Acţiune în revendicare. Soluţie de respingere. Neparcurgerea procedurii speciale reglementată de legea nr. 10/2001

Acţiune în revendicare. Soluţie de respingere. Neparcurgerea procedurii speciale reglementată de legea nr. 10/2001

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă sub nr. 2672/3/2008 la data de 22.01.2008, reclamanţii SG, DC, ISV, DI în contradictoriu cu pârâta PMB au formulat contestaţie la hotărârea nr.931/6.12.2007, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii legali ai numiţilor DF şi DI pentru un imobil construcţie situat în Bucureşti, str. Virtuţii format din două corpuri de clădire şi pentru un alt imobil teren aferent construcţiilor în suprafaţă de 335,36 mp.

Aceste imobile au fost trecute în proprietatea statului, prin decizia nr.560/31.03.1976 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti – Comitetul Executiv, iar după apariţia Legii 247/2005, reclamanţii au făcut demersuri la Primăria Sectorului 6 Bucureşti, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor.

Prin hotărârea contestată Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar a respins cererea reclamanţilor întrucât nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilul solicitat.

Pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că faţă de obiectul acţiunii, calitate procesuală pasivă are Prefectura Municipiului Bucureşti, organul emitent al actului contestat.

În şedinţa publică de la acest termen de judecată, tribunalul a invocat excepţia de necompetenţă materială asupra căreia, conform dispoziţiilor art.137 Cod procedură civilă, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr.472/07.03.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, în sensul admiterii excepţiei de necompetenţă materială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Sandu Georgeta, Dinuţa Constantina, Ionescu Stanca Virginia, Dinuţa Ioan în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.

S-a reţinut faptul că prin hotărârea nr.931/6.12.2007 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar nr.18/1991 şi a Legii nr.1/2001, modificate şi completate, s-a aprobat în unanimitate revocarea art.47 din Hotărârea nr.923/14.02.2007 şi admiterea propunerii de nereconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 335,32 mp, solicitat de reclamanţii din prezenta cauză, întrucât petenţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul revendicat.

Pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti cauza a fost înregistrată sub nr. 2672/3/2008 la data de 03.06.2008.

La termenul din 18.06.2008, reclamanţii au formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin aceea că înţeleg să schimbe temeiul de drept în baza art.480, art. 483 şi urm. Cod civil şi anume revendicare imobiliară, solicitând să fie obligată pârâta să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul situat în Bucureşti, str. Virtuţii cu o suprafaţă de 335,36 mp.

La termenul din 19.09.2008 pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii reclamanţilor ca neîntemeiată.

Pârâtul a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor; lipsei calităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti; inadmisibilităţii acţiunii în revendicare întrucât potrivit dispoziţţiile Legii nr. 10/2001, cererea nu poate fi adresată direct instanţei de judecată.

La data de 16.09.2008, reclamanţii au modificat cererea şi chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.

Prin sentinţa civilă nr. 448/ 21.01.2009 instanţa a respins excepţiile invocate de pârât şi a respins acţiunea ca neântemeiată.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, instanţa a reţinut că reclamantul este ţinut să justifice atât calitatea sa procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtului, deoarece raportul juridic de drept procesul nu se poate lega în mod valabil decât între titularul dreptului, respectiv al obligaţiei corelative ce rezultă din raportul juridic de drept material. În consecinţă, calitatea de subiect activ al raportului juridic invocat de către reclamantă, aparţine în mod necesar persoanei care se pretinde proprietarul imobilului şi tinde să invoca un titlu în acest sens, în timp ce subiect pasiv al raportului juridic, este, ca efect al caracterului real al dreptului de proprietate, orice persoană care aduce atingere acestui drept. În speţă, dreptul de proprietate este pretins de către reclamanţi ca efect al trecerii în patrimoniul lor prin succesiune a imobilului teren în suprafaţă de 335,32mp, situat în Bucureştii, str. Virtuţii de la antecesorii DI şi DF, astfel că instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipesi calităţii procesuale active.

Asupra excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti,  instanţa va ţine seama de faptul că la termenul din data de 16.09.2008, reclamanţii au modificat cererea sub aspect procesual pasiv, în sensul indicării în calitate de pârât a Municipiului Bucucreşşti prin Primarul General, astfel că a rămas fără obiect, autorul excepţiei nemaiparticipând la soluţionarea cererii. 

Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că, potrivit adresei nr. 37666/05.09.2008 a Serviciului public pentru finanţe publice locale sector 6, fila 33, coroborată cu declaraţia înregistrată sub nr. 25 februarie 1952, proces verbal de impunere nr. 689/1952, DF a fost înregistrat în evidenţele fiscale în str. Virtuţii cu teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţia edificată pe acesta. Îimpunerea a fost menţinută pe numele acestuia până la data de 31.03.1976 când prin decizia nr. 560 emisă de CPMB Comitetul executiv terenul în suprafaţă de 335,32mp şi construcţia situată pe acesta, fost proprietatea numiţilor DF şi DI au trecut în proprietatea statului în temeiul art. 36., art. 37 şi art. 63 din legea nr. 57/1968.  Despăgubirea în cuantum de 7473ROL a fost achitată cu dispoziţia nr. 1132721.08.1976 lui DF şi DI. 

Potrivit certificatului de moştenitor nr. 1055/03.10.1985 s-a reţinut calitatea de monştenitori ai defunctei DI în favoarea reclamanţilor ISV, SG şi DI.

Prin decizia 560/31.03.1976 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti –Comitetul Executiv, s-a dispus trecerea în proprietatea statului imobilul situat în Bucureşti, str. Virtuţii precum şi teritoriul aferent acestora în suprafaţă de 335,32 lei, fost proprietatea numiţilor DF şi DI.

Prin urmare, în considerarea înscrisurilor depuse de către reclamanţi, mai sus enumerate, şi a prezumţiei legale institutite de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 („1) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.”), potrivit căruia existenţa dreptului de proprietate, întinderea acestuia, precum şi titularul său se prezumă a fi acelea din actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, instanţa a reţinut că proprietarii dreptului de porprietate asupra terenului în suprafaţă de dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 335,32 mp situat la nivelul anului 1976 în Bucureşti, str. Virtuţii sunt DF şi DI, iar reclamanţii sunt moştenitorii acestora.

Faţă de cele de mai sus, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, potrivit cu care “bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie”.

Cum, în speţă, imobilul revendicat a făcut obiectul deciziei nr. 560/31.03.1976, în cauză devin aplicabile prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, care, începând cu data de 14.02.2001, de când au intrat în vigoare, reglementează în totalitate exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în domeniul său de aplicare prin procedura specială institutită şi a cărei nerespectare este prevăzută sub sancţiunea pierderii dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent ( art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicata „ Nerespectarea termenului de 6 luni, prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.”)

In plus, instanta a reţinut că, în temeiul dispozitiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicata “pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate”.

Art. 11.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prevede ca „prin utilizarea sintagmei generice imobilele expropriate legiuitorul a avut in vedere includerea sub incidenta legii a tuturor exproprierilor facute in perioada de referinta, indiferent de calificarea titlului in temeiul carora acestea au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu). Important pentru stabilirea incidentei acestor norme speciale este dovedirea faptului ca preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare in baza unui act normativ generic sau individual de expropriere (nu are relevanta asupra incidentei legii faptul ca exproprierea a privit numai constructiile sau numai terenurile, deoarece aceasta era o forma abuziva de a restrange cuantumul despagubirilor). In aceste cazuri persoana indreptatita este tinuta a indica sau, dupa caz, a depune in cadrul notificarii sau actelor doveditoare actul normativ ori decizia administrativa in temeiul careia s-a facut sau s-a dispus exproprierea”.

Rezultă, asadar, că, în cazul imobilelor ce cad sub incienţa Legii nr. 10/2001, accesul reclamanţilor la un proces echitabil cu privire la imobilul revendicat ar fi putut fi exercitat în condiţiile şi cu procedura recunoscută de legea nouă, acţiunea în revendicare potrivit dreptului comun (art. 480-481 Cod civil) nemaiputând fi primită, cei interesaţi trebuind să recurgă la procedura administrativă prealabilă prevăzută în noua lege.

În speţă, reclamanţii nu au dovedit ca au declanşat procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, însa au inteles sa se adreseze direct instantei de judecata, însă în condiţiile în care nerespectarea procedurii reglementate de acest act normativ este sancţionată cu decăderea din dreptul de proprietate.

Din interpretarea art. 2 alin. 2 coroborat cu art. 42 din Legea nr. 10/2001 şi explicit prevăzut de art. 26 alin. 3 coroborat cu art. 22 alin. 5 din acelaşi act normativ, faptul că persoana îndreptărţină nu a recurs la procedura administrativă directă în termenele stabilite are ca efect decăderea sa din dreptul de a promova acţiunea în restituire, cu consecinţa specifică acestei sancţiuni aceea a încetării existenţei dreptului de proprietate.

