Revendicare formulata dupa intrarea în vigoare a Legii 10/2001. Aplicarea jurisprudentei cedo cauza Mosteanu contra României.

Revendicare formulata dupa intrarea în vigoare a Legii 10/2001. Aplicarea jurisprudentei CEDO cauza Mosteanu contra României. (decizia civila nr. 209/8 martie 2010)

Art. 18 lit. c din Legea 10/2001

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 19.12.2006, reclamantele AL si MD au chemat în judecata pe pârâta OC solicitând obligarea pârâtei sa le lase în deplina proprietate si posesie apartamentul nr.6 situat în Bucuresti, str. Traian nr.222, sector 2.

În motivare, reclamantele au aratat ca sunt mostenitoarele defunctului MG, proprietar al apartamentului revendicat, în calitate de succesor al parintilor sai.

Prin sentinta civila nr.2688/3.03.2000 s-a luat act de renuntarea reclamantului MG  la judecata cererii de revendicare a apartamentelor vândute din imobil.

Prin Dispozitia Primarului General al Municipiului Bucuresti s-a restituit in natura imobilul mai putin apartamentele vândute in baza Legii nr 112/1995.

Prin sentinta civila nr.3088/19.04.2007 pronuntata în dosarul nr. 5978/300/2006, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti 2 Bucuresti a admis actiunea formulata de reclamantele , în contradictoriu cu pârâta OC si  obligat pârâta sa lase reclamantelor în deplina proprietate si posesie apartamentul nr.6, situat în Bucuresti, str. Traian nr. 222, sector 2 compus din 3 camere, vestibul, wc, degajament, camara, baie, bucatarie, lojie (2), balcon, boxa, (mansarda), boxa (subsol), precum si o cota indiviza de 4,41 % din partile de folosinta comune ale imobilului si 19,47 m.p. teren situat sub constructie.

Împotriva acestei sentinte a formulat recurs, cale de atac recalificata ca fiind apel, OC.

Prin sentinta civila nr.162/9.02.2009 Tribunalul Bucuresti Sectia a V a Civila a respins ca neîntemeiata cererea formulata de reclamante, în contradictoriu cu pârâta ;a obligat reclamanta la plata sumei de 1190 lei RON cheltuieli de judecata pârâtei.

Pentru a hotarî astfel Tribunalul a retinut ca reclamantele au dobândit apartamentul nr 6 situat în Bucuresti, str. Trai an nr.222. sector 2 in baza actului de vânzare-cumparare nr. 3612/24.05.1940 si a autorizatiei de constructie nr. 8/'T/16.06.1942.

Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul situat in Bucuresti, Str. Traian nr. 222, ap. 6. sector 2 a fost nationalizat de la bunicul reclamantelor, imobilul fiind astfel preluat de catre stat.

Prin Decretul nr.92/1950, imobilul a fost nationalizat de la bunicul reclamantelor, imobilul fiind astfel preluat de catre stat.

In prezent exista doua titluri de proprietate pentru imobilul in litigiu.

Reclamantele au învestit instanta cu solutionarea unei actiuni în revendicare imobiliara prin comparare de titluri. Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de catre parata, instanta apreciaza ca este neîntemeiata, urmând a fi respinsa pentru urmatoarele motive care se subsumeaza atât normelor de procedura civila, cât si dispozitiilor de drept substantial.

Pentru toate aceste considerente instanta a apreciat ca exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de pârât, este neîntemeiata, urmând a fi respinsa.

Reclamantii nu au facut dovada recunoasterii calitatii lor de proprietari ai imobilul situat in Bucuresti, Str. 'Traian nr. 222, ap. 6, sector 2 printr-un act emis de putere judecatoreasca sau de cea executiva, anterior dobândirii dreptului de proprietate de catre autorul paratului , în aplicarea Legii nr. 112/1995.

Împotriva sentintei pronuntata de  Tribunalul Bucuresti au declarat apel reclamantele, criticând solutia pentru nelegalitate si netemeinicie, aplicând gresit principiile de drept material.

În  primul motiv  de apel reclamantele  au aratat  ca  s-au încalcat dispozitiile  art. 45  din  Legea nr. 10/2001, art. 1295 alin. 2  Cod civil , articolele  644- 645 Cod civil.

Reclamantele au  invocat faptul ca, potrivit  art. 1295  alin.  2 Cod civil  titlul acestora  are preferabilitate, deoarece a  fost cel dintâi  transcris, fiind  încheiat  la o data anterioara, în conformitate  cu  dispozitiile  mentionate.  Aceasta rezulta din  data  transcrierii  si încheierii  actului de vânzare - cumparare si anume 24.05.1940.

S-a mai aratat de catre  reclamante,  ca potrivit  art. 644 - 645  Cod civil, titlul  acestora  de proprietate  este un titlu valabil  dobândit  în conformitate  cu legea.

Cu privire la  sustinerea instantei  ca nu s-a facut dovada recunoasterii  calitatii reclamantelor de proprietare a imobilului printr-o hotarâre  judecatoreasca, s-a precizat ca nu este necesara o astfel de hotarâre  deoarece actul acestora de proprietate nu a fost niciodata desfiintat iar  Decretul  nr. 92/1950 în  baza caruia a fost  preluat imobilul ,  a fost declarat abuziv prin Legea  nr. 247/2005.

S-a mai invocat de catre apelante ca în cauza  trebuie aplicat art. 148 si art. 20 din Constitutia României precum si art. 1 din Protocolul nr. 1  din CEDO. Au fost invocate si cauzele Faimblat, Puscas,  Butu si Bobulescu,  Dragos, Silimon si Gross, Dumitrescu  si cauza Yohanna  Huber  contra României din care rezulta ca prin nerestituirea imobilului catre fostul proprietar au fost încalcate  dispozitiile  Conventiei.

Apelul este nefondat.

Examinând actele si lucrarile dosarului, se constata ca tribunalul a pronuntat o hotarâre legala si temeinica, solutionând în mod just litigiul  dedus judecatii.

În cauza instanta a facut aplicatiunea dispozitiilor Legii nr. 10/2001, în raport de  decizia  nr. 33 /2008 pronuntata de  Înalta Curte de  Casatie si Justitie în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat: concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres în legea speciala.

În aceasta situatie nu se poate dispune restituirea în natura a bunului, deoarece în raport de dispozitiile art. 18 lit. c  din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent  atunci când imobilul a fost înstrainat  cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.

Pentru ca reclamantele sa beneficieze de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, acestea trebuiau sa apeleze la procedurile administrative prevazute de acest act normativ,  în cadrul carora puteau sa dovedeasca faptul ca au calitatea de persoane îndreptatite la masuri reparatorii pentru imobile preluate în mod abuziv de catre  Statul Român.

În masura în care reclamantele  nu au apelat la  legea speciala, nu pot invoca în baza dreptului comun  existenta dreptului de proprietate în patrimoniul autorilor lor, pentru a se prevala  de actiunea în revendicare.

În raport de decizia nr.33/2008, mentionata anterior, prevaleaza dispozitiile legii speciale, respectiv ale Legii nr.10/2001, ceea ce înseamna ca atâta timp cât reclamantele nu au un drept de proprietate recunoscut printr-o hotarâre judecatoreasca sau printr-o decizie de restituire emisa într-o procedura administrativa, nu pot dovedi existenta bunului în patrimoniul lor, conditie esentiala pentru formularea actiunii în revendicare pe calea dreptului comun.

În raport de jurisprudenta CEDO, trebuie avuta în vedere notiunea de "bun", asa cum rezulta din considerentele mai multor litigii, respectiv cauza Mosteanu contra României si cauza Constandache contra României. În cauza Mosteanu, CEDO a statuat ca: "Notiunea de bunuri poate acoperi atât bunuri actuale cât si bunuri patrimonial, inclusiv creante în baza carora reclamantul poate pretinde sa aiba cel putin o speranta legitima pentru a obtine utilizarea efectiva a unui drept de proprietate. În schimb, speranta de a i se vedea recunoscuta supravietuirea unui fost drept de proprietate, pentru care este de multa vreme în imposibilitatea de a-l exercita efectiv, nu poate fi considerata drept un bun în sensul art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie".

În ceea ce priveste actiunea în revendicare, aceasta este acea actiune reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat  si, pe cale de consecinta, sa-l oblige pe pârât la restituirea bunului. Asadar, la fel ca în oricare alt proces, reclamantul revendicant, fiind cel care a declansat procesul, este tinut sa dovedeasca pretentia sa ca este proprietarul acelui imobil.

Spre deosebire de cauzele  Puscas,  Butu si Bobulescu,  Dragos, Silimon si Gross, Dumitrescu  si cauza Yohanna  Huber  contra României, unde partile aveau hotarâri judecatoresti din care rezulta ca nationalizarea imobilelor a fost ilegala, în speta, reclamantii nu pot face dovada existentei dreptului de proprietate în patrimoniul lor, prin aceeasi modalitate juridica, astfel încât actiunea în revendicare este nefondata.

Atâta timp cât instanta de fond a constatat ca actiunea în revendicare este neîntemeiata si nu s-a stabilit preluarea abuziva a imobilului, în raport de dispozitiile legii speciale, nu se poate invoca o privare a reclamantilor de dreptul lor de proprietate si, în consecinta, nu se poate solicita restituirea imobilului  daca nu s-a stabilit o încalcare a drepturilor reclamantilor.

De altfel, atâta timp cât titlul pârâtei este valabil, în cauza devin incidente dispozitiile din decizia nr.33/2008 a ÎCCJ, ce se refera la situatia în care nu se poate aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice, ceea ce este esential pentru pastrarea ordinii de drept.

În acest context, sustinerile apelantelor-reclamante, referitoare la aplicarea dispozitiilor  art. 1295  alin. 2  raportat la art. 644 - 645  Cod civil, precum si criticile formulate în ceea ce priveste aplicarea Legii nr. 247/2005, sunt nefondate.

Fata de aceste considerente, Curtea în baza dispozitiilor art.296 Cod procedura civila, urmeaza sa respinga apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare