Procedura insolvenţei. Angajarea răspunderii administratorului pentru fapta prevăzută de art. 137 lit. d) din Legea nr.64/1995, în prezent art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006. Condiţiile şi natura răspunderii.

Procedura insolvenţei. Angajarea răspunderii administratorului pentru fapta prevăzută de art. 137 lit. d) din Legea nr.64/1995, în prezent art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006. Condiţiile şi natura răspunderii.

Nedepunerea actelor contabile menţionate de recurentă sau a celor indicate de art. 33 din legea specială nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei  " nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea".

Pentru a se atrage răspunderea administratorului este necesar ca neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile, să fi avut drept consecinţă ajungerea debitoarei în starea de insolvenţă.

Invocarea prevederilor art. 137 din Legea nr. 64/1995 nu atrage în mod automat  răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina acestuia, numai pentru nedepunerea evidenţelor contabile ori pentru neţinerea contabilităţii, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.

Răspunderea administratorului societăţii nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susţine recurenta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăşi, al cărui mandatar este administratorul.

Răspunderea sa este de natură delictuală şi pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi culpa.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 148 R/ 30.01.2007.)

Prin sentinţa comercială nr.1732/8.08.2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială, a respins cererea reclamantei SC CN A.I.H. C. BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâţii J.M.M. G.  şi G. A. C. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca nefondate, cererile reclamanţilor creditori SC CN A. I.H.C. şi A.F.P. SECTOR 4, în contradictoriu cu pârâta F.M..

În baza art.131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenţei împotriva debitorului SC S.F.I.T. ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu creditorii SC CN A.I. H.C. BUCUREŞTI, A. F. P. SECTOR 4 şi I.T.M.. A radiat societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti.

În baza art.135 din lege sentinţa de închidere a procedurii a fost notificată D.G.F.P. Bucureşti şi 0ficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru efectuarea menţiunii.

A dispus plata către lichidatorul judiciar SC V.ŞI ASOCIAŢII SRL a sumei de 1.622,85 lei, reprezentând  remuneraţie/cheltuieli de procedură, din fondul  prevăzut de art.4 alin.4 din lege.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut  următoarele:

Reclamantul creditor SC CN A.I.H. C. BUCUREŞTI nu a făcut dovada că pârâţii J.M. M. G. şi G.A. C. au făcut parte din organele de conducere ale debitoarei, în sensul dispoziţiilor art.138 din lege, aceştia fiind  doar asociaţi.

Din formularea  textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi  orice altă persoană "care a cauzat" starea de insolvenţă prin una din faptele enumerate.

În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuşi procedurii insolvenţei se ajunge, în urma activităţii desfăşurate, la încetarea de plăţi, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai  în situaţiile în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a  aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere, ceea ce nu s-a dovedit în speţă. Susţinerea reclamantului SC CN A.I.H.C. BUCUREŞTI că fapta prevăzută la lit.c) a art.138 din lege este evidentă, întrucât deschiderea procedurii s-a realizat la cererea sa, iar ulterior s-a constatat că societatea nu funcţiona efectiv, nu  a fost reţinută, pentru că, prin încheierea nr.30959/01.07.2005, judecătorul delegat la 0ficiul Registrului Comerţului Bucureşti a constatat dizolvarea de drept a debitoarei conform art.30 din Legea nr.359/2004. Astfel, la data introducerii cererii, 21.10.2005, debitoarea nu mai avea cum să funcţioneze efectiv, fiind dizolvată.

Reclamantul creditor a făcut doar afirmaţii generice referitoare atât continuarea activităţii în interes personal, cât şi la efectuarea de acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, fără a indica, în concret, elementele care să ducă la concluzia îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.138 lit.b) şi c) din lege.

