Acţiune în pretenţii comerciale. Obligaţia agentului de a plăti societăţii de asigurare sumele de bani plătite de aceasta, în cazul nedepunerii primelor până la data producerii riscului asigurat.

Sentinţă comercială 25 din 14.01.2009


Acţiune în pretenţii comerciale. Obligaţia agentului de a plăti societăţii de asigurare sumele de bani plătite de aceasta, în cazul nedepunerii primelor până la data producerii riscului asigurat.

Prin acţiunea comercială înregistrată sub nr. 4203/740/2008 din 11.12.2008 reclamanta SC A SA a chemat în judecată pe pârâta SC RTPA SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1714,09 lei reprezentând prejudiciu actualizat cu rata inflaţiei la da plăţii efective.

Instanţa a apreciat acţiunea reclamantei întemeiată motivând următoarele:

Între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de agent din 19.06.2007 prin care reclamanta a împuternicit pârâta să intermedieze asigurări în numele său în contra unui comision. În contract s-a stipulat că agentul se obligă să încaseze primele şi ratele de asigurare în numerar sau prin ordin de plată, sume care se depun săptămânal în fiecare zi de marţi, în contul reclamantei. În acelaşi contract s-a prevăzut că în cazul în care prima de asigurare nu s-a depus în termenul stabilit şi s-a produs riscul asigurat, despăgubirile plătite de reclamantă se recuperează de la agent.

Din actele dosarului a rezultat că agentul a încasat prima la data de 15.02.2008 dar a depus-o în contul reclamantei la data de 21.04.2008, cu mult peste termenul convenit în contract şi după producerea evenimentului asigurat la data de 19.02.2008, astfel că pârâta este obligată să plătească reclamantei suma de 1714,09 lei despăgubiri achitate pentru asiguratul SA, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

Domenii speta