Societate comercială: vânzarea unor bunuri a căror valoare nu depăşeşte 1/2 din valoarea contabilă a activului patrimonial. Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor prin care s-a aprobat vânzarea activului. Nulitate. Consecinţe.

Societate comercială: vânzarea unor bunuri a căror valoare nu depăşeşte 1/2 din valoarea contabilă a activului  patrimonial. Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor prin care s-a aprobat vânzarea activului. Nulitate. Consecinţe.

Prin procesul-verbal nr.14/11 mai  2003 acţionarii Creţu Constantin  şi Matei Ioan au  împuternicit pe M.I. acţionar administrator  să semneze, în numele societăţii, actele de vânzare-cumpărare

Pentru terenul în suprafaţă de 1.036 m.p. pentru un preţ de 12 USD/m.p. situat în Târgul Tehnoutilaj Voluntari - Ilfov. Întrucât hotărârea a fost adoptată cu încălcarea disp. art.117 Legea nr.31/1990 privind îndeplinirea formalităţilor de convocare a adunării generale a acţionarilor, prejudiciindu-se astfel interesele acţionarilor minoritari s-a constatat nulitatea acesteia  aspect necontestat prin apelul formulat.

Societatea comercială are voinţa de sine stătătoare ce nu se confundă cu voinţele acţionarilor şi nici nu reprezintă suma voinţelor acestora.

Voinţele individuale ale acţionarilor capătă valoare juridică prin exprimarea  lor în adunarea generală unde se manifestă ca voinţa societăţilor colective, cu respectarea procedurii  impuse de lege concretizându-se în hotărârile adunării generale.

Astfel,  voinţa societăţii comerciale nu poate fi exprimată decât prin hotărârile AGA, interpretarea  dată disp. art.146 Legea nr.31/1990 în sensul că pentru actele de dispoziţie sau administrative privind bunuri a căror valoare nu depăşeşte 1/2 din valoarea contabilă a activului patrimonial nu este necesară exprimarea  voinţei sociale prin hotărârea adunării generale, în sensul că actul poate fi încheiat de administrator  fără aprobare prealabilă, nu pot fi reţinute.

Dispoziţia legală impune adoptarea hotărârii A.G.E.A pentru bunuri a căror valoare depăşeşte 1/2 din valoarea contabilă a patrimoniului, ceea ce presupune necesitatea obţinerii aprobării Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor pentru bunuri cu valoare inferioară acestui prag.

În consecinţă, la închiderea contractului de vânzare-cumpărare nr.2330/25.07.2003 voinţa societăţii comerciale nu a fost valabil exprimată, câtă vreme s-a constatat nulitatea hotărârii AGA nr.14/11.05.2003.

Potrivit principiului rezoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, anularea  actului principal are drept consecinţă anularea actului subsecvent. Cazul subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil reprezintă o excepţie de la acest principiu, însă acesta se aplică în situaţia în care este anulat însuşi titlul de proprietate al transmiţătorului.

Or,  în speţă s-a dispus anularea  hotărârii AGA prin care s-a aprobat înstrăinarea terenului în suprafaţă de 1036 m.p. situat în comuna Voluntari - Ilfov hotărâre ce exprimă voinţa societăţii comerciale de a contracta, consecinţa fiind lipsa consimţământului titularului dreptului de proprietate la încheierea contractului.

(Curtea de Apel - Bucureşti, secţia a VI-a comercială. Decizia comercială nr. 45/ 29 ianuarie 2007)

Prin cererea, înregistrată sub nr.12491/2004, pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanţii CGS, PF şi ŞGG au chemat în judecată pârâţii SC T SA, A.F.E.V. şi AFA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr.14 din 11.05.2003  şi drept consecinţă să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2330/25.07.2003 încheiat fără aprobarea AGA a SC T SA, repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de  judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare nr.2330/25.07.2003 pârâta SC T SA a înstrăinat  părţilor A.F.E.V. şi AFA un teren în suprafaţă de 1027,87 m.p., situat în Comuna Voluntari, contract încheiat în temeiul procesului-verbal nr.14/11.05.2003.

S-a susţinut nulitatea hotărârii nr.14/11.05.2003 cu consecinţa nulităţii actului subsecvent întrucât nu au fost îndeplinite formalităţile de convocare conf. art.110 alin.2 Legea nr.31/1990; au fost încălcate disp. art.1451 Legea nr.31/1990; de asemenea se susţine  nerespectarea disp. art.7 lit.b din contractul  de vânzare-cumpărare de acţiuni prin care  cumpărătorul şi-a asumat obligaţia de a nu  aproba în AGA, timp de 10 ani înstrăinarea activelor societăţii.

S-a invocat complicitatea la fraudă a  pârâţilor A.F.E.V. şi AFA care au avut posibilitatea examinării documentelor societăţii precum şi a  titlurilor de proprietate.

Prin întâmpinarea formulată la 20.01.2005, pârâţii A.F.E.V. şi AFA au solicitat respingerea acţiunii, cu obligarea  reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost invocate excepţiile lipsei de interes a reclamantelor; a lipsei calităţii procesuale pasive a SC T SA.

