Mărturie mincinoasă. Elemente constitutive. Momentul consumării infracţiunii. Lipsa de relevanţă a împrejurării dacă declaraţiile mincinoase au influenţat sau nu soluţia pronunţată

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 1569/R din 6 octombrie 2011

Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa penală nr.574 din 16 mai 2011, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a C.p.p. raportat la art.10 lit. d C.p.p. a achitat pe inculpatul C.M.E., pentru savarsirea infractiunii de mărturie mincinoasă prevazuta de art.260 alin. 1 C.p.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

În data de 20.03.2008 procurorul de şedinţă care a participat la judecarea cauzei aferentă dosarului nr. aaa/211/2007 al Judecătoriei Cluj-Napoca privind pe inculpatul P.H.G. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii  de refuz de recoltare de probe biologice, s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către martorul C.M.E., apreciind că există contradicţii evidente între declaraţiile acestuia şi ansamblul probator administrat în cauză.

În dosarul nr. aaa/211/2007 numitul P.H.G. a declarat că, în noaptea de 21/22.11.2005, după ce a consumat băuturi alcoolice a luat un taximetru din centrul mun. Cluj-Napoca pentru a se deplasa  pe strada G. unde locuieşte prietenul său S.C.. Acesta a arătat că a ajuns cu taximetrul pe strada S. şi i-a cerut şoferului să oprească, deoarece vorbise anterior cu prietenul său C.M.E., căruia i-a cerut să-l aştepte cu taximetrul  proprietatea sa în zona str. S.. Numitul P.H.G. a declarat că a coborât din taximetrul de firmă şi a urcat în taximetrul prietenului său C.M.E., deplasându-se cu acesta pe strada G.. Acesta a susţinut că a coborât din maşină îndreptându-se spre adresa unde locuia S.C., iar înainte de a intra în  scara blocului a fost oprit de doi lucrători de poliţie care i-au cerut actele spunându-i că ar fi condus o maşină aflată în parcare. Numitul P.H.G. a declarat că le-a spus poliţiştilor că autoturismul respectiv marca VW Passat de culoare albă îi aparţine, dar nu l-a condus, motiv pentru care a refuzat să se supună recoltării probelor biologice.

Raportat la aceste susