Federaţie sindicală. modificări în statut. nerespectare termen. consecinţe.

Decizie 374/R din 02.03.2006


FEDERAŢIE SINDICALĂ. MODIFICĂRI ÎN STATUT.

NERESPECTARE TERMEN. CONSECINŢE.

Potrivit art.49 din Legea sindicatelor nr.54/2003, reclamanta în

calitate de organizaţie sindicală, constituită prin asociere avea obligaţia să aducă la

cunoştinţa tribunalului, în termen de 30 zile modificarea ulterioară a statutului,

precum şi orice schimbări în compunerea organului de conducere.

Cum, conferinţa naţională a federaţiei a avut loc în perioada 18-20

iunie 2003, iar sesizarea instanţei s-a făcut la data de 17 mai 2005, au fost

încălcate dispoziţiile imperative ale legii, cu consecinţa sancţionării astfel încât

sindicatul urmează să procedeze la noi alegeri şi să se conformeze strict acestor

dispoziţii.

(Decizia civilă nr.374/R din 2 martie 2006  pronunţată

de Curtea de Apel Piteşti).

Federaţia AQUAROM a Sindicatelor din Gospodăria Apelor

şi Hidrometeorologie, a solicitat instanţei înregistrarea modificărilor

intervenite în cadrul federaţiei privind schimbarea sediului şi a

componenţei organelor de conducere.

Tribunalul Argeş, prin încheierea nr.485 din 27.06.2005, a

analizat cererea în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile

legale incidente în cauză şi a apreciat că este întemeiată cu consecinţa

admiterii, iar în baza art.49 alin2. şi 3 din Legea nr.54/2003 a dispus

înscrierea în registrul special al instanţei a modificărilor privind

schimbarea sediului şi a componenţei organelor de conducere.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs C.I., Sindicatul

Independent HIDROROM Prahova, Uniunea Sindicatelor Libere din

Direcţia Apelor Siret-Bacău şi Sindicatul LIBERTATEA Buzău, afiliate

la Federaţia Sindicatelor, invocând motivele de nelegalitate încadrate în

disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Recursurile au fost privite ca întemeiate şi admise ca atare de

Curtea de Apel prin decizia civilă nr.374/R din 2 martie 2006, cu

consecinţa modificării încheierii din 28.09.2005, pronunţată de

Tribunalul Argeş, în dosarul nr.3/F/2005, în sensul respingerii cererii ca

tardiv formulată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, cât şi încheierea

atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenţi, Curtea a

constatat că potrivit dispoziţiilor art.49 din Legea sindicatelor

nr.54/2003, reclamanta în calitate de organizaţie sindicală, constituită

prin asociere avea obligaţia să aducă la cunoştinţa tribunalului, în termen

de 30 zile orice modificarea ulterioară a statutului, precum şi orice

schimbări în compunerea organului de conducere.

Legiuitorul a stabilit acest termen, care nu este unul de

recomandare, ci are natura juridică a unui termen de decădere, astfel că,

în cazul nerespectării lui, părţile nu mai pot fi repuse în termen.

Aceste dispoziţii legale, sunt coroborate şi cu prevederile

art.55 din aceeaşi lege, în sensul că organizaţiile sindicale existente la data

intrării în vigoare a legii vor pune de acord statutele proprii cu

prevederile acesteia.

Cum, conferinţa naţională a federaţiei a avut loc în perioada

18-20 iunie 2003, iar sesizarea instanţei s-a făcut la data de 17 mai 2005,

după o perioadă de doi ani, au fost încălcate dispoziţiile imperative ale

legii, cu consecinţa sancţionării astfel încât sindicatul urmează să

procedeze la noi alegeri şi să se conformeze strict acestor dispoziţii.

Faţă de cele expuse, recursurile au fost admise în modalitatea mai sus

prezentată.