Actiune in revendicare si constatarea nulitatii unui contract de vanzare-cumparare

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.1613

Sedinta publica de la 12.09.2006

Curtea compusa din:

PRESEDINTE - Mihaela Ciocea

  JUDECATOR - Raluca Moglan

JUDECATOR - Mirela Visan

GREFIER - Mariana Trogmaer

Pe rol pronuntarea asupra recursurilor formulate de reclamantii SIMIONESCU OPREA, SIMIONESCU ECATERINA, AVERBUH MIHAELA, de pârâtii PASCARIU MIHAI-DORIN, PASCARIU FRANCISCA-DOLORES si de pârâtul MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.890 A din 6.12.2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila, în dosarul nr. 3409/2005, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.

Pricina are ca obiect actiune în revendicare si constatarea nulitatii unui contract de vânzare-cumparare.

Dezbaterile cauzei au avut loc în sedinta publica de la 5.09.2006, sustinerile partilor fiind consemnate în încheierea de la acea data, care face parte integranta din prezenta decizie si când curtea - având nevoie de timp pentru a delibera - a amânat pronuntarea cauzei la 12.09.2006, hotarând urmatoarele:

C U R T E A ,

Constata ca prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila sub nr.483/16.01.2002, reclamantele SIMIONESCU OPREA (OPRICA), SIMIONESCU ECATERINA si AVERBUH MIHAELA au chemat în judecata pe pârâta PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natura a imobilului situat în Bucuresti, str. Dr. Draghiescu nr.145, corp A, parter, sector 5, iar în subsidiar obligarea la plata de despagubiri banesti în valoare de 1 miliard lei, reprezentând valoarea actualizata a imobilului.

Aceasta actiune a fost completata la data de 14.03.2002 cu un nou petit, respectiv anularea deciziei nr.994/25.05.1982 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucuresti, prin care imobilul litigios a fost trecut în proprietatea statului.

Printr-o actiune separata, înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr.5871, la data de 16.08.2002, reclamantele Simionescu Oprea (Oprica), Simionescu Ecaterina si Averbuh Mihaela au chemat în judecata pe pârâtii Primaria Municipiului  Bucuresti, Pascariu Mihai Dorin, Pascariu Francisca Dolores si Ministerul Finantelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna: anularea deciziei nr.994/25.05.1982 a C.P.M.B.; anularea contractului de vânzare-cumparare nr.40590/1996 pentru lipsa titlului de proprietate al vânzatorului si rea-credinta; lasarea în deplina proprietate si posesie a imobilului situat în Bucuresti, str. Dr. Draghiescu nr.14, corp A, parter, sector 5, compus din constructie cu trei camere si dependinte plus teren în suprafata de 92,76 mp.; obligarea pârâtului Ministerul Finantelor la despagubiri banesti reprezentând valoarea actuala a imobilului în cazul respingerii capatului de cerere privind restituirea în natura.

Cele doua actiuni au fost conexate de tribunal în sedinta publica de la 19.09.2002, apreciindu-se ca judecarea lor împreuna se impune datorita identitatii de parti, obiect si cauza.

Dupa conexare, tribunalul si-a declinat competenta de solutionare a pricinii în favoarea Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti, având în vedere dispozitiile art.2 pct.1 lit. b Cod  procedura civila si art.13 Cod  procedura civila; solutia de declinare a ramas irevocabila în urma respingerii recursului cu care a fost atacata, conform deciziei Curtii de Apel Bucuresti nr.588/2003, astfel ca pricina a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei  Sector 5  Bucuresti, unde s-a format dosarul nr.3559/2003.

În sedinta publica de la 06.06.2003, Judecatoria  Sector 5  Bucuresti a respins, ca neîntemeiate, pentru considerentele expuse în încheierea de sedinta de la acea data, exceptiile invocate de pârâtii Municipiul Bucuresti si Ministerul Finantelor Publice, respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucuresti, exceptia inadmisibilitatii cererii de anulare a deciziei nr.994/1982 a C.P.M.B., exceptia inadmisibilitatii cererii în despagubiri, exceptia inadmisibilitatii actiunii si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finantelor Publice.

Ulterior, în sedinta publica de la 22.06.2004, Judecatoria  Sector 5  Bucuresti a pronuntat sentinta civila nr.3406, prin care a admis în parte actiunea reclamantilor; a constatat nulitatea absoluta a masurii de preluare în proprietatea statului, în baza Decretului nr.223/1974, prin decizia nr.994/25.05.1982 a C.P.M.B., a imobilului situat în Bucuresti, str. Dr. Draghiescu nr.14, corp A, parter, sector 5; a obligat pârâtii Pascariu sa lase reclamantilor în deplina proprietate si linistita posesie acest imobil, compus din trei camere si dependinte în suprafata utila de 92,76 mp. si cota indiviza de 50% din partile de folosinta comuna, precum si 55,18 mp. teren situat sub constructie; a respins, ca neîntemeiat, capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare nr.40590/30.09.1996; a respins, ca inadmisibil, capatul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Primaria  Municipiului  Bucuresti sa dispuna restituirea în natura sau prin echivalent; a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta, calificând cererea în constatarea nulitatii deciziei de preluare în proprietatea statului a imobilului litigios ca o cerere în constatarea legalitatii titlului statului, a apreciat ca aceasta este admisibila si întemeiata în raport de prevederile art.6 alin.1 si 3 din Legea nr.213/1998, sens în care a retinut ca Decretul de preluare nr.223/1974 încalca Constitutia si reglementarile internationale ratificate de România la acea data, respectiv Constitutia de la 1965 - art.36 alin.1 si art.17 alin.1, Pactul International cu privire la drepturile civile si politice si Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveste examinarea valabilitatii contractului de vânzare-cumparare având ca obiect imobilul litigios, încheiat de stat cu chiriasii în baza Legii nr.112/1995, acesta s-a facut prin raportare la dispozitiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.

Pe acest aspect s-a concluzionat ca actul atacat este valabil datorita încheierii sale cu buna-credinta, situatie dedusa din aceea ca pâna la momentul contractarii reclamantele nu contestasera titlul statului, nemanifestându-si intentia de restituire a imobilului litigios nici în procedura Legii nr.112/1995, nici pe calea revendicarii de drept comun; cererea de restituire a imobilului, adresata de reclamante Primariei sectorului 5 Bucuresti la data de 05.12.1994, s-a apreciat a fi nerelevanta în aprecierea pozitiei subiective a partilor contractante, atâta vreme cât institutia sesizata nu era abilitata sa solutioneze asemenea cereri, iar demersul reclamantelor nu a fost urmat de nici un alt act ulterior, care sa le ateste vointa în privinta restituirii imobilului.

În solutionarea cererii în revendicare îndreptata împotriva chiriasilor - cumparatori Pascariu, instanta a procedat la compararea titlurilor opuse de parti, dând preferinta titlului reclamantelor - contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.8879/10.12.1949, care provine de la adevaratul proprietar, spre deosebire de titlul partilor - contractul de vânzare-cumparare nr.40590/30.09.1996, care provine de la un neproprietar - statul.

Relativ la cererea de obligare a pârâtei Primaria  Municipiului  Bucuresti sa restituie în natura sau în echivalent imobilul litigios, instanta a apreciat-o ca inadmisibila, cu motivarea ca autoritatea administrativa este singura competenta, conform prevederilor Legii nr.10/2001, sa solutioneze aceasta solicitare formulata de reclamante pe calea notificarii adresate la data de 3.08.2001, competenta instantei rezumându-se la verificarea ulterioara a legalitatii masurilor dispuse prin decizia autoritatii administrative, în temeiul art.23 si urmatoarele din Legea nr.10/2001.

Solutia primei instante a fost confirmata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila, care prin decizia civila nr.890/6.12.2005 a respins apelurile exercitate de reclamante si pârâti, ca nefondate.

I. Apelul pârâtului Municipiului Bucuresti a fost respins cu motivarea ca tribunalul a solutionat corect exceptiile invocate de aceasta parte.

Astfel, s-a retinut ca cererea de anulare a deciziei de preluare a imobilului în proprietatea statului era admisibila, întrucât ea viza verificarea valabilitatii titlului statului, chestiune asupra careia instanta avea competenta sa se pronunte în virtutea prevederilor art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998.

În ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, s-a retinut ca argumentele invocate în sustinerea ei de catre Municipiul Bucuresti vizeaza probleme de fond.

Pe de alta parte, instanta de apel nu a primit criticile pârâtului Municipiul Bucuresti prin care se invocase pronuntarea extra petita si aprecierea generica de la fond relativa la nevalabilitatea titlului statului constând în Decretul nr.223/1974.

Aceasta deoarece instanta de fond s-a pronuntat asupra valabilitatii masurii de preluare a imobilului litigios în proprietatea statului, fiind învestita cu o asemenea pretentie prin solicitarea de constatare a nulitatii deciziei nr.994/1982, iar aprecierea valabilitatii titlului statului s-a facut la speta, chiar daca exista si aprecieri generale asupra Decretului nr.223/1974.

II. Pentru a respinge apelul pârâtilor Pascariu, instanta de apel a retinut ca la fond s-a stabilit corect nevalabilitatea titlului statului si ca nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut prin restituirea si a terenului de 55,18 mp., din moment ce reclamantii au cumparat apartamentul litigios împreuna cu cota aferenta de teren, conform actului de vânzare-cumparare din 16.12.1949.

Relativ la pozitia subiectiva a partilor la încheierea contractului de vânzare-cumparare atacat, instanta de apel a apreciat ca fiind corect argumentul folosit la fond, acela ca reclamantele, carora la revenea sarcina probei conform dispozitiilor art.1169 raportat la art.1899 alin.2 Cod civil, nu au facut dovada ca i-au încunostiintat pe pârâti înainte de încheierea contractului cu privire la intentia de revendicare a imobilului.

S-a concluzionat astfel ca, fata de probele administrate în cauza, instanta de fond a retinut corect ca atât vânzatorul, cât si cumparatorii au fost de buna credinta, cu consecinta ca actul lor de vânzare-cumparare nu poate fi desfiintat, efectele acestui act fiind salvate de la nulitatea absoluta prevazuta de art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.

III. Apelul reclamantelor s-a retinut a fi nefondat pe considerentul ca desi principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial nu poate fi exclus în cazul imobilelor ce cad sub incidenta Legii nr.10/2001, singura abordare judicioasa a nulitatii absolute a înstrainarii efectuate în baza Legii nr.112/1995 se poate realiza în lumina art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, care se refera la înstrainarile de bunuri preluate fara titlu valabil.

Un alt argument în aprecierea netemeiniciei apelului reclamantelor a fost acela ca buna - credinta a fost stabilita corect la fond fata de probatoriul administrat, faptul ca vânzatorul nu a garantat pe cumparatori de evictiune nedemonstrând lipsa bunei credinte a cumparatorilor.

IV. Apelul pârâtului Ministerul Finantelor Publice, ce poarta asupra valabilitatii titlului statului, a fost respins pe motiv ca nelegalitatea preluarii a fost determinata corect prin raportarea Decretului nr.223/1974 la prevederile constitutionale si ale tratatelor internationale în vigoare la acea vreme.

Împotriva deciziei din apel au declarat recurs pârâtii Municipiul Bucuresti, Pascariu Mihai Dorin, Pascariu Francisca Dolores si reclamantele.

I. Recurentul - pârât Municipiul Bucuresti a invocat, în baza art.304 pct.9 Cod  procedura civila, nelegalitatea hotarârii atacate sub aspectul solutiei de respingere a exceptiei inadmisibilitatii, sustinuta prin motivele de apel.

S-a aratat în acest sens ca, fata de prevederile Legii nr.247/2005, actiunea dedusa judecatii este nu numai inadmisibila, dar si lipsita de interes.

Atâta timp cât prin Legea nr.247/2005, respectiv art.1 alin.1 si 2, s-a statuat ca toatele imobilele din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost preluate în mod abuziv, instanta nu mai poate sa constate altceva decât ceea ce prevede legea.

II. Recurentii - pârâti Pascariu au criticat hotarârea tribunalului în baza art.304 pct.7 si 9 Cod  procedura civila, pentru urmatoarele motive:

1. Instanta de apel a refuzat sa analizeze motivul inadmisibilitatii, invocat cu ocazia judecarii apelului si nu s-a pronuntat asupra acestei exceptii.

În dezvoltarea criticii enuntate, recurentii au aratat ca la termenul de dezbatere a apelului din 29.11.2005 au invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, în sustinerea careia au depus note scrise si decizii de practica judiciara, conform mentiunilor din încheierea de dezbateri.

Cu toate acestea, instanta nu a analizat aceasta exceptie, desi fusese ridicata cu respectarea dispozitiilor art.108 alin.1 Cod  procedura civila, iar acceptarea ei ar fi pus practic capat judecatii.

2. Actiunea în revendicare formulata dupa aparitia Legii nr.10/2001 este inadmisibila.

Reclamantele au învestit instanta cu o actiune depusa la data de 16.01.2002 si completata la data de 14.03.2003, precum si cu o actiune conexa depusa la 16.08.2002, ambele actiuni având ca obiect revendicarea apartamentului de la parterul imobilului situat în str. Dr. Draghiescu nr.14, sector 5 Bucuresti.

Fiind promovate dupa aparitia Legii nr.10/14.02.2001, cererile în revendicare erau inadmisibile, literatura si practica judiciara statuând constant ca odata cu aparitia Legii nr.10/2001 dreptul comun a fost înlocuit cu legea speciala, care cuprinde norme speciale de drept substantial si o procedura administrativa obligatorie, prealabila sesizarii instantei; altfel spus, odata cu intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 ramân fara aplicare dispozitiile dreptului comun referitoare la imobile trecute abuziv la stat si, prin urmare, reclamantul nu are a alege între calea prevazuta de Legea nr.10/2001 si calea dreptului comun.

În drept, exceptia inadmisibilitatii actiunii în revendicare pe calea dreptului comun este sustinuta de dispozitiile Legii nr.213/1998, care la art.6 alin.2 prevede ca bunurile preluate de stat fara un titlu valabil pot fi revendicate de fostii proprietari sau de mostenitorii acestora doar daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie.

3. Câta vreme actul de vânzare-cumparare al chiriasilor nu a fost desfiintat este imposibila revendicarea imobilului.

În dezvoltarea acestei critici, recurentii au sustinut ca, în solutionarea actiunii în revendicare îndreptate împotriva lor, instanta trebuia sa procedeze la compararea titlurilor si sa dea preferinta titlului lor, emis în conditiile unei legi speciale în vigoare - Legea nr.112/1995, spre deosebire de titlul reclamantelor, care a fost "teribil sifonat si apoi înlocuit cu titlul statului".

Actul de vânzare-cumparare încheiat în baza si cu respectarea Legii nr.112/1995 constituie un titlu perfect valabil, care confera dobânditorilor drepturi ce nu pot fi ignorate în compararea titlurilor si acesta cu atât mai mult cu cât în speta s-a retinut buna - credinta a chiriasilor cumparatori.

De altfel în acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie în complet de 9 judecator, prin decizia civila nr.199/7.06.2006, care a statuat ca "Buna - credinta a chiriasului la încheierea contractului prin care a cumparat imobilul, cu respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995, exclude sanctiunea nulitatii contractului si face imposibila revendicarea solicitata de persoana din patrimoniul careia statul a preluat în mod abuziv bunul, câta vreme nu poate fi desfiintat titlul juridic în baza caruia chiriasul a devenit proprietar al imobilului".

4. În mod nelegal s-a constatat ca trecerea imobilului la stat s-a facut fara titlu si s-a anulat decizia administrativa nr.994/1982.

Critica enuntata a fost dezvoltata de recurenti pe argumentul ca desi Decretul nr.223/1974 a fost în sine un act normativ abuziv, care nesocotea dreptul de proprietate privata, el a constituit un titlu valabil de preluare pentru stat.

S-a invocat în acest sens ca dupa aparitia Legii nr.112/1995, Decretul nr.223/1974  a fost calificat titlu valabil pentru stat de Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, aprobate prin H.G. nr.11/1997, asa încât constatarea instantelor anterioare ca apartamentul litigios a trecut la stat fara titlu valabil este gresita.

Instantele au confundat caracterul abuziv al decretului de preluare cu legalitatea dispozitiilor sale în vigoare la acea data si au ignorat faptul ca decizia de preluare nu a fost contestata de reclamante în conditiile art.4 din Decretul nr.223/1974, neputându-se sustine ca nu le-a fost comunicata, atâta timp cât procedura de preluare cu plata prevedea acordarea despagubirilor dupa trecerea perioadei de contestare a deciziei administrative, iar reclamantele au încasat despagubirea aferenta imobilului preluat în iulie 1982.

La recursurile pârâtilor au formulat întâmpinare recurentele - reclamante, solicitând respingerea acestora, pe de o parte pentru ca exceptia inadmisibilitatii actiunii în revendicare nu putea fi primita, o asemenea solutie echivalând cu o încalcare a însusi dreptului de proprietate si a principiului liberului acces la justitie, iar pe de alta parte pentru ca instantele s-au pronuntat asupra valabilitatii titlului statului conform competentelor stabilite prin Legea nr.213/1998 si H.G. nr.11/1997.

III. Recurentele - reclamante au criticat hotarârea din apel pentru nelegalitate în ceea ce priveste mentinerea solutiei pe cererea de constatare a nulitatii contractului de vânzare-cumparare încheiat între stat si chiriasii Pascariu.

Astfel, recurentele - reclamante au aratat ca este gresita concluzia tribunalului în sensul ca actul de vânzare - cumparare atacat nu poate fi desfiintat deoarece efectele sale sunt salvate de la nulitatea prevazuta de art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.

Atâta timp cât s-a retinut ca imobilul revendicat a fost trecut în proprietatea statului fara titlu valabil se impunea anularea contractului de vânzare-cumparare încheiat de stat cu chiriasii pe temeiul principiului anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial.

Pe de alta parte, instanta de apel a facut aplicarea gresita a dispozitiilor art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, întrucât pârâtii nu au fost de buna - credinta la contractare.

În speta, s-a procedat la vânzarea lucrului altuia în cunostinta de cauza, ceea ce conducea la nulitatea absoluta a actului.

La momentul vânzarii, vânzatoarea Primaria  Municipiului  Bucuresti cunostea sau putea cunoaste nevalabilitatea titlului sau, pentru ca avea obligatia sa verifice întreaga documentatie privind imobilul, care ar fi relevat ca decizia de preluare nu a fost comunicata fostilor proprietari, neputându-si astfel produce efectele; în plus, vânzatoarea nu a garantat pe cumparatori de evictiune, ceea ce demonstreaza reaua sa  credinta la contractare.

În ce priveste pe cumparatori, acestia cunosteau împrejurarea ca imobilul a trecut abuziv în proprietatea statului si putea fi oricând revendicat; este adevarat ca nu au fost notificati de proprietari, dar chiriasii - cumparatori puteau verifica valabilitatea titlului statului cu minime diligente si, în plus, au acceptat sa cumpere fara ca vânzatorul sa-i garanteze pentru evictiune, împrejurari ce denota reaua lor credinta la cumparare.

Ca aparare fata de recursul reclamantelor, recurentii - pârâti Pascariu au invocat în sedinta publica de la 5.09.2006 un motiv de ordine publica, respectiv tardivitatea cererii de chemare în judecata, cu argumentul ca aceasta a fost formulata la data de 16.08.2002, cu depasirea termenului de prescriptie prevazut de art.46 alin. final din Legea nr.10/2001.

Examinând decizia atacata în raport de criticile formulate, Curtea retine urmatoarele:

I. Cu privire la recursul pârâtului Municipiului Bucuresti:

În cadrul acestui recurs s-a contestat solutia de respingere a exceptiei inadmisibilitatii actiunii, invocata de Municipiul Bucuresti prin motivele de apel, aducându-se ca argument în plus dispozitiile Legii nr.247/2005, care au modificat art.1 alin.1 si 2 din Legea nr.10/2001.

Din verificarea motivelor de apel formulate de Municipiul Bucuresti (filele 30-32 dosar C.A.B. nr.4379/2004) rezulta ca aceasta parte a sustinut inadmisibilitatea actiunii atât cu referire la capatul de cerere privind anularea deciziei de preluare în proprietatea statului a imobilului litigios, pe considerentul ca decizia în discutie reprezinta un act administrativ ce nu poate fi anulat de instanta de drept comun, cât si cu referire la capetele de cerere privind restituirea în natura sau în echivalent a imobilului litigios, pe considerentul ca preluarea operata de stat de la reclamante nu a fost abuziva, asa încât, neintrând sub incidenta Legii nr.10/2001, reclamantele nu au dreptul la masurile reparatorii prevazute de aceasta lege.

Neprimind critica de inadmisibilitate din apelul Municipiului Bucuresti, relativa la cererea de anulare a deciziei de preluare în proprietatea statului a imobilului litigios, instanta de apel a pronuntat o hotarâre cu aplicarea corecta a dispozitiilor legale în materie, respectiv art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998.

Se va avea în vedere în acest sens calificarea legala corecta data de instantele anterioare capatului de cerere din actiunea reclamantelor privind anularea deciziei de preluare a imobilului litigios în proprietatea statului, aceea de cerere în contestarea legalitatii titlului statului si faptul ca admisibilitatea unei asemenea cereri în instanta este recunoscuta în mod expres de art.6 din 3 din Legea nr.213/199, potrivit caruia: "Instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului".

