Modificare titlu de proprietate

Sentinţă civilă 1112 din 07.04.2010


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr. ... modificare titlu de proprietate

Sentinţa civilă nr. 1112

Şedinţa publică din 07 aprilie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE ...

Grefier ...

Pe rol fiind soluţionării acţiunii civile pentru modificare titlu proprietate formulată de  reclamanta ..., domiciliată în ...,  în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Aninoasa, cu sediul în comuna Aninoasa, judeţul Gorj, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj şi intervenienta ..., domiciliată în ...

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta ..., intervenienta ..., lipsă fiind reprezentanţii pârâtelor.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că s-a depus la dosar răspunsul solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar Aninoasa, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond:

Reclamanta ... a solicitat admiterea acţiunii, modificarea titlului de proprietate.

Intervenienta ... a solicitat modificarea titlului de proprietate.

J U D E C Ă T O R I  A

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ..., reclamanta ..., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Aninoasa, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună modificarea titlului de proprietate nr. 1317836/06.10.1995, în sensul înscrierii comunei Aninoasa, în loc de comuna Turburea.

În motivarea acţiunii a arătat că în fapt, în anul 1995 a fost eliberat titlul de proprietate nr. 1317836/06.10.1995 pe numele autorului ..., în acesta fiind înscrisă comuna Turburea în loc de comuna Aninoasa.

În dovedirea acţiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând în copii  la dosar: titlul de proprietate nr. 1317836/06.10.1995, acte de stare civilă, certificatul de moştenitor nr. 8/2010.

La termenul de judecată din data de 19.03.2010, reclamanta a precizat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu ..., moştenitoarea beneficiara titlului de proprietate, în temeiul art. 57 Cod de procedură civilă, aceasta fiind citată în cauză, în calitate de intervenientă.

La solicitarea instanţei cu adresa nr. 1550/30.03.2010 Comisia Locală de Fond Funciar Aninoasa a înaintat în copie titlul de proprietate nr. 1317836/06.10.1995, cererea de reconstituire formulată de ..., HCJ nr. 144/04.07.1994, procesul verbal de punere în posesie, precizând că la scrierea titlului de proprietate nr. 1317836/06.10.1995 s-a făcut o eroare materială în sensul că la rubrica privind comuna a fost trecută comuna Aninoasa, în loc de comuna Turburea.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că reclamanta şi intervenienta sunt moştenitoarele autorului ..., conform certificatului de moştenitor nr. 8/2010.

Prin HCJ nr. 1144/04.07.1994 au fost validate propunerile comisiei  locale privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autorului reclamantei şi intervenientei, ..., pentru terenul agricol situat pe raza comunei Aninoasa.

Comisia locală Aninoasa a realizat punerea în posesie a acestuia, conform procesului verbal de punere în posesie, depus în copie la dosar, pentru suprafaţa de 888 m.p.

Pentru această suprafaţă a fost emis titlul de proprietate nr.1317836/06.10.1995 pe numele ... în care s-a consemnat că terenul este situat pe teritoriul satului Bobaia, comuna  Turburea.

Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat modificarea titlului de proprietate în ce priveşte locul situării terenului.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 18/1991 raportate la dispoziţiile art. 5 lit. i din HG 890/2005 comisiile locale pun în posesie prin delimitare în teren persoanele îndreptăţite să primească terenul, completează fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeana a propunerilor făcute şi înmânează titlul de proprietate .

Conform art. 36 alin. 1 din HG nr. 890/2005 pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor, comisia judeţeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 20.

Din actele depuse la dosar şi răspunsul înaintat de pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Aninoasa, instanţa reţine că în mod eronat  în titlul de proprietate s-a trecut locul de situare a terenului ca fiind comuna Turburea, în loc de comuna Aninoasa, deşi terenul este situat pe raza comunei Aninoasa.

 Fiind probată existenţei unei erori materiale la emiterea actului administrativ, instanţa reţine că actul final emis în procedura reconstituirii proprietăţii, respectiv titlul de proprietate nu-şi atinge scopul pentru care a fost emis, necesitând modificarea în acest sens.

Pentru considerentele expuse instanţa constată întemeiată acţiunea reclamantei, şi în temeiul art. 58 din Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să o admită şi să dispună modificarea titlului de proprietate nr. 1317836/06.10.1995, în sensul înscrierii comunei Aninoasa, în loc de comuna Turburea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea civilă pentru modificare titlu proprietate formulată de reclamanta ..., domiciliată în ..., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Aninoasa, cu sediul în comuna Aninoasa, judeţul Gorj, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg.Jiu, judeţul Gorj şi intervenienta ..., domiciliată în ...

Dispune modificarea titlului de proprietate nr. 1317836/06.10.1995 în sensul înscrierii comunei Aninoasa, în loc de comuna Turburea.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.04.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

... ...

Red.CV/tehnodact MM

6 ex/15.04.2010