Contestatie decizie de concediere

DOSAR NR.53950/3/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE,

SENTINŢA CIVILĂ NR. 6436

SEDINTA PUBLICA DIN 24.07.2012

TRIBUNALUL COMPUS DIN:

PRESEDINTE: NSG

ASISTENT JUDICIAR: SL

ASISTENT JUDICIAR: AT

GREFIER: TA

Pe rol soluţionarea cererii formulată de reclamantul – pârât TC în contradictoriu cu pârâta - reclamantă ICAS având ca obiect  contestaţie decizie de concediere.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 19.07.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise la dosar instanţa a amânat pronunţarea pentru astăzi.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 09.11.2010 sub nr. 53950/3/2010, reclamantul TC a chemat în judecată pe pârâtul (ICAS), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei de concediere din 13.10.2010, reîncadrarea pe postul deţinut anterior şi obligarea institutului la plata drepturilor salariale cuvenite.

În motivare, reclamantul a arătat că decizia a fost emisă cu încălcarea C. muncii, întrucât concedierea colectivă a fost propusă pentru personalul silvic în cazurile în care au fost retrocedate suprafeţe de fond forestier, adresa Federaţiei Sindicatelor Silva 105/2010 înaintată intimatei s-a solicitat revenirea asupra măsurii, exista un post similar ocupat de o persoană a cărei decizie de pensionare anticipată era eliberată cu data de 30.08.2010 şi au existat angajări făcute de intimat începând cu luna ianuarie 2010.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 65 şi urm, 78 şi urm. din C. muncii şi art. 112 şi 268 C.pr.civ.

Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei, cu motivarea că în anul 2010, urmare a dificultăţilor economice, s-a restructurat întregul aparat al RNP Romsilva, din care Institutul face parte integrantă, fiind redimensionate schemele de personal în scopul reducerii cheltuielilor, fiind respectate criteriile legale din contractul colectiv de muncă.

A mai arătat pârâta că postul reclamantului de cercetător ştiinţific gr. III nu mai era util în cadrul Laboratorului de Silvotehnică, în ultima perioadă nemaifiind alocate fonduri şi neexistând proiecte în derulare, bugetul Laboratorului fiind drastic diminuat şi, în perioada anterioară, reclamantul nedesfăşurând nici un proiect de cercetare.

A susţinut pârâta că sindicatul şi-a exprimat acordul cu privire la măsurile de concediere şi că au fost îndeplinite toate procedurile legale de informare a ITM şi AMOFM, reclamantul beneficiind de termenul de preaviz şi că postul pentru care a optat reclamantul era doar temporar vacant, neputând fi ocupat pe perioadă nedeterminată, astfel cum reclamantul a optat.

În plus, a arătat pârâta, prin adresa invocată de reclamant federaţia Sindicatelor Silva a solicitat revenirea asupra măsurii, iar nu înlăturarea ei in totalitate.

De asemenea, pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând ca, în situaţia admiterii cererii principale, pârâtul să fie obligat la restituirea sumei de 19242 lei reprezentând salariile compensatorii acordate ca urmare a concedierii.

Reclamantul a depus întâmpinare la cererea reconvenţională (f. 72), solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu motivarea că salariile compensatorii reprezintă o obligaţie a angajatorului, iar în subsidiar a arătat că, în măsura în care se va admite cererea principală, se impune admiterea în parte a cererii reconvenţionale, în sensul restituirii sumelor compensatorii, însă fără actualizarea cu indicele de inflaţie.

Prin cererea completatoare depusă ulterior (f.58), reclamantul  a arătat că solicită anularea deciziei de concediere, repunerea părţilor în situaţia anterioară, obligarea intimatei la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat executarea contractului de muncă, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, în urma comunicării listei posturilor vacante, a optat pentru postul de inginer în cadrul Laboratorului de Management Forestier, în termenul prevăzut în decizia de concediere, însă a fost informat că acel post este temporar vacant, această comunicare fiindu-i făcută după o zi de la data la care decizia de concediere începea să producă efecte.

