit. c) din Condiţiile de asigurare, reclamanta a constatat că aceasta priveşte „Prejudiciile asigurate care sunt cele care derivă din prevederile art. 17 şi art. 23 din Convenţia CMR, după cum urmează: pct. 4. Ţinând cont de art. 18 paragrafele 2 până la 5 din Convenţia CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte: lit. c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau al destinatarului”.

Art. 3 din Convenţia CMR referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele prevede: „Pentru aplicarea prezentei convenţii, transportatorul răspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiilor lor”.

Făcând o paralelă cu clauza din Condiţiile de asigurare de sub Cap. 5 art. 17 pct. 4 lit. c), clauza de care s-a prevalat şi se mai prevalează pârâta, precum şi cu realitatea faptei, se constată că norma de sub art. 17 pct. 4 lit. c) din CMR dispune că operaţiunile de încărcare, descărcare, stivuire a mărfii să fie efectuate de către expeditor sau destinatar sau de persoane care acţionează în contul expeditorului sau al destinatarului. Această clauză este reluată şi în Condiţiile de asigurare sub Cap. 5. De asemenea, art. 3 din Convenţia CMR stabileşte că transportatorul răspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi.

În speţă, la destinaţie operaţiunea de descărcare a autoturismelor de pe autotransportor s-a efectuat de către prepusul reclamantei, numitul B.I.C., angajat cu contract de muncă şi care, cu ocazia descărcării autoturismului marca Ford cu seria şasiu ERPTBJ 97578, l-a lovit de partea de sus a platformei, producându-i o avarie la plafon. Şoferul a acţionat în îndeplinirea atribuţiunilor sale de serviciu atunci când a procedat la descărcare. El nu este nici reprezentant al expeditorului, nici al destinatarului şi nici o persoană care să fi acţionat în contul expeditorului sau destinatarului, el acţionând în calitate de prepus al transportatorului, al reclamantei, faptă pentru care reclamanta, conform normei de sub art. 3 din CMR, răspunde şi a răspuns prin aceea că a suportat valoarea remedierii avariei autoturismului respectiv.

Raportat la cele menţionate mai sus şi normele de drept invocate, reclamanta arată că propunerea şi avizul de respingere la plată a dosarului de daună nr. BN1012PG000286 al pârâtei este nelegală.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (filele 83-86 dosar).

În şedinţa publică din data de 27.01.2014, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei de rând 2, A Asigurări S.A. Sucursala B.

În data de 18.02.2014, reclamanta a depus la dosar un înscris intitulat „Precizare” cu privire la temeiul de drept al solidarităţii pasive a pârâtelor şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Sucursalei A Asigurări S.A. B (filele 104-106).

Prin acţiunea în pretenţii promovată, reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a societăţii A Asigurări S.A. B şi a Sucursalei A Asigurări S.A. B, fundamentat pe dispoziţiile art. 1.443 Cod civil în vigoare din data de 01.10 2011, care prevede: „Obligaţia este solidară intre debitori atunci când toţi sunt obligaţi la aceiaşi prestaţie, astfel încât fiecare poate fi ţinut separat pentru întreaga obligaţie, iar executarea acesteia de către unul dintre debitori îi eliberează pe ceilalţi faţă de creditor”.

De asemenea, reclamanta a avut în vedere şi dispoziţiile art. 1.446 din acelaşi Cod, care prevede: „Solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligaţii contractate în exerciţiul activităţii unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 42 alin. l din Codul comercial în vigoare la data încheierii poliţei de asigurare PG11 nr. 0152983/06.09.201, norma de drept aplicabilă conform art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009.

Referitor la dispoziţiile art. 1.446 din Codul civil în vigoare din data de 01.10.2011, partea finală, urmează să se constate că Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data încheierii poliţei de asigurare mai sus-menţionate, nu distinge intre societatea-mama şi desmembrământul său (filiala ori sucursala) cu privire la obligativitatea plăţii indemnizaţiei de daună de către una din acestea, astfel că solidaritatea pasivă, deşi nu este stabilită prin contract, este prezumată prin lege.

Reclamanta opinează că Sucursala A Asigurări S.A. B are capacitate de folosinţă şi poate sta în judecată ca pârâtă, alături de societatea-mamă care a înfiinţat-o, deoarece este un dezmembrământ fără personalitate juridică, înfiinţată prin actul societăţii-mamă, supusă înregistrării la Registrul Oficiului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud; de la data înregistrării are capacitate de folosinţă, respectiv de avea drepturile şi obligaţiile care i-au fost atribuite în mod special prin actul de înfiinţare, de a încheia contracte de asigurare de toate tipurile, de a constata producerea riscurilor asigurare în cazul producerii lor, de a acorda indemnizaţii de daună în limita stabilită prin lege, precum şi orice alte drepturi şi obligaţii în domeniul asigurărilor de bunuri şi de persoane; în scopul pentru care a fost înfiinţată, are organe proprii de conducere, un patrimoniu afectat acestui scop, are contabilitate proprie şi conturi bancare.

Faţă de această stare de drept, reclamanta susţine că între Societatea A Asigurări S.A. B şi Sucursala A Asigurări S.A. B există o solidaritate pasivă cu privire la obligaţia asumată prin poliţa de asigurare ce face obiectul acţiunii sale, astfel că, în speţă, intervine în mod necesar răspunderea solidară a acestora. Obligaţia nefiind supusă diviziunii, ambele pârâte răspund pentru întregul prestaţiei la care s-au obligat.

În data de 03.03.2014, pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. a depus la dosar note scrise (filele 112-113), prin care, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sucursalei, apreciază că aceasta trebuie admisă, argumentele necesare regăsindu-se în Decizia nr. 1.323/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 8.989/62/2009: „Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale, iar potrivit art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă, societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Aşa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societăţii-mamă, cu excepţia cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu. În acest context, este de asemenea de reţinut că sucursala este înfiinţată cu fondurile unei societăţi, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfăşurarea unei activităţi economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate, şi, deşi nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere şi autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate şi în executarea obligaţiilor asumate. Având în vedere argumentele expuse şi faţă de împrejurarea că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este întemeiată doar în situaţia în care partea chemată în proces nu are folosinţa dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecăţii, situaţie ce nu poate fi reţinută în speţă, criticile recurentei-pârâte vizând excepţia invocată sunt nefondate. Aşa fiind, se constată că în mod corect instanţa de control judiciar a statuat asupra calităţii procesuale pasive a B. S.A, aceasta având calitatea de pârâtă, reprezentată de Sucursala B, ce are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, ca reprezentantă a societăţii-mamă”.

Pârâta precizează că Sucursala B nu poate sta în judecată în nume propriu, dar, în conformitate cu art. VI.1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al societăţii, „Unităţile teritoriale au conturi în bancă, în lei şi valută, sunt împuternicite să încheie contracte în limitele de competenţă stabilite pentru directorul sucursalei şi reprezintă Societatea A S.A. în baza împuternicirii acordate în faţa instanţelor judecătoreşti şi arbitrale din raza teritorială a judeţelor sau a municipiului Bucureşti”.

Referitor la fisa postului numitului B.I.C., depusă de reclamantă în prezentul dosar, pârâta arată că aceasta nu prevede sub nicio formă ca şoferul să exercite şi atribuţii de încărcător / descărcător al mărfurilor transportate. Dimpotrivă, atribuţiile acestuia sunt extrem de clare, atât la încărcare („să supravegheze dispunerea corectă a mărfii pe platforma autovehiculului, astfel încât să nu fie depăşită sarcina maximă admisibilă pe axe; să fixeze şi să asigure încărcătura cu chituci, şipci de lemn, centuri de ancorare sau alte materiale, astfel încât transportul acesteia să se efectueze în condiţii de maximă siguranţă”), cât şi la descărcare („confirmarea primirii transportului de către beneficiarul trecut în documentele de transport prin aplicarea ştampilei şi semnăturii acestuia în rubrica special destinata acestui scop; închiderea fără rezerve a carnetului TIR de către vama de destinaţie, după caz”).

Astfel, pârâta susţine că sunt aplicabile prevederile Convenţiei CMR, art. 17 alin. 4, şi, pe cale de consecinţă, solicită respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (filele116-123 dosar).

În data de 22.05.2014, reclamanta a depus la dosar note de şedinţă (filele 128-130) prin care, cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sucursalei A Asigurări S.A. B, arată că Decizia invocată de pârâtă nu este incidentă cauza dedusă judecaţii si, pe cale de consecinţă, nu poate profita opiniei pârâtei, care susţine admiterea excepţiei.

În şedinţa publică din data de 27.10.2014, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Sucursalei A Asigurări S.A. Bistriţa, având în vedere că, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/2001 rep., sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale, iar potrivit art. 41 alin. 2 Cod de procedură civilă, societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, or Sucursala B a Societăţii de Asigurare Reasigurare A S.A. are organe proprii de conducere, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 116-122).

La acelaşi termen de judecată instanţa, din oficiu, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sucursalei B a Societăţii de Asigurare Reasigurare A S.A.

În data de 08.12.2014, reclamanta a depus la dosar un înscris prin care şi-a exprimat opinia cu privire la calitatea procesuală pasivă a sucursalei.

Astfel, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale. Deşi sucursalele nu au personalitate juridică, neputându-se substitui societăţii comerciale, pot lua parte la judecată, dar numai în calitate de pârâte, dacă au organe proprii de conducere, aceasta fiind o normă juridică ce stabileşte o excepţie, fiind de strictă interpretare şi aplicare.

În primul rând, atât reclamanta cât şi pârâtele au arătat că Sucursala A B are organe proprii de conducere, astfel că, în acord cu textul invocat din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, daca au organe proprii de conducere.

Or, chiar dacă nu ar fi avut organe proprii de conducere, sucursala poate avea calitatea de pârâtă în cazul în care societatea-mamă a acordat un mandat de reprezentare în acest sens. La dosarul cauzei se află un mandat de reprezentare prin care pârâta de rând 1 împuterniceşte pârâta de rând 2 să semneze orice document necesar în cadrul prezentului litigiu, cât şi pe domnul consilier juridic să o reprezinte în faţa instanţei de judecată, astfel că ar fi îndeplinită şi această condiţie.

Prin contractul de asigurare încheiat între reclamantă şi Societatea Astra, aceasta din urmă nu are şi nici nu poate avea calitate de intermediar în asigurări (de broker), astfel încât să nu răspundă în solidar cu societatea-mamă. Mai mult, având în vedere Cap. VI.2. B – „Sucursalele A funcţionează ca centre de profit, având buget propriu de venituri şi cheltuieli”, rezultă ca este beneficiara primelor de asigurare achitate de reclamantă la poliţa de asigurare nr. PG11 0152983/2011, iar potrivit art. 9 al Legii nr. 136/1995 şi Cap. 2 pct. 2.1 din Condiţiile generale de asigurare depuse la dosarul cauzei, asiguratul se obligă să plătească o primă de asigurare asigurătorului, iar acesta din urmă, în situaţia producerii riscului asigurat, se obligă să despăgubească. Aşa cum a arătat mai sus, contractul a fost încheiat cu Sucursala Astra Bistriţa, primele de asigurare fiind plătite acesteia.

Având în vedere aceste argumente, se poate stabili cu uşurinţă faptul că pârâta de rând 2 are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

În considerarea celor prezentate, reclamanta solicită respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei de rând 2 şi obligarea acesteia să răspundă în solidar cu pârâta de rând 1.

Reclamanta mai arată că în fişa postului numitului B.I.C. se prevăd atribuţiunile de îndeplinire a activităţii şoferului, printre care şi obligaţia de a respecta cu stricteţe instrucţiunile primite de la şeful direct, în speţă martorul I.A.

În fond, problema vizată este de a se stabili dacă şoferul, în momentul producerii avariei, a acţionat în contul expeditorului, al destinatarului sau al reclamantei, pentru a se putea stabili răspunderea acesteia din urmă în calitate de transportator.

Potrivit obligaţiei amintite mai sus, şi anume de a respecta cu stricteţe instrucţiunile date de superiorul lui, martorul a susţinut că şoferul a acţionat la îndemnul acestuia.

Mai arată reclamanta că, potrivit art. 3 din Convenţia CMR, care prevede că „Transportatorul răspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiilor lor”, reclamanta, în calitate de transportator, răspunde în faţa păgubitului, şi asigurătorul suportă despăgubirea în baza contractului de asigurare, deoarece prepusul său a acţionat în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu atunci când a procedat la descărcare. El nu poate fi nici reprezentant al expeditorului, nici reprezentant al destinatarului, el este angajatul reclamantei, acţionează manevrele de încărcare şi descărcare a mărfii pe autocamion prin comenzi electrice şi mecanice (manete, butoane etc.).

Doar după îndeplinirea procesului de descărcare, marfa poate fi considerată eliberată destinatarului.

Consideră reclamanta că problema vizată cu privire la răspunderea transportatorului este lămurită de cele prezentate, având în vedere şi art. 17 din Convenţia CMR, care prevede că „Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia”.

În data de 09.02.2015, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei de rând 2, A Asigurări S.A. Sucursala B, invocată de instanţă din oficiu; admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi, în baza probatoriului administrat în cauză, cu aplicarea normelor de drept incidente, să se pronunţe o hotărâre prin care să fie obligate pârâtele în solidar să îi plătească suma de 5.343.43 lei cu titlu de indemnizaţie de daună; respingerea ca neîntemeiată a apărării pârâtei de rând 1, formulată prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 29.04.2013; în baza art. 274 alin 1 Cod procedură civilă, să fie obligate în solidar pârâtele să îi plătească suma de 435 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei de rând 2, Astra Asigurări Sucursala B, invocată din oficiu, reclamanta arată că, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Societăţii A – Cap. VI, Generalităţi, lit. B – sucursalele nu au personalitate juridică, neputându-se substitui societăţii comerciale, astfel încât, în condiţiile art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă, pot să ia parte la judecată în calitate de pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

În Cap. VI 2.B din acelaşi Regulament se arată că „Sucursalele A funcţionează ca centre de profit, având buget propriu de venituri şi cheltuieli” – de unde rezultă că sucursala este beneficiara primelor băneşti plătite de reclamantă în baza contractului de asigurare. Mai mult, contractul de asigurare a fost încheiat cu A Asigurări S.A. prin Sucursala B.

Având în vedere aceste norme, reclamanta solicită instanţei să constate că Sucursala A B are calitate procesuala pasivă.

Pe fondul cauzei reclamanta arată că, printre alte activităţi, execută şi transporturi de autoturisme în trafic internaţional cu autovehicule specializate – autotransportoare – proprietatea sa. În special aceste transporturi le execută de la unităţile din România, producătoare de autoturisme, către beneficiarii desemnaţi din ţările Uniunii Europene sau terţe state cu care producătorii interni au raporturi comerciale.