Oricum, în ceea ce priveşte obligaţiile  pârâtului de a ţine registrele cerute de lege, condiţia impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Aşadar, simplul fapt că pârâtul nu a ţinut contabilitatea potrivit legii române nu este  de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Or, în speţă, reclamanţii nu au făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs creditoarea AFP SECTOR 4, solicitând modificarea  în parte a  hotărârii, în sensul admiterii cererii formulate în baza  art.137 lit.d din Legea nr.64/1995 şi obligarea  pârâtei F.M. la plata pasivului societăţii.

Recurenta a  invocat următoarele critici întemeiate pe  dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ.

Societatea debitoare nu a depus bilanţurile contabile începând cu anul 1999, nefiind depuse nici actele prevăzute de art. 33 din lege.

Potrivit art.11 din Legea nr.31/1990. răspunderea  pentru reorganizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele juridice revine  administratorului.

Având în vedere că potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligaţiile şi răspunderile administratorului sunt legate de dispoziţiile  referitoare la mandat, tribunalul trebuia să aibă în vedere art.1540 Cod civil, potrivit cărora mandatul este răspunzător nu numai pentru dol, dar şi de culpa comisă în exercitarea mandatului.

Administratorul, având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art.72 - Legea nr.31/1990, republicată şi art.1532 - 1533 Cod civil, are şi o răspundere  contractuală faţă de terţii păgubiţi de societatea ce  o reprezenta.

Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar a se dovedi raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei şi prejudiciul cauzat.

În cadrul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată conform art.1082 Cod civil rap. la art.137 din Legea nr.64/1995.

Potrivit principiilor  generale de răspundere, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acţiune, dar şi omisiunea, inacţiunea ilicită, neîndeplinirea unei activităţi, ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia să fie  întreprinsă de către anumite persoane.

Faptele enumerate de art.137 din Legea nr.64/1995 republicată atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societăţii pentru plata pasivului acesteia doar dacă au contribuit la stare de insolvenţă a societăţii şi este o stare de fapt care se asociază acţiunii sau omisiunii delictuale a conducătorilor ei pentru a fundamenta răspunderea lor pentru pasivul societăţii.

Pentru aplicarea dispoziţiilor art.137, nu este  necesară ca investirea în funcţie de conducere să fi fost efectuată cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege, dacă în fapt s-au executat atribuţiile acestei funcţii.

Sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului Român sunt sume aferente desfăşurării activităţilor comerciale, sume care trebuiau să fie plătite de către societate din încasări. Neplata lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către asociaţi în îndeplinirea obligaţiilor legale şi contractuale (vărsarea la bugetul de stat a unor sume de natura impozitului pe profit este obligaţie legală).

Urmare a activităţii desfăşurate de administratorul societăţii, societatea a intrat în încetare de plăţi, şi pe cale de consecinţă în faliment, instituţia  fiind prejudiciată prin neplata impozitelor şi taxelor, dobânzilor şi penalităţilor aferente acestora.

Intimaţii, legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă.

Din actele şi lucrările dosarului, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 137 lit. d  din Legea nr. 64/1995, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori şi de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situaţie, prin una dintre următoarele fapte:

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

Nedepunerea actelor contabile menţionate de recurentă sau a celor indicate de art. 33 din legea specială nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei  " nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea".

Pentru a se atrage răspunderea administratorului este necesar ca neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile, să fi avut drept consecinţă ajungerea debitoarei în starea de insolvenţă.

Invocarea prevederilor art. 137 din Legea nr. 64/1995 nu atrage în mod automat  răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina acestuia, numai pentru nedepunerea evidenţelor contabile ori pentru neţinerea contabilităţii, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.

Răspunderea administratorului societăţii nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susţine recurenta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăşi, al cărui mandatar este administratorul.

Răspunderea sa este de natură delictuală şi pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi culpa.

Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 137 din Legea nr. 64/1995, iar părţile trebuie  să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 C.civ.

În consecinţă, pentru motivele reţinute, înlăturând criticile recurentei,  Curtea va constata recursul Administraţiei Financiare Sector 5  nefondat şi îl va respinge conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. pr.civ., în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile recurentei.

Domenii speta

Spete similare