Raspundere civilă delictuala

Răspundere civilă delictuală. Art. 1357 Cod civil. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Art. 56 din Legea nr. 254/2013 reglementează o procedură specială de cercetare a plângerii deţinuţilor împotriva faptelor ilicite prin care au fost afectate drepturile acestora prevăzute de Capitolul V al Legii nr. 254/2013, şi anume plângerea la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată (art. 56 alin. 2 şi 8).

Aşadar, cercetarea existenţei faptelor ilicite ce conduc la încălcarea drepturilor la alimentaţia şi igiena deţinuţilor, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se poate realiza doar în cadrul plângerii la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, respectiv a instanţei penale, căreia îi revine competenţa materială şi funcţională de soluţionare a contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de liberate. 

Prin sentinţa civilă nr. 269/19.04.2016 pronunţată de Tribunalul Arad a fost respinsă  acţiunea civilă exercitată de reclamantul x, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad împotriva pârâţilor Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi Penitenciarul Arad.

Instanţa a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.03.2016, urmare a declinării competenţei de către Judecătoria Arad, reclamantul x a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi Penitenciarul Arad solicitând obligarea acestora la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că este deţinut în Penitenciarul Arad şi în perioada detenţiei nu i s-a asigurat cantitativ şi calitativ hrana şi de asemenea, nu s-au asigurat condiţiile de igienă privind distribuirea acesteia. A sesizat aspectele organelor de conducere ale penitenciarului, însă, deşi părea că l-au ascultat, nu s-au luat măsuri pentru remedierea neregulilor pe care le-a supus atenţiei acestora. Arată că unul dintre colegii săi i-a spus că în data de 07.09.2015 şi 08.09.2015 a văzut că V. a vândut unei deţinut din camera 16, secţia 2a infirmerie parte din hrana destinată celorlalţi deţinuţi, astfel că în loc de 120 gr. a primit aproximativ 10 gr. de carne. Menţionează că în data de 27.09.2015  i-a reproşat lui V. faptul că nu i s-a dat de dimineaţă, de la ora 6 ceva ce li s-a dat altor deţinuţi diabetici. Precizează că în mâncarea împărţită deţinuţilor se găsesc cartofi stricaţi şi necurăţaţi, fasole verde cu aţă, bucăţi din sârmă de oţel provenite de la periile de curăţat oalele, iar mâncarea se aduce în găleţi de plastic fără capac sau în bidoane vechi de aluminiu astfel că atunci când se transportă mâncarea de la bucătărie către locul unde se împarte deţinuţilor astfel că se depune praful pe mâncare iar când plouă sau ninge picăturile ajung de asemenea în recipientele cu care se transportă hrana.

Pârâtul Penitenciarul Arad, deşi legal citat, nu a formulat apărări în scris ori verbal, prin reprezentant.

Pârâtul Statului Român, prin Ministerului Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, a solicitat, prin întâmpinare, pe cale de excepţie, anularea ca netimbrată a acţiunii şi respingerea acţiunii având în vedere lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca nedovedită şi nefondată.

În motivare arată că înţelege să invoce excepţia de netimbrare a acţiunii arătând că prin acţiunea introdusă, reclamantul solicită despăgubiri în valoare de 80.000 Euro cu titlu de daune morale şi materiale, astfel că invocă prevederile art. 3 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 şi art. 33 din acelaşi act normativ. Având în vedere că reclamantul solicită despăgubiri morale în valoare de 80.000 Euro solicită obligarea reclamantului la plata taxei de timbru aşa cum este prevăzut în cadrul art. 3 lit. f din OUG nr. 80/2013. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerului Finanţelor Publice arată că doctrina juridică este unanimă în a considera că în procesul civil, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau obligaţiei unei persoane de a participa ca parte în procesul civil. Consideră că, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă) şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă). Arată că nu se menţionează nici un temei legal care să justifice calitatea de reprezentant al Statului Român, reclamantul neinvocând textul legal pe care îşi întemeiază această cerere. Invocă prevederile art. 194 CPC. Menţionează că prin acţiunea introdusă reclamantul solicită despăgubiri morale şi materiale, fără a indica temeiul legal în baza căruia solicită aceste despăgubiri morale. Consideră că Ministerul Finanţelor Publice nu are nicio legătură cu faptele invocate de reclamantul, fiind evident că acesta nu are calitate procesuală pasivă în acest dosar. Invocă prevederile art. 2 şi 3 ale Hotărârii nr. 34/2009 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, referitor la funcţiile Ministerului Finanţelor Publice, prevede. Având în vedere faptul că reclamantul aduce acuze unor alte instituţii, sau funcţionari ai altor entităţi care nu au nicio legătură cu Ministerul Finanţelor Publice, consideră că este evidentă lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Roman în acest dosar.

Pe fond, consideră că cererea reclamantului este neîntemeiată întrucât în conformitate cu art. 1349 şi art. 1373 din Codul civil, acţiunea în răspundere delictuală este admisibilă numai în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a creat prejudiciul.

În drept invocă art. 205 CPC, art. 3 şi 33 din OUG nr. 80/2013, art. 2 şi 3 al H.G. nr. 34/2009, art. 3 din H.G. nr. 83/2005. 

Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, prin prisma prevederilor H.G. nr. 34/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte principalele atribuţii şi funcţii ale acestuia. Între acestea nu se regăseşte şi cea de autoritate de stat care să coordoneze activitatea penitenciarelor.

Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor prevede la art. 2 alin. (4) faptul că "Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică", deci care poate sta în nume propriu în faţa instanţei de judecată.

În plus, faptele ilicite reclamate drept cauză a acţiunii în pretenţii privesc încălcări ale drepturilor reglementate de Legea nr. 254/2013 ce acordă legitimare procesuală pasivă în litigiile cu deţinuţii doar administraţiei penitenciarului, evident cu condiţia respectării condiţiilor de exercitare a plângerii prevăzute de art. 56 raportat la art. 39 din lege.

Din coroborarea acestor prevederi legale enunţate mai sus rezultă faptul că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţii cu privire la organizarea activităţii penitenciarelor şi nici nu reprezintă în instanţă aceste penitenciare.

În deliberare, instanţa a reţinut următoarele:

Din cuprinsul art. 1357 Cod civil  rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite, săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite prin care s-a cauzat prejudiciul, existenţa unui prejudiciu existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Reclamantul invocă săvârşirea unor fapte ilicite referitor la încălcarea dreptului său la drepturile sale la hrană şi la igiena alimentaţiei prevăzute de art. 80 şi art. 50 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, fără să fi urmat procedura expres reglementată de art. 56 din acelaşi act normativ.

Acest din urmă text de lege a reglementat o procedură specială de cercetare a plângerii deţinuţilor împotriva faptelor ilicite prin care au fost afectate drepturile acestora prevăzute de Capitolul V al Legii nr. 254/2013, şi anume plângerea la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată (art. 56 alin. 2 şi 8). Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, împotriva căreia persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii art. 56 alin. 6 şi 9. Contestaţia se judecă, în condiţiile reglementate de art. 39 din Legea nr. 254/2013, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului şi se soluţionează prin sentinţă definitivă.

Art. 9 din acelaşi act normativ reglementează activitatea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, acesta având competenţa de soluţionare a plângerile deţinuţilor privind exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege (art. 9 alin. 2 lit. a). Conform alin. 4 al art. 9, „În exercitarea atribuţiilor sale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate audia orice persoană, poate solicita informaţii ori înscrisuri de la administraţia locului de deţinere, poate face verificări la faţa locului şi are acces la dosarul individual al deţinuţilor, la evidenţe şi orice alte înscrisuri sau înregistrări necesare pentru exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege”, iar încheierile acestuia devenite executorii sunt obligatorii (alin. 5).

Aşadar, cercetarea existenţei faptelor ilicite ce conduc la încălcarea drepturilor la alimentaţia şi igiena deţinuţilor, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se poate realiza doar în cadrul plângerii la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, respectiv a instanţei penale, căreia îi revine competenţa materială şi funcţională de soluţionare a contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de liberate. 

O eventuală declinare a competenţei funcţionale a tribunalului de cercetare a faptelor ilicite reclamate de petent nu este viabilă întrucât conform susţinerilor acestuia faptele ar fi fost comise în luna septembrie a anului 2015 (07.09.2015, 08.09.2015 şi 27.09.2015) date de la care curgea termenului de 15 zile pentru exercitarea plângerii la judecătorul de supraveghere a privării de liberate. 

Or, natura juridică a termenului prevăzut la art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013 este de decădere. Pe cale de consecinţă, în conformitate cu art. 268 alin. 1 Cod procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, sancţiune care se aplică şi petentului.

În aceste condiţii, una dintre cerinţele de admisibilitate a acţiunii în despăgubiri (100.000 euro daune morale), ce decurge din faptele ilicite de mai sus şi care este de competenţa instanţelor de drept comun, este exercitarea în prealabil a plângerii prevăzute de art. 56 raportat la art. 39 din Legea nr. 254/2013.

Văzând că reclamantul nu a urmat procedura de mai sus în cadrul căreia este reglementată cercetarea condiţiilor răspunderii delictuale privitor la faptele ilicite ce au ca obiect încălcarea drepturilor deţinuţilor, cum sunt cele privitoare la alimentaţie şi igiena hranei, tribunalul a respins acţiunea civilă în pretenţii (daune morale).

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 224/14.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost respins apelul declarat de reclamantul x împotriva sentinţei nr. 269/19.04.2016 pronunţată de Tribunalul Arad.

Domenii speta

Spete similare