CIVIL.Anulare act.

Sentinţă civilă 11 din 17.10.2016


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 10.07.2014 sub numărul /200/2014, reclamantul Vasile a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Georgeta, Nicolae, Vasile, Elena, Constantin, Rodica, Petre, Dorin, ca instanţa să constate că reclamantul împreună cu pârâţii sunt motenitori ai defuncţilor Neculai decedat la data de 09.07. si Anica, decedată la data de 06.07. şi să dispună iesirea din indiviziune, iar în contradictoriu cu pârâta să se constate că aceasta este străină de moştenirea defunctului prin neeaceptarea succesiunii în termenul legal de opţiune.

In drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 685-690, 700, 728 C.civ. 1864, art. 953 şi urm. C.civ., 976 alin 2 C.civ., art. 981 C.civ., art. 1143 şi urm C.civ.

Pârâtul Vasile  a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a adus precizări cererii introductive de instanţă precum şi cerere reconvenţională prin care a solicitat anularea certificatului de moştenitor nr. /1972 emis de fostul Notariat de Stat precum şi constatarea calităţii de moştenitor de pe urma defunctului Alecu a copiilor acestuia cu menţiunea că unii au renunţat expres la succesiune.

În motivare, în esenţă, a arătat că defuncta Elena, autoarea acestuia şi fiica defunctului Alecu a fost omisă de la  dezbaterea succesiunii acestuia. În acest sens a precizat faptul că Elena nu a fost citată în procedura notarială cu ocazia dezbaterii succcesiunii defunctului Alecu. 

În drept, a invocat dispoziţiile art. 69 şi art. 75-77 din Legea nr. 36/1955, republicată.

În probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri a probei cu interogatoriul, a probei cu expertiza tehnică precum şi a probei testimoniale

Pârâta a formulat întâmpinare, precizând că defuncta  Elena, fiica defunctului Alecu a fost omisă de la  dezbaterea succesiunii acestuia. În acest sens a precizat faptul că Elena nu a fost citată în procedura notarială cu ocazia dezbaterii succcesiunii defunctului Alecu

În probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri a probei cu interogatoriul, a probei cu expertiza precum şi probei testimoniale

Pârâta Marilena a formulat întâmpinare solicitând respingerea în parte a acţiunii reclamantului cu menţiunea că este unica moştenitoare a defunctului Nicolae fiind recunoscută de acesta, în acest sens fiind Sentinţa civilă nr. /23 mai 1957 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Beceni în dosarul nr. /1957.

A mai arătat pârâta că titlul de proprietate emis pe numele defunctului Nicolae a fost înmânat de către reprezentanţii Primăriei com. Zărneşti numitului Ion. În această situaţie a formulat un memoriu în anul 1999 pe care l-a înregistrat la Prefectura judeţului Buzău solicitând restituirea titlului de proprietate emis pe numele defunctului.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La termenul de judecată din data de 23.02.2016 instanţa  a dispus disjungerea petitului 1 al cererii reconvenţionale având ca obiect anulare act – certificat de moştenitor precum şi suspendarea cererii principale având ca obiect ieşire din indiviziune şi capătului doi al cererii reconvenţionale în temeiul art. 413 alin 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluţionarea primului petit al cererii reconvenţionale privind anularea certificatului de moştenitor nr. /1972 emis de fostul Notariat de Stat Râmnicu Sărat.

În temeiul art.258 din Noul C.proc.civ., instanţa a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente şi utile dezlegării pricinii.

Analizând acţiunea dedusă judecăţii, în raport de probele administrate si de dispoziţiile legale incidente, instanţa retine următoarele:

Instanţa reţine că reclamantul Vasile este legatar universal al defunctei Potîrniche Elena conform Testamentului încheiat de defuncta Elena autentificat sub nr. /28 ian 2000 la BNP .

Prin certificatul de calitate moştenitor nr. /1972 emis de fostul Notariat de Stat Râmnicu Sărat de pe urma defunctului Alecu a fost menţionat în calitate de moştenitor al acestuia defunctul  Nicolae. S-au menţionat totodată în calitate de renunţători la succesiunea defunctului  Alecu numiţii  Vasile, Gheorghe,  Anica,  Cristina şi  Maria.

Reclamantul  Vasile a formulat prezenta cerere, susţinând că pârâţii nu au declarat la notariat că există şi alţi moştenitori, respectiv defuncta  Elena care nu a fost citată la dezbaterea succesiunii în procedură notarială.

Potrivit dispoziţiilor art.115 din Legea nr.36/1995 la cererea moştenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moştenitor, care atestă numărul, calitatea şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moştenitor, exceptând dispoziţiile privind masa succesorală. Certificatul de calitate de moştenitor se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de legea nr.36/1995 pentru eliberarea certificatului de moştenitor, stabilindu-se şi cotele succesorale.

Instanţa reţine că defuncta  Elena este fiică a defunctului Alecu conform certificatului de naştere serie N3 nr.  (fila nr. 114) şi din eroare nu a fost citată în vederea dezbaterii succesiunii defunctului  Alecu şi prin urmare nici reţinută în certificatul de moştenitor nr. /1972 emis de fostul Notariat de Stat local Râmnicu Sărat. Instanţa constată că în acest sens sunt şi susţinerile pârâtei Georgeta

Prin urmare, întrucât prin certificatul de moştenitor nr. /1972 emis de fostul Notariat de Stat local Râmnicu Sărat s-a adus o vătămare reclamantului Vasile în calitate de legatar universal al defunctei  Elena, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv, instanţa va admite acţiunea şi va anula certificatul de moştenitor nr./1972 emis de fostul Notariat de Stat local Râmnicu Sărat de pe urma defunctului  Alecu.