Anulare acte frauduloase.

Deşi  operaţiunea de vânzare cumpărare nu este încheiată între soţi, nefiind încălcate  dispoziţiile art. 1307 cod civil, împrejurarea că cei doi pârâţi, administratorul societăţii debitoare vânzător şi pârâtul cumpărător  sunt soţ şi soţie  are relevanţă în ceea ce priveşte  complicitatea la fraudă  a părţilor implicate,  care este prezumată.

Este evidentă,  dată fiind relaţia  existentă între părţi,  intenţia acestora de sustragere  a bunului de la urmărirea creditorilor,  în condiţiile în care  ambele părţi  aveau cunoştinţă de situaţia patrimonială  a societăţii.

Deşi preţul convenit a intrat în conturile societăţii debitoare, fiind  folosiţi pentru acoperirea datoriilor sociale, prejudiciul creat societăţii debitoare, respectiv creditorilor, prin efectuarea acestor operaţiuni, este echivalent cu diferenţa între suma încasată ca preţ al vânzării ulterioare de la pârâta SAG  şi suma achitată către societate.

Prin cererea înregistrată la data de  22 septembrie 2004, administratorul  judiciar  GV a solicitat anularea  facturii fiscale  nr. 1027210/21.02 .2002, în  valoare de 90.000.000 lei, emisă de debitoarea SC AMT SRL Severin, prin care s-a vândut lui  BD, autoturismul marca Nubira.

În motivarea acţiunii a arătat că la data de 23.12.1998, societatea debitoare prin asociat  unic BM, a achiziţionat acest autoturism potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat cu IATSA Tr. Severin, în valoare de 18.216 USD, mijlocul fix fiind trecut în evidenţele contabile ale societăţii. A mai arătat că la data de  31.12.2001, SC AMT SRL Severin avea datorii de  1.702.926.000 lei, iar prin această vânzare din  21.02.2002 au fost diminuate drepturile creditorilor.

Administratorul BM a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii cu motivarea  că preţul vânzării a fost real iar suma de bani încasată a intrat în contul societăţii  şi a fost folosită pentru achitarea salariilor.

A fost introdus în cauză  SAG, subdobânditorul autoturismului, pentru anularea actului subsecvent.

Prin  sentinţa nr. 61/F din 23 martie 2005 a fost admisă acţiunea  şi s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare dintre societatea debitoare şi BD din 21.02.2002 precum şi a contractului  de vânzare cumpărare, pentru acelaşi autoturism,  dintre BD şi pârâta SAG şi a fost obligată  aceasta  din urmă  să aducă la masa credală autoturismul sau suma de  160.000.000 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs administratorul social al debitoarei - BM şi  pârâţii BD şi  SAG, considerând-o netemeinică şi nelegală.

Recursul  formulat de pârâta subdobânditor SAG este fondat pentru următoarele considerente:

 Conform dispoziţiilor art. 65 din Legea nr.64/1995 R administratorul, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea  intenta  acţiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori  valoarea bunului transferat de către debitor numai dacă subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului şi cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat.

În cauză, administratorul judiciar nu a administrat nici un fel de dovezi  din care să rezulte faptul că preţul autoturismului, convenit de părţi, şi achitat de către pârâtă nu este corespunzător valorii reale a  bunului, sau că a existat o intenţie comună a părţilor  pentru fraudarea creditorilor, elemente care să conducă la concluzia că pârâta subdobânditor cunoştea starea de insolvenţă în care se afla societatea comercială şi că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat.

Ca urmare,  Curtea reţine că recursul formulat de către pârâta SAG este fondat,  hotărârea pronunţată în cauză fiind afectată de motivul de modificare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 c.p.civ.,  în sensul că judecătorul-sindic a aplicat greşit legea şi anume  dispoziţiile art. 61 lit. c şi art. 65 din Legea 64/1995 R.

Recursurile  promovate de pârâţii BM şi BD sunt nefondate.

Astfel,  actul de vânzare cumpărare încheiat la 21 februarie 2002  între societatea debitoare şi BD, şi nu între soţi, aşa cum a reţinut eronat  instanţa de fond,  cade sub incidenţa prevederilor art. 61 lit. c din Legea 64/1995 R, în sensul că este încheiat în cei trei ani anteriori  deschiderii procedurii,  cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la  urmărirea de către creditori.

Deşi  operaţiunea de vânzare cumpărare nu este încheiată între soţi, nefiind încălcate  dispoziţiile art. 1307 cod civil, împrejurarea că cei doi pârâţi, administratorul societăţii debitoare vânzător şi pârâtul cumpărător,  sunt soţ şi soţie  are relevanţă în ceea ce priveşte  complicitatea la fraudă  a părţilor implicate  care este prezumată.

Este evidentă,  dată fiind relaţia  existentă între părţi,  intenţia acestora de sustragere  a bunului de la urmărirea creditorilor,  în condiţiile în care  ambele părţi  aveau cunoştinţă de situaţia patrimonială  a societăţii.

S-a făcut dovada în cauză  că  a fost achitată suma de  90.000.000 lei cu titlu de preţ,  care a intrat în conturile societăţii debitoare şi care au fost  folosiţi în mod legal pentru acoperirea datoriilor societăţii, însă prejudiciul creat societăţii debitoare, respectiv creditorilor, prin efectuarea acestor operaţiuni de vânzare-cumpărare este echivalent cu diferenţa între suma încasată ca preţ al vânzării ulterioare de la pârâta SAG,  respectiv suma de 160  milioane  şi suma achitată către societate conform facturii fiscale nr. 1027210 şi chitanţei corespunzătoare  de 90 milioane lei.

Faţă de aceste considerente recursul pârâţilor BM şi BD va fi respins.

Domenii speta

Spete similare