Deschiderea procedurii reorganizării juridice şi faliment. Condiţii
Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de S.C. Micro Thermo Centrale S.R.L. Fălticeni, judeţul Suceava contra sentinţei civile nr. 336/COM/16.11.2005 a Tribunalului Iaşi, judecător sindic, pe care o modifică în tot în sensul că îi admite cererea sus numitei creditoare în contradictoriu cu debitoarea S.C. Romedil S.R.L. Iaşi şi dispune deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment a debitoarei, urmând a fi efectuate procedurile legale prin judecătorul sindic al Tribunalului Iaşi, resemnat.
S-a reţinut că în ceea ce o priveşte pe creditoare, aceasta a făcut dovada creanţei certe, lichide şi exigibile cu factura nr. 376077/15.03.2004 iar starea de insolvenţă a debitoarei rezidă în imposibilitatea acesteia de a face faţă datoriilor scadente.
Aşadar, se reţine că s-a făcut dovada condiţiilor impuse de art. 29 din Legea nr. 64/1995, modificată, prin coroborare cu art. 36 din aceeaşi lege, încât soluţia de admitere a recursului se vădeşte a fi întemeiată.
(Decizia comercială nr. 105/3.04.2006 a Curţii de Apel Iaşi)
Tribunalul Arad
Procedura insolvenţei
Tribunalul București
Contestaţie împotriva hotărârii adunării creditorilor
Curtea de Apel Galați
Terţul care nu a formulat o cerere de restituire a sumelor achitate debitoarei în temeiul unor titluri executorii desfiinţate nu are calitatea procesuală activă pentru a contesta raportul de distribuire a acelor sume
Tribunalul Comercial Argeș
Deschidere procedură insolvenţă. Contestaţie la deschidere formulată de debitor
Tribunalul Bistrița Năsăud
Modificarea de plan se poate face „oricând pe parcursul procedurii”, respectiv după confirmarea unui plan şi cu atât mai mult înainte de confirmare, cu condiţia respectării celorlalte cerinţe impuse de lege: nerespectarea condiţiilor de vot şi de con...