Nici prin intrarea în vigoare a modificarilor aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 nu s-a suprimat competenta instantelor judecatoresti de a se pronunta asupra valabilitatii titlului statului, cum gresit încearca sa demonstreze recurentul prin asertiunea ca "atâta timp cât prin lege s-a statuat ca toate imobilele din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost preluate în mod abuziv, instanta nu mai poate sa constate altceva decât ceea ce prevede legea".

Art.1 din Legea nr.10/2001 modificata prin Legea nr.247/2005 determina domeniul de aplicare al acestei legi ca fiind dat de imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ceea ce nu exclude competenta instantelor de a stabili daca preluarea s-a facut cu sau fara titlu valabil, având în vedere ca notiunea de "preluare abuziva" cu care opereaza Legea nr.10/2001 include atât preluarea cu titlu valabil, cât si preluarea fara titlu valabil, conform art.2 alin.1 lit. g si h din aceasta lege; distinctia între preluarile cu titlu si cele fara titlu valabil are consecinte în aplicarea Legii nr.10/2001, astfel cum rezulta din întreaga economie a acestei legi, care se întregeste cu prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 sub aspectul criteriilor de determinare a legalitatii titlului statului si a autoritatii competente sa decida asupra acestei chestiuni.

Prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 ramânând aplicabile si dupa intrarea în vigoare si modificarea Legii nr.10/2001, înseamna ca instantele de judecata îsi pastreaza competenta de a verifica legalitatea titlului statului, cu consecinta ca din acest punct de vedere nu se poate retine inadmisibilitatea unei cereri în justitie având un asemenea obiect .

În ceea ce priveste capetele de cerere având ca obiect restituirea în natura sau în echivalent a imobilului litigios, instanta de apel a retinut corect ca argumentul Municipiului Bucuresti, în sensul ca în speta preluarea operata de stat nu a fost abuziva spre a conferi reclamantelor dreptul la masurile reparatorii prevazute de Legea nr.10/2001, nu sustine inadmisibilitatea pretentiilor de restituire deduse judecatii, reprezentând în fapt o problema de fond, legata de calificarea modalitatii de preluare a imobilului în proprietatea statului.

Având în vedere considerentele prezentate, Curtea constata ca recursul pârâtului Municipiul Bucuresti nu este fondat, neputându-se retine în sarcina tribunalului încalcarea legii la dezlegarea criticilor vizând inadmisibilitatea actiunii.

Pe cale de consecinta, nefiind incident motivul de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod  procedura civila, recursul pârâtului Municipiul Bucuresti va fi respins ca nefondat, conform art.312 alin.1 Cod  procedura civila.

II. Cu privire la recursul pârâtilor Pascariu:

1) Prima critica din acest recurs vizeaza nepronuntarea instantei de apel asupra inadmisibilitatii actiunii în revendicare formulata dupa aparitia Legii nr.10/2001, invocata ca motiv de ordine publica cu ocazia dezbaterilor asupra apelului.

Sub aspectul încadrarii în drept, critica enuntata atrage incidenta art.304 pct.5 Cod  procedura civila, iar nu a art.304 pct.7 Cod  procedura civila, indicat gresit de recurenti, întrucât ceea ce ei imputa instantei anterioare nu este nemotivarea solutiei adoptate cu privire la motivul de ordine publica pe care l-au invocat în fata acesteia, ceea ce s-ar circumscrie uneia din ipotezele reglementate de art.304 pct.7 Cod  procedura civila, ci chiar nesolutionarea respectivului motiv, deci încalcarea de catre instanta a obligatiei sale procedurale de a se pronunta asupra tuturor cererilor si apararilor cu care a fost legal investita, ipoteza subsumata pct.5 al art.304: "când, prin hotarârea data, instanta a încalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de la art.105 alin.2 Cod  procedura civila".

Pe fond, critica nu poate fi primita, în sensul ca hotarârea recurata nu poate fi anulata fata de neîndeplinirea uneia din conditiile cumulative impuse în acest scop de art.105 alin.2 Cod  procedura civila.

Potrivit textului enuntat, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate înlatura decât prin anularea lor.

În speta, "neobservarea formelor legale" imputata instantei de apel este încalcarea dispozitiilor art.129 alin. final prin nepronuntarea asupra motivului de ordine publica vizând inadmisibilitatea actiunii în revendicare formulata dupa aparitia Legii nr.10/2001.

O asemenea greseala a fost, într-adevar, savârsita de tribunal, care, prin hotarârea pronuntata, a lasat nesolutionat motivul de ordine publica invocat de apelantii - pârâti Pascariu la termenul de dezbatere a apelului din 29.11.2005 si consemnat în încheierea de sedinta de la acea data (fila 34 verso dosar T.B. nr.3409/2005), fiind astfel evidenta vatamarea procesuala pe care ei au suferit-o prin neexaminarea motivului de ordine publica, atâta timp cât prin respectivul motiv se tindea la paralizarea actiunii îndreptate împotriva lor de catre reclamante.

Sanctiunea anularii actului îndeplinit cu neobservarea formelor legale este însa subordonata si conditiei ca vatamarea sa nu poata fi înlaturata decât prin anularea actului; astfel spus, sanctiunea anularii devine operanta numai în cazul inexistentei unui alt remediu procesual de înlaturare a vatamarii.

În speta, un asemenea remediu exista, în sensul ca vatamarea suferita de recurentii - pârâti Pascariu prin neanalizarea motivului de ordine publica invocat de ei în apel poate fi înlaturata prin discutarea respectivului motiv în recurs, recurentii reluând si dezvoltând argumentele de inadmisibilitate invocate în apel în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs.

Pe cale de consecinta, nulitatea prevazuta de art.105 alin.2 Cod  procedura civila nu este operanta în cauza si, prin aceasta, nici motivul de casare prevazut de art.304 pct.5 Cod  procedura civila.

2) Trecând la analiza pe fond a criticilor de inadmisibilitate formulate de recurenti prin cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constata ca nu sunt întemeiate, cu consecinta inaplicabilitatii cazului de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod  procedura civila.

Astfel, este adevarat ca dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 persoanele îndreptatite la restituire trebuie sa urmeze procedura administrativa prevazuta de aceasta lege speciala de reparatie, notificând persoana juridica detinatoare a imobilului în vederea restituirii acestuia în natura  - art.21 din Legea nr.10/2001 republicata.

Aceasta procedura este însa conditionata de detinerea imobilului solicitat, la data intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, de una din persoanele juridice prevazute la alin.1 si 2 din art.20, ori, în speta, la data intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, si anume la 14.01.2001, imobilul revendicat de reclamante nu mai era detinut de una din persoanele juridice prevazute de lege, întrucât fusese anterior înstrainat chiriasilor - recurenti Pascariu, respectiv la 30.09.1996, conform contractului de vânzare-cumparare nr.40590/30.09.1996 (fila 8 dosar T.B. nr.5851/2002).

Ca atare, în absenta îndeplinirii conditiei prevazute de art.20 din Legea nr.10/2001, reclamantele nu-si mai puteau realiza dreptul la restituirea în natura a apartamentului litigios în procedura administrativa reglementata de art.21 din aceeasi lege, deoarece respectivul apartament nu mai era detinut de stat la data intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, asa încât într-o asemenea situatie nu se poate nega dreptul fostului proprietar sau al mostenitorilor acestuia la revendicarea pe cale judecatoreasca a bunului preluat abuziv de stat.

Rezulta ca intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, ca lege speciala de reparatie pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada comunista, constituie un fine de neprimire pentru actiunea în justitie având ca obiect restituirea în natura a imobilelor ce intra sub incidenta Legii nr.10/2001, dar numai a acelora detinute înca de stat la data intrarii în vigoare a acestei legi.

Pentru imobilele înstrainate de stat pâna la data intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, persoana îndreptatita are deschisa si dupa intrarea în vigoare a acestei legi calea actiunii în revendicare la instanta judecatoreasca împotriva chiriasilor - cumparatori, actiune supusa dispozitiilor de drept material din legea speciala de reparatie; în cazul enuntat, care este si cel dedus judecatii, actiunea în revendicare promovata direct la instanta împotriva chiriasilor - cumparatori, dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, este admisibila, constituind mijlocul procedural de valorificare a dreptului la restituirea în natura a bunului preluat abuziv de stat, cu respectarea prescriptiilor de drept substantial din legea speciala de reparatie, în al carei domeniu de reglementare intra respectivul bun.

În consecinta, nu se poate imputa instantelor anterioare ca au solutionat pe fond actiunea în revendicare promovata dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 de persoanele deposedate abuziv de stat împotriva actualilor detinatori ai imobilului, recurentii - pârâti Pascariu, care au dobândit prin cumparare de la stat în conditiile Legii nr.112/1995, deoarece Legea nr.10/2001 închide calea actiunii directe în instanta numai pentru imobilele aflate în detentia statului la data intrarii sale în vigoare, dat fiindca numai pentru acestea legea speciala prescrie în mod imperativ calea procedurii administrative de restituire.

3) Pentru a combate solutia de admitere a actiunii în revendicare îndreptata împotriva lor, pronuntata la fond si mentinuta în apel, recurentii - pârâti Pascariu au invocat în recurs ca atâta vreme cât actul lor de vânzare-cumparare încheiat în baza Legii nr.112/1995 nu a fost desfiintat era imposibila revendicarea.

Dezvoltând acest motiv, recurentii au sustinut ca în solutionarea actiunii în revendicare îndreptata împotriva lor, comparând titlurile opuse de parti, instanta trebuia sa dea preferinta titlului lor, întrucât acesta nu a fost desfiintat, fiind încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995  si cu buna-credinta, spre deosebire de titlul reclamantelor, care a fost "teribil sifonat si apoi înlocuit cu titlul statului".

Motivul în discutie a fost formulat pentru prima oara în recurs, omisso medio, nefacând si obiectul criticilor din apelul pârâtilor Pascariu.

Astfel, prin nici unul din motivele de apel cuprinse în cererea de la filele 25-27 dosar C.A.B. nr.4379/2004 si completate prin cererea de la filele 44-47 din acelasi dosar, apelantii - pârâti Pascariu nu au invocat relatia de dependenta a solutiei pe cererea în revendicare fata de solutia pe cererea în constatarea nulitatii contractului de vânzare-cumparare încheiat de ei cu statul în baza Legii nr.112/1995 cu implicatie directa în stabilirea preferabilitatii titlurilor partilor supuse compararii în actiunea în revendicare, asa cum au facut în recurs.

În aceste conditii, fiind formulata omisso medio, critica în discutie nu poate fi analizata de instanta de recurs, având în vedere principiul conform caruia recursul nu poate fi exercitat trecând peste apel, omisso medio, adica el nu poate sa priveasca alte aspecte decât cele care au fost valorificate pe calea apelului.

4) În fine, recurentii - pârâti Pascariu au contestat si solutia de constatare a nevalabilitatii titlului statului, confirmata de instanta de apel.

Critica nu este fondata, cu consecinta inaplicabilitatii în speta a cazului de modificare prevazut de art.304 pct. 9 Cod  procedura civila, întrucât aprecierile facute de tribunal relativ la valabilitatea titlului statului se circumscriu dispozitiilor legale incidente pe acest aspect, respectiv dispozitiilor art.6 alin.1 si 3 din Legea nr.213/1998.

Norma legala enuntata da în competenta instantelor judecatoresti dreptul de a stabili valabilitatea titlului statului în functie de conformitatea lui cu Constitutia, tratatele internationale la care România era parte si legile în vigoare la data preluarii.

Raportat la aceste criterii legale, titlul de preluare al statului asupra imobilului litigios, constând în Decretul nr.223/1974, nu s-a putut constitui în mod valabil, dupa cum corect au retinut instantele anterioare, stabilind ca Decretul nr.223/1974 contravine reglementarilor constitutionale si internationale în vigoare la data edictarii si aplicarii sale, respectiv Constitutiei de la 1965, care ocrotea dreptul de proprietate personala prin art.36 alin.1 si  Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, care prin art.17 recunostea dreptul oricarei persoane la proprietate, iar prin art.13 garanta dreptul la libera circulatie, drept înfrânt si el prin Decretul nr.223/1974, care conditiona pastrarea proprietatii particulare de mentinere de catre cetatenii români a domiciliului în România.

Faptul ca dispozitiile Decretului nr.223/1974 au fost aplicate întocmai la preluare nu constituie un argument în sensul legalitatii titlului statului, cum gresit au invocat recurentii - pârâti.

Aceasta deoarece cele trei criterii de apreciere a valabilitatii titlului statului, prevazute de art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 - conformitatea preluarii cu Constitutia, tratatele internationale si dispozitiile legale în vigoare la acea data - sunt cumulative, asa încât neîndeplinirea chiar si numai a unuia dintre ele este suficienta pentru caracterizarea ca nevalabil a titlului statului.

Un alt argument adus de recurentii - pârâti în sustinerea valabilitatii titlului statului consta în neatacarea de catre reclamantele a deciziei administrative de preluare, emise în aplicarea Decretului nr.223/1974, dupa procedura prevazuta de art.4 din Decretul nr.223/1974 sau aceea a Legii contenciosului administrativ nr.29/1990.

Nici acest argument nu poate fi primit, fiind lipsit de relevanta pe aspectul stabilirii valabilitatii titlului statului, întrucât nu decizia administrativa, ci Decretul nr.223/1974 a reprezentat titlul de preluare al statului, asa încât, independent de atacarea sau nu în justitie a deciziei administrative dupa comunicarea acesteia, instanta este îndreptatita în prezent sa verifice legalitatea preluarii operate în baza Decretului nr.223/1974, dupa criteriile impuse de art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998.

Cât priveste faptul ca Decretul nr.223/1974 a fost mentionat în H.G. nr.11/1997 drept titlu al statului, nici acesta nu constituie un argument în sensul valabilitatii titlului de preluare, cum de asemenea gresit au invocat recurentii - pârâti Pascariu.

Art.1 alin.2 din H.G. nr.11/1997 mentioneaza exemplificativ acte normative reprezentând titluri pentru stat, printre care si Decretul nr.223/1974, conditionat însa de respectarea, la preluarea imobilelor, a dispozitiilor acestora.

Prin urmare, Decretul nr.223/1974 nu constituia prin el însusi titlu valabil de preluare nici înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.213/1998; este adevarat ca pâna la adoptarea acestei legi unicul criteriu de apreciere a valabilitatii titlului statului era cel prevazut de pct.1 alin.2 din H.G. nr.11/1997, respectiv verificarea daca preluarea s-a facut cu respectarea legilor si decretelor în vigoare la acea data, numai ca în speta instanta nu era tinuta de aceasta verificare restrictiva, din moment ce la momentul contestarii legalitatii titlului statului de catre reclamante, prin cererea dedusa judecatii în anul 2002, era în vigoare Legea nr.213/1998, care a adaugat criteriului prevazut de H.G. nr.11/1997 si pe acela al controlului constitutionalitatii si al conformitatii preluarii cu tratatele internationale la care România era parte, în raport de care titlul de preluare al statului pentru imobilul litigios este în mod cert nelegal, conform celor deja aratate.

Având în vedere considerentele prezentate, Curtea constata ca recursul pârâtilor Pascariu nu este fondat, urmând a-l respinge ca atare, conform art.312 alin.1 Cod  procedura civila.

III. Cu privire la recursul reclamantelor:

Acest recurs poarta exclusiv asupra solutiei de respingere pentru netemeinicie a cererii în constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare încheiat de stat cu chiriasii în baza Legii nr.112/1995.

Relativ la solutia contestata în recursul reclamantelor, recurentii - pârâti Pascariu au invocat, în sedinta publica de la termenul de dezbatere a recursului, o aparare ce constituie un motiv de ordine publica, constând în prescriptia dreptului la actiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumparare atacat în cauza, pe considerentul ca aceasta actiune a fost formulata la data de 16.08.2002, cu depasirea termenului de prescriptie prevazut de art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001.