Transportul autoturismelor îl execută în majoritatea cazurilor la solicitarea unor transportatori auto rutieri care au contractat cu producătorul şi care la rândul lor subcontractează executarea în parte a contractului de transport, transmiţându-i comenzi în acest sens, reclamanta fiind un subcontractant, aşa cum este în cazul de faţă, S.C. D T S.A. a transmis către reclamantă o comandă să execute transportul în cauză.

În vederea executării curselor în trafic extern, pentru fiecare autotransportor a încheiat cu societăţile de asigurare contracte de asigurare prin care a asigurat marfa transportată, respectiv autoturismele, împotriva unor situaţii / riscuri care ar putea duce la deteriorarea totală / parţială a acestora. În cazul de faţă, contractul de asigurare a fost perfectat cu Societatea A Asigurări S.A., concretizat în poliţa de asigurare nr. PG11 0152983/06.09.2011, având ca obiect „asigurarea de răspundere a transportatorului auto a mărfurilor în trafic internaţional”. Autovehiculul în cauză este autotransportorul cu nr. X / Y..

Autoturismele marca Ford Transit Connect, 6 la număr, au fost încărcate pe autotransportor din România – C  şi au avut destinaţia în B – G.

La destinaţie, şoferul autotransportorului, angajat al unităţii reclamante, a făcut o manevră greşită în timpul descărcării de pe platformă, în urma căreia un autoturism cu seria de şasiu 97578 a suferit o avarie la pavilion. Remedierea avariei a fost efectuată printr-o unitate de profil, iar costul reparaţiei, în valoare de 1.224.80 euro, a fost suportat de contractantul transportului S.C. D Transport S.A., conform facturii nr. 1109078/31.12.2011 emisă de Holdmayer HN Auto Transport.

La rândul său, S.C. D Transport S.A. a reţinut suma de 1.224.80 euro din tariful de transport ce urma să fie plătit reclamantei. Reţinerea s-a efectuat prin operaţiune de compensare, conform ordinului seria C nr. 0981389/12.01.2012, prin care suma de 8.609.96 lei, valoarea facturii emise de S.C. D Transport S.A., a fost compensată cu suma de 8.609.96 lei, valoarea facturii emise de S.C. C Grup S.R.L. în contul său, în euro, suma compensata fiind de 1.973.54, la cursul de 4.3627 lei \ l euro.

Din suma de 1.973.54 euro, suma de 1.224.80 euro reprezintă valoarea facturii emise de Holdmayer HN pe seama S.C. D Transport S.A. şi care, la cursul de mai sus, echivalează cu suma de 5.343.43 lei.

La sosirea în România, la sediul reclamantei, şoferul a semnalat cele petrecute în timpul descărcării mărfii la destinatar şi, potrivit uzanţei, a sesizat cazul societăţii A Asigurări Sucursala B, cu actul înregistrat la sucursala asigurătorului sub nr. 1.379/23.03.2012, iar şoferul B.I.C. a făcut o declaraţie, înregistrata sub nr. 1.381/23.03.2012, documente ce au stat la baza întocmirii dosarului de dauna nr. BN1012PG000286/23.03.2012.

În urma completării dosarului de daună cu celelalte documente referitoare la evenimentul produs, asigurătorul, cu actul nr. 1.414/26.03.2012, i-a făcut cunoscut reclamantei că nu poate onora cererea sa de despăgubire, deoarece în cazul în speţă transportatorul nu răspunde pentru deteriorarea mărfii, invocând prevederile art. 5.1 din Condiţiile de asigurare.

În cursul cercetării judecătoreşti, asigurătorul a invocat în apărarea sa aceleaşi motive fundamentate pe dispoziţiile Convenţiei CMR de sub art. 17 alin. 4, norme de drept care nu sunt incidente cazului dedus judecaţii, având în vedere că reclamanta a răspuns prin suportarea valorii pagubei produse la acel autoturism, deci nu a fost exonerată de răspundere.

De asemenea, s-a susţinut de către pârâtă, prin evidenţierea atribuţiilor de serviciu ale prepusului reclamantei, şoferul B.I.C., că acesta nu ar fi avut în sarcina sa descărcarea mărfii, şi că ar fi acţionat în contul destinatarului şi nu în contul transportatorului, pentru ca pârâta să se poată prevala de art. 17 alin 4 lit. c) din Convenţia CMR, în sensul că transportatorul nu răspunde pentru avariile provocate la descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau destinatarului.

Această normă nu este incidentă cauzei, deoarece şoferul, angajat al reclamantei, executa transportul în totalitate în contul reclamantei, al transportatorului.

Procesul de transport înseamnă totalitatea prestaţiilor, de la încărcarea mărfii de la expeditor, parcursul autovehiculului până la destinatar, descărcarea mărfii din autovehicul şi predarea acesteia destinatarului. Acestea nu pot fi excluse sau separate din actul asigurării mărfii pe timpul transportului şi, pe cale de consecinţă, nici asigurătorul nu poate fi exonerat de la obligaţia asumată prin contractul de asigurare.

Că aşa este starea de drept o dovedeşte şi dispoziţia din Cap. IV, „Răspunderea transportatorului”, art. 17 paragraful 1 din Convenţia CMR, care prevede. „Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avariile produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare”. Marfa transportată este considerată eliberată destinatarului numai după efectuarea procesului de descărcare.

În acelaşi sens este şi prevederea Ordonanţei nr. 27/2001 privind transporturile rutiere, care la art. 3 pct. 39 teza a 2-a prevede: „Operaţiunile de încărcare / descărcare şi de întocmire / distribuire a documentelor însoţitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de către conducătorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantă a transportului rutier”.

În susţinerea apărării sale, pârâta insinuează că prepusul reclamantei ar reprezenta o persoană care a acţionat în contul destinatarului.

Pentru a fi incidentă norma invocată de pârâtă, art. 17 alin. 4 lit. c), ar trebui mai întâi să se  dovedească o legătură (o colaborare, un contract, o convenţie etc.) între persoana care a efectuat descărcarea, în speţă şoferul reclamantei, şi destinatar, în sensul în care ar avea un contract de colaborare direct cu destinatarul transportului pentru preluarea mărfii, deoarece norma invocată se referă la persoane juridice sau fizice care colaborează cu destinatarul în baza unui contract sau diferite convenţii, cu privire la preluarea mărfii.

Contractul în baza căruia s-a efectuat operaţiunea de transport este cel încheiat intre expeditor / destinatar şi transportator – reclamanta. Pe cale de consecinţă, norma invocată nu este incidentă în prezenta cauză, deoarece descărcător al mărfii a fost reclamanta, în calitate de transportator, prin prepusul său. O altfel de susţinere a stării de fapt din partea pârâtei ar fi aberantă, contrară realităţii şi normelor de drept aplicabile speţei.

Faţă de starea de fapt stabilită în cursul cercetării judecătoreşti şi probatoriul administrat în cauză, reclamanta solicită instanţei să constate că pârâta, în calitate de asigurător al mărfii transportate, în mod nelegal şi total nejustificat, invocând norme de drept care nu sunt incidente cauzei, a încălcat obligaţia asumată prin contractul de asigurare, refuzându-i plata indemnizaţiei de daună.

Astfel, solicită instanţei admiterea acţiunii sale, respingerea apărării pârâtei ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 5.343,43 lei cu titlu de indemnizaţie de daună; cu cheltuieli de judecată în sumă de 435 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

În drept, invocă art. 942, art. 969, art. 970, art. 1.635 alin 1 din Codul civil de la 1865, în vigoare până la data de 01.10.2011, precum şi art. 2 raportat la art. 9 şi cu aplicarea art. 24 şi art. 27 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările din România, cu modificările şi completările ulterioare; Convenţia CMR, art. 1, art. 3 , cu aplicarea art. 17, paragrafele 1 şi 3, art. 23 paragrafele 1 şi 2, art. 25 paragraful 1 şi 2 lit. b), raportate la art. 29 paragrafele 1 şi 2.

La aceeaşi dată, respectiv 09.02.2015, pârâta a depus concluzii scrise, prin care a reiterat solicitarea de respingere a acţiunii pendinte ca neîntemeiată, pentru motivele invocate anterior.

Astfel, în materia asigurării de răspundere a transportatorului rutier pentru mărfurile transportate în trafic internaţional, legiuitorul a impus anumite condiţii pentru angajarea răspunderii acestuia, respectiv cazuri în care răspunderea transportatorului este exclusă. Trebuie subliniat că răspunderea transportatorului operează pe durata efectuării transportului, nici înainte, nici după. Or, în prezentul dosar, se încearcă obţinerea unei despăgubiri, deşi transportul a fost efectuat fără incidente.

Conform declaraţiei şoferului reclamantei, existentă la dosar, rezultă cu claritate că incidentul a survenit după efectuarea transportului, din cauza unei persoane care efectua operaţiuni în contul destinatarului, astfel că nu se poate vorbi de angajarea răspunderii transportatorului şi cu atât mai puţin a asigurătorului.

Convenţia CMR, în art. 17 alin. 4, prevede: „Ţinând cont de art. 18 paragrafele 2 până la 5 din Convenţia CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avarierea rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora din următoarele fapte: c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau destinatarului”.

Niciun moment reclamanta nu a reuşit să demonstreze că şoferul ar fi acţionat conform atribuţiilor sale de serviciu ci, dimpotrivă, prin depunerea la dosar a fişei postului, se dovedeşte că atribuţiile acestuia erau strict precizate. Referitor la fişa postului depusă de reclamantă, pârâta învederează că aceasta nu prevede, sub nicio formă, ca şoferul să exercite şi atribuţii de încărcător / descărcător al mărfurilor transportate. Dimpotrivă, atribuţiile acestuia sunt extrem de clare, atât la încărcare, cât şi la descărcare. Susţinerile martorului I.A. trebuie privite circumstanţial, acesta având calitate de angajat al reclamantei şi şef direct al şoferului acesteia. Nu poate fi reţinută declaraţia acestuia, conform căreia şoferul ar fi fost obligat să desfăşoare operaţiuni suplimentare celei de transport a mărfii, acesta neavând nici atribuţii în acest sens şi nici calificările necesare.

Se impune, aşadar, concluzia exprimată prin întâmpinare, respectiv reţinerea aplicabilităţii art. 17 alin. 4 din Convenţia CMR, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :

În fapt, instanţa reţine că între reclamanta S.C. C Grup S.R.L., în calitate de asigurat, şi pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A., prin Sucursala B, în calitate de asigurător, s-au încheiat poliţele asigurare nr.  PG11 0152983/06.09.2011 (fila 8 dosar), având ca obiect asigurarea de răspundere a transportului auto de mărfuri în trafic internaţional pentru autotransportorul nr. X şi remorca nr. Y, durata poliţei de asigurare fiind pentru perioada 07.09.2011 – 06.09.2012; şi poliţia de asigurare nr. PG11 0152961/06.09.2011 (fila 8 verso dosar), având ca obiect asigurarea mărfurilor pe parcursul intern pentru acelaşi autotransportor, cu aceeaşi durată de valabilitate.

La data de 26.09.2011, reclamanta a primit de la S.C. D Transport S.A. comanda de transport nr. 46663/2011 (fila 9 dosar), pentru a efectua un transport în trafic internaţional a unui număr de 6 vehicule marca Ford Transit Connect, ce urmau a fi încărcate la data de 27.09.2011 din România, localitatea C, şi descărcate la data de 30.09.2011 în B, localitatea G. Transportul mărfii urma a fi efectuat cu autotransportorul reclamantei având nr. de înmatriculare X şi Y, condus de şoferul reclamantei, pe nume B.I.C. (fila 10 dosar).

La sosirea în localitatea de destinaţie, respectiv la data de 03.10.2011, s-a constatat că unul dintre cele 6 vehicule transportate, respectiv vehiculul marca Ford Tranzit Connect seria ERPTBJ97578, prezintă o lovitură pe acoperiş (pavilion), cu dimensiunea de 5 cm, poziţionată potrivit schiţei de la fila 13 dosar. Acest aspect a fost consemnat în cuprinsul CMR-ului depus la filele 11-12 dosar.

Reparaţia avariei menţionate a fost executată de o firmă de specialitate, Van den Poel Motors NV, pentru suma de 1.224,80 euro (fila 17 dosar), sumă achitată de către destinatarul transportului. Acesta din urmă, la rândul său, a reţinut suma de 1.224,80 euro din costul transportului datorat expeditorului.

Întrucât expeditorul S.C. D Transport S.A. a subcontractat acest transport cu reclamanta, a reţinut din tariful de transport pe care îl datora acesteia suma de 1.224,80 euro, prin factura nr. 99995/12.01.2012, sumă compensată cu ordinul de compensare seria C nr. 0981386/ 12.01.2012, pentru suma totală de 8.609,96 lei, reprezentând 1.973,54 euro (fila 19 dosar). Operaţiunea de compensare a avut loc între factura reclamantei nr. CGTRl0298/24.10.2011, în valoare de 9.663,44 lei (fila 20 dosar), şi factura nr. 99995/12.01.2012, în valoare de 8.609,96 lei (fila 18 dosar).

Având în vedere faptul că marfa transportată în trafic internaţional era asigurat la societatea pârâtă, în baza poliţelor de asigurare CMR nr. PG11 0152961, nr. PG11 0152983 din data de 06.09.2011, reclamanta a formulat cererea de despăgubire nr. 1.379/23.03.2012 (fila 49 dosar), fiind deschis dosarul de daună nr. BN1012PG000286/2012 (filele 43 şi urm. dosar).

Cu adresa nr. 1.414/26.03.2012 (fila 16 dosar), pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. a refuzat plata indemnizaţiei de daună, invocând prevederile art. 5.1 din Condiţiile de asigurare, care arată că „Prejudiciile asigurate sunt cele care derivă din prevederile art. 17 şi art. 23 din Convenţia CMR, după cum urmează: … 4. Ţinând cont de art. 18 paragrafele 2 până la 5 din Convenţia CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte: … c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau destinatarului” (fila 83 dosar).

Potrivit dispoziţiilor art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, prin adresa nr. 6.090/12.11.2012, reclamanta a convocat pârâtele la conciliere, pentru data de 10.12.2012, solicitând plata sumei de 5.343,43 lei datorată cu titlu de indemnizaţie de daună (fila 21 dosar). Convocarea la conciliere a fost primită de pârâta de rând 1 la data de 16.11.2012, iar de pârâta de rând 2 la data de 14.11.2012 (fila 22 dosar). Reprezentanţii celor două pârâte nu au dat însă curs invitaţiei la conciliere, aspect consemnat de reclamantă în cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 11.12.2012 (fila 23 dosar), ocazie cu care s-a constatat şi că pârâtele nu au prezentat punctul lor de vedere, în scris, faţă de pretenţiile reclamantei, în cazul lipsei reprezentanţilor lor la conciliere.

Starea de fapt expusă mai sus este reţinută de instanţă pe baza susţinerilor reclamantei şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. De altfel, aceasta nu a fost contestată de către pârâte.

Pronunţându-se mai întâi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A Asigurări S.A. Sucursala B, în condiţiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

Contractul de asigurare pe care se întemeiază pretenţiile reclamantei a fost încheiat între S.C. C Grup S.R.L., în calitate de asigurat, şi pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A., prin Sucursala B, în calitate de asigurător.

Aşa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală ca pârâtă, această calitate revenind doar societăţii-mamă, cu excepţia cazului în care societatea-mamă ar fi acordat sucursalei un mandat pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.

În acest sens este şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a societăţii (filele 116-122 dosar), unde se arată că „unităţile teritoriale sunt împuternicite să încheie contracte în limitele de competenţă stabilite pentru directorul sucursalei şi reprezintă Societatea A S.A. în baza împuternicirii acordate în faţa instanţelor judecătoreşti şi arbitrale din raza teritorială a judeţelor sau a municipiului B”; respectiv că „sucursalele pot fi împuternicite să încheie contracte cu terţii în numele şi în contul societăţii, să reprezinte interesele acesteia în faţa clienţilor şi autorităţilor locale”.

Or, în prezenta cauză nu există un mandat de reprezentare acordat de societatea-mamă sucursalei, ci doar împuternicirea nr. 1.583/23.04.2013 acordată de Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. d-lui consilier juridic C.E.D. (fila 30), respectiv mandatul de reprezentare nr. 4.044/10.04.2014 acordat de KPMG A S.R.L., administratorul special al Societăţii de Asigurare Reasigurare A S.A., către directorul Sucursalei B, dl. L.I., pentru a „semna orice înscris este necesar a fi depus în dosar”, şi către dl. consilier juridic C.E., pentru a „reprezenta interesele societăţii în faţa instanţei de judecată” (fila 123).

Însă, chiar în prezenţa unui astfel de mandat, sucursala nu ar sta în judecată în nume propriu, în calitate de pârâtă, ci în calitate de reprezentant al societăţii-mamă, aspect de natură a exclude răspunderea solidară invocată de reclamantă.

Raportat la aspectele expuse, instanţa va admite, ca întemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A Asigurări S.A. Sucursala B, invocată din oficiu, şi în consecinţă va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că aspectul contestat de părţi se referă la aplicarea art. 5.1 din Condiţiile generale de asigurare, cu referire la prevederile art. 17 pct. 4 lit. c) din Decretul nr. 451/20.11.1972 privind aderarea la Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), potrivit cărora transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente operaţiunilor de manipulare, încărcare, stivuire sau descărcare a mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau al destinatarului; şi, în concret, la aspectul dacă şoferul societăţii reclamante a acţionat, cu ocazia descărcării mărfii, în calitate de reprezentant al societăţii de transport sau în calitate de reprezentant al expeditorului / destinatarului.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că descărcarea mărfii la sediul destinatarului a fost efectuată de către numitul B.I.C., şoferul autotransportorului, angajat al societăţii reclamante la momentul respectiv, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 5.536/24.08.2011 în registrul general de evidenţă a salariaţilor şi fişei postului aferentă acestui contract (filele 91-92 dosar).

Susnumitul era angajat al reclamantei pe postul de şofer autocamion, calitate în care îi reveneau obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute în fişa postului (filele 99-100 dosar), printre care se numără atribuţii la încărcare (să supravegheze dispunerea corectă a mărfii pe platforma autovehiculului, astfel încât să nu fie depăşită sarcina maximă admisibilă pe axe, să fixeze şi să asigure încărcătura cu chituci, şipci de lemn, centuri de ancorare sau alte materiale, astfel încât transportul acesteia să se efectueze în condiţii de maximă siguranţă) şi la descărcare (confirmarea primirii transportului de către beneficiarul trecut în documentele de transport prin aplicarea ştampilei şi semnăturii acestuia în rubrica special destinata acestui scop, închiderea fără rezerve a carnetului TIR de către vama de destinaţie, după caz).

În cuprinsul formularului de avizare a daunei acesta a declarat, pe proprie răspundere, la rubrica „descrierea evenimentului”, că „la descărcare am lovit maşina Ford de platforma maşinii de transport” (filele 46-47 dosar). De asemenea, prin declaraţia depusă în dosarul de daună la data de 23.03.2012, acesta a arătat că „în data de 03.10.2011, la descărcarea maşinilor de pe platformă, din neatenţie am lovit maşina cu serie de şasiu ERPTBJ97578 de partea de sus a platformei” (fila 48 dosar).