A mai arătat reclamantul că disponibilizarea sa a fost făcută cu încălcarea prevederilor C. muncii şi fără consultarea directorului ştiinţific şi a şefului laboratorului din care făcea parte, prin disponibilizarea sa a fost desfiinţat colectivul de mecanizare din ICAS deşi RN Romsilva a inclus în programul de cercetare pe anul 2011 teme de cercetare de care urma să se ocupe acest colectiv, compensaţiile băneşti nu i-au fost achitate iar directorul ICAS a realizat încadrări de personal în perioada premergătoare, în timpul şi după efectuarea disponibilizărilor cu încălcarea C. muncii şi a contractului colectiv de muncă al Regiei.

A mai susţinut reclamantul că în decizia contestată se motivează, în drept, că aceasta se întemeiază şi pe HG 229/2009, care prevede, la art. 2 alin. 5, că reîncadrarea în noile structuri organizatorice şi numărul de posturi aprobat se face în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, iar hotărârea 10/07.09.2010 a CA al RN a Pădurilor Romsilva a fost emisă la un an şi trei luni de la această dată, astfel că în cazul deciziei sale de concediere nu sunt aplicabile dispoziţiile HG 229/2009, şi că desfiinţarea locului său de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă, faptul că activitatea laboratorului ar fi fost nerentabilă nefiind dovedit de pârâtă.

Prin întâmpinarea la cererea completatoare (f. 78), pârâta a arătat că măsura concedierii colective a fost determinată de situaţia economică, fiind propuse spre desfiinţare un număr de 73 de posturi în cadrul ICAS, cu respectarea procedurii prevăzute de C. muncii. În ceea ce priveşte postul reclamantului, pârâta a arătat că acesta nu îşi mai găsea utilitatea în cadrul Laboratorului de Silvotehnică, întrucât bugetul acestuia a fost drastic diminuat ca urmare a dificultăţilor economice iar proiectele de specialitate nu au mai fost în număr suficient încât să justifice menţinerea unui număr mare de cercetători în funcţie, cu atât mai mult cu cât în perioada anterioară reclamantul nu a mai desfăşurat niciun proiect de cercetare.

A mai arătat pârâta că prin nota din 13.07.2010, şeful serviciului de resurse umane din RNP Romsilva a motivat obligativitatea adoptării măsurii de concediere colectivă prin desfiinţarea posturilor nerentabile şi nejustificate, iar sindicatul şi-a exprimat acordul cu privire la numărul de salariaţi şi denumirea departamentelor din cadrul cărora să se efectueze disponibilizări. De asemenea, a arătat pârâta, reclamantul a optat pentru încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată deşi postul pentru care optase era numai temporar vacant, astfel încât această opţiune nu a putut fi luată în considerare.

În fine, a arătat pârâta, prin adresa din 20.09.2010 federaţia Sindicatelor Silva a solicitat doar revenirea asupra măsurii de concediere colectivă iar nu înlăturarea ei în totalitate. De asemenea, deşi iniţial s-au propus spre desfiinţare 73 de posturi, în urma negocierilor numărul acestora s-a redus la 9, dintre care 2 în centrala institutului, posturi care nu îşi justificau existenţa. De asemenea, nu sunt reale afirmaţiile în sensul că s-ar fi alocat fonduri de teme de cercetare pentru colectivul din care făcea parte reclamantului şi că s-ar fi efectuat angajări în timpul sau ulterior disponibilizărilor.

A fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul pârâtului Institutul de cercetări şi Amenajări Silvice în temeiul unui contract individual de muncă, îndeplinind, la data concedierii sale, funcţia de cercetător ştiinţific principal gradul III în cadrul laboratorului de silvotehnică, astfel cum rezultă din fişa postului (f. 106).

Prin decizia nr. 412/13.10.2010, emisă în cadrul procedurii de concediere colectivă, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă  reclamantului.

Mai întâi, se impune menţiunea că validitatea deciziei contestate urmează a fi analizată în raport cu  normele în vigoare la momentul emiterii acesteia.

În conformitate cu art. 74 C. muncii, forma în vigoare la data emiterii deciziei, „decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:

a) motivele care determină concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;

d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.”

În plus, pentru procedura concedierii colective, art.68-72 C. muncii prevăd o serie de condiţii suplimentare, ca măsuri de protecţie a salariaţilor.

