Excepţiile procesuale în calea de atac

Excepţiile invocate în etapele căii de atac nu pot viza decât calea de atac concret exercitată (excepţia tardivităţii, excepţia nulităţii căii de atac etc.), iar nu cererea de chemare în judecată, din moment ce obiectul căii de atac îl constituie hotârârea primei instanţe sau a instanţei de apel, iar nu cererile părţilor, ca în cazul judecăţii în primă instanţă.

Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte, invocate de aceasta prin întâmpinarea la recurs, vizează condiţiile de exerciţiu ale cererii de chemare în judecată şi nu ale recursului.

Întrucât aceste excepţii, deşi de ordine publică, au fost invocate pentru prima dată în recurs de către pârâta care nu a exercitat calea de atac, tinzând la modificarea sentinţei pentru alte motive decât cele invocate de către recurenta-reclamantă, legiuitorul nereglementând instituţia aderării la recurs, tribunalul nu va analiza aceste excepţii prioritar recursului declarat de recurenta-reclamantă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 18.05.2010, sub nr. 8781/302/2010, reclamanta VASILE DOINA a solicitat obligarea pârâţilor Primaria Sectorului 5 Bucureşti şi Prefectura Municipiului Bucureşti să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de teren de 138 mp, situat în Bucureşti, str. Schelei nr.35, sector 5.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr.9105/04.12.2008, au fost obligate pârâtele să soluţioneze cererea formulată de reclamantă şi înregistrată succesiv sub nr.19801/31.05.2005, nr.816/11.03.1998 şi nr.6621/09.03.1999. Astfel, prin adresa nr.11476/20.03.2007, emisă de Primăria Sectorului 5 Bucureşti, urmare a reanalizării actelor depuse de reclamantă, s-a constatat că nu se poate face propunerea în vederea emiterii titlului de proprietate, deoarece terenul este afectat parţial de circulaţie, respectiv un grad cu fundaţie de ciment, fără a motiva însă cum s-a ajuns la această propunere, având în vedere şi faptul că nu a depus nici un act care să o conducă la această hotărâre.

În drept, au fost invocate disp. art.112 C.p.c., Legea nr.18/1991, modificată şi republicată.

Prin sentinţa civilă nr. 2519/2011, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta VASILE DOINA în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI şi PREFECTURA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI,  ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :

Prin cererea formulată şi înregistrată la Primăria Sectorului 5 Bucureşti sub nr. 816/10.03.1998, reclamanta Vasile Doina a solicitat emiterea titlului de proprietate asupra terenului ce a aparţinut părinţilor săi, situat în Bucureşti, str. Schelei nr. 35, sector 5. Ulterior, reclamanta a formulat o nouă cerere, înregistrată sub nr. 6621/09.03.1999.

Prin sentinţa civilă nr. 1850/21.03.2007, Judecătoria Sectoruliu 5 Bucureşti a dispus obligarea celor două comisii de fond funciar să soluţioneze cererea formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. 6621/03.03.1999. În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a constat că pârâtele nu au respectat obligaţia instituită în sarcina lor de prevederile legale, întrucât nu au dat o soluţie cererii petentei, lipsind-o de posibilitatea de a parcurge procedura reglementată de disp. art. 51 şi urm. din Legea nr. 18/1991.

Întrucât nici după pronunţarea sentinţei mai sus menţionate pârâtele nu  şi-au îndeplinit obligaţia de a soluţiona cererea petentei, instanţa a cercetat pe fond temeinicia cererii reclamantei de reconstituire a dreptului asupra terenului ce face obiectul cauzei.

În fapt, terenul situat în Bucureşti, str. Schelei nr. 35, sector 5, în suprafaţă de 138 mp, a aparţinut autorilor reclamantei, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 2947/30.11.1974, pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti în dosarul nr. 1522/1974 (f. 116-117) şi din certificatele de moştenitor nr. 9/19.02.1999 şi 1030/28.08.1987 (f. 118-119).

Astfel cum rezultă din adresa emisă de Primăria Municipiului Bucureşti nr. 449686/4420/26.04.2005, imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere al Consiliului de Stat nr. 153/04.06.1987.

În drept, potrivit disp. art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, „terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităţilor, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi a altor acte normative speciale, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, după caz, la cerere.”

Prima instanţă a reţinut că, pentru ca dispoziţia legală să fie aplicabilă, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii, rezultate din cuprinsul acesteia, coroborat cu restul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991:

-să fie vorba despre un teren fără construcţii, situat în intravilan;

-să fie vorba despre un teren cu destinaţie agricolă, astfel cum sunt acestea definite de art. 2 lit. a din Legea nr. 18/1991;

-terenul să nu fie afectat de lucrări de investiţii, aprobate potrivit legii;

-terenurile să fi fost preluate cu titlu valabil de către stat sau unităţile deţinătoare prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi alte acte normative speciale.

Ultima condiţie enumerată se desprinde din coroborarea prevederilor Legii nr. 18/1991 cu cele ale Legii nr. 10/2001, care prevede, la art. 1 alin. 1, că „imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi”.

În prezenta cauză, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topografică întocmit de către expert Furtună Laurenţiu, terenul ce face obiectul cererii de reconstituire este afectat aproape în totalitate de calea de acces spre strada Ion Nedeleanu, trotuarele aferente, spaţiul verde aferent blocului nr. P40 şi reţelele edilitare publice.

În consecinţă, condiţia esenţială pentru restituirea în natură a terenului nu este îndeplinită, întrucât acesta este afectat de amenajări de interes public.

Astfel, întrucât în situaţia concretă din speţă legea nu prevede nici posibilitatea acordării unui alt teren în compensaţie şi nici acordarea de despăgubiri, rezultă că cererea formulată de reclamantă este neîntemeiată.

De altfel, instanţa a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 18/1991 au devenit inaplicabile imobilelor expropriate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care, la art. 11 alin. 3, prevede că „în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) se vor aplica în mod corespunzător”.

O altă interpretare ar conduce la existenţa concomitentă a două proceduri speciale de reconstituire a dreptului de proprietate şi ar contraveni dispoziţiilor art.1 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că  „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi”.

Mergând pe această interpretare, instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu putea obţine repararea dreptului său pe calea Legii nr. 18/1991, ci era obligată să recurgă la procedura instituită de Legea nr. 10/2001, aplicabilă cu prioritate în toate situaţiile în mod expres prevăzute în cuprinsul acesteia.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs reclamanta Vasile Doina, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recursul fiind  înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă sub nr. 8781/302/2010.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1850/2007 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti  a dispus obligarea celor două comisii de fond funciar să soluţioneze cererea formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. 6621/1999. În pronunţarea acestei soluţii instanţa a constatat că pârâtele nu au respectat obligaţia instituită în sarcina lor de prevederile legale, întrucat nu au dat o soluţie cererii petentei, lipsind-o de posibilitatea de a parcurge procedura reglementată de disp. art. 51 şi urm. Din Legea nr. 18/1991.

Astfel, terenul reclamantei a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere al C.S. nr. 153/04.06.1987 şi potrivit disp. art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: să fie un teren fără construcţii în intravilan, să fie un teren cu destinaţie agricolă astfel cum sunt acestea definite de art. 2 lit. a din Legea nr. 18/1991, terenul să nu fie afectat de lucrări de investiţii aprobate potrivit legii, terenurile să fi fost preluate cu titlu valabil de către stat sau unităţile deţinătoare prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966  şi alte acte normative speciale.

Prin urmare, apreciază că instanţa de fond în mod greşit a considerat că nu pot fi aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991, deoarece  acest teren nu respectă condiţiile ei.

În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

La data de 14.09.2011 intimata parată Primăria Sectorului 5 Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

La data de 12.10.2011, intimata pârâtă Prefectura Municipiului Bucureşti a formulat intampinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Municipiului Bucureşti, arătand că potrivit deciziei irevocabile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 10517/302/2008, acţiunea reclamantei a fost respinsă faţă de acest parat.

Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecăţii şi persoana paratului, iar în speţa de faţă, raportat la cele arătate mai sus, nu este respectat acest raport.

De asemenea, a mai invocat şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Prefecturii Municipiului Bucureşti, având in vedere disp. art. 3 alin. 1 din Legea nr. 340/2004, republicată.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispoziţiile art.304 şi art.304 ind.1 C.proc. civ., pe baza probelor administrate în cauză, tribunalul reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei pârâte Prefectura Municipiului Bucureşti, invocate prin întâmpinarea la recurs, vizează condiţiile de exerciţiu ale cererii de chemare în judecată şi nu ale recursului.

Întrucât aceste excepţii, deşi de ordine publică, au fost invocate pentru prima dată în recurs de către pârâta care nu a exercitat calea de atac, tinzând la modificarea sentinţei pentru alte motive decât cele invocate de către recurenta reclamantă, legiuitorul nereglementând instituţia aderării la recurs, tribunalul nu va analiza aceste excepţii prioritar recursului declarat de recurenta reclamantă.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta reclamantă, tribunalul constată că sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art.36 alin.5 din Legea nr.18/1991 republicată, cu modificările ulterioare, sunt supuse restituirii către foştii proprietari sau moştenitorii acestora, terenurile intravilane aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor decretului nr.712/1966 şi a altor acte normative speciale, dacă sunt fără construcţii şi nu sunt afectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii.

Terenul în litigiu, ce a aparţinut autorilor recurentei reclamante, a fost expropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr.153/04.06.1987, anexa 1, poz.293, construcţiile fiind demolate.

Din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză, rezultă că terenul solicitat de reclamantă în temeiul art.36 alin.5 din Legea nr.18/1991 republicată, cu modificările ulterioare, în suprafaţă de 138 m.p., este afectat aproape în întregime de calea de acces public str. Ion Nedeleanu, trotuarele aferente, spaţiul verde aferent blocului P 40 şi reţele edilitare, rămânând liberă de construcţii şi de lucrări de investiţii doar suprafaţa de 12 m.p., reprezentând spaţiu verde, care, din cauza formei şi dimensiunilor foarte mici, nefiind funcţională, nu se poate retroceda.

În raport de situaţia de fapt dovedită cu înscrisurile şi expertiza topografică administrate în cauză, prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art.36 alin.5 din Legea nr.18/1991 republicată, cu modificările ulterioare, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele textului de lege pentru restituirea terenului către reclamantă.

Chiar dacă terenul în suprafaţă de 138 m.p., în litigiu, nu este ocupat cu construcţii, el este afectat de lucrări de investiţii (lucrări de sistematizare urbană), fiind expropriat tocmai pentru efectuarea lor, împrejurare ce constituie un impediment la restituirea lui în temeiul art.36 alin.5 din Legea nr.18/1991 republicată, cu modificările ulterioare.

Împrejurarea că instituţiile pârâte nu au soluţionat nici până în prezent cererea depusă de recurenta reclamantă în anul 1998, nu poate conduce la o altă soluţie. Prima instanţă a analizat pe fond cererea de restituire formulată de reclamantă, faţă de refuzul pârâtelor de a o soluţiona, dar neîndeplinirea obligaţiilor legale de către pârâte, de soluţionare a cererii, nu poate determina restituirea terenului de către instanţa de judecată, cu încălcarea legii.

Prima instanţă a apreciat în mod corect că terenul solicitat de recurenta reclamantă nu intră sub incidenţa Legii nr.18/1991, ci sub incidenţa Legii nr.10/2001, care la art.11 reglementează în mod expres măsurile reparatorii ce se pot acorda pentru terenurile expropriate, preluate în mod abuziv în perioada de referinţă prevăzută de art.1 alin.1 din lege.

Chiar dacă cererea sa nu a fost soluţionată până la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, recurenta reclamantă nu poate invoca necunoaşterea legii, fiind lipsit de relevanţă în prezenta cauză dacă aceasta a formulat sau nu notificare în baza Legii nr.10/2001.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A  IV-A  CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2446 R/11.10.2011

Domenii speta

Spete similare