Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu. Nesoluţionarea acesteia de către instanţă. Consecinţe

Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu trebuia soluţionată de către instanţă potrivit art. 137 Cod procedură civilă şi pusă în discuţia părţilor anterior cercetării fondului cauzei, având în vedere că potrivit art. 161 Cod procedură civilă, când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale ale părţii poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri.

Neprocedând în acest fel, instanţa a încălcat dreptul la apărare al părţii şi principiul contradictorialităţii, nefiind determinat cadrul procesual sub aspectul părţilor, astfel că nu se putea trece la cercetarea fondului cauze, motiv pentru care se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin sentinţa civilă ntr.226 din 13.02.2008 a Tribunalului Harghita s-a respins acţiunea formulată de reclamanta M.M, împotriva pârâtei D. S. Miercurea Ciuc.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a apreciat că referirile făcute de pârâtă prin întâmpinare la „capacitatea procesuală de folosinţă şi de exerciţiu”, precum şi la „calitatea procesuală pasivă” nu echivalează cu invocarea unor excepţii, asupra cărora instanţa ar trebui să se pronunţe în condiţiile normelor de procedură civilă.

Aşa cum rezultă din art.26 Codul muncii, clauza de confidenţialitate poate fi introdusă într-un contract individual de muncă ca urmare a unei negocieri sau ca urmare a prevederilor unui contract colectiv de muncă, ceea ce  nu e cazul reclamantei.

Obligaţia de confidenţialitate este o obligaţie de serviciu normală, fără a fi necesară compensarea salariatului pentru respectarea unei clauze de confidenţialitate.

Referitor la sporul de mobilitate instanţa a apreciat că nu se pot acorda prestaţii suplimentare în bani sau în natură pentru categoriile de salariaţi care prin specificul muncii lor trebuie să se deplaseze, aceştia făcându-şui meseria pentru care primesc salariu.

Clauza de mobilitate se impune a se acorda în cazul salariaţilor care depun efortul de a se deplasa  în mod regulat pentru prestarea muncii lor atunci când nu se încadrează în condiţiile de delegare, pentru care este prevăzută deja o indemnizaţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal reclamanta M.M, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată , cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că Tribunalul Harghita în mod nelegal face trimitere la Codul muncii – normă generală care se aplică tuturor salariaţilor.

Potrivit art.1 alin.2 din Codul muncii, regula generală prev.de art.20 din acest cod se aplică numai dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Ori, prin disp.art.16 din Legea nr.514/2003, confidenţialitatea nu are caracter facultativ ci caracter obligatoriu.

Clauza de confidenţialitate a fost stipulată şi în fişa postului, fişă care este parte integrantă a contractului  individual de muncă.

În aceste condiţii, în cazul consilierilor juridici clauza de confidenţialitate are caracter obligatoriu, numai conţinutul acesteia fiind supus negocierii.

Tribunalul Harghita nu a luat în considerare prevederile legii speciale, făcând trimitere la norma generală, deşi acţiunea a fost motivată în drept tocmai cu legea consilierilor juridici.

În ceea ce priveşte sporul de mobilitate, s-a arătat că reclamanta avea obligaţia de a reprezenta interesele unităţii în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor instituţii, pe baza delegaţiei date de conducerea D. S. Această prevedere nu este altceva decât o clauză de mobilitate, clauză pe care pârâta nici  nu a contestat-o, arătând clar faptul că pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu s-a deplasat la nenumărate instanţe.

Acordarea sporului de mobilitate nu are nici o legătură şi nu poate fi confundată cu indemnizaţia de delegare.

Tribunalul Harghita nu a luat în considerare faptul că obligaţia de mobilitate era una fără limitare în timp şi fără posibilitate de opoziţie.

Prin întâmpinarea depusă la 24.04.2008 pârâta D.S. Miercurea Ciuc a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea  cererii s-a arătat că D. S. Miercurea Ciuc este lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, capacitate procesuală de exerciţiu şi calitate procesuală pasivă întrucât nu există identitate între persoana chemată în judecată – D. S. Miercurea Ciuc) şi subiectul pasiv în raportul dedus judecăţii RNP – R.

Referitor la fondul cauzei s-a arătat că prin negocierile salariale s-au luat în calcul toate eforturile pe care le efectuează consilierul juridic în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, în limitele prev.de art.3041 şi art.306 alin.2 Cod pr.civilă, instanţa a constatat că recursul declarat este fondat, în sensul celor ce urmează:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Harghita sub nr.3578/96/2007, reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Silvică Miercurea Ciuc, solicitând, după precizările făcute, obligarea acesteia la plata sporurilor de mobilitate şi de confidenţialitate în procent de câte 20% , pentru perioada 01.11.2006 – 30.11.2007.

Prin întâmpinarea depusă la data de 19.11.2007 pârâta D.S. Miercurea Ciuc a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale arătând că potrivit HG  nr.1105/2003  direcţiile silvice sunt organizate ca unităţi fără personalitate juridică în structura regiei Naţionale a Pădurilor – R. iar sporurile nefiind incluse în contractul colectiv de muncă, direcţia nu are competenţa de a dispune efectuarea acestor cheltuieli.

Într-adevăr, potrivit HG nr.1105 din 2003 actualizată, Regulament privind organizarea şi funcţionarea R.N.P. – R. Anexa I, Cap.I. art.2 R.N.P. – R. este persoană juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.

Capitolul V art.9 alin.1 prevede că RNP – R. are în structura sa unităţi fără personalitate juridică – direcţii silvice.

Această excepţie a capacităţii de  exerciţiu  trebuia soluţionată potrivit prev.art.137 Cod pr.civilă şi pusă în discuţia părţilor, având în vedere că potrivit art.161 Cod pr.civilă, când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri.

Neprocedând în acest fel, instanţa a încălcat dreptul la apărare a părţii şi principiul contradictorialităţii, nedeterminând cadrul procesual sub aspectul părţilor, astfel încât nu a putut să cerceteze fondul cauzei.

Aşa fiind, ţinând seama de decizia nr.XXI din 12 iunie 2006 a ÎCCJ , precum şi de prev.art.312 pct.5 Cod pr.civilă,  a fost admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat sentinţa civilă atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita.

Domenii speta

Spete similare