În ceea ce priveşte caracterul efectiv al desfiinţării postului, din organigramele şi statele de plată prezentate de pârâtă rezultă că acesta nu se mai regăseşte în structura organizatorică a pârâtei. Reclamantul nu contestă, de altfel, acest aspect, ci afirmă că reorganizarea nu era justificată din punct de vedere economic.

Din actele dosarului rezultă că la nivelul RNP Romsilva a avut loc un amplu proces de reorganizare. Prin nota privind redimensionarea resursei umane din structura RNP Romsilva (f.13) au fost propuse spre desfiinţare 1300 de posturi, dintre care 73 la nivelul ICAS Bucureşti.

Persoana juridică  are dreptul de a-şi organiza activitatea în funcţie de necesităţi, în scopul rentabilizării,  iar normele legale  privind concedierea  urmăresc protejarea  salariatului de acţiunile abuzive ale angajatorului, fără însă a se înţelege că interesul salariatului primează  fată de cel al angajatorului. Instanţa nu este chemată să analizeze legalitatea unei concedieri doar prin prisma motivelor invocate de salariat, ci şi din punctul de vedere al angajatorului care are dreptul de a-şi organiza activitatea în scopul eficientizării sale. Un post poate fi desfiinţat dacă  nu este indispensabil angajatorului, neputându-se considera că o funcţie necesară la un moment dat este de folos angajatorului pentru totdeauna. Nu se poate nega dreptul angajatorului de a face schimbări la nivel organizatoric, schimbări care implică inclusiv concedieri. 

Desfiinţarea unui număr semnificativ de posturi reprezintă o măsură de eficientizare a activităţii, având ca efect reducerea cheltuielilor cu salariile. Decizia de concediere a reclamantului a avut la bază acte interne (decizia Directorului general a RNP Romsilva, hotărârea CA, nota privind redimensionarea resursei umane), acte a căror valabilitate şi procedură de adoptare nu a fost contestată.

Este adevărat că reclamanta nu a prezentat calcule cu privire la rentabilitatea laboratorului de silvotehnică în care activa reclamantul, însă, astfel cum rezultă din Regulamentul de organizare şi funcţionare al RNP Romsilva (anexa la HG 229/2009, art. 10 lit. b),  această structură reprezintă un laborator de cercetare ştiinţifică, astfel de activităţi nefiind, prin natura lor, producătoare de profit ci presupunând, astfel cum de altfel şi reclamantul arată, alocarea de fonduri din alte surse. În aceste condiţii, reducerea unor posturi are ca urmare scăderea necesarului sumelor alocate pentru plata salariilor şi reprezintă o măsură justificată.

În ceea ce priveşte pretinsele angajări efectuate de pârâtă în perioada procedurii de concediere colectivă, aceste afirmaţii nu au fost dovedite. Din statele de funcţii nu rezultă că în laboratorul în care lucra reclamantul au fost efectuate angajări. De altfel, potrivit art. 72 alin. 1 C. muncii, angajatorul  care a dispus concedieri colective nu poate face noi încadrări doar pe locurile de muncă ale salariaţilor concediaţi timp de 9 luni de la data concedierii acestora. Or, nu s-a contestat în  cauză că posturile au fost în mod efectiv desfiinţate, nemairegăsindu-se în structura organizatorică a pârâtei.

În ceea ce priveşte indicarea, printre altele, a HG 229/2009 ca temei de drept în decizia atacată, se constată că acest act normativ vizează noua structură organizatorică a RNP Romsilva, constituind cadrul în care se desfăşoară procesul de reorganizare, întrucât structura rezultată în urma reorganizării nu poate fi diferită de cea aprobată prin actul normativ în discuţie. De asemenea, se face referire la art. 10 din anexa la acest act normativ, respectiv regulamentul de organizare şi funcţionare a RNP Romsilva, ce stabileşte atribuţiile Consiliului de administraţie.

Nulitatea actului juridic este sancţiunea care intervine pentru nerespectarea, la momentul întocmirii acestuia, a condiţiilor impuse de lege pentru încheierea sa valabilă. Or, conţinutul obligatoriu al deciziei de concediere fiind cel de la art. 74 C. muncii, indicarea actelor normative menţionate nu poate afecta validitatea deciziei.

