Ziarist. Libertate de exprimare. Faptă ilicită.

Ziarist. Libertate de exprimare. Faptă ilicită.

C. civ. – art. 998, 999

Constituţie – art. 30

C.E.D.O. – art. 10

Chiar dacă prin art. 30 din Constituţia României este garantată libertatea de exprimare, iar Convenţia Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte prin art. 10 dreptul la libertatea de exprimare, exercitarea acestei libertăţi cu depăşirea limitelor şi restricţiilor stabilite este de natură a atrage răspunderea celui ce, depăşind aceste limite sau restricţii săvârşeşte o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1257 din 5 iunie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 163 din 2 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 6963/2004, Tribunalul Arad a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamantul B. Ghe. împotriva pârâtei S.C. „Adevărul” S.R.L. Arad.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în ziarul  local,  au apărut două articole de presă intitulate „Escrocherii cu maşini de cusut”, semnate de jurnalistul A.O. Aceste publicaţii reprezintă o anchetă de presă efectuată de către jurnalist, în urma unei sesizări asupra unui caz mai aparte şi plecând de la o sentinţă judecătorească nedefinitivă, prin care numita S.S. a fost obligată să restituie reclamantului B.Ghe. o maşină de cusut marca „Singer” sau echivalentul valoric în cuantum de 24.300 Euro plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executare. Cele două articole, scrise într-o manieră  tipic gazetărească, menite să stârnească interesul cititorului, redau starea de fapt în felul în care a fost percepută de jurnalist, cu citate din declaraţiile reclamantului, ale unor vecini, ale curatorului numitei S.S., ale comandantului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad etc. Fără a aduce acuzaţii directe, jurnalistul apreciază că acest caz seamănă izbitor a escrocherie, solicitând intervenţie organului judiciar abilitat (poliţia).

Conform art. 998 – 999 C. civ., oricine cauzează altuia un prejudiciu, cu intenţie sau din culpă, este obligat să-l repare. Pe de altă parte, Constituţia României consacră libertatea de exprimare la rang de libertate fundamentală a omului în art. 30 alin. 1 – 4,  stabilind şi limitele exercitării acestei libertăţi în art. 30 alin. 6 şi 8.

Libertatea de exprimare este consacrată şi de art. 10 din Convenţia Europeană al Drepturilor Omului.

Din punct de vedere subiectiv, prima instanţă a apreciat că libertatea de exprimare încetează numai atunci când din cuprinsul articolului rezultă intenţia clară a autorului de a defăima, de a prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară sau imaginea unei persoane, situaţie în care fapta de a publica un asemenea articol de presă intră în sfera ilicitului.

În principiu însă,  o acţiunea de publicare a unui articol în ziar constituie o faptă licită, permisă de lege şi protejată.

Chiar dacă lectura articolului lasă să se înţeleagă posibilitatea participării reclamantului la o escrocherie, în concret nu se aduc acuzaţii directe, nu se susţine comiterea vreunei infracţiuni ori a unei alte fapte ilicite de către reclamant, ci doar se invită organele judiciare abilitate să cerceteze cazul în vederea elucidării unor aspecte rămase necunoscute ziaristului.

Din lectura celor două articole nu se poate trage concluzia că intenţia jurnalistului a fost aceea de a defăima persoana reclamantului.

Nu se poate susţine culpa pârâtei nici pentru neacordarea dreptului la replică reclamantului, câtă vreme acesta nu a solicitat acest lucru în mod direct şi explicit.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.Ghe.

Prin decizia civilă nr. 1425 din 14 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5675/2005, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.Ghe. împotriva sentinţei civile nr. 163 din 2 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6963/2004, în contradictoriu cu pârâta S.C. „Adevărul” S.R.L. Arad.

Respingând apelul reclamantului şi menţinând astfel soluţia primei instanţe, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere aceleaşi considerente ca şi Tribunalul Arad, reţinând că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 998 – 999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

De asemenea, a reţinut că hotărârea primei instanţe este în concordanţă şi cu  jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia libertăţii de exprimare, din care rezultă că presa are un rol esenţial într-o societate democratică.

Împotriva deciziei civile nr. 1425 din 14 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs în termenul legal reclamantul B. Ghe.

În motivarea recursului, reclamantul, invocând art. 304 pct. 9 C. pr. civ.,  a susţinut că hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii, întrucât în speţă sunt îndeplinite elementele care atrag răspunderea civilă delictuală, respectiv fapta ilicită (informarea incorectă a cititorilor, prin ascunderea unor elemente de fapt esenţiale), culpa, prejudiciul şi legătura cauzală dintre faptă şi prejudiciu.

A arătat că nu este vorba despre un singur articol, ci de cinci articole la adresa sa, vizând cauze aflate în curs de judecată, intenţia de defăimare fiind evidentă, ca şi scopul de a-l compromite moral şi de a-l intimida.

