Acţiune în constatare

Sentinţă civilă 1868 din 19.05.2008


Număr operator 3924

Dosar nr. .... – acţiune în constatare  -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG. CĂRBUNEŞTI JUD. GORJ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1868

Şedinţa publică din data de 19.05.2008

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ...

GREFIER: ...

Pe rolsoluţionarea cauzei civile având ca obiect acţiune în constatare privind pe reclamanta ..., domiciliată în ... în contradictoriu cu pârâţii ..., domiciliaţi în ...

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta prin avocat ... cu împuternicire avocaţială aflată la dosar la fila 9, pârâtul ... personal şi asistat de avocat ... cu împuternicire avocaţială aflată la dosar la fila 21, pârâtul ... prin avocat ...

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri pe excepţia inadmisibilităţii şi pe fond.

Avocat ... solicită admiterea excepţiei, întrucât acţiune este inadmisibilă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă, reclamanta având la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului. Solicită respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi să se ia act de renunţările formulate de către părţi.

Avocat ... pentru reclamantă solicită respingerea excepţiei, întrucât dacă ai interes, ai acţiune şi se poate constata existenţa unui drept. În ceea ce priveşte fondul arată că concluziile sale sunt de admitere, cu cheltuieli de judecată, fiind cert că pârâtul ... a renunţat expres la succesiunea tatălui său şi că reclamanta moşteneşte prin retransmisie. Solicită de asemenea să se ia act de faptul că a renunţat la capătul de cerere privind revendicarea, că s-a renunţat la excepţiile invocate în legătură cu acest capăt de cerere şi îşi menţine precizările făcute în cursul procesului cu privire la pârâtul ...

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 3.03.2008, sub numărul ..., reclamanta ... în contradictoriu cu pârâţii ... a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate  că este unicul moştenitor al autorilor ... (soţ decedat) şi ... decedaţi în 2005 şi 1978; să fie obligaţi pârâţii să-i lase  în deplină proprietate şi liniştită posesie toată averea mobilă şi imobilă a defuncţilor ... (2 case în comuna Căpreni, sat Brăteşti; una cu 4 camere cu sală închisă şi beci şi alta cu 5 camere, sală, beci şi anexă, mobilate, un şopru, un pătul, o magazie, o fântână, terenul aferent  acestor imobile situate  una de  alta la o depărtare de 400m.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în data de 10 aprilie 1978, a decedat ... – tatăl soţului său ... cu ultimul domiciliu în comuna Căpreni. S-a dezbătut  succesiunea după acesta, iar ... a devenit singurul moştenitor cu cotă de 1/1 asupra averii autorului, iar numiţii ... au renunţat  expres la succesiunea lui ... (soţie şi fiu) prin declaraţiile 806/1978 şi 807/1978 fiind consideraţi erezi renunţători, fapt ce de notă că nu mai au nici un drept asupra averii acestuia. A învederat instanţei că soţul său ... este singurul moştenitor cu vocaţie succesorală, iar ea în calitate de soţie supravieţuitoare, neavând descendenţi este singura moştenitoare a soţului său decedat în anul 2005. A mai arătat că neavând copii este singura moştenitoare a acestuia, fapt ce o determină să ceară să se constate că este unicul moştenitor al defuncţilor ...

În drept nu a fost indicat nici un temei legal.

A fost depus la dosar în copie certificatul de moştenitor nr. 655/30.10.1978.

Reclamanta, prin avocat şi-a precizat acţiunea pentru termenul din data de 31.03.2008 şi a menţionat că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind revendicarea bunurilor imobile trecute în acţiune. În ceea ce priveşte succesiunea autorului ... a arătat că reclamantul ... şi mama sa ... au renunţat expres la succesiune fiind erezi renunţători, singurul moştenitor care a acceptat succesiunea fiind soţul său ... A mai arătat că referitor la succesiunea defunctului ... a menţionat că şi numitul ... deţine o cotă de 1 din cota de 1 a acestuia, deoarece se află în concurs cu acesta şi nu există ascendenţi privilegiaţi. A solicitat astfel să se constate că este singurul moştenitor al autorului ..., deoarece ceilalţi moştenitori cu vocaţie succesorală au renunţat expres la succesiunea acestuia. A învederat instanţei că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu numitul ..., fiul lui ..., neavând calitate procesuală pasivă. A solicitat astfel să se constate că este singura moştenitoare a autorului ..., decedat în anul 1978, cu ultimul domiciliu în comuna Căpreni.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâţii ... au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii în ceea ce priveşte primul capăt de cerere. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere au invocat excepţia insuficientei timbrări şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, arătând că pârâtul ... este proprietarul imobilelor menţionate în cerere.

Au fost depuse la dosar în copie sentinţa civilă nr. 1336/26.02.2008 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 15690/318/2007, titlul de proprietate nr. 13513403/02.03.2005, chitanţe, autorizaţia pentru executarea de lucrări nr. 26/21.11.1971, plan de situaţie, certificatul de deces seria DP nr. 041004 al numitului ..., certificatul de căsătorie seria C6 nr. 533344.

La termenul din data de 21.04.2008, având în vedere faptul că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind revendicarea bunurilor trecute în acţiune, pârâţii au renunţat la excepţiile invocate în ceea ce priveşte capătul de cerere privind revendicarea: excepţia insuficientei timbrări şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

La termenul de astăzi a fost pusă în discuţie excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere din acţiunea principală şi s-a acordat cuvântul pe excepţie şi pe fond.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, astfel cum a fost precizat de către reclamantă, prin apărător, în temeiul art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă instanţa urmează să o respingă ca neîntemeiată reclamanta având posibilitatea să solicite instanţei că este unica moştenitoare a unei persoane, în temeiul dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, din certificatul de moştenitor nr. 655/30.10.1978 emis de Biroul Notarului Public ... instanţa reţine că numitul ... (soţul reclamantei) este unic moştenitor, în calitate de fiu, cu o cotă de 1/1 al autorului ..., fiind străini de succesiune prin renunţare pârâtul ... şi numita ...

Potrivit certificatului de deces seria DP nr. 041004 instanţa reţine că la data de 12.05.2005 a decedat numitul ..., soţul reclamantei.

Prin acţiunea precizată reclamanta cere să se constate că este singura moştenitoare a autorului ..., decedat în anul 1978, cu ultimul domiciliu în comuna Căpreni.

În dreptul nostru au vocaţie succesorală legală persoanele care sunt în legătură de familie cu defunctul şi alături de acestea soţul supravieţuitor al defunctului. Vocaţia la moştenire presupune ca o persoană să aibă chemare la moştenire, fie în virtutea legii, fie în virtutea testamentului lăsat de defunct.

Instanţa constată că reclamanta nu se află în vreun grad de rudenie cu autorul ..., nu are calitatea de soţie a acestuia şi nu a invocat în susţinerea pretenţiilor sale vreun testament, astfel că nu are vocaţie la moştenirea acestuia. Faptul că soţul său ... are calitatea de unic moştenitor acceptant al succesiunii autorului ... nu îi conferă acesteia dreptul la moştenirea socrului său.

Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 1336/26.02.2008 pronunţată în dosarul nr. 15690/318/2007 al Judecătoriei Tg-Jiu, s-a admis cererea formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâta ..., s-a constatat deschisă succesiunea autorilor ..., decedat la data de 10.04.1978, cu ultimul domiciliu în comuna Căpreni, sat Brăteşti, jud. Gorj, ..., decedată la data de 07.11.1993, cu ultimul domiciliu în comuna Căpreni, sat Brăteşti, jud. Gorj şi ..., cu ultimul domiciliu în Tg-Jiu, jud. Gorj, s-a constatat că sunt succesori cu vocaţie legală reclamantul ... şi pârâta ..., luându-se act de tranzacţia intervenită între părţi cu privire la bunurile ce compun masa succesorală. Faţă de aceste aspecte capătul de cerere privind constatarea calităţii de unic moştenitor a autorului ... formulat de reclamantă este neîntemeiat.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 246 din Codul de procedură civilă instanţa urmează să ia act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului al doilea de cerere privind revendicarea, de renunţarea pârâţilor la excepţia netimbrării şi la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte capătul al doilea de cerere privind revendicarea, precum şi de cererea reclamantei în sensul că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul ...

Va respinge excepţia inadmisibilităţii cererii în ceea ce priveşte primul capăt de cerere din acţiunea principală, în baza art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Va respinge acţiunea formulată de reclamanta ... în contradictoriu cu pârâtul ..., urmând ca în baza art. 274 din Codul de procedură civilă să oblige reclamanta la plata  către pârâtul  ... a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei aflate la dosar la fila 25.

Faţă de modul de soluţionare al acţiunii va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului ... la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Ia act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului al doilea de cerere privind revendicarea.

Ia act de renunţarea pârâţilor la excepţia netimbrării şi la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte capătul al doilea de cerere privind revendicarea.

Ia act de cererea reclamantei în sensul că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul ..., domiciliat în ...

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii în ceea ce priveşte primul capăt de cerere din  acţiunea principală.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta ..., domiciliată în ... în contradictoriu cu pârâtul ..., domiciliat în ...

Obligă reclamanta la plata către pârâtul  ... a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului ... la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2008.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Red.BMC/tehnodact DA

5 ex./26.06.2008