Termenul prev. de art. 81 alin. 1 din Legea 85/2006 se aplică numai acţiunilor lichidatorului/administratorului care au ca obiect transferurile patrimoniale frauduloase efectuate de debitor, nu şi acţiunilor în anulare acte, încheiate de terţii dobân...

Prin sentinţa nr. 259/ 10.03.2008 a Tribunalului Galaţi, judecătorul sindic a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat, a tardivităţii si inadmisibilităţii acţiunii.

A admis acţiunea formulată de lichidatorul judiciar A  I.P.U.R.L. Galaţi şi a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1682/24.04.2002 şi sub nr. 2167/11.05.2004 de B.N.P. A. C.L.B. şi Z.I.

A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul C.L., cât şi pârâtul C.L.C.

Pârâtul C.L. a criticat sentinţa recurată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:

În mod greşit a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat.

În realitate, prin cererea iniţială, lichidatorul judiciar a solicitat atât anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1822/25.02.2001, cât şi anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare ce au făcut obiectul prezentei cauze.Faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere i-ar fi putut conferi lichidatorului judiciar motive pentru a declara recurs împotriva sentinţei nr. 183/16.05.2006, nu însă şi dreptul de a formula o nouă cerere, cu acelaşi obiect.

În mod asemănător, necitarea în primul litigiu judiciar a S.C. N. S.R.L. nu poate îndreptăţi lichidatorul judiciar să promoveze o nouă cerere, cu acelaşi obiect.

Un alt motiv de recurs vizează greşita respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii. În cauză erau aplicabile disp. art. 62 din Legea nr. 64/1995 republicată (preluate prin disp. art. 81 din Legea nr. 85/2006).

A mai susţinut recurentul pârât că instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocând însă temeiuri de drept străine speţei. Judecătorul sindic a ignorat, practic, dispoziţiile art. 84 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Lichidatorul judiciar nu a făcut dovada că preţul bunului nu a fost plătit de către pârât. La data cumpărării imobilului de către pârâtul recurent, acesta era grevat de privilegiul de preţ al societăţii debitoare.

Ulterior, privilegiul de preţ a fost radiat la cererea societăţii debitoare, prin încheierea nr. 8533/14.08.2003, pronunţată de judecătorul delegat la Biroul de carte funciară, ceea ce înseamnă că preţul a fost achitat. Ca atare, apreciază că prezumţia prev. de art. 84 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 a fost răsturnată.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi prevederile art. 312 alin. 3 C.pr.civ.

Pârâtul C.L. a criticat hotărârea recurată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Referitor la excepţia tardivităţii, motivarea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii.

Astfel, termenul legal de introducere a cererilor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, în accepţiunea Legii nr. 64/1995 (în vigoare la acea dată), este de 18 luni de la deschiderea procedurii. Principiul anulării actelor subsecvente actului principal, enunţat de judecătorul sindic, este corect, însă cererile trebuie formulate în termenul definit de lege, susarătat.

Cât priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a aplicat greşit legea, întrucât legea impune doar două condiţii simultane (identitate de obiect, cauză şi părţi), nu şi soluţionarea pe fond a primei cauze.

În mod greşit, în fundamentarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut incidenţa Legii nr. 85/2006, de vreme ce efectele juridice s-au produs sub imperiul Legii nr. 64/1995.

Curtea de Apel Galaţi a respins recursurile declarate de pârâţii C.L. Şi C.L.C., ca fiind nefondate.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele :

Motivul de recurs comun celor două căi de atac, referitor la greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, este nefondat.

Astfel, în mod corect a reţinut judecătorul sindic că, pentru a fi incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat, în condiţiile art. 1201 Cod civil, este necesar ca între cele două acţiuni să existe triplă identitate: de obiect, cauză şi părţi, acestea din urmă să fi avut aceeaşi calitate.

În primul rând, între cele două cauze nu există identitate de obiect, întrucât, prin cererea iniţială, formulată de lichidatorul judiciar la data de 24.08.2004 (şi modificată la data de 25.11.2005), lichidatorul judiciar nu a solicitat decât anularea contractului din 18.05.2001 şi a contractului autentificat sub nr. 1822/25.05.2001, acte de vânzare-cumpărare intervenite între debitoarea S.C. I.  S.A. (în calitate de vânzător) şi C.L. (în calitate de cumpărător). Cum nu s-a solicitat şi anularea celor două acte de vânzare-cumpărare subsecvente, încheiate de subdobânditori, este evident că nu există identitate de obiect.

De asemenea, în mod corect a reţinut judecătorul sindic că nu există nici identitate de părţi, de vreme ce S.C. N. S.R.L. nu a figurat ca parte în primul litigiu judiciar. Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, la judecata primei cereri, această societate nu a fost citată nu din omisiune, ci datorită faptului că nu era parte în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat. Convenţia a cărei anulare s-a solicitat prin prima cerere de chemare în judecată, a fost încheiată între debitoarea S.C. I. S.A. şi pârâţii C.L. şi C.M.