S-a susţinut reaua-credinţă a reclamanţilor, care au înstrăinat succesiv activele societăţii încălcând interdicţia stipulată în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni art.73.

Pârâţii au invocat buna-credinţă la încheierea contractului, considerând valabil exprimată voinţa de a contracta, aşa cum rezultă din procesul-verbal 14/11.05.2003. Cu atât mai mult cu cât prin hotărâri succesive ale Adunării Generale a Acţionarilor s-a încuviinţat vânzarea activelor din patrimoniul societăţii.

Acordul privind înstrăinarea unor terenuri din patrimoniul societăţii a fost confirmat la 20.05.2003 când s-a adoptat o nouă hotărâre prin care se încuviinţa vânzarea unor  terenuri pentru plata unor taxe şi impozite.

S-a susţinut că disp.art.19 pct.1 lit.d, 146  Legea 31/1990 nu condiţionează valabilitatea înstrăinării activelor de adoptarea unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor, interpretând disp. art.146 în sensul că în situaţia înstrăinării a mai puţin de jumătate din activele  societăţii nu este necesară aprobarea  adunării generale; cu privire la disp. art.1451 (150) s-a subliniat lipsa de relevanţă a disp. ce reglementează înstrăinarea sau dobândirea bunuri către sau de la societate de către administrator, cauza privind  înstrăinarea unor active  ale  societăţii către terţe persoane.

Prin cererea de chemare în garanţie, formulată la 20.01.2005, A.F.E.V. şi AFA au formulat în contradictoriu  cu Creţu Constantin şi Matei Ion au solicitat obligarea  acesteia la plata c/val. terenului  ce a făcut obiectul  contractului de vânzare-cumpărare, actualizat în raport cu valoarea de circulaţie a bunului şi a c/val.  construcţiei edificate pe teren.

S-a susţinut că Matei Ioan şi Creţu Constantin, reprezentanţi legali ai societăţii au prezentat situaţii juridice a terenurilor şi actele emise de societate ca fiind legal întocmite; au garantat în conf. cu disp. art.2337 Cod civil cumpărătorii împotriva evicţiunii totale sau parţiale.

Prin cererea formulată la 14.02.2005, pârâţii A.F.E.V. şi AFA au solicitat repunerea în termenul de depunere de acte şi întâmpinare, invederând că citaţia a fost comunicată cu două zile înaintea termenului de judecată, la  o altă adresă, de asemenea citaţia comunicată la domiciliul indicat pentru termenul din 10.12.2004 nu a fost  însoţită de  copia cererii introductive şi de actele doveditoare depuse de reclamantă, prin încheierea pronunţată la acel termen pentru lipsă de apărare precum şi probele solicitate cu încălcarea disp. art.100  alin.1 pct.6, 103; 106 alin.3; 118 alin.3 şi 129 alin.3.

Prin încheierea de  la 18.02.2005, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de repunere în termenul de formulare probe prin întâmpinare  reţinând că prima zi de înfăţişare, în condiţiile art.134 C.pr.civ. a fost 10.12.2004 pentru pârâtă, la termenul anterior 19.11.2004, pârâtul.

AFA a declarat că locuieşte  împreună cu aceasta fiindu-i comunicată în copie cererea de chemare în judecată şi înscrisurile doveditoare.

Prin încheierea de la 27.05.2005, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor A.F.E.V. şi AFA, excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţii SC TEHNOUTILAJ SA, ca nefondate.

Prin sentinţa comercială nr.3161/1.07.2005, pronunţate în dosarul nr.12491/2004, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de  CGS, PF, ŞGG a constat nulitatea absolută a hotărârii AGA din 11.05.2003 şi a măsurilor dispuse; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.2330/25.07.2003;  a dispus repunerea  părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia.

Pentru a hotărî astfel instanţa a avut  în vedere disp. art.117 Legea nr.31/1990 constatând că prevederile legale privind convocarea Adunării Generale  a Acţionarilor nu au fost respectate ceea ce are drept consecinţă nulitatea hotărârii adoptate.

Întrucât prin hotărârea AGA s-a exprimat consimţământul privind vânzarea, constatarea nulităţii acesteia, are drept consecinţă anularea actului subsecvent în temeiul principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.

S-a reţinut şi fraudarea acţionarilor minoritari, încălcarea clauzei privind înstrăinarea activelor societăţii pe o perioadă de 10 ani, la un preţ posibil inferior valorii de piaţă, culpa cumpărătorului care nu a verificat legalitatea şi valabilitatea  actelor  în temeiul cărora s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

A fost înlăturată prezumţia bunei-credinţe la încheierea actului reţinând culpa pârâtei constând în lipsa de diligenţă în verificarea actelor emise de către societate.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii A.F.E.V. şi AFA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă a fost invocată buna-credinţă  a apelanţilor la încheierea contractului, nejustificat înlăturată în primă instanţă deşi rezultă din probatoriul administrat. 

