Legea nr.10/2001. Persoană îndreptăţită. Acordarea de despăgubiri în condiţiile art.20 alin.2 din lege.

Conform art. 20 alin.2 din Legea n.10/2001, dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit dispoziţiilor Legii nr.112/1995, ele au dreptul la  diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu  indicele inflaţiei şi valoarea  corespunzătoare  a imobilului.

În condiţiile în care, calitatea de  persoană îndreptăţită a reclamantului a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, stabilindu-se  că imobilul în litigiu i-a aparţinut mamei reclamantului şi, pornindu-se de la această constatare, i-au fost acordate despăgubiri băneşti în temeiul dispoziţiilor Legii nr.112/1995, acesta este îndreptăţit a beneficia în completare şi de măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute de art.20 alin.2 din Legea nr.10/2001, neputându-i-se pretinde să  facă dovada dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil prin alte mijloace.

Prin sentinţa civilă nr. 1337/9 octombrie 2007, Tribunalul Mureş a admis contestaţia formulată de reclamantul K. G. împotriva pârâtului Primarul municipiului Târgu Mureş şi, în consecinţă:

- a anulat dispoziţia nr. 3348 din 15 martie 2007 emisă de pârâtul Primarul municipiului T.M;

- a stabilit în favoarea reclamantului, cu privire la imobilul situat în T.M., str. H., nr. 43, înscris în C.F. 800/II, nr. top 708, 709, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de despăgubire conform titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată, pentru diferenţa dintre valoarea stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflaţie;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local T.M. şi, pe cale de consecinţă, a respins contestaţia formulată de reclamantul K.G. împotriva Consiliului local Târgu Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin decizia civilă nr. 1148/24 septembrie 2001 a Tribunalului Mureş i-a fost recunoscută reclamantului calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri băneşti, în temeiul Legii nr. 112/1995, cu referire la imobilul situat în municipiul T.M., str. H., nr. 43, astfel că în mod greşit s-a reţinut, prin dispoziţia emisă de pârât, că reclamantul nu a dovedit calitatea sa de moştenitor al fostului proprietar.

Pentru aceste considerente, reţinând şi faptul că prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 285/28 septembrie 2000, reclamantul a făcut dovada că este fiul fostei proprietare a imobilului din litigiu – defuncta K.K.G., tribunalul a constatat că acesta întruneşte şi calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform prevederilor Legii nr. 10/2001, în completarea celor încasate anterior, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul municipiului T.M., solicitând, în principal, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar în subsidiar, respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată.

În motivarea excepţiei invocate, pârâtul a susţinut că în acţiunile ce decurg din aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001 are calitate procesuală pasivă unitatea administrativ-teritorială, care este titularul obligaţiei de restituire, iar nu primarul, în nume propriu.

Cu referire la fondul cauzei, pârâtul a susţinut că hotărârea pe baza căreia şi-a  întemeiat soluţia prima instanţă nu a avut ca obiect stabilirea calităţii de moştenitor a reclamantului după defuncta „văduva lui M.E.”, astfel că aceasta nu poate avea incidenţă în prezentul  litigiu, sarcina probei cu privire la proprietate şi deţinerea legală a acesteia la momentul deposedării abuzive, precum şi a calităţii de moştenitor după fostul proprietar revenind persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită.

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, susţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe.

Examinând calea de atac dedusă judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv consacrat de art.294 – 295 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că aceasta este nefondată, astfel că a fost respinsă ca atare, în baza următoarelor considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu soluţionarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau dispoziţie motivată, să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare, alte bunuri sau servicii,ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.

De asemenea, textul art. 21 alin. 4 din lege prevede că, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.

Din coroborarea prevederilor legale enunţate, rezultă că primarul răspunde notificării persoanei îndreptăţite, prin emiterea unei dispoziţii motivate, nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al autorităţii administrativ-teritoriale în a cărei deţinere se află imobilul revendicat.

Prin urmare, pârâtul apelant nu a fost chemat în judecată ca persoană fizică, în nume propriu, ci ca reprezentant al municipiului T.M. şi, respectiv, emitent al dispoziţiei contestate,astfel că are calitate procesuală pasivă în cauză, excepţia fiind în mod corect respinsă de către prima instanţă prin încheierea de şedinţă din 2 octombrie 2007.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, soluţia este, de asemenea, corectă,  în susţinerea acesteia venind prevederile art.20 alin. 2 din Legea nr.10/2001, conform cărora, dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit dispoziţiilor Legii nr.112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare a imobilului.

Or, calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului a fost în mod irevocabil recunoscută prin decizia civilă nr.1148/24 septembrie 2001 a Tribunalului Mureş, confirmată prin decizia civilă nr. 530/R/6 iunie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, stabilindu-se că imobilul situat în municipiul T.M., str. H., nr. 43, a aparţinut mamei reclamantului K.G. – defuncta K. K.G.

Cum, pornindu-se tocmai de la această constatare i-au fost acordate reclamantului despăgubiri băneşti în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, acesta este îndreptăţit a beneficia, în completare, şi de măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute de art. 20 alin. 2 din legea nr. 10/2001, neputându-i-se pretinde să facă dovada dreptului de proprietate al mamei sale asupra aceluiaşi imobil prin alte mijloace, evident având o forţă probantă inferioară unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. De altfel, din cuprinsul extrasului C.F. aflat la fila 179 din dosarul nr. 9981/1998 al Judecătoriei Târgu Mureş  (acvirat) reiese că proprietara imobilului din litigiu,naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, a fost „soţia lui K. G., născută Cs. K.” – mama reclamantului.

Pentru considerentele expuse, reţinând că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale în materie ( Legea nr. 10/2001 ), Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul dedus judecăţii, corelativ cu obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă .

Domenii speta

Spete similare