Astfel, în conformitate au art. 42 („1) Imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administrarea deţinătorilor actuali. (2) Imobilele cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, prevăzute la alin. (1), se pot înstrăina potrivit legislaţiei în vigoare. Deţinătorii cu titlu valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi au drept de preemţiune.(3) Imobilele cu destinaţia de locuinţe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preemţiune.(4) Sumele încasate ca urmare a vânzării imobilelor prevăzute la alin. (3) vor alimenta fondul prevăzut la art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.”), are ca efect trecerea în proprietatea statului a terenurirlor cu privire la care reclamanţii nu au urmat procedura prevăzută de legeea nr. 10/2001 ori nu au respectat termenele reglementate de acest act normativ.

Prin urmare, întrucât nerespectarea termenelor de notificare ori de introducere a acţiunilor în justiţie reglementate de actul normativ special, sancţionate cu decăderea din aceste drepturi, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, rezultă că odată cu acesta se pierde şi dreptul de proprietate asupra imobilelor nereclamante, indiferente de temeiul juridic al acestora.

În plus, instanta a reţinut ca instituirea de catre legiuitor a unei proceduri prealabile sesizarii instantei nu ingradeste accesul liber la justitie al reclamanţilor, deoarece dreptul de acces la justiţie nu exclude respectarea anumitor proceduri şi condiţii prescrise de lege, in conformitate cu art. 126 alin. 2 din Constitutia republicata, potrivit cu care “competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege”. Astfel, legiuitorul a apreciat ca este mai usor ca procedura prealabila sa se desfasoare intre detinatorul imobilului si persoana indreptatita la restituire, deoarece, in final, tot instantele judecatoresti vor fi cele care vor hotari asupra reparatiilor prevazute de lege.

În aceste condiţii, dispoziţiile art. 44 alin. 1 teza a doua din Constitutia republicata prevăd "continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", iar art. 136 alin. 5 consacră caracterul inviolabil al proprietatii private, "in conditiile legii".

Potrivit acestor dispozitii, legiuitorul ordinar este, asadar, competent sa stabileasca cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in acceptiunea principiala conferita de Constitutie, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niste limitari rezonabile in valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, instanta retine ca prin reglementarea Legii nr. 10/2001, legiuitorul nu a facut decat sa dea expresie acestor imperative, in limitele si potrivit competentei sale constitutionale.

O astfel de solutie este in deplina concordanta si cu garantiile instituite de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, referitor la asigurarea unui proces echitabil, intrucat, art. 6 garanteaza dreptul fiecarei persoane de a avea acces la o instanta, drept, insa, limitat la campul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, adica contestatiile ce poarta asupra drepturilor cu caracter civil. Astfel, nu se poate retine ca legea speciala reprezinta un obstacol pentru realizarea unui acces efectiv la o instanta, ci procedura prealabila reglementata de Legea nr. 10/2001 este conforma cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat pot fi aduse restrictii exercitiului unui drept, cu atat mai mult cu cat dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor.

In plus, prin chiar continutul sau, legea speciala a instituit si posibilitatea exercitarii controlului judecatoresc, asupra actelor juridice emise în cadrul soluţionării procedurii pe care o reglementează.

De asemenea, instanta urmeaza a se raporta in solutionarea cauzei si la decizia pronuntata in recurs in interesul legii de Inalata Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 60/2007 in sedinta din data de 09.06.2008, in sensul ca in concursul dintre legea speciala si legea generala, urmeaza a se acorda eficienta legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala si, numai in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventia va avea prioritate. O astfel de prioritate va putea fi acordata in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun, in masura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.

Or, fata de considerentele anterioare, instanta a apreciat ca, in cauza, nu se justifica conferirea de prioritate Conventiei Europene a Drepturilor Omului, nefiind identificate nici un fel de neconcordante intre Legea nr. 10/2001 si actul european, pe de o parte si nici atingeri aduse vreunui drept de proprietate al reclamantilor.

Pentru toate aceste considerente, constatând că reclamanţii nu au recurs la procedura instituita de Legea nr. 10/2001, sub incidenta careia cad pretentiile acestora, pierzând astfel dreptul de proprietate asupra imobilului, ca efect al decăderii din dreptul de a obţine orice fel de măsură reparatorie în consecinţa valorificării acestui drept, instanţa a apreciat cererea ca fiind neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare