Pretenţii

Sentinţă civilă 356 din 12.05.2010


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

Dosar nr. 103/829/2010

SENTINŢA CIVILĂ NR. 356

Şedinţa publică de la 12.05.2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE – CRĂCIUN ANCA

Cu participare :

GREFIER – POPA ADRIANA

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul F. O. şi pe pârâtul V.V., având ca obiect „pretenţii”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamantul F. O., pârâtul V.V. şi martorii H. J. H. V..?

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele :

- cauza este la al treilea termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită, după care :

S-a procedat la ascultarea martorilor H. J., H. V., sub prestare de jurământ, depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

La interpelarea instanţei, reclamantul şi pârâtul arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul.

Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtului la plata impozitului şi a cheltuielilor de judecată.

Pârâtul, având cuvântul, solicită respingerea acţiunii.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 103/10.02.2010 reclamantul F. O. l-a chemat în judecată  pe pârâtul V. V. solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de bani care reprezintă contravaloarea impozitului pentru un autoturism marca ARO.244 pe care pârâtul l-a cumpărat de la reclamant în anul 2006, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi obligarea pârâtului să se prezinte la notariat pentru perfectarea actelor de vânzare cumpărare pentru autoturismul menţionat.

În motivarea în fapt a cererii sale reclamantul a arătat că în anul 2006 a vândut pârâtului un autoturism marca ARO.244 cu numărul de înmatriculare __, urmând să întocmească actele notariale de vânzare cumpărare şi să plătească impozitul, dar pârâtul nu a plătit acest impozit şi nici nu s-a prezentat pentru a radia autoturismul, reclamantul fiind astfel nevoit să achite impozitul aferent bunului înstrăinat.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Cererea a fost depusă însoţită de înscrisuri în fotocopie.

Cererea a fost legal timbrată, la valoare, cu taxă de timbru de 202 lei şi timbru judiciar de 3 lei.

Pârâtul a formulat şi depus întâmpinare (fila 7) prin care a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că reclamantul este vinovat că nu s-a prezentat pentru a încheia actul de vânzare cumpărare, pârâtul a achitat impozitul aferent anului 2006, dar a refuzat să plătească în continuare acest impozit având în vedere faptul că reclamantul nu dorea să se prezinte pentru a radia autoturismul.

În dovedire reclamantul a solicitat şi instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri.

În apărare pârâtul a solicitat şi instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri şi cu martorii H. J. (fila 16) şi H. V. (fila 17).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În anul 2006 reclamantul i-a vândut pârâtului autoturismul marca ARO 240 cu număr de înmatriculare ___ contra sumei de 1500 de lei, fapt necontestat de către părţi şi dovedit cu înscrisul de la fila 10 care este un contract sub semnătură privată intitulat de către părţi proces verbal (vânzare cumpărare), semnat de ambele părţi, care consfinţeşte raportul juridic intervenit între părţi.

Impozitul aferent anului 2006 pentru acest autoturism, de 74 de lei, a fost plătit de către pârât (chitanţa nr. 05568941/02 din 10.01.2007 eliberată de Consiliul Local al comunei Vultureni) dar pe numele reclamantului deoarece acesta din urmă figura ca proprietar.

Părţile sunt în eroare de drept în ceea ce priveşte valabilitatea contractului pe care l-au încheiat, crezând că acesta trebuie să fie încheiat în formă autentică, la notar, pentru a fi valabil. Însă potrivit art.1295 C.civ., contractul de vânzare-cumpărare are un caracter consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără îndeplinirea vreunei formalităţi, acel înscris sub semnătură privată semnat de către părţi fiind perfect valabil şi, din punct de vedere juridic,  transmiţând proprietatea asupra bunului vândut către cumpărătorul pârât.