Analizând cu prioritate apararea recurentilor - pârâti Pascariu, întemeiata pe un fine de neprimire a actiunii în nulitatea contractului, a carui admitere ar face inutila cercetarea criticilor de fond din recursul reclamantelor, Curtea retine urmatoarele:

Este adevarat ca prin art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.109/2001 si O.U.G. nr.145/2001, s-a instituit un termen de prescriptie de 18 luni de la data intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001 pentru actiunile în nulitatea actelor juridice de înstrainare având ca obiect imobile ce cad sub incidenta acestei legi, termen care s-a împlinit la data de 14.08.2002 (având în vedere ca Legea nr.10/2001 a intrat în vigoare la data de 14.01.2001), numai ca, în speta, actiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumparare încheiat de stat cu chiriasii Pascariu a fost formulata de reclamante cu respectarea acestui termen de prescriptie.

Se va avea în vedere în acest sens ca desi actiunea în nulitate a fost înregistrata la instanta la data de 16.08.2002, ea a fost expediata prin posta cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire în ultima zi a termenului de prescriptie prevazut de art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, respectiv la data de 14.08.2002, asa cum rezulta din stampila postei aplicata pe plicul cusut pe coperta dosarului nr.5851/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila, în care a fost înregistrata actiunea în nulitate.

În drept sunt aplicabile dispozitiile art.104 Cod  procedura civila, potrivit carora actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc îndeplinite în termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal înainte de împlinirea lui.

Pe cale de consecinta, Curtea va înlatura, pentru netemeinicie, apararea recurentilor - pârâti Pascariu relativa la prescriptia dreptului la actiunea în nulitatea contractului lor de vânzare-cumparare, urmând a proceda în continuare la cercetarea criticilor de fond din recursul reclamantilor.

În primul rând, recurentele - reclamante au imputat tribunalului ca nu au anulat contractul de vânzare-cumparare atacat pe temeiul principiului anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, din moment ce au retinut nevalabilitatea titlului de preluare al statului.

Este adevarat ca unul din principiile efectelor nulitatii actului juridic civil este acela al anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis), numai ca acest principiu cunoaste si exceptii, respectiv cazuri în care, desi se anuleaza actul initial, actul subsecvent este mentinut.

O astfel de exceptie o reprezinta cazul subdobânditorului de buna credinta si cu titlu oneros a unui imobil, situatie în care anularea titlului de proprietate al transmitatorului nu conduce la anularea actului tertului subdobânditor de buna credinta, solutie ce se justifica pe consideratiuni de echitate si utilitate sociala si care în materia imobilelor preluate de stat fara titlu îsi gaseste consacrarea expresa în lege, respectiv în dispozitiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.

Desi în speta s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al statului, actul subsecvent încheiat de acesta cu chiriasii nu putea fi anulat pe temeiul principiului anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, întrucât instantele au retinut buna - credinta la contractare a tertilor subdobânditori, ceea ce se constituie într-o exceptie de la principiul enuntat, respectiv cea prevazuta de art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.

Facând deci aplicarea art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 în aprecierea legalitatii solutiei date la fond cererii în constatarea nulitatii contractului de vânzare-cumparare încheiat de stat cu chiriasii, instanta de apel a pronuntat o hotarâre cu aplicarea corecta a dispozitiilor legale în materie, ceea ce face inoperant cazul de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod  procedura civila.

De asemenea, nu se poate imputa instantei de apel aplicarea gresita a dispozitiilor art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, în ceea ce priveste aprecierea bunei credinte la contractare, astfel ca nici din acest punct de vedere nu este operant cazul de modificare din art.304 pct.9 Cod  procedura civila.

Faptul ca atât vânzatorul, cât si cumparatorii au cunoscut temeiul preluarii imobilului litigios de catre stat, respectiv Decretul nr.223/1974, nu demonstreaza reaua lor credinta la contractare, deoarece Decretul nr.223/1974 avea aparenta unui titlu legal de proprietate pentru stat la momentul încheierii actului atacat, de vreme ce pâna atunci acest titlu nu fusese contestat de persoanele interesate, respectiv de recurentele -reclamante, într-una din modalitatile prevazute de lege - cerere de restituire în natura formulata în procedura Legii nr.112/1995 sau revendicare la instanta de judecata.

De asemenea, nici faptul ca prin contract vânzatorul nu i-a garantat pe cumparatori de evictiune nu demonstreaza reaua - credinta a contractantilor, din moment ce legea le recunoaste dreptul de a aduce, prin conventia lor, modificari ale întinderii raspunderii vânzatorului pentru evictiune, iar simplul fapt ca evictiunea ar fi putut decurge din admiterea unei actiuni în revendicare a fostului proprietar nu poate avea semnificatia cunoasterii pericolului evictiunii la momentul încheierii contractului.

Fata de considerentele expuse, Curtea constata ca recursul reclamantelor nu este fondat, motiv pentru care îl va respinge în baza art.312 alin.1 Cod  procedura civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentii - pârâti MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, PASCARIU MIHAI DORIN si PASCARIU FRANCISCA DOLORES, precum si de recurentele - reclamante SIMIONESCU OPREA (OPRICA), SIMIONESCU ECATERINA si AVERBUH MIHAELA împotriva deciziei civile nr.890 A din 6.12.2005, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila în dosarul nr.3409/2005, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.

IREVOCABILA.

Pronuntata în sedinta publica azi,  12.09.2006.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

MIHAELA CIOCEA RALUCA MOGLAN MIRELA VISAN

GREFIER

MARIANA TROGMAER

- 15 -

Domenii speta

Spete similare