Întrucât obiectul acţiunii introductive îl constituie o obligaţie de a face, de reparare a pagubei în natură, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7201.c.p.c .
Întrucât se solicită repararea în natură a pagubei produse printr-un fapt ilicit (refacerea vegetaţiei), potrivit art.8 din Decretul 167/1958, prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel răspunzător de ea.
Reclamanta RNP R a chemat în judecată pe pârâta SNP P – SUCURSALA TG. JIU solicitând instanţei să oblige pe pârâtă să refacă vegetaţia forestieră şi să o predea, la încheierea stării de masiv, aptă pentru a fi condusă până la vârsta exploatării economice şi tehnice, pentru o suprafaţă de 46,2 ha din UP Amărăzuia.
Prin sentinţa nr.12 din 14 aprilie 2004, Judecătoria Tg.Cărbuneşti a admis excepţia prematurităţii, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca prematur introdusă.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art.7201 C.pr.civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii etapei concilierii directe.
Prin decizia nr.392/18 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova - Secţia comercială a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa primei instanţe şi a fixat termen pentru evocarea fondului la 15 noiembrie 2004, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art.7201C.pr.civ. deoarece acţiunea nu este patrimonială.
Recursul exercitat de pârâtă împotriva deciziei de anulare intermediare a fost respins prin decizia nr. 4316/28 septembrie 2005, pronunţată de ÎCCJ. Pentru a se pronunţa astfel ÎCCJ a reţinut că obiectul acţiunii introductive îl constituie obligarea pârâtei la refacerea vegetaţiei forestiere şi predarea acesteia, la încheierea stării de masiv, aptă pentru a fi condusă până la vârsta exploatării economice şi tehnice, deci o obligaţie de a face, nefiind vorba de o acţiune evaluabilă în bani.
Cu ocazia evocării fondului, prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune
Excepţia este fondată.
Prin acţiunea formulată, reclamanta solicită repararea în natură (refacerea vegetaţiei), iar nu prin echivalent, a pagubei produse - distrugerea vegetaţiei forestiere ca urmare a erupţiei în anul 1989 a unei sonde.
Potrivit art.8 din Decretul 167/1958, prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei, pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel răspunzător de ea.
În speţă, paguba s-a produs, respectiv vegetaţia forestieră a fost distrusă, în anul 1989 ca urmare a erupţiei unei sonde, dată la care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât pe cel răspunzător de ea. Un astfel de eveniment este de notorietate, neputând fi primită susţinerea reclamantei că prin rapoartele din anul 2003 s-a semnalat producerea pagubei prin erupţia sondei.
Pe de altă parte, reclamanta mai precizează în acţiune că s-au declanşat lucrări de reinstalare a vegetaţiei pe suprafeţele defrişate începând cu anul 1991, afirmaţie din care rezultă că, cel puţin din acest an, a luat cunoştinţă de pagubă şi de persoana vinovată .
Prin urmare, acţiunea fiind introdusă la 18 februarie 2003, după împlinirea termenului de trei ani, urmează să se respingă ca prescrisă.
Judecătoria Bacău
Acţiune în constatare
Tribunalul Prahova
Prescriptia dreptului de formula actiune in constatare valabilitate antecontract de vanzare-cumparare
Curtea de Apel Suceava
Acces la justiţie. Redeschiderea unui proces soluţionat irevocabil în situaţia existenţei unui „defect fundamental”. Înlăturarea dispoziţiilor legale privind prescripţia dreptului la acţiune.
Tribunalul Maramureș
legiuitorul a prevăzut şi un termen maxim în care poate fi promovată o astfel de acţiune – nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii – însă, acest termen este unul de excepţie, pentru situaţia în care cel dintâi nu a putut fi re
Judecătoria Constanța
revendicare imobiliara prescrisa