Suspendarea soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale – art.214 al.1 lit.a din Codul de procedură fiscală. Condiţii. Relevanţa art. 244 din Codul de procedură civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr. 4413/86/2015 reclamanta SC X SA – prin AA. a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia fiscală pentru persoane juridice înregistrată sub nr. 80233 din data de 18.12.2014 precum şi a Raportului de inspecţie fiscală şi a Procesului verbal înregistrate sub acelaşi număr emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. – Inspecţia Fiscală Contribuabili Mici solicitând revocarea parţială a acesteia pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin sentinţa nr. 29 din 14 ianuarie 2016 Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins  atât excepţia cât şi acţiunea formulată de reclamanta SC X SA – prin AA. în contradictoriu cu pârâta  Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice I. – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. – Inspecţia Fiscală Contribuabili Mici, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC X SA criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul, reclamanta a arătat că termenul de decădere, în cazul dat, este imperativ şi absolut şi nu poate fi, de regulă, nici suspendat şi nici întrerupt. Este de asemenea incompatibil şi cu repunerea în termen.

 Astfel, fiind o dispoziție imperativă a legii, a fost obligată să exercite acest drept în intervalul de timp acordat sub sancțiunea stingerii acestuia așa cum este prev. de art. 11 din Legea nr.554/2004, Legea contenciosului administrativ, care  precizează  că cererile pentru anularea unui act administrativ nu pot fi introduse mai târziu de un an de la data emiterii actului acest termen dat de lege fiind termen de decădere.

Faţă de aceste considerente a arătat că instanţa de fond în mod greșit a respins acțiunea.

În al doilea rând, a arătat că motivarea recursului s-a bazat pe faptul că excepţia de inadmisibilitate privind cererea de chemare în judecată solicitată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGFPM I. a fost respinsă de instanţa de fond, deci calea administrativă de recurs grațios a fost realizată.

Reclamanta a mai arătat că măsura stabilită în Decizia nr. Dre 5716/14.10.2015 de către M.F.P. – ANAF-DGFP I. de suspendare a soluţionării cauzei are la bază grave greşeli juridice, respectiv: la art. 244 Codul de procedură civilă se stabileşte:

„(l) Instanţa poate suspenda judecata:

l. când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;

2. când s-a început urmărirea penala pentru o infracţiune cate ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează" sa sc dea",

Cu privire la prevederile articolului de lege anterior reclamanta face următoarele precizări;

a). „La alin. (1) pct.2 Cod procedură civilă prevede că "instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.

A menţionat că din economia textului rezultă că suspendarea poate fi dispusă doar în situaţia enunţată şi în contextul căreia urmărirea priveşte părţile în litigiu şi aceasta are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei (CA. Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4255/2004, în BJ. 2004, p. 260)";

b). „Simplul fapt că se efectuează cercetări pentru soluţionarea plângerii penale, nu constituie un indiciu cu privire la săvârşirea infracţiunii, atâta timp cât nu s-a declanşat urmărirea penală, ci reprezintă doar o simplă ipoteză, o eventualitate care nu face aplicabile dispoziţiile art. 244 pot. 2 Cod procedură civilă – Decizia nr. 309/1999, republicată şi,

c). „Dacă nu s-a început urmărirea penală ci se efectuează numai  cercetări pentru soluţionarea plângerii penale, nu se poate dispune suspendarea.

A mai arătat  că nu a fost îndeplinită condiţia esenţială pentru suspendarea soluţionării cauzei, respectiv cea a declanşării urmăririi penale, decizia luată fiind astfel ilegală.

 Procesul-verbal contestat stabileşte datorii către bugetul statului în sarcina persoanei juridice,  societatea reclamantă, iar nu în sarcina persoanelor fizice cercetate penal.

A mai arătat că obligaţiile astfel stabilite sunt în sarcina reclamantei. În măsura în care în procesul-verbal a fost reţinut că vinovăţia inculpaţilor în producerea  acestor prejudicii, se constată că ele sunt acoperite de societatea comercială în baza procesului – verbal, reclamanta va fi despăgubită de la făptuitori, aceasta numai în situaţia în care acţiunea de contencios administrativ a reclamantei va fi respinsă. 

În condiţiile cazul supus judecăţii inspectorii ANAF au “reuşit” blocarea integrală a activității societăţii reclamante prin:

- punerea sechestrului asigurator asupra bunurilor societăţii reclamante a blocat activitatea ce urma a fi efectuată pentru modernizarea clădirilor şi darea  în folosinţă a unui hotel şi a unei agenţii de turism;

- blocarea conturilor unităţii a paralizat orice activitate comercială şi suspendarea rezolvării contestaţiei reclamantei pe baza unor constatări aberante ale agenţilor ANAF (încadrarea persoanelor juridice la persoane fizice, susţinerea că alte persoane fizice şi/sau juridice trebuie să suporte cheltuielile de funcţionare ale SC X SA fără ca acestea să fie decontate, considerarea că provizioanele se aplică pentru fapte viitoare şi nu pentru fapte trecute supuse judecăţii.

Prin întâmpinare, DGRFP I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea  ca legală şi temeinică  a sentinţei pronunţare de instanţa de fond.

Curtea de Apel Suceava – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr.573/10.05.2016, a respins recursul, ca nefondat, reţinând următoarele:

Prima instanță a apreciat că este incident articolul 214 al 1 lit a) Cod Procedură Fiscală, care permite suspendarea soluţionării contestaţiei administrative în situaţia sesizării organelor penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni ce are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Aşadar ceea ce trebuie stabilit în cauză e dacă textul de lege indicat e sau nu incident în speţă. Sub acest aspect, motivele de recurs privind suspendarea soluționării procesului civil –art.244 CPC - sunt lipsite de relevanţă, în discuţie nefiind suspendarea cauzei ci suspendarea soluţionării unei contestaţii administrative. Dispozițiile codului de procedură fiscală nu impun condiţia începerii urmăriri penale aşa cum impunea art. 244 al.1 pct. 2 din vechiul Cod de  Procedură Civilă (care oricum nu este incident în speță în raport de data declanşării procesului)  şi cum prevede art. 413 al. 1 pct. 2 din Noul CPC care se referă la suspendarea soluţionării procesului nu a contestaţiei administrative fiscale.

Nici celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate. Prima instanţă a învederat de ce sunt incidente dispozițiile art. 214 al. 1 lit.a) din Codul de procedură fiscală printr-o trimitere concretă la faptele ce ar putea constitui infracţiuni şi la incidenţa acestora asupra soluţionării contestaţiei administrative. Recurenta nu aduce critici concrete împotriva argumentelor reţinute de prima instanță, respectiv împotriva existenţei înrâuririi hotărâtoare a infracţiunilor asupra soluției din procedura administrativă,  limitându-se doar la afirmaţia că nu s-a început urmărirea penală şi că prejudiciul va putea fi recuperat de la persoanele fizice care au săvârşit infracţiunile imputate. Nici motivele privind punerea sechestrului şi blocarea conturilor  nu sunt întemeiate întrucât prin aceste motive nu se critică argumentele primei instanţe şi nici nu prezintă relevanţă sub aspectul incidenţei art. 214 al. 1 lit. a) din Codul de procedură fiscală. Neîntemeiat este şi motivul privind depăşirea termenului de decădere de un an întrucât în ceea ce priveşte contestarea în instanţă a actelor administrativ fiscale, obiectul îl constituie decizia dată în soluționarea contestaţiei administrative nu decizia de impunere - art. 218 Cod Procedură Fiscală.

Domenii speta

Spete similare