Deşi, faţă de cele mai sus arătate, nu se impune analizarea criticii formulate de recurentul C.L., potrivit căreia, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, nu este necesară soluţionarea pe fond a primei cauze, facem următoarele precizări:

De principiu, dacă într-o primă cerere de chemare în judecată au fost formulate mai multe capete de cerere, dar instanţa a omis să se pronunţe cu privire la unele dintre acestea, capetele de cerere rămase nesoluţionate vor putea fi reiterate într-un al doilea proces, neexistând identitate de obiect. Deci, puterea de lucru judecat se limitează numai la acele puncte litigioase care au format obiectul pricinii şi care au fost rezolvate prin dispozitivul hotărârii.

Judecătorul sindic a rezolvat în mod corect excepţia tardivităţii acţiunii. Astfel, termenul prev. de art. 62 din Legea nr. 64/1995 republicată (text de lege preluat prin art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006) se aplică acţiunilor lichidatorului care au ca obiect transferurile patrimoniale frauduloase efectuate de debitor, întrucât textul de lege face trimitere la acţiunile prev. de art. 60 sau 61 din lege (respectiv, prevăzute de art. 79 şi 80 din noul act normativ – Legea nr. 85/2006).

Or, prezenta acţiune are ca obiect anularea actelor de înstrăinare subsecvente actului iniţial, încheiat de debitoare, intervenite între terţii dobândiori C.L. şi C.M., pe de o parte, şi subdobânditorul C.L.C. (primul contract) şi între C.L.C. şi subdobânditoarea S.C. N. S.R.L. (al doilea contract). Prin urmare, sunt acţiuni întemeiate pe prevederile art. 65 din Legea nr. 64/1995 republicată (actual art. 84 alin. 1 din Legea nr. 85/2006), nefiind aplicabil termenul de prescripţie de 18 luni de la data deschiderii procedurii.

De altfel, nu s-ar putea accepta, ca dată de plecare a termenului de prescripţie a acţiunii în anulare, data deschiderii procedurii (în speţă, 5.12.2003), în condiţiile în care unul din contracte a fost încheiat în cursul procedurii insolvenţei, respectiv la data de 11.05.2004. Cu alte cuvinte, termenul de prescripţie pentru promovarea acţiunii în anulare act nu ar putea să curgă de la o dată anterioară perfectării actului în discuţie.

Cât priveşte greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, constată, în primul rând, că temeiurile invocate în susţinerea acestei excepţii nu reprezintă un veritabil fine de neprimire a cererii, ci apărări de fond.

Concret, pârâţii s-au apărat, invocând că nu ar fi îndeplinite condiţiile cumulative prev. de art. 65 din Legea nr. 64/1995 republicată, respectiv că nu s-ar fi făcut dovada neplăţii valorii corespunzătoare a bunului, precum şi dovada că pârâţii cunoşteau sau ar fi trebuit să cunoască că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat (condiţii preluate de art. 84 alin. 1 din Legea nr. 85/2006).

Pe baza unei analize judicioase a materialului probator administrat în cauză, în mod corect a reţinut judecătorul sindic că sunt îndeplinite condiţiile susarătate pentru a putea dispune anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare.

Astfel, în ce priveşte neplata valorii corespunzătoare a bunului, rezultă chiar din cuprinsul contractului autentificat sub nr. 1682/24.04.2002, că la data perfectării acestuia, din preţul stipulat, de 326.861.979 lei, pârâtul C.L. nu achitase decât suma de 39.962.999 lei, diferenţa datorată către titularul privilegiului de preţ (S.C. I. S.A.) urmând a fi achitată de pârâtul C.L.

Deşi se pretinde că acest din urmă pârât ar fi achitat preţul, întrucât, la data celei de-a doua înstrăinări succesive, era radiat privilegiul de preţ, acest fapt nu a fost dovedit. Atâta vreme cât în evidenţele contabile ale debitoarei S.C. I. S.A. nu există înregistrarea acestei operaţiuni, plata preţului, iar pârâţii s-au mărginit doar să afirme că au plătit preţul fără să producă vreo dovadă, este evident îndeplinită condiţia prevăzută de lege (nu s-a plătit valoarea corespunzătoare a bunului).

Cât priveşte cea de-a doua condiţie, a relei credinţe a subdobânditorilor (au cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască că transferul iniţial este susceptibil a fi anulat), corect a reţinut instanţa de fond că sunt incidente disp. art. 84 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Astfel, pârâtul C.L. este fiul administratorului societăţii debitoare, C.C. iar acesta din urmă este şi administrator al pârâtei S.C. N. S.R.L.

În ce priveşte reaua credinţă a pârâţilor C.L. şi C.M., constată că s-a reţinut cu putere de lucru judecat, prin sentinţa nr. 183/2006 a Tribunalului Galaţi, că aceştia au fost complici la frauda debitoarei şi au acţionat în scopul sustragerii bunurilor de la urmărirea acestora de către debitori.

Cât priveşte greşita invocare, în hotărârea recurată, a prevederilor Legii nr. 64/1995, republicată, constată că actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate sub imperiul legii vechi, iar acţiunea a fost promovată sub imperiul legii noi (Legea nr. 85/2006). Însă, în speţă, nu a fost nevoie de rezolvarea vreunui conflict de legi în timp, întrucât normele legale incidente speţei, din legea veche, au fost preluate, fără modificări, prin noua lege a insolvenţei (Legea nr. 85/2006).

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 C.pr.civ., a respins cele două recursuri, ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare