Succesiuni, moşteniri

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia, sub nr.1464/313/2011*, reclamanta G.A. a chemat in judecata pe pârâţii T.A. si T.I., pentru anulare certificat de moştenitor.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în data de 04.03.1998 numita M.M.E. i-a încheiat testamentul autentificat sub nr. 232/04.03.1998 de BNP C. C., prin care i-a testat toata averea mobila si imobila. La data de 13.02.2005, a decedat M.M.E., iar la data de 02.03.2005 s-a dezbătut succesiunea acesteia, ea nefiind legal citata, ci numai pârâţii, pentru care s-a încheiat certificatul de moştenitor nr. 72/02.03.2005, prin care aceştia din urma au dobândit in calitate de moştenitori legali (nepoţi de sora), întreaga avere a defunctei. La masa succesorala s-au declarat toate terenurile înscrise in t.p. nr. 8412/15.07.2002 emis pe numele def. M. E.. Deşi paraţii sunt menţionaţi in certificatul de moştenitor contestat drept legatari universali cu cota de ? fiecare, in certificatul de moştenitor nu se face menţiune cu privire la temeiul emiterii certificatului de moştenitor, felul succesiunii si nici cu privire la existenta vreunui testament prin care M.E. le-ar fi lăsat pârâţilor întreaga avere. Din acest punct de vedere, certificatul de moştenitor este lovit de nulitate absoluta.

A solicitat anularea certificatului de moştenitor nr. 72, încheiat la data de 02.03.2005 de BNP P. B.

La dosar s-au depus: împuternicire avocaţială nr. 100/18.05.2011, certificat de moştenitor nr. 72/02.03.2005, t.p. nr. 8412/15.07.2002, testament autentificat sub nr. 232/04.03.1998 de BNP C. C.tin, certificat de moştenitor nr. 36/29.01.1991, chitanţe privind achitarea taxei de timbru.

In cauza au formulat întâmpinare pârâţii, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

In soluţionarea cauzei, s-a dispus ataşarea dosarului notarial.

Judecătoria  Strehaia  prin sentinţa civilă nr.1313 din 05.0.2011 a admis acţiunea formulată de reclamanta G. I A.  împotriva pârâţilor T.A. si T.I., pentru anulare certificat moştenitor; a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 72/02.03.2005 emis de BNP P. B. şi a obligat paraţii la cheltuieli de judecata in cuantum de 1197 lei către reclamanta.

Pentru a pronunţa  această hotărâre  prima instanţă a reţinut că, defuncta M.E. a decedat la data de 13.02.2005. În timpul vieţii, aceasta a întocmit două testamente autentice, unul în 1998 cu beneficiar reclamanta (nr. 232/4.03.1998) şi unul în 1997 (189/17.03.1997) cu beneficiari pârâţii, ambele testamente reprezentând acte juridice valabile, nici unul nefiind anulat până în prezent.

Din dosarul notarial nr.73/2005, s-a constatat că procedura succesorala notariala s-a desfăşurat fără citarea moştenitoarei G.I.A., încălcându-se astfel dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 36/1995.

Potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995, cei care se considera vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.

Instanţa a apreciat că, vătămarea, astfel cum prevede art. 88 alin.1 din Legea nr. 36/1995, a constat în faptul că, procedura succesorala nu s-a dezbătut cu respectarea normelor legale care prevăd citarea celor care au vocaţie la moştenire, respectiv art. 75 alin. 1 din acelaşi act normativ, motiv pentru care a admis acţiunea şi a anulat certificatul de moştenitor nr. 72/02.03.2005 emis de BNP P. B..

Împotriva  acestei sentinţe au declarat  recurs  pârâţii T. A. şi T. I.  criticând-o  pentru nelegalitate  şi netemeinicie, cu trimitere la disp.art.304 pct.9 c.pr.civ.

Prin  decizia civila nr 69/R/26.01.2012 Tribunalul Mehedinţi a admis recursul  formulat de recurenţii-pârâţi T.A., T.I., a casat sentinţa si trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Instanţa de recurs a reţinut că autoarea M.E. a decedat la 13.02.2005, iar la 2.03.2005, înlăuntrul termenului de exercitate a dreptului de opţiune succesorală, pârâţii T.A. şi T.I. au dezbătut succesiunea acesteia, dobândind calitatea de moştenitori şi insezinându-se asupra bunurilor moştenirii prin certificatul de moştenitor nr.72  eliberat la data de 2 martie 2005.

Intimata reclamantă G.A. a promovat acţiunea în anularea certificatului de moştenitor nr.72/2005 invocând calitatea sa de moştenitor legatar universal în baza testamentului autentificat sub nr.232/04.03.1998.

Pe de altă parte, certificatul de moştenitor a cărui anulare se solicită, a fost emis recurenţilor pârâţi în baza testamentului universal nr.189/17.03.1997 prin care aceiaşi autoare M.E. îi instituia ca legatari universali asupra bunurilor ce se vor găsi la decesul ei în cote egale.

Cele două testamente succesive, făcute în beneficiul reclamantei la data de 4.03.1998 şi în beneficiul pârâţilor recurenţi la data de 17.03.1997, nasc prezumţia că testatoarea, lăsând acelaşi lucru prin testamente succesive unor persoane diferite, a înţeles să-şi revoce dispoziţiile anterioare prin noile dispoziţii contrare.

Din acest punct de vedere motivarea instanţei potrivit căreia cele două testamente sunt valabile, este nefundamentată, faţă de imposibilitatea de a executa cumulativ cele două legate.

Pentru a pronunţa o soluţie în conformitate cu dispoziţiile legale cu incidenţă în speţa dedusă judecăţii, instanţa avea obligaţia, faţă de calitatea de moştenitori testamentari pe care o au toate părţile din proces, să verifice dacă aceştia şi-au exercitat dreptul de opţiune succesorală înlăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni, prevăzut de disp.art.700 c.civ., în raport de care va da eficienţă unuia dintre cele două testamente.

De asemenea, se apreciază că, instanţa de fond nu a făcut o motivare completă şi convingătoare în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pentru a se putea pronunţa asupra acestei excepţii, instanţa trebuia să aibă în vedere calitatea de terţ a reclamantei faţă de certificatul de moştenitor, dar şi elementele specifice petiţiei de ereditate, faţă de faptul că, bunurile succesorale se află în posesia recurenţilor pârâţi.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul instanţei sub nr. 1464/313/2011* din data de 27.02.2012.

In vederea soluţionării excepţiilor invocate şi a fondului, s-au luat interogatorii reclamantei, pârâtei T.I., s-au audiat sub prestare de jurământ martorii C. V., P. V., B. G. si M. E..

Din actele si lucrările cauzei instanţa  reţine următoarele:

În timpul vieţii, M.E. a dispus prin testament  universal autentificat sub nr. 189/17.03.1997 ca toată averea sa mobilă şi imobilă ce se va găsi în patrimoniu la data decesului să treacă în proprietatea numiţilor T.A. şi T.I.. Ulterior, tot prin testament universal autentificat sub nr. 232/04.03.1998 a testat toată averea sa mobilă şi imobilă ce se va găsi în patrimoniu la data decesului în favoarea lui G.A..

Autoarea M.E. a decedat la 13.02.2005. În termenul de opţiune succesorală, pârâţii T.A. şi T.I. au dezbătut notarial succesiunea, eliberându-se certificatul de moştenitor nr. 72/02.03.2005, în care au fost înscrişi ca moştenitori testamentari.

Reclamanta G.A. promovează acţiunea în anularea certificatului de moştenitor nr.72/2005 invocând calitatea sa de moştenitor legatar universal în baza testamentului autentificat sub nr.232/04.03.1998.

În cauză s-au invocat două excepţii: excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru anularea certificatului de moştenitor, ambele excepţii de fond şi peremptorii. Legea nu prevede ordinea soluţionării excepţiilor invocate simultan.

Având în vedere că bunurile succesorale se află în posesia pârâţilor, acţiunea are caracterul unei petiţii de ereditate, prin care, pe de o parte, reclamanta pretinde recunoaşterea titlului său de moştenitor testamentar, iar pe de altă parte, obligarea la restituirea bunurilor succesorale de către pretinsul moştenitor. De altfel, calificarea acţiunii s-a făcut şi prin decizia de casare, ale cărei dispoziţii sunt obligatorii pentru instanţă.

Din definiţia petiţiei de ereditate rezultă că acţiunea se introduce de moştenitorul legal sau testamentar. Potrivit art. 686 Cod civil de la 1864, nimeni nu este obligat să accepte moştenirea ce i se cuvine. Astfel, vocaţia generală de moştenitor legal sau testamentar nu conferă dreptul la culegerea succesiunii, decât cu condiţia exercitării dreptului de opţiune succesorală, în termenul de 6 luni calculat de la data deschiderii moştenirii, conform art. 700 al. 1 C.civil. Subiectele dreptului de opţiune sunt atât moştenitorii legali, cât şi cei testamentari, conform art. 928 Cod civil.

De asemenea, în literatura juridică şi practica instanţelor s-a statuat că petiţia de ereditate se prescrie în termen de trei ani de la data când pârâtul a făcut acte de succesor, care, prin natura lor, contestă drepturile succesorale ale reclamantului.

Din cele prezentate mai sus, instanţa apreciază că excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală trebuie soluţionată cu prioritate, aceasta determinând calitatea procesuală activă.

În speţă, reclamanta a recunoscut la interogatoriu că nu a făcut acte de acceptare expresă sau tacită a moştenirii autoarei M.E.. Deşi a negat, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că reclamanta a participat la înmormântare, fără a contribui material şi nici nu s-a comportat ca un moştenitor, în sensul de a emite pretenţii la averea acesteia.

Un singur martor, P. V., a susţinut că reclamanta a folosit atât înainte de decesul autoarei, cât şi ulterior, o suprafaţă de fâneţe. Acest act material nu poate fi interpretat ca manifestare de voinţă univocă de acceptare a succesiunii, întrucât prin natura şi valoarea lui nu denotă comportarea ca un proprietar.

Pe de altă parte, pârâţii au acceptat expres succesiunea, prin cererea de dezbatere notarială formulată în termen de 6 luni de la deces.

Întrucât reclamanta nu a acceptat succesiunea defunctei M.E. a devenit străină de moştenire, drept pentru care nu are calitatea de a formula petiţie de ereditate.

Instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, fiind inutil a mai analiza şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, şi, în consecinţă va respinge acţiunea.

În baza art. 274 C.p.civ, va obliga reclamanta la cheltuieli de judecată către pârâţi, reprezentând onorarii avocat şi taxă timbru în toate fazele procesuale.

Domenii speta

Spete similare