Art.41 şi 42 din Legea nr. 19/2000 cu referire la art.194 alin.1

Art.41 şi 42 din Legea nr. 19/2000 cu referire la art.194 alin.1

„Reducerea vârstelor standard de pensionare  pentru persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate prin lege în condiţii deosebite, se face corespunzător  timpului efectiv lucrat în aceste condiţii, din vârstele standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 la lege, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art.42 din lege”.

Perioadele în care beneficiarul a realizat stagii de cotizare în sisteme neintegrate , trebuie avute în vedere, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art.194 alin.1 din Legea nr. 19/2000, de vreme ce solicită acordarea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă.

 Decizia civilă nr.231/R/30.01.2008

Prin sentinţa civilă nr.1817/2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de contestatorul G. Ghe., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin decizia emisă la data de 06 septembrie 2007, a fost respinsă cererea de înscriere la pensie anticipată parţial, formulată de către contestator, înregistrată sub nr.13424 din 11.06.2007, pentru că neîndeplinirea prevederilor art.50 din Legea nr.19/2000.

Tribunalul a arătat că din cerere contestatorului nu rezultă ce fel de tip de pensia a solicitat contestatorul, deoarece formularul se referă la pensia pentru acordarea pensiei de limită de vârstă/pensia anticipată/pensie anticipată parţială, motiv pentru care s-a verificat în ce măsură contestatorul îndeplinea sau nu condiţiile pentru deschiderea dreptului de pensie de limită de vârstă şi a pensiei anticipată parţială.

S-au avut în vedere dispoziţiile art.50 alin.1 din Legea nr.19/2000, conform cărora asiguraţii care au realizat stagiile complete de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parţială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani şi s-a constatat că, în speţă, prima condiţie de acordare a pensiei anticipate parţiale, respectiv realizarea stagiului complet de cotizare sau depăşirea acestuia, nu este îndeplinită, pentru că stagiul de cotizare realizat în sistemul public este de 22 ani 7 zile (compus din 11 ani 11 luni 23 zile în condiţii normale, 8 ani 14 zile în grupa a II a de muncă, 2 ani stagiu aferent grupei I şi II) iar durata stagiului complet de cotizare de 35 de ani.

S-a mai avut în vedere că partea contestatoare a realizat stagii de cotizare şi în sisteme neintegrate de 16 ani şi 17 zile, însă acestea nu au fost avute în vedere, deoarece potrivit art. 194 alin.1 din Legea nr.19/2000 între sistemul public şi celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, neintegrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş, precum şi a altor drepturi de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege, iar nu pentru deschiderea dreptului la pensia anticipată parţial.

Chiar şi în situaţia în care ar fi fost posibilă recunoaşterea stagiilor realizate în sisteme neintegrate pentru deschiderea dreptului la pensie anticipată parţial, prima instanţă a reţinut ca fiind neîndeplinită cea de a doua condiţie prevăzută de art.50 alin.1 din Legea nr.19/2000.

Astfel, având în vedere vârsta standard de pensionare a contestatorului, de 65 ani şi prevederile legale mai sus menţionate care nu permit reducerea acestei vârstei cu mai mult de 5 ani, data naşterii contestatorului şi faptul că vârsta acestuia este de 54 ani 7 luni, dispoziţiile art.167 alin.2 din Legea nr.19/2000, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru acordarea acestui tip de pensie.

În ceea ce priveşte cererea privind obligarea intimatei la emiterea unei decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, Tribunalul a constatat că potrivit dispoziţiilor art.41 alin.1 din Legea nr.19/2000, pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

Prevederea legală stabileşte că vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi iar atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a legii, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în anexa nr.3.

Potrivit dispoziţiilor de la pct.3 din cap.II. referitoare la pensia pentru limită de vârstă (Secţiunea 1 capitolul IV din lege), vârstele standard de pensionare şi stagiile minime sau complete de cotizare pentru femei şi bărbaţi sunt prevăzute în anexa nr. 3 la lege, detaliată în funcţie de data naşterii în anexa nr. 9 la prezentele norme.

În cauza dedusă judecăţii, faţă de data naşterii contestatorului, dispoziţiile legale amintite şi de cele ale prevederilor din anexa 3 a Legii nr.19/2000 coroborate cu cele din anexa nr.9 a OMMSSF nr.340/2001, vârsta standard de pensionare în cazul contestatorului este de 65 de ani, cum a reţinut şi intimata.

Întrucât, din durata totală a stagiului de cotizare, contestatorul a realizat un stagiu de cotizare de 14 ani împliniţi în grupa I de muncă, faţă de dispoziţiile art.194 alin.1 din Legea nr.19/2000 şi de faptul că pentru pensia de limită de vârstă se recunosc stagiile de cotizare realizate în sisteme neintegrate în vederea deschiderii dreptului la pensie, ceea ce atrage inclusiv aplicarea dispoziţiilor referitoare la reducerea vârstei de pensionare, Tribunalul va verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, prin raportare la dispoziţiile art.1671 alin.1 din Legea nr.19/2000.

Conform acestei prevederi legale, într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a legii, persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă, conform legislaţiei anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr.4.

S-a apreciat că reducerea care se acordă pentru o durată de 14 ani în grupa I de muncă este de 8 ani şi 5 luni, ceea ce înseamnă că era necesar ca partea contestatoare să aibă vârstă de 56 ani şi 7 luni pentru a fi îndeplinită condiţia prevăzută de lege pentru acordarea acestui tip de pensie. Or, în speţă, contestatorul avea vârsta de 54 ani şi 7 luni.

Tribunalul a mai constatat că şi în cazul în care ar fi aplicată reducerea prevăzută de art.42 alin.1, care rezultă din cumularea stagiului realizat în grupa I şi II de muncă, tot nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea acestui tip de pensie.

Astfel, potrivit dispoziţiilor pct.44 ind.1 din cap.VIII. - Dispoziţii tranzitorii privind pensiile - din OMMSSF nr.340/2001, persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I şi II de muncă în baza legislaţiei anterioare beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: a) fie se cumulează perioadele lucrate în grupa I şi II de muncă şi se face reducerea vârstei conform tabelului nr.1 de la art. 42 din lege, corespunzătoare locurilor de muncă în condiţii deosebite; b) fie se face reducerea vârstei pe fiecare grupă de muncă (pentru grupa II de muncă din tabelul nr. 1 de la art. 42 din lege şi pentru grupa I de muncă din tabelul nr.4 de la art. art.167 ind.1 din lege) şi se alege reducerea cea mai avantajoasă. Reducerea conform tabelului nr.4 de la art.1671 din lege pentru grupa I de muncă nu se cumulează cu reducerea conform tabelului nr.1 de la art.42 din lege pentru grupa II de muncă.

Aplicând reducerea prevăzută de art.42 alin.1 pentru o durată de 24 ani, de 5,5 ani (adică 5 ani şi 6 luni), prima instanţă a considerat că era necesar ca partea contestatoare să aibă vârsta de 65 - 5 ani şi 6 luni, adică 59 ani şi 6 luni, cerinţă care nu este îndeplinită.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către contestatorul G. Ghe. care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele motive:

Prima instanţă greşit nu a avut în vedere că potrivit Legii nr.19/2000 modificată şi completată, coroborată cu actele normative emise de MIRA, IICM nr.399/1961, Decretul Lege nr.68/1990, OG nr.33/2002 şi Legea nr.338/2002, recurentul este îndreptăţit să solicite ieşirea la pensie la limită de vârstă cu luarea în considerare şi a perioadei lucrate în grupa I de muncă şi în condiţii speciale de muncă, pentru care legiuitorul a prevăzut un stagiul de cotizare complet.

Recurentul a arătat că a lucrat neîntrerupt 14 ani (paisprezece) şi 9 (noua) luni În Ministerul de Interne, în grupa I muncă deosebit de grea şi cu răspundere mare în cadrul SRI, precum şi 22 de ani în viaţa civilă, în total 36 de ani şi 9 noua luni.

S-a arătat că pentru anii lucraţi în grupa I de muncă, trebuie aplicată o reducere a vârstei cu 8 opt ani şi 5 cinci luni.

S-au invocat prevederile Anexei 3 din Legea nr.19/2000 şi s-a susţinut că la data depunerii dosarului pentru pensie la limită de vârstă, recurentul îndeplinea cerinţele legale pentru acordarea acestui tip de pensie.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., cât şi din oficiu, conform art.304/1 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Prima instanţă, interpretând şi aplicând greşit prevederile legale incidente în cauză a apreciat eronat că decizia contestată de recurent este legală şi temeinică, de vreme ce din actele dosarului rezultă în mod evident că recurentul îndeplinea, la data formulării cererii de pensionare, cerinţele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă prevăzute de art.41 alin 1 din Legea nr.19/2000, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistem public.

Astfel, în raport de prevederile imperative cuprinse în Anexa 3 la Legea nr.19/2000, vârsta standard de pensionare a acestuia la data formulării cererii sale de pensionare (iunie 2007), era de 63 ani şi o lună.

Prima instanţă a constatat în mod greşit faptul că vârsta standard de pensionare a contestatorului este de 65 de ani, întrucât dispoziţiile Anexei nr.9 la OMMSSF nr.340/2001, menţionate în considerentele hotărârii recurate nu pot fi aplicate cu prioritate faţă de prevederile Anexei nr.3 la Legea nr. 19/2000, având în vedere forţa juridică superioară a legii ( Legea nr. 19/2000) faţă de un act administrativ (OMMSSF nr.340/2001), care adăugă în mod nepermis la lege.

De altfel, la anexa 3 din Legea nr.19/2000 se face trimitere expresă şi prin art.44, cap.VIII din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că "reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate prin lege în condiţii deosebite, se face corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste condiţii, din vârstele standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 la lege, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art.42 din lege."

În ceea ce priveşte a doua condiţie prevăzută de art. 41 din Legea nr. 19/2000 pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, anume stagiul minim de cotizare, Curtea reţine că este îndeplinită în cauză.

Astfel, perioadele în care recurentul a realizat stagii de cotizare în sisteme neintegrate trebuie avute în vedere, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art.194 alin 1 din Legea nr.19/2000, de vreme ce acesta solicită acordarea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă.

De asemenea, trebuie să se ţină seama că recurentul a realizat, potrivit actelor depuse la dosarul cauzei, un stagiu de cotizare de 14 ani împliniţi în grupa I de muncă.

Potrivit art.1671 alin1 din Legea nr.19/2000, pentru cei 14 ani lucraţi de către recurent în grupa I de muncă, recunoscuţi de altfel şi de către instanţa de fond, reducerea vârstei de pensionare, care se acordă conform tabelului nr. 4, este de 8 ani şi 5 luni. Totodată, Curtea reţine că potrivit alin.4 din acelaşi act normativ „vârstele standard de pensionare din care se face reducerea prevăzută în tabelul nr. 4 sunt cele corespunzătoare anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzute în anexa nr.3, în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie”.

În consecinţă, în urma aplicării reducerii de 8 ani şi 5 luni la vârsta standard de pensionare corespunzătoare lunii iunie 2007 (63 ani şi o lună), Curtea constată că, în luna în care s-a formulat cerere de pensionare (iunie 2007), recurentul a împlinit vârsta minimă necesară pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, respectiv 54 ani şi 8 luni.

În atare condiţii, prima instanţă în mod greşit a respins cererea contestatorului recurent de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.

Pentru toate considerentele arătate, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a admis contestaţia, a anulat decizia nr.13424 din 6.09.2007 emisă de Casa de Pensii a Sectorului 3, a obligat intimata să emită decizia de pensie pentru limită de vârstă în favoarea contestatorului, cu începere de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, respectiv 15.06.2007.

În temeiul art.274 C.pr.civ. a obligat pe intimată la plata drepturilor de pensie cuvenite, cu începere din 15.06.2007 la zi.

Domenii speta

Spete similare