Curtea a constat că recursul reclamantului este întemeiat şi l-a admis pentru considerentele care vor fi expuse în  continuare.

Reclamantul B.Ghe. a chemat în judecată pârâta S.C. „Adevărul” S.R.L. Arad, solicitând obligarea acesteia la daune morale în cuantum de 1 miliard lei (ROL), cu motivarea că prin publicarea a două articole în ziarul local, sub titlul „Escrocheriile cu maşini de cusut”, i s-a adus atingere onoarei şi reputaţiei, întrucât  faptele au fost prezentate trunchiat, în detrimentul său, neacordându-i-se nici dreptul la replică, cu atât mai mult cu cât cazul face obiectul unui proces care se află încă pe rolul instanţelor, iar în primă instanţă i s-a dat câştig de cauză.

În drept, a invocat răspunderea civilă delictuală, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului – art. 998 şi 1000 alin. 3 C. civ.

Ulterior, şi-a redus cuantumul pretenţiilor la 20.000.000 lei (ROL).

Prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, prima instanţă şi instanţa de apel au respins acţiunea, respectiv apelul reclamantului, reţinând în mod eronat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Fapta ilicită există şi ea constă în publicarea celor două articole cu titlul „Escrocheriile cu maşinile de cusut”, pornind de la o sentinţă a Judecătoriei Ineu, prin care numita S.S. a fost obligată să-i restituie reclamantului B.Ghe. o maşină de cusut marca „Singer”, piesă de colecţie, sau echivalentul ei valoric de 24.300 Euro, cu motivarea că B.Ghe., după  ce a cumpărat o maşină de cusut marca „Singer”, a depozitat-o în curtea numitei S.S., care însă a refuzat să i-o restituie.

Deşi prin întâmpinările depuse la dosar pârâta susţine că publicarea celor două articole nu are caracter ilicit, întrucât  nu a existat intenţia de a-l defăima pe reclamant, din lecturarea acestor două articole rezultă cu totul altceva, cu atât mai mult cu cât articolele sunt însoţite de poza reclamantului.

Se începe prin aducerea la cunoştinţa opiniei publice a existenţei unei practici de a-i escroca pe posesorii unor maşini de cusut vechi marca „Singer” şi se ajunge la cazul particular al reclamantului B.Ghe., care apare apoi în prim plan în ambele articole  publicate de pârâtă,  sub semnătura ziaristului A. O.

Caracterul ilicit al faptei şi culpa provin din modul de redactare al articolelor respective, prin care se pun semnul întrebării, fiind uneori considerate mincinoase afirmaţiile reclamantului, deşi procesul era încă pe rol, fiind trecut doar de faza de primă instanţă.

În mai multe rânduri se foloseşte cuvântul escrocherie, în raport cu reclamantul B.Ghe., iar concluzia celor două articole, e drept sub forma unei  propoziţii interogative, este de natură a aduce atingere reputaţiei acestuia, cauzându-i  un prejudiciu moral.

„Ce-ar mai fi de spus în  toată această poveste, care seamănă izbitor cu o escrocherie?”

Este evidentă, pornind de la cele prezentate anterior, şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte acordarea dreptului la replică reclamantului, deşi chiar în cuprinsul celui de-al doilea articol, se  menţionează că B.Ghe. s-a prezentat şi a lăsat o „declaraţie”, aceasta nu a fost publicată, deşi este comentată în articol.

Este adevărat că prin art. 30 Constituţia României garantează libertatea de exprimare, dar acelaşi articol stabileşte limitele exercitării acestei libertăţi, prin care nu pot fi prejudiciate demnitatea, onoarea, viaţa particulară sau dreptul la propria imagine ale celorlalţi.

Libertatea de exprimare, inclusiv a ziariştilor, este consacrată şi prin art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de apel invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, din care rezultă rolul esenţial al presei într-o societatea democratică.

Aceeaşi instanţă europeană însă, prin hotărârea din 7.05.2002,  pronunţată în cauză Mc Vicar contra Regatului Unit al Marii Britanii, a statuat că „ziariştii trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, în scopul de a prezenta informaţii corecte şi verificate, în acord cu etica profesiei de ziarist”.

Prejudiciul  moral adus reclamantului constă în atingerea adusă demnităţii, onoarei şi dreptului său la imagine.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale solicitate, 20 milioane lei vechi, Curtea consideră că este prea mare în raport cu prejudiciul moral suferit, o sumă de 10.000.000 lei vechi fiind apreciată ca echitabilă în raport cu acest prejudiciu.

Acest criteriu al echităţii şi al satisfacţiei echitabile apare şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului;  cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât  să aibă efecte compensatorii pentru cel păgubit, dar să nu constituie o „amendă” excesivă pentru autorul faptei ilicite.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 1 şi 9,  art. 312 alin. 3 şi 4 C. pr. civ.,  Curtea a admis recursul declarat de reclamant.

Domenii speta

Spete similare