Legea 18/1991. Nulitate act.

Sentinţă civilă 5266 din 16.07.2009


 DOSAR NR.9038/318/2008operator 2445

ROMANIA

JUDECATORIA TG - JIU, JUDETUL GORJ

Sentinta civila nr. 5266

Sedinta publica din 16.07.2009

Pe rol fiind pronuntarea asupra actiunii civile formulata de catre reclamantii C M si R I împotriva pârâtilor V  A  în  contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Tg Jiu de aplicare a L 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj, având ca obiect fond funciar.

 Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în sedinta publica din 09.07.2009 fiind consemnate în încheierea de sedinta de la aceea data, care face parte integranta din prezenta sentinta, când instanta având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea partilor de a depune concluzii scrise a amânat pronuntarea la data de 16.07.2009 când a decis urmatoarele:

 

JUDECATA

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul judecatoriei Tg-Jiu sub nr.9038/318/2008 reclamantii C I si R I au chemat în judecata pe pârâtii V. A si în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Tg Jiu de aplicare a L 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj si a solicitat instantei ca, prin sentinta civila ce se va pronunta, sa le lase în deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 2,5 ha situata în Tg Jiu cartier Vadeni pct. casa Scoalelor pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit titlului nr. 1512375 din 03.06.2008 si sa se constate nulitatea absoluta a titlurilor de proprietate nr. 134641121 din 26.07.2006 pentru suprafata de 9500 mp. emis pe numele pârâtului Vilau Alexandru, titlul nr. 1505968/01.02.2007 emis pe numele lui O P, pentru suprafata de 3500 mp., titlul nr. 134641055/25.04.2006 emis pe numele lui P Z în suprafata de 4960 mp. si titlul nr. 1507227 din 02.04.2007 emis pe numele lui C N în suprafata de 8073 mp..

Dezvoltând acest motiv, reclamantii arata ca solicita nulitatea acestor titluri de proprietate pe baza compararii actelor care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate, conform legilor fondului funciar, întrucât prin decizia nr. 2438/2007 pronuntata în dosarul nr. 571/318/2006 a fost obligata Comisia Judeteana sa-i elibereze titlu de proprietate pe baza documentatiei întocmite de comisia locala, pentru suprafata revendicata conform expertizei tehnice judiciare.

În acest sens arata reclamantii ca desi au facut demersurile legale comisia locala i-a întocmit documentatia dupa un an, dar si atunci absolut fictiv, deoarece nu a respectat expertiza judiciara în baza careia s-a pronuntat hotarârea judecatoreasca .

Mai arata reclamantii ca în ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, desi detin hotarâre judecatoreasca pentru eliberarea titlului de proprietate, comisia locala printr-un abuz a eliberat titlul de proprietate pârâtilor.

În drept actiunea a fost întemeiata pe disp. art. 480 C civil, precum si pe dispozitiile legilor fondului funciar.

În dovedirea actiunii reclamantii au înteles sa se foloseasca de proba cu înscrisuri, de interogatoriul pârâtilor si de proba cu expertiza tehnica.

Intimata Comisia Locala Tg Jiu de aplicare a L 18/1991, a formulat întâmpinare, prin care, în primul arata ca cele doua capete de cerere trebuie disjunse si judecate separat de complete de drept comun si specializat în fond funciar, pentru fiecare în parte, urmând sa faca apararile pe care le considera de cuviinta.

Cu privire la primul capat de cerere, respectiv revendicarea, intimata considera ca nu are calitate procesuala pasiva, invocând de asemenea exceptia netimbrari.

Referitor la cel de-al doilea capat de cerere, privind constatarea nulitatii titlurilor de proprietate, a aratat ca actiunea reclamantilor este nefondata, întrucât titlul de proprietate al reclamantilor a fost emis în baza unei hotarâri judecatoresti, definitive si irevocabile aceste hotarâri fiind duse la îndeplinire de Comisia Locala Tg Jiu si de asemenea titlul reclamantilor, precum si procesul verbal de punere în posesie a fost emis în concordanta cu raportul de expertiza efectuat în cauza, punctul de vedere al comisiei locale fiind total diferit cu dispozitivul hotarârilor judecatoresti.

În acest sens, comisia locala arata faptul ca terenul în suprafata de 2,5 ha este pe un act de împroprietarire din anul 1921 din Casa Scoalelor fiind transmis ulterior prin Registrul agricol 1959-1963 cu punctul ,, peste Jiu,, care este pe teritoriul comunei Turcinesti.

