Partaj - creanţe comune.

Partaj - creanţe comune.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE - DOSAR NR.23665/299/2006 -DECIZIA CIVILĂ  NR.1794/09.12.2008)

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea disjunsă din dosarul nr.15136/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe la data de 26.07.2006, sub nr.23665/299/2006, reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.V., împărţirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cerere precizată la data de 13.10.2006.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că soţii, în timpul căsătoriei, au dobândit o serie de bunuri mobile (trei frigidere Arctic, un televizor Hyndai, un televizor NEI, două plăpumi lână, un radiocasetofon, un cuier de perete lemn, o maşină de spălat automată Indesit, o servantă cu două uşi, două pompe Kama, un şifonier cu trei uşi, o maşină de cusut Ileana, două aragaze Zanussi, un pat dublu cu saltea relaxa, un autoturism Dacia 1300, geamuri termopan şi uşă termopan, centrală termică, trei contracte de credit cu nr.C 2203/1120/13458, nr.9736, nr.10318) şi două imobile - teren şi construcţie, situate în comuna S., sat N., judeţul T.; apartamentul nr.5 situat în B., str.P.N. nr.7, et.1. Reclamanta a precizat că a deţinut şi o serie de bunuri proprii aflate în locuinţa din comuna S., judeţul T., parte din ele pretins înstrăinate de către pârât. A solicitat ca imobilul din mediul rural să-i fie atribuit pârâtului, iar cel din Bucureşti să-i revină.

La data de 02.02.2007, pârâtul N.V. a arătat că imobilul din comuna S., judeţul T. nu face parte din masa partajabilă, fiind în proprietatea exclusivă a mamei acestuia, stare de drept ce nu a fost contestată ulterior de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr.9942/22.06.2007, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a constatat contribuţia egală a părţilor, în cote de 50%, la dobândirea bunurilor comune - imobilul - apartamentul nr.5, situat în B., str.P.N. nr.7, et.1, sector 1, în valoare de 166.643,32 RON, bunurile mobile indicate în lista C a raportului de expertiză specialitatea bunuri mobile nr.3050/17.04.2007 (filele 162 - 171), parte integrantă a hotărârii, în valoare totală de 8.175 RON; a constatat creanţa comună în cuantum total de 13.208,70 RON, a atribuit reclamantei imobilul în litigiu, precum şi bunurile mobile indicate anterior, obligând-o pe aceasta la plata unei sulte către pârât, în valoare de 80.804,81 RON, a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.10361/03.07.2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus desfacerea căsătoriei părţilor din vina exclusivă a pârâtului, a atribuit reclamantei, până la soluţionarea cererii de partajare a bunurilor comune, folosinţa exclusivă a locuinţei situată în B., str.P.N. nr.7, et.1, ap.5 şi evacuarea soţului pârât din spaţiul menţionat.

Instanţa de fond a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei acest imobil, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr.N 1536/22.09.1997, încheiat cu C.G.M.B. - D.P.I. - A.F.I., precum şi bunurile mobile indicate în lista C a raportului de expertiză specialitatea bunuri mobile nr.3050/17.04.2007; celelalte bunuri pretinse ca şi bunuri proprii, de către reclamantă, au fost considerate ca lipsite de relevanţă în procedura de partaj în lipsa învestirii instanţei cu o cerere în constatarea unei creanţe împotriva pârâtului.

Prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art.30 din Codul familiei, art.6739 Cod procedură civilă, în sensul că a atribuit apartamentul şi bunurile mobile către reclamantă, în considerarea faptului că aceasta a continuat să locuiască în imobil, în timp ce pârâtul trecea sporadic prin locuinţa comună. Cota de contribuţie a fost apreciată la o valoare egală, prezumţia de comunitate nefiind răsturnată de niciuna dintre părţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta M.A., cât şi pârâtul M.V..

