Pretenţii civile

Sentinţă civilă 47 din 24.11.2011


Prin sentinta civila nr. x din 24.11.2011 instanta a admis actiunea având ca obiect „pretentii” formulata de reclamanta Asociatia de proprietari X Suceava, împotriva pârâtului M. M., astfel cum a fost restrânsa si a obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 1314,42 lei reprezentând cheltuieli de întretinere restante, aferente perioadei 01.12.2010-30.06.2011. Pentru aceasta a retinut:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 28.07.2011  reclamanta Asociatia de Proprietari X Suceava, prin reprezentant legal M. N., a solicitat obligarea pârâtilor M.M. si C. T. la plata sumei totale de 3595,42 lei din care 3258,22 lei  reprezentând cheltuieli de întretinere restante aferente perioadei 01.02.2010 – 30.06.2011 iar 337,20 lei penalitati aferente acestui debit.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat în esenta ca, desi pârâtii a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilitati si nu a reclamat disfunctionalitati în prestarea serviciilor pentru perioada nominalizata, nu a efectuat nici o plata în contul debitului restant existent.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 31 din Legea nr. 114/1996,  ale art. 25 din H.G. 400/2003, art. 32 din Legea 230/2007 si ale art. 1073, 1081,1084 Cod civil, art. 274-275 Cod procedura civila.

În dovedirea actiunii reclamanta a depus, în copie, listele de plata aferente perioadei 01.02.2010 – 30.06.2011 (f.7-23), procesele-verbale ale Adunarii generale a proprietarilor din Asociatia de proprietari nr. X Suceava din 23.02.2011 si 26.03.2010 (f. 24-34), contractul de vânzare – cumparare autentificat sub nr. 1357/23.08.2002 (f.4-5).

Cererea este scutita de plata taxelor judiciare de timbru în baza art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari.

Legal citati, pârâtii nu au formulat întâmpinare si nici nu s-au prezentat în instanta pentru a-si preciza pozitia procesuala.

Prin precizari la actiune depuse la termenul din data de 24.11.2011, reclamanta a aratat ca îsi restrânge pretentiile la suma de 1314,42 lei, reprezentând cheltuieli de întretinere restante aferente perioadei 01.12.2010 – 30.06.2011 si solicita obligarea pârâtului la plata debitului restant.

În cauza, instanta a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

În fapt, pârâtul M.M. ocupa apartamentul situat în Suceava, str. R., nr.4, bl. 46, sc. B, ap. 5, jud. Suceava, fiind arondat Asociatiei de Proprietari nr. X Suceava. Aceasta împrejurare rezulta din contractul de vânzare – cumparare autentificat sub nr. 1357/23.08.2002 la BNP D. N. prin care numita C. T. a vândut pârâtului imobilul situat în mun. Suceava, str. R., nr.4, bl. 46, sc. B, ap. 5 (f.4-5).

În calitate de proprietar, potrivit art. 25 din H.G. nr.1588/2007, pârâtul este obligat la achitarea sumelor aferente din cheltuielile de întretinere comune. Titlul legal de plata al cotelor de întretinere îl reprezinta listele de plata, conform art.25 alin.1 din H.G. nr.1588/2007 si art. 46 din Legea 230/2007, membrii asociatiei având obligatia de a achita sumele în termen 20 de zile de la afisarea listei. În caz de neplata, proprietarii pot fi actionati în justitie de catre Asociatia de Proprietari (art.50 alin.1 din Legea 230/2007). De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 46 din Legea nr.230/2007, toti proprietarii au obligatia sa plateasca lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari.

Din cuprinsul listelor de plata depuse la dosar reiese ca pârâtul figura, la nivelul lunii iunie 2011, cu o restanta de plata în cuantum de 3595,42 lei reprezentând cheltuieli de întretinere aferente perioadei 01.02.2010 – 30.06.2011 (f. 7-23).

Instanta retine, de asemenea, faptul ca pârâtul nu a contestat, în conditiile art. 12 pct. a lit. d din HG nr. 1588/2007, calculul cotelor de contributie la cheltuielile de întretinere în termenul legal de 10 zile de la afisarea listelor de plata, însusindu-si astfel obligatia de plati sumele înscrise în listele afisate.

Mai mult, astfel cum rezulta din precizarile la actiune depuse de reclamanta la termenul din 24.11.2011 ca si din înscrisurile atasate, rezulta ca pârâtul a achitat parte din datorie, suma ramasa ca debit neachitat fiind de 1.314,42 lei, reprezentând cheltuieli de întretinere restante aferente perioadei 01.12.2010 – 30.06.2011 (f.39, 40-44).

În consecinta, fata de cele retinute de mai sus si în temeiul art. 46 si art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, instanta urmeaza a admite cererea astfel cum a fost restrânsa si a obliga pârâtul M. M. sa plateasca reclamantei suma de 1314,42 lei reprezentând cheltuieli de întretinere restante aferente perioadei 01.12.2010-30.06.2011.