S-a învederat  instanţei că pârâţii au  verificat titlul de proprietate, autorizaţiile de construcţie; certificatele de urbanism, documentaţia cadastrală, hotărârea AGA nr.14/11.05.2003 a fost verificată de către notarul public; cumpărătorii au achitat preţul stipulat în contract; s-a  susţinut că încălcarea interdicţiei de înstrăinare nu are drept consecinţă anularea actului ci sancţiuni pecuniare pentru  cumpărător care este ţinut a achita diferenţa dintre preţul obţinut din vânzarea bunului şi  valoarea contabilă a acestuia.

S-a susţinut buna-credinţă constând în convingerea posesorului că a contractat cu adevăratul proprietar în temeiul unui titlu translativ de proprietate a cărui nevalabilitate o ignoră.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea apreciază apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Aplicând principiul "tantum devolutum quantum apellatum" instanţa va proceda la o nouă judecată asupra fondului, cu respectarea principiului disponibilităţii, în limitele criticilor formulate de apelant fără a supune analizei cele dispuse  prin încheierile de la 19.11.2004 (fila 41), 10.12.2004 (fila 48) şi 18.02.2005 (fila 84) ale căror dispoziţii nu au fost criticate în motivele de apel.

Va reţine de asemenea că prin motivele de apel nu a fost criticată constatarea nulităţii hotărârii AGA 14/11.05.2003.

În consecinţă cu privire la apărările formulate întemeiate pe buna-credinţă a apelanţilor la încheierea actului.

Prin procesul-verbal nr.14/11 mai 2003 (fila 14 dosar fond) acţionarii CC şi MI au împuternicit pe Matei Ioan să semneze în numele societăţii  actele de vânzare-cumpărare pentru  terenul în suprafaţă de 1036 m.p. pentru un preţ de 12 USD/m.p. situat în Târgul Tehnoutilaj din Voluntari - Ilfov - întrucât hotărârea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art.117 Legea nr.31/1990 privind îndeplinirea formalităţilor de convocare AGA cu prejudicierea acţionarilor minoritari; s-a constatat nulitatea acesteia.

Societatea  comercială are voinţă de sine stătătoare, ce nu se confundă cu voinţele acţionarilor şi nici nu reprezintă suma voinţelor acestora.

Voinţele individuale ale acţionarilor capătă valoare juridică numai prin  exprimarea lor în adunarea generală unde se manifestă ca voinţa societăţii colective, cu respectarea procedurii impuse de lege concretizându-se în hotărârile adunării generale.

Astfel, voinţa societăţii comerciale nu  poate fi exprimată decât prin hotărârile Adunării Generale ale Acţionarilor, interpretarea dată disp.  art.146 Legea nr.31/1990 în sensul că pentru actele de dispoziţie sau administrare privind bunuri a căror valoare nu depăşeşte 1/2 din valoarea contabilă a patrimoniul societăţii nu este necesară exprimarea voinţei sociale prin hotărârea adunării generale,în sensul că actul poate fi încheiat de administrator fără aprobare AGA, nu pot fi  reţinute.

Dispoziţia legală impune adoptarea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor pentru  bunuri a căror valoare depăşeşte 1/2 din valoarea contabilă a patrimoniului, ceea ce presupune necesitatea obţinerii aprobării Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor pentru bunuri cu valoare inferioară acestui prag.

În consecinţă, la încheierea  contractului de vânzare-cumpărare nr.2330 din 25.07.2003 voinţa societăţii comerciale nu a fost valabil exprimată, câtă vreme s-a constatat nulitatea hotărârii AGA nr.14/11.05.2003.

Potrivit principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent. Cazul subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil reprezintă o excepţie de la acest principiu, însă aceasta se aplică în  situaţia în care este  anulat însuşi titlul de proprietate al transmiţătorului.

Or, în speţă s-a dispus anularea  hotărârii AGA prin care s-a aprobat  înstrăinarea terenului în suprafaţă de 1036 m.p. situat în Comuna Voluntari -Ilfov hotărâre ce exprimă voinţa societăţii comerciale de a contracta, consecinţa fiind lipsa consimţământului titularului dreptului de proprietate la încheierea contractului

De asemenea, prezumţia bunei-credinţe prev. de art.1899 alin.2 C.pr.civ. nu subzistă în cazul în care terţul achizitor, cu titlu oneros a cunoscut sau cu diligenţe minime ar fi putut să  cunoască nevalabilitatea actului în temeiul căruia s-a încheiat actul.

Nu s-a reţinut nici eroarea în privinţa unui act întocmit cu nerespectarea cerinţelor legale imperative, întrucât  nimănui nu îi  este permisă necunoaşterea legii civile. În acest sens reţinem şi teza admiterii erorii de drept ca viciu de consimţământ care exceptează norma imperativă.

În consecinţă, apreciind legală şi temeinică sentinţa atacată, în temeiul art.296 C.pr.civ. a respins apelul ca nefundat.

Domenii speta

Spete similare