Cu referire la acest aspect arata intimata ca, a fost transmis comisiei Locale Turcinesti documentatia reclamantei cu motivarea ca terenul este pe raza administrativ teritoriala a acestei comisii, care potrivit adresei nr. 1749/19.062006, comunica HCJ nr. 3201/19.07.2002, referitor la terenurile cu care figureaza pe raza comunei Turcinesti, R I si C M ca mostenitori ai def. VG si def. C V.

Mai arata intimata ca hotarârile judecatoresti au fost pronuntate fara sa se aiba în vedere faptul ca exista o propunere de invalidare a Comisiei Locale de fond funciar Tg Jiu, transmisa Comisiei Judetene Gorj sub nr. 38287/26.10.2006.

Pârâtii O P si S S, au formulat de asemenea întâmpinare la actiunea reclamantilor, prin care invoca aparari de fond, în sensul ca titlurile de proprietate ce le apartin au fost emise cu respectarea dispozitiilor legale, în baza actelor premergatoare potrivit legii 247/2005 în registrul agricol din anii 1959-1961 este înscris un teren de 5000 mp. în pct. ,, În vale,, din care comisia locala le-a reconstituit 3500 mp. si întrucât aceasta suprafata nu s-a mai regasit în teren la aceea data li s-a reconstituit dreptul de proprietate din lotul Scoalei normale, care a fost împroprietarita în 1925 de catre Obstea Maria Pleniceanu din Vadeni.

S-a pus în discutie apararea Comisiei Locale Tg Jiu de disjungere a primului petit al actiunii, respectiv revendicare, pentru a se judeca de un complet specializat pe cauze civile, partile fiind de acord cu aceasta disjungere, urmând ca prin încheierea din 22.10.2008 sa fie disjuns capatul de cerere referitor la revendicare  si a se forma un nou dosar.

Astfel, instanta a ramas învestita doar cu solutionarea cererii privind constatarea nulitatii absolute a titlurilor de proprietate eliberate pârâtilor.

Instanta a pus în discutia partilor emiterea unei adrese catre Comisia Locala Tg Jiu de aplicare a L 18/1991, pentru a comunica actele care au stat la baza eliberarii actelor de proprietate a caror nulitate se solicita, raspunsul comisiei locale fiind remis prin adresa nr. 40927/7.10.2008.

De asemenea a fost încuviintata cererea de efectuarea unei expertize de specialitate topografica, fiind numit în acest sens pentru efectuarea expertizei domnul expert Toacsen Ion, având de raspuns la obiectivele stabilite de catre parti si cenzurate de catre instanta, respectiv: identificarea suprafetelor de teren solicitate prin cererea de chemare în judecata, daca aceste terenuri se suprapun si în ce masura reconstituirea dreptului de proprietate s-a facut pe vechiul amplasament existent în actele premergatoare eliberarii titlurilor de proprietate.

Raportul de expertiza, efectuat în cauza, în baza observatiilor topo efectuate, a documentelor prezentate si coroborate cu planurile cadastrale din 1987 si a planului din 1925 a concluzionat ca, terenul în litiu reprezinta terenul pentru care s-au emis pârâtilor titlurile de proprietate si care se regaseste inclus si în terenul reclamantilor, adica terenul pentru care exista suprapunere de acte.

Cu referire la acest aspect se arata prin raportul de expertiza ca, urmare a pozitionarii amplasamentelor terenurilor din titlurile de proprietate emise pârâtilor cât si cel reconstituit reclamantilor, rezulta ca terenul în litigiu are suprafata de 19816 mp. fiind individualizat prin schita anexa 2 la raportul de expertiza, existând o suprapunere între terenul înscris în titlul de proprietate nr. 1512375/03.06.2008, respectiv titlul reclamantilor cu terenurile existente în titlurile pârâtilor .

Referitor la titlul de proprietate emis reclamantilor în baza sentintei civile nr. 4354 din 18.06.2007 pronuntata de Judecatoria Tg Jiu, prin care a fost admisa actiunea formulata de Cilibiu Maria si Rovinaru Ion împotriva Comisiei Locale de Fond Funciar Tg Jiu si obligata aceasta sa întocmeasca documentatia si sa o înainteze Comisiei Judetene Gorj în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafata de 2,5 ha în mosia Vadeni  pct. ,, Casa Scoalelor,, , expertul arata ca terenul din titlul de proprietate este în conformitate cu cel înscris în procesul verbal de punere în posesie, acte emise reclamantilor.

De asemenea si amplasamentele terenurilor înscrise în titlurile de proprietate emise pârâtilor sunt în conformitate cu cele înscrise în procesele verbale de punere în posesie emise acestora.

Raportându-se la amplasamentele vechi, expertul a precizat ca analizând planul din 1925 si ca urmare a suprapunerii acestuia peste planul cadastral al zonei realizat în 1987 se constata ca reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor înscrise în titlurile de proprietate emise tuturor partilor în litigiu, s-a facut pe fostul amplasament al ,, Scoalei Normala Tg Jiu,,  si nu pe vechile amplasamente pe care le-au detinut autorii pârâtilor sau autorii reclamantilor Vasilica Constantin si Vintila M. Grigore.

Referitor la acest aspect privind vechiul amplasament al terenului, expertul arata ca în conformitate cu planul din 1925, amplasamentele detinute de Vasilica Constantin si Vintila M. Grigore, autorii reclamantilor sunt pe raza teritoriala a comunei Turcinesti, peste Jiu la vest în tarlalele 300 respectiv 291, iar ca urmare a suprapunerii planului din 1925 peste planul cadastral al zonei din 1987 se constata ca terenul reconstituit reclamantilor si implicit cel din litigiu se afla pe amplasamentul descris în planul din 1925 ca fiind lotul Scoalei Normale Tg Jiu.

La raportul de expertiza efectuat în cauza, reclamantii au formulat obiectiuni, ce au vizat modul de identificare al terenurilor de catre expert si de transpunere a actelor de proprietate în teren.

Expertul a raspuns la obiectiunile formulate de catre parti, aratând ca îsi mentine punctul de vedere aratat în raportul de expertiza, în sensul ca transpunând actele de proprietate al partilor în teren s-a constatat ca reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurile înscrise în titlurile de proprietate emise tuturor partilor în proces s-a facut pe fostul amplasament al ,, Scoalei Normala Tg Jiu,, si nu pe vechile amplasamente pe care le-au detinut autorii pârâtilor sau autorii reclamantilor, iar terenul pe care autorii reclamantilor l-au detinut nu se afla în acest punct ci pe raza comunei Turcinesti peste râul Jiu.

Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanta retine ca prin sentinta civila nr. 4354 /18.06.2007 pronuntata în dosarul nr. 571/318/2006 a fost admisa actiunea pentru obligatie de a face formulata de aceeasi reclamanti, Cilibiu Maria Liliana si Rovinaru Ion si obligata Comisia Locala Tg Jiu sa întocmeasca documentatia si sa o înainteze Comisiei Judetene Gorj în vederea constituirii dreptului de proprietate pe numele reclamantilor, pentru suprafata de 2,5 ha, teren din mosia Vadeni - pct. ,, Casa Scoalelor,, .

La baza sentintei a stat un raport de expertiza întocmit de domnul Iordache Dumitru, prin care s-a stabilit ca terenul care face obiectul litigiului este amplasat pe raza mun. Tg Jiu în zona Scoalelor si pentru care s-a prezentat actul vechi de proprietate, prin care Vasilica Constantin, autoarea reclamantilor, primeste lotul 114 în mosia Vadeni în suprafata de 2,5 ha.

Aceasta sentinta a ramas definitiva si irevocabila, ulterior în baza ei a fost emis reclamantilor titlul de proprietate nr. 1512375/03.06.2008.

Contradictorialitatea dintre parti vizeaza modul de reconstituire al dreptului de proprietate, al pârâtilor prin care acestora li s-au emis titluri de proprietate care, în opinia  reclamantilor, au fost eliberate cu încalcarea dispozitiilor legale în materia fondului funciar, întrucât au fost eliberate pe amplasamentul terenului reconstituit prin titlul de proprietate ce le apartine, existând astfel o suprapunere între aceste terenuri.

Coroborând materialul probator administrat în cauza, în opinia instantei, actiunea reclamantilor pentru constatare nulitate absoluta a titlurilor de proprietate emis pârâtilor este neîntemeiata, urmând a fi respinsa din urmatoarele considerente:

De esenta actiunilor nulitatea actelor emise în procedura L 18/1991, este cercetarea interesului legitim si raportate la motivele de nulitate invocate de catre petent.

