Dobândirea proprietăţii asupra terenurilor dobândite în temeiul Legii nr. 112 din 1995. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii 112/1995 raportat la art. 26 din Legea 112/1995. Obligativitatea parcurge...

Sentinţă civilă 1140 din 09.09.2008


Prin actiunea civila formulata reclamanta LT a chemat în judecata pârâtii Municipiul VD prin primar si Consiliul Local VD, solicitând instantei sa constate în temeiul art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea legii 112/1995 republicata, conform HG 11/1997 a dobândit dreptul de proprietate exclusiva  asupra suprafetei de 325,08 mp teren, precum si dreptul de proprietate indiviza asupra suprafetei de 138 mp teren si sa dispuna înscrierea în CF cu acest drept.

In motivare reclamanta a aratat ca în temeiul art. 9 din Legea 112/1995 si în baza unui contract de vânzare cumparare încheiat cu Primaria VD a dobândit dreptul de proprietate asupra unui apartament aflat într-un imobil trecut în proprietatea statului,  ca printr-un  plan de situatie  a fost identificata suprafata de teren  aferenta constructiei, necesara  normalei utilizari care se compune pe lânga terenul aflat sub cladirea principala si din suprafata de 138 mp care reprezinta calea de acces comuna pentru toti coproprietarii imobilului, iar ca din interpretarea art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea legii 112/1995 raportat la art. 26 din Legea 112/1995 rezulta ca terenul necesar normalei utilizari  a constructiei  se dobândeste în virtutea legii în proprietate odata cu cumpararea constructiei de fostii chiriasi.

Prin  sentinta civila nr. 1140 din 9 septembrie 2008 instanta  a respins ca nefondata actiunea reclamantei  retinând ca în cauza nu sunt aplicabile prev. art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea legii 112/1995 raportat la art. 26 din Legea 112/1995 pentru ca nu se poate adauga la lege, atâta timp cât Legea 112/1995 nu a fost modificata în sensul  de a se prevedea  expres care ar fi  modalitatea de dobândire  a terenurilor  aferente constructiilor, în cauza fiind aplicabile prevederile Legii 18/1991 ce impune  parcurgerea unei proceduri administrative neexistente în cauza.

Mai mult decât atât reclamanta a încheiat cu pârâtul un contract de închiriere pentru terenul pentru care solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin cumparare.