De asemenea, desfiinţarea unui colectiv ca urmare a desfiinţării postului deţinut de reclamant reprezintă un element asupra căruia angajatorul are libertatea de a decide, în cadrul stabilirii noii sale structuri organizatorice, câtă vreme aceasta nu încalcă structura stabilită prin actul normativ (HG 229/2009).

În ceea ce priveşte oferta de posturi vacante, se va reţine că, astfel cum s-a arătat prin decizia în interesul legii nr. 6/2011 pronunţată de ÎCCJ, dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii nu se aplică în situaţia în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii. Prin urmare, intimata nu avea obligaţia legală de a comunica reclamantului lista posturilor vacante din unitate, astfel încât nerespectarea acestei obligaţii nu ar putea atrage nulitatea deciziei de concediere.

Pârâta a ales să comunice reclamantului o asemenea listă, acesta optând pentru un post temporar vacant, chestiune necontestată în cauză. Or, pe de o parte, pârâta nu putea dispune încadrarea reclamantului pe durată nedeterminată pe postul doar temporar vacant, iar pe de altă parte această chestiune nu afectează validitatea deciziei de concediere. Chiar dacă s-ar constata că susţinerea reclamantului ar fi întemeiată, în temeiul acestei susţineri el nu ar putea fi reintegrat în postul supus desfiinţării, astfel cum a solicitat prin acţiune, ci cel mult în postul pentru care a optat. O asemenea solicitare nu se regăseşte însă în petitul prezentei cereri, cu completările ulterioare.

În ceea ce priveşte consultarea directorului ştiinţific şi a şefului laboratorului, acestea nu sunt condiţii impuse de lege pentru legalitatea deciziei de concediere, astfel încât încălcarea lor să poată atrage sancţiunea nulităţii.

Cu privire la poziţia sindicatului, se va reţine că pentru validitatea procedurii de concediere legea nu impune acordul acestuia, art. 69 stabilind doar obligaţia desfăşurării unei proceduri de informare şi consultare a sindicatului, procedură respectată în cauză. Prin urmare, simplul dezacord al sindicatului cu privire la măsura concedierii nu atrage nulitatea deciziei.

De asemenea, „existenţa unui post similar ocupat de o persoană a cărei decizie de pensionare anticipată este eliberată cu data de 30.08.2010”, invocată de reclamant în cererea iniţială, nu a fost dovedită în cauză şi nici detaliată în cererea completatoare. Reclamantul nu a invocat nici un aspect privind ordinea de prioritate la concediere sau conţinutul deciziei atacate sub acest aspect. În plus, reclamantul nu invocă faptul că postul astfel vacantat la 30.08.2010 nu a fost inclus pe lista celor vacante ce i-a fost prezentată. În nici un caz, aşadar, acest aspect nu ar putea atrage nulitatea deciziei de concediere.

În fine, pretinsa neplată a salariilor compensatorii nu afectează validitatea măsurii concedierii, reclamantul având la dispoziţie o acţiune în pretenţii pentru a obţine realizarea drepturilor sale. De altfel, prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, reclamantul recunoaşte indirect că aceste sume au fost achitate (f.73).

Prin urmare, se va reţine că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea condiţiilor legale, astfel încât cererea principală este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Având în vedere caracterul subsidiar al cererii reconvenţionale, în sensul că pârâta a solicitat restituirea salariilor compensatorii doar în situaţia în care s-ar fi admis cererea principală, cerere ce a fost însă respinsă, se impune respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea principală completată formulată de reclamantul-pârât TC domiciliat în , sector , str, nr., bl, sc, ap în contradictoriu cu pârâtul-reclamant ICAS cu sediul în comuna , b-dul , nr., judeţul  ca neîntemeiată.

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant ICAS cu sediul în comuna, b-dul, nr, judeţul  în contradictoriu cu reclamantul-pârât TC domiciliat în , sector , str, nr., bl, sc., ap.ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 24.07.2012.

Preşedinte Asistent judiciar Asistent judiciar Grefier

Domenii speta

Spete similare