Însă pentru ca autorităţile să ia cunoştinţă despre această tranzacţie, reclamantul avea obligaţia să se prezinte la serviciul circulaţie al poliţiei pentru a solicita radierea autoturismului vândut, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. 5 din OG nr. 78/2000: „ La înstrăinarea vehiculului ultimul proprietar al acestuia are obligaţia de a transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.”, art. 8 din Instrucţiunile de aplicare nr.290/2802/1189/1993 ale H.G. nr.610/1992: „ Organul financiar radiază din evidenta sa vehiculul înscris definitiv pe baza certificatului de radiere din circulaţie (anexa nr. 4) eliberat de serviciul circulaţie din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie.” Şi art. 11 şi 12 din aceleaşi Instrucţiuni: „Serviciul circulaţie efectuează radierea vehiculului pe baza următoarelor documente:

a) cartea de identitate a vehiculului;

b) actul de identitate al noului deţinător, în cazul persoanei fizice, sau adresa, în cazul persoanei juridice;

c) certificatul de înmatriculare a vehiculului pe care fostul deţinător a efectuat menţiunea "Înstrăinat către (numele şi prenumele), la data de ......" şi a semnat, în cazul persoanei fizice, sau a aplicat ştampila, în cazul persoanei juridice, precum şi anexa acestuia şi plăcile cu numărul de înmatriculare;

d) 3 exemplare ale certificatului de radiere, completate atât cu datele fostului, cât şi ale noului deţinător;

e) fişa de înmatriculare a vehiculului, având completate casetele A, B, D şi E;

f) timbru fiscal.

ART. 12

După verificarea autenticităţii documentelor menţionate la art. 11, serviciul circulaţie, în prezenta fostului şi noului deţinător, efectuează următoarele operaţiuni:

a) completează următoarele documente, astfel:

- cartea de identitate la prima rubrica libera a casetei "Radieri" din pag. 4, cu data, semnătura şi ştampila;

- certificatul de radiere (3 exemplare), cu data, semnătura şi ştampila, aplicând prin divizare şi anulare (ştampilare) corespunzătoare, marca şi matca timbrului fiscal dublu pe primele 2 exemplare ale certificatului de radiere;

- fişa de înmatriculare aflată în evidenta la rubricile referitoare la gradul, numele şi semnătura lucrătorului care a efectuat radierea, precum şi data radierii;

b) anexează la fişa de înmatriculare aflată în evidenta vechiul certificat de înmatriculare şi un exemplar din certificatul de radiere, având aplicată matca timbrului fiscal, după care le clasează în evidenta pasivă;

c) înmânează noului deţinător actul de identitate, fişa de înmatriculare şi cartea de identitate, iar fostul deţinător, exemplarul netimbrat al certificatului de radiere;

d) trimite organului financiar, conform art. 8, exemplarul doi al certificatului de radiere timbrat.”

Reclamantul nu s-a prezentat la serviciul circulaţie pentru a iniţia procedura de radiere, motiv pentru care, conform dispoziţiilor legale citate, la organul financiar figurează tot reclamantul ca proprietar al autoturismului vândut, conform certificatului nr. 356/9.02.2010 (fila 3).

Prin prezenta cerere reclamantul solicită ca pârâtul să fie obligat să plătească impozitul în valoare totală de 2388 de lei, dar, conform unui principiu de drept, o persoană nu poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Având în vedere toate aceste considerente de fapt şi de drept expuse, instanţa va respinge cererea reclamantului sub aspectul tuturor capetelor de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul F. O., domiciliat în comuna ___, strada Principală, nr. 55, judeţul Bacău, în contradictoriu cu pârâtul V. V., domiciliat în comuna ___, satul ___, judeţul Bacău.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.05.2010.

Preşedinte, Grefier ,

Judecător CRĂCIUN ANCA POPA ADRIANA

Red/tehnored. 4 ex.

C.A/P.A

25.05.2010

Sentinţa civilă a rămas definitivă la data de 12.05.2010

şi a devenit irevocabilă la data de 14.06.2010.

1

Domenii speta