Având în vedere cadrul procesul stabilit de catre reclamanti, referitor la petitul actiunii cu care instanta a ramas învestita în urma disjungerii capatului de cerere privind revendicarea, respectiv constatare nulitate titlu de proprietate, instanta va analiza aceasta cerere în raport cu dispozitiile legii speciale în materia fondului funciar, verificând cu prioritate legalitatea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, în ceea ce-i priveste pe pârâti, întrucât reclamantii solicita constatarea nulitatii titlurilor de proprietate eliberat pârâtilor.

Verificând aceste aspecte în opinia instantei, actiunea reclamantilor nu este fondata, întrucât din probele administrate în cauza a reiesit ca în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate finalizata prin eliberarea titlurilor de proprietate în favoarea pârâtilor nu a existat nici un viciu.

Astfel, din raportul de expertiza s-a constatat ca amplasamentele terenurilor înscrise în titlurile de proprietate emise pârâtilor sunt în conformitate cu cele înscrise în procesele verbale de punere în posesie emise acestora, astfel ca nu exista neconcordanta între actele premergatoare eliberarii titlurilor de proprietate si aceste titluri ca acte finale de reconstituire a dreptului de proprietate.

Transpunând actele de proprietate ale partilor în teren, prin raportare la planurile parcelare existente în zona în care se afla terenurile în litigiu, s-a constatat ca atât reclamantilor cât si pârâtilor, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament decât cel detinut anterior.

Mai mult s-a constatat ca, fostele amplasamente detinute de autorii reclamantilor Vasilica Constantin si Vintila Grigore, se afla pe raza teritoriala a comunei Turcinesti, peste Jiu, în tarlalele 300 respectiv 291si nu în punctul în care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin emiterea titlului.

În aceste conditii atâta timp cât nici reclamantilor si nici pârâtilor nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe vechile amplasamente, în opinia instantei, reclamantii nu justifica un interes sa solicite constatarea nulitatii absolute a titlurilor de proprietate eliberate pârâtilor.

Într-adevar reclamantii detin o hotarâre judecatoreasca, prin care a fost obligata comisia locala sa înainteze documentatia pentru eliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 2,5 ha, stabilindu-se totodata si amplasamentul, respectiv mosia Vadeni punctul ,, Casa Scoalelor,, , însa cu ocazia solutionarii prezentului litigiu s-a constatat ca, atât reclamantilor cât si pârâtilor le-a fost emis titlu de proprietate pe fostul amplasament al ,,Scoalei Normale Tg Jiu,, si nu pe vechile amplasamente pe care le-au detinut autorii pârâtilor sau autorii reclamantilor.

Reclamantii ar fi avut eventual interes sa solicite constatarea nulitatii propriului titlu, în conditiile în care ar fi constatat ca intimatele, cele doua comisii de aplicare, respectiv de stabilire a dreptului de proprietate nu au respectat hotarârea judecatoreasca, care le este favorabila.

Legea 18/1991 stabileste ca reconstituirea dreptului de proprietate, în ceea ce priveste terenurile agricole se face de regula, deci nu obligatoriu pe vechile amplasamente detinute de autori titularilor, deci numai în cazul în care este posibila reconstituirea pe vechiul amplasament, în sensul ca acesta sa fie liber si sa nu fie reconstituit legal altor persoane, astfel ca atâta timp cât atât reclamantilor cât si pârâtilor nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe vechile amplasamente detinute de autorii lor, reclamantii nu justifica interes în a contesta titlurile de proprietate ale pârâtilor.

În opinia instantei, atâta timp cât exista o suprapunere între actele de proprietate ale partilor si implicit o suprapunere efectiva în teren, partile pot sa-si dispute dreptul de proprietate pe calea dreptului comun, în cadrul actiunii în revendicare, ocazie cu care vor fi comparate titlurile de proprietate ale partilor si de altfel drepturile autorilor fiind retinut cel care este mai bine caracterizat.

De altfel si reclamantii în motivele de fapt invocate în cererea de chemare în judecata arata ca solicita nulitatea titlurilor de proprietate pe baza compararii actelor care au stat la baza reconstituirii, comparare care nu se poate efectua decât prin actiunea în revendicare si nu prin procedura speciala prevazuta de legile fondului funciar, unde se analizeaza doar legalitatea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, finalizata prin emiterea titlului de proprietate.

Vazând si dispozitiile legii 18/1991, 169/1997 si 247/2005,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

 Respinge actiunea, formulata de reclamantii C M si R I, împotriva pârâtilor V St. A în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Tg Jiu de aplicare a L 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi,  16.07.2009 la Judecatoria Tg.Jiu.

1