Martorul I.L.A., manager de transport în cadrul S.C. C Grup S.R.L., audiat în instanţă la termenul de judecată din data de 02.06.2014 (filele 132-133 dosar), a arătat că „Şoferului îi revine răspunderea pentru încărcarea autoturismelor. De asemenea, el răspunde pentru eventualele incidente intervenite în timpul transportului sau cu ocazia descărcării la destinaţie. La toate transporturile de maşini din lume operaţiunile de încărcare / descărcare a autoturismelor se execută de către şoferii companiilor de transport, indiferent de expeditor, respectiv de destinatarul comenzii. În acest context, şoferul societăţii reclamante a acţionat pe tot parcursul transportului, inclusiv cu ocazia descărcării autoturismelor la destinaţie, în calitate de angajat al C. Camioanele care transportă autovehicule sunt echipate cu sisteme hidraulice speciale care sunt folosite exclusiv de şoferii unităţii noastre, deoarece ei au instrucţiuni pentru folosirea corectă a acestora. Sistemul de încărcare / descărcare prevăzut pe transportor este unic şi nu poate fi operat de alte persoane. Probabil că autoturismul a fost avariat ca urmare a executării unei manevre greşite de către şofer. Este însă exclus ca o altă persoană să fi intervenit în procesul de transport, încărcare / descărcare a autoturismelor. Nu pot să precizez cu exactitate care a fost dinamica producerii acestui incident, cauzele pot fi multiple. La descărcare conducătorii auto cuplează butonul care acţionează instalaţia hidraulică, buton de comandă care se află în cabina şoferului, iar ulterior conducătorul auto desfăşoară activitatea de descărcare de la manetele instalaţiei hidraulice aflate pe remorcă şi camion. Şoferul autotransportorului deţine cheile pentru fiecare dintre maşinile pe care le transportă, iar operaţiunea de descărcare presupune ca şoferul să urce la volanul fiecărei maşini, să o pornească, să o coboare, să o parcheze în locurile special amenajate în acest scop. După ce sunt parcate, maşinile sunt verificate de către inspectori ai beneficiarului”.

Cu privire la atribuţiile stabilite în sarcina şoferului prin fişa postului, acelaşi martor a declarat că „acestea nu au fost enumerate în mod exhaustiv, ele completându-se cu norme interne, proceduri de lucru; de altfel, fişa postului pentru angajaţii noştri este în permanenţă actualizată în funcţie de necesităţile care apar pe parcurs”.

Raportat la aspectele probate, instanţa concluzionează că operaţiunile de încărcare / descărcare a mărfii au fost efectuate de către şoferul B.I.C. în calitate de angajat al societăţii reclamante, acţionând ca prepus al acesteia şi nu în contul expeditorului sau al destinatarului, astfel cum se susţine de către pârâtă.

Potrivit art. 17 din Cap. 4, „Răspunderea transportatorului”, din Decretul nr. 451/1972, pct. 1: „Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare”; pct. 3: „Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia”.

De asemenea, potrivit art. 3 din Cap. 3 al aceluiaşi act normativ, „Persoanele pentru care răspunde transportatorul”: „Pentru aplicarea prezentei convenţii, transportatorul răspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni, de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiilor lor”.

Instanţa mai reţine aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 3 pct. 39 din O.G. nr. 27/ 31.08.2011 privind transporturile rutiere, care defineşte expresia „transport rutier” ca fiind „Deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulaţiei publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porţiune a parcursului, transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură. Operaţiunile de încărcare / descărcare şi de întocmire / distribuire a documentelor însoţitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de către conducătorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantă din transportul rutier”.

Această ordonanţă transpune în dreptul intern Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25.07.1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunităţii, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul naţional şi internaţional şi a greutăţii maxime autorizate în traficul internaţional, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 235 din 17.09.1996, Directiva 92/106/CEE a Consiliului din 07.12.1992 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 368 din 17.12.1992, precum şi Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15.07.2003 privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului şi a Directivei 91/439/CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 226 din 10.09.2003.

Instanţa nu va reţine incidenţa în prezenta cauză a prevederilor art. 27 pct. 12 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora „Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale”, acestea fiind norme de drept intern specifice asigurărilor de răspundere civilă auto şi nu asigurărilor facultative de bunuri, respectiv asigurărilor de mărfuri în transportul internaţional.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite, ca întemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C Grup S.R.L. împotriva pârâtei Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. şi, în consecinţă, va obliga această pârâtă la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.343,43 lei, reprezentând indemnizaţie în dosarul de daune nr. BN1012PG000286/2012.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 435 lei, constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar (fila 7 dosar).

Pentru aceste motive instanţa admite, ca întemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A ASIGURĂRI S.A. – SUCURSALA B, invocată de instanţă din oficiu, şi în consecinţă:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C GRUP S.R.L. împotriva pârâtei SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE A S.A. – SUCURSALA B,  ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite, ca întemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C GRUP S.R.L., împotriva pârâtei SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE A S.A, şi în consecinţă:

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.343,43 lei reprezentând indemnizaţie în dosarul de daune nr. BN1012PG000286/2012.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 435 lei, constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta Societatea de Asigurare Reasigurare A SA solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei civilă atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca netemeinică.

Analizând recursul declarat în cauză de Societatea de ASIGURARE-REASIGURARE A ASIGURĂRI SA – B împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, prin prisma criticilor invocate în recurs, precum şi din oficiu, conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază hotărâre instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, întemeiată pe probatoriul ce s-a administrat şi cu aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale sens în care respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Societatea de ASIGURARE-REASIGURARE A ASIGURARI SA - B, împotriva sentinţei civile nr. 1200 din 16 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 880/190/2013, în contradictoriu cu intimata Societatea C GRUP S.R.L.

Domenii speta

Spete similare