În motivele de apel, reclamanta a arătat următoarele:

1) În mod greşit s-a reţinut numai valoarea bunurilor comune indicate în lista C a raportului de expertiză mobiliară, fără a se avea în vedere valoarea bunurilor proprietatea reclamantei, dobândite înainte de încheierea căsătoriei, cuprinse în lista A a aceluiaşi raport de expertiză (bunuri evaluate ipotetic la valoarea de 1.155 RON); nu au fost cuprinse în masa partajabilă nici bunurile indicate în lista B, evaluate de expert la suma de 2.163 RON (fie bunuri proprii ale reclamantei, fie bunuri comune ale părţilor, însuşite sau înstrăinate de către pârât).

2) Deşi se vorbeşte la începutul motivării de existenţa a trei contracte de împrumut, care constituie creanţă comună, pe parcursul considerentelor hotărârii se face referire doar la două dintre împrumuturi, respectiv nr.9736/07.09.2005 şi nr.10318/18.10.2005, înlăturându-se împrumutul nr.C 2203/1120/13458.

În realitate, părţile au contractat împreună trei împrumuturi: nr.9736/07.09.2005 (debitor M.V. şi girant M.A.), în valoare de 7.000 RON; nr.10318/18.10.2005 (debitor M.V.), în valoare de 7.500 RON şi nr.C 2203/1120/13458 (debitor M.A.), în valoare de 6.500 RON. Aşadar, creanţa comună a acestora este de 21.000 RON, ce urmează a fi suportată în cote egale de părţile contractante, pentru fiecare contract în parte.

Valoarea calculată de instanţa de fond ca fiind creanţă comună, respectiv 13.208,70 RON este eronată, în felul acesta reclamanta urmând să suporte singură o datorie care este comună, în valoare de 7.791,30 RON. La calculul acestei sume, prima instanţă nu a avut în vedere că reclamanta a achitat o parte din cele trei credite, chitanţele de plată în acest sens fiind depuse la dosar.

3) Cât priveşte criteriile de atribuire a bunului imobil, prima instanţă în mod greşit a reţinut că pârâtul locuieşte sporadic în apartamentul ce intră în lotul reclamantei, cât timp s-a dispus evacuarea acestuia prin ordonanţa preşedinţială - sentinţa civilă nr.9869/26.06.2006, urmată de sentinţa civilă nr.10361/03.07.2006, ambele pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

4) Instanţa de fond a omis în dispozitiv să consemneze termenul de plată a sultei către pârât, deşi reclamanta a solicitat 6 luni pentru aceasta, motivat de faptul că fostul soţ mai are un imobil în comuna S., judeţul T., iar cel în litigiu a fost achiziţionat în baza Legii nr.112/1995 şi nu poate fi înstrăinat decât la sfârşitul anului, când se împlinesc 10 ani de la cumpărare; reclamanta nu are alte posibilităţi materiale să plătească sultă pârâtului decât prin vânzarea acestui bun.

5) Incorect a atribuit prima instanţă reclamantei toate bunurile comune cuprinse în lista C a raportului de expertiză mobiliară, deoarece în apartamentul din Bucureşti au rămas doar un frigider Arctic (900 RON), un televizor Hyundai (420 RON), o plapumă lână (175 RON), un cuier perete lemn (45 RON), o maşină automată de spălat (780 RON), o servantă cu două uşi (165 RON), un aragaz Zanussi (630 RON), un pat dublu (550 RON), în valoare totală de 3.665 RON, restul bunurilor, în valoare de 4.509 RON, fiind reţinute de pârât; valoarea acestora din urmă ar fi trebuit scăzută de instanţa de fond din sulta datorată de reclamantă.

6) În mod greşit s-a procedat şi la compensarea cheltuielilor de judecată, deoarece, pe lângă faptul că s-a admis în parte acţiunea (deşi nu se specifică care dintre ele), pârâtul - intimat nu are vreo cerere reconvenţională şi nici întâmpinare, prin care să-şi prezinte sau să recunoască pretenţiile.

În motivarea apelului, pârâtul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a atribuit apartamentul reclamantei şi a constatat cotele de contribuţie la dobândirea bunurilor comune ca fiind egale. În fapt, pârâtul a avut un salariu mai mare decât reclamanta, a plătit suma de 8.000 RON din creditele contractate la CEC, a efectuat îmbunătăţiri la imobil, ceea ce ar justifica atribuirea acestui bun către sine.

Prin decizia civilă nr.65/16.01.2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de apelantul - pârât M.V., a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă M. (fostă M.) A., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a atribuit pârâtului următoarele bunuri mobile, dobândite în timpul căsătoriei, luate de pârât: frigider Arctic, 180 l (280 RON), TV Nei diagonala 54 cm (260 RON), o plapumă lână (125 RON), un radiocasetofon monopost (25 RON), două pompe Kama (380 RON), un autoturism Dacia 1300, neînmatriculat (2.200 RON), şifonier trei uşi (380 RON), maşină de cusut Ileana (200 RON), aragaz 4 ochiuri şi cuptor (140 RON), în valoare totală de 3.990 RON, a constatat că valoarea bunurilor mobile atribuite reclamantei, cuprinse în lista C, cu excepţia celor atribuite pârâtului, este de 4.185 RON, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.338 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor proprii ale reclamantei, însuşite de către pârât: o butelie aragaz (50 RON), o maşină de spălat Albalux (120 RON), congelator Arctic (320 RON), sobă petrol (130 RON), TV Sport (85 RON), frigider Arctic (360 RON), cuier fier forjat (20 RON), patru scaune (40 RON), o plapumă (40 RON), patru perne (50 RON), trei pături (40 RON), saltea relaxa (65 RON), radio ceas (18 RON), a compensat în parte creanţele reciproce ale părţilor şi, în final, a obligat reclamanta la plata sumei de 82.081,66 RON (care o înlocuieşte pe cea de 80.804,81 RON din sentinţă), a compensat în parte cheltuielile de judecată, a obligat-o pe reclamantă la 20,15 RON cheltuieli de judecată către pârât, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, a obligat intimatul la 1.005 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru şi onorariu de avocat redus.

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 29.02.2008, tribunalul, din oficiu, a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei menţionate anterior, în sensul că suma rezultată în urma compensării creanţelor reciproce ale părţilor, la care este în final obligată reclamantă către pârât şi care o înlocuieşte pe cea din sentinţa apelată este de 75.477,31 RON şi nu de 82.081,66 RON, cum din eroare s-a trecut.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că apelul reclamantei este fondat doar în limitele arătate în continuare:

Este întemeiat primul motiv de apel, privind reţinerea greşită în masa partajabilă doar a bunurilor din lista C, nu şi a bunurilor din lista A şi B. În speţă, au fost dovedite atât bunurile din lista A, cuprinzând bunuri comune luate sau înstrăinate de pârât, cât şi bunurile din lista B, bunuri proprii ale reclamantei, luate de pârât.

Prin cererea precizatoare şi completatoare depusă la 13.10.2006 (filele 24 - 26 dosar fond), reclamanta a solicitat compensarea valorii bunurilor proprii avute înainte de căsătorie, pe care pârâtul le-a înstrăinat, cu partea ce îi revine acestuia din urmă din valoarea bunurile mobile. Această cerere are natura unei acţiuni în revendicare mobiliară, sub forma obligării la contravaloarea bunurilor ce nu se mai găsesc în natură.

Probele administrate în cauză, respectiv martori şi expertiză tehnică de specialitate, au confirmat existenţa bunurilor indicate în lista A şi B, în raport de care s-a procedat şi la o nouă atribuire a acestora către reclamantă şi pârât. S-a avut în vedere, la stabilirea masei partajabile, şi recunoaşterea făcută de către pârât în legătură cu bunurile proprii ale reclamantei.

Pentru o parte din bunurile solicitate de reclamantă, ce nu s-au mai regăsit în materialitatea lor, tribunalul a apreciat că nu au fost suficiente probe administrate pentru dovedirea acestora.

Instanţa de apel a considerat că celelalte motive de apel sunt nefondate.

Astfel, apelanta a menţionat în mod greşit că nu au fost luate în calcul decât două împrumuturi, nu şi cel menţionat în contractul nr.C 2203/1120/13458. Rezultă din cuprinsul acestuia că actul a fost încheiat la 03.05.2006, iar sentinţa de divorţ a fost pronunţată ca urmare a cererii de divorţ formulată la data de 12.05.2006. Este greu de crezut că apelanta, în acest interval de timp, ar fi folosit banii din acest credit în interes comun, în condiţiile în care era pe punctul de a introduce acţiunea de divorţ, iar pârâtul, conform susţinerilor sale din concluziile scrise, locuia în comuna S., judeţul T. de aproximativ 4 ani, respectiv din 2004. Faptul că reclamanta a achitat ratele la acest contract de credit este nerelevant pentru a se aprecia asupra modului de suportare a datoriilor comune, nefiind dovedită această creanţă comună.

Instanţa de apel nu a stabilit în mod expres modul de suportare a datoriei comune, dar rezultă că aceasta urmează a fi achitată în totalitate de reclamantă, motiv pentru care valoarea sultei pe care o datorează partea a fost diminuată cu 1/2 din datoria comună ce trebuie suportată de pârât.

Lipsa din dispozitiv a termenului de 6 luni pentru plata sultei către pârât a fost apreciată de tribunal ca lipsită de interes la momentul pronunţării deciziei, întrucât, faţă de data pronunţării sentinţei (22.06.2007) şi momentul soluţionării pricinii în apel, acesta deja s-a împlinit, reclamanta nefiind prejudiciată în vreun fel prin omiterea stabilirii unui termen de plată a sultei.

Cu referire la greşita compensare a cheltuielilor de judecată, tribunalul a constatat că reclamanta a solicitat includerea în masa bunurilor comune şi a imobilului din comuna S., sat N., judeţul T., caz în care cererea sa a fost admisă în parte, cu aplicarea dispoziţiilor art.276 Cod procedură civilă.

Deoarece ambele părţi au plătit onorariu de avocat, iar solicitările reclamantei au fost admise în parte, în mod corect s-a procedat la compensarea cheltuielilor efectuate de cei doi, fiind fără relevanţă faptul că pârâtul nu a depus la dosar şi chitanţa de plată a onorariului de avocat, cât timp împuternicirea avocaţială nu poate fi întocmită decât în baza unui contract de asistenţă, care stabileşte şi un preţ pentru serviciile prestate. Onorariul de expert a fost suportat în mod egal de ambele părţi, astfel că se impunea obligarea pârâtului la suportarea a jumătate din taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Cheltuielile din apel au fost reduse, conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă, proporţional pretenţiilor admise.

Cât priveşte apelul declarat de pârât, tribunalul a constatat că acesta nu s-a conformat dispoziţiilor impuse de instanţă, fiind aplicabile prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

În termen legal, a formulat recurs împotriva deciziei civile nr.65/16.01.2008, precum şi împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 29.02.2008, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, reclamanta M. (fostă M.) A., susţinând că sunt netemeinice şi nelegale, cu cheltuieli de judecată.

Invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă cu referire la art.30, 32 Codul familiei, recurenta a arătat următoarele:

Din toate înscrisurile existente la dosar rezultă că părţile au contractat în timpul căsătoriei trei împrumuturi, deci inclusiv cel cu nr.C 2203/1120/13458 din 03.05.2006.

Instanţa de apel nu putea să facă o astfel de motivare referitoare la excluderea din valoarea creanţei a acestui împrumut, întrucât pârâtul nu s-a opus la introducerea în masa partajabilă şi a sumei de 6.500 RON, împrumut achiziţionat pentru achitarea altor datorii contractate de cei doi soţi în timpul căsătoriei, mai ales că se preconiza un eventual divorţ. Părţile au dorit, de comun acord, să se degreveze de anumite datorii din aceste împrumuturi anterioare, pentru a rămâne cu cât mai puţine debite restante.

Recurenta justifică destinaţia dată acestui ultim împrumut, achiziţionat cu acordul pârâtului, prin faptul că, la data de 03.05.2006, data ridicării sumei de 6.500 RON, s-a achitat anticipat un credit de consum încheiat de către aceasta cu BRD GSG SA - la data de 25.04.2005 (în valoare de 2.007,2 RON), prin care s-au achiziţionat ca bunuri comune un aragaz Zanussi şi o maşină de spălat Indesit, un televizor Hyundai şi un mixer (bunuri incluse în masa partajabilă). Tot în aceeaşi zi, s-a achitat şi din creditul de consum contractat de pârât la data de 31.03.2004, la BRD GSG - Sucursala Victoria, în valoare de 42.905.508 ROL, din care se achiziţionase alte bunuri comune (microcentrală habitat, fitinguri, robinete - în valoare de 24.788.150 ROL).

Reclamantă a mai arătat că tribunalul a apreciat greşit asupra ultimului motiv de apel, cu referire la modalitatea de compensare a cheltuielilor de judecată, cât timp pârâtul nu a făcut nicio dovadă de plată a onorariului de avocat.

A mai susţinut recurenta - reclamantă că în mod greşit instanţa de apel a considerat ca lipsit de interes, la acel moment, termenul pe care îl solicitase pentru plata sultei, în condiţiile în care pentru imobilul din B., str.P.N. nr.7 există o notificare depusă de către fostul proprietar, în baza Legii nr.10/2001, nesoluţionată până în prezent. Neacordarea acestui termen prejudicia ambele părţi, deoarece în aceste condiţii apartamentul în litigiu nu mai putea fi vândut.

În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, în condiţiile art.305 Cod procedură civilă, fiind obţinute relaţii, pe de o parte, de la instituţiile de credit bancar, iar, pe de altă parte, de la Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia internă pentru analiza notificărilor depuse în baza Legii nr.10/2001.

În şedinţa publică din 09.12.2008, intimatul - pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât dezvoltarea motivelor prezentate de recurenta - reclamantă nu face posibilă încadrarea criticilor în vreunul din cazurile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.

Analizând cu prioritate excepţia invocată, Curtea, în raport de prevederile art.306 alin.3 Cod procedură civilă, constată că motivele invocate de către recurentă pot fi încadrate în dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, temei de drept invocat de aceasta chiar în preambulul cererii de recurs. Chiar dacă se face vorbire de probele administrate în faţa instanţei de apel, asupra cărora tribunalul s-a pronunţat în legătură cu creanţa comună a părţilor, Curtea apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art.304 pct.11 Cod procedură civilă, deja abrogate, ci prevederile art.30 şi 32 din Codul familiei, care reglementează modul în care se apreciază, ca fiind comună, o datorie contractată de părţi în timpul căsătoriei. În plus, recurenta a înţeles să formuleze critici şi cu referire la modul de compensare a cheltuielilor de judecată, deci legate de aplicarea dispoziţiilor art.274 şi următoarele Cod procedură civilă, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, având în vedere înscrisurile noi prezentate în recurs, Curtea constată că sunt fondate, în parte, criticile recurentei - reclamante, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Înainte de introducerea acţiunii de divorţ, recurenta - reclamantă a contractat, pe numele său, cu OTP Bank România SA, contractul de credit pentru nevoi personale nr.C 2203/1120/13458,  la data de 03.05.2006, pentru suma de 6.500 RON.

Din această sumă de bani, la data de 03.05.2006, adică în aceeaşi zi cu cea în care s-a încasat creditul, s-a rambursat anticipat suma de 1.236,20 RON, pentru creditul de consum nr.500236837 încheiat de M.A. cu BRD GSG SA (filele 27, 28 dosar recurs); totodată, s-a plătit suma de 605,63 RON pentru contractul de credit consum nr.503494938, încheiat cu aceeaşi instituţie bancară, de aceeaşi reclamantă (la data de 03.05.2006) - filele 29, 30 dosar recurs. Conform extrasului de cont aflat la fila 32 în dosarul de recurs, recurenta a achitat şi suma de 2.000,60 RON, la 03.05.2006, pentru creditul acordat de BRD GSG SA - Sucursala Victoria Bucureşti pârâtului M.V., în valoare de 42.905.508 ROL sumă ce reprezintă o parte din creditul de consum contractat în timpul căsătoriei părţilor (cont SV 26010674450). Recurenta - reclamantă a prezentat şi înscrisuri din care rezultă că din creditele parţial achitate de aceasta au fost achiziţionate, anterior, anumite bunuri comune, necontestate de către intimatul - pârât.

Toate aceste plăţi anticipate au fost efectuate de reclamantă în înţelegere cu pârâtul, deoarece au dorit ca, înaintea divorţului, să-şi achite cât mai mult din datoriile comune.

Contractul de credit cont 2061.0802 nr.10318 din 18.10.2005 a fost obţinut de pârâtul M.V., de la CEC SA, pentru suma de 7.500 RON, în calitate de girant fiind reclamanta M.A..

După divorţ, la data de 03.04.2007, recurenta din prezenta cauză a semnat un angajament de plată pentru datoria restantă din acest credit, de 930 RON, spre a nu se trece la recuperarea întregii creanţe pe calea executării silite. Prin acest angajament de plată, reclamanta şi-a manifestat voinţa de achitare a datoriei faţă de bancă în termen de 15 zile şi s-a obligat ca până la data de 17.04.2007 să plătească întreaga sumă restantă rămasă, plus eventualele penalităţi.

Având în vedere dispoziţiile art.32 lit.b Codul familiei, coroborate cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru considerentele deja arătate, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată şi în tot încheierea din Camera de Consiliu din 29.02.2008, în sensul că valoarea creanţei comune va fi de 19.708,70 lei, în loc de 13.208,70 lei, inclusă fiind valoarea ultimului credit contractat de către părţi, nr.C 2203/1120/13458 din 03.05.2006.

În raport de această nouă valoare a datoriilor comune, Curtea va compensa în parte creanţele reciproce ale părţilor şi o va obliga pe reclamantă la plata sumei de 72.227,31 lei, care o înlocuieşte pe cea de 75.477,31 lei.

Cât priveşte cererea de acordare a unui termen de plată a sultei, formulată de către reclamanta M. (fostă M.) A., Curtea constată, pe de o parte, că această critică a fost exprimată exclusiv în considerarea datei pronunţării sentinţei instanţei de fond, 22.06.2007, în raport de care ar fi trebuit să se calculeze termenul de 6 luni (de altfel, expirat la momentul pronunţării hotărârii din apel - 16.01.2008), iar, pe de altă parte, că argumentele invocate de parte în susţinerea acestei cereri au fost altele decât cele prezentate în recurs, adică necesitatea acordării unei perioade suficient de mari pentru înstrăinarea apartamentului atribuit, după împlinirea termenul de 10 ani, prevăzut de Legea nr.112/1995, iar nu existenţa unei cereri de restituire/despăgubiri efectuată de către fostul proprietar în baza Legii nr.10/2001. Aşadar, această cerere de acordare a unui termen de plată a sultei, formulată de recurentă, va fi respinsă, ca neîntemeiată, aceste argumente fiind noi susţinute în recurs.

Curtea va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, apreciind astfel că cea de-a treia critică, legată de modul de compensare a cheltuielilor de judecată, nu este fondată.

Acţiunea precizată a reclamantei a fost admisă în parte, astfel încât, chiar şi în lipsa dovezilor de plată a onorariului de avocat pentru apărătorul ales al pârâtului, instanţa putea proceda la compensarea în tot a cheltuielilor de judecată, ce reprezentau taxe judiciare de timbru şi onorarii de plată a expertului. Suma în litigiu, pe care recurenta o apreciază ca necompensabilă, este cea de 2.000 lei, ce reprezintă onorariu de avocat, dar şi suma de 20 lei, constând în plata taxei judiciare de timbru; instanţa de fond, ca şi cea din apel, în mod corect, faţă de dispoziţiile art.276 Cod procedură civilă, respingând parte din pretenţiile reclamantei, singura care a formulat o cerere în cauză, a procedat la compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată. Aşadar, sub acest aspect nu se pot reţine, ca fiind incidente, prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În raport de dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă, întrucât intimatul - pârât M.V. a căzut în pretenţii, Curtea va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată către recurenta - reclamantă M. (fostă M.) A., reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei nr.5461509-06/15.09.2008. (M.V.)

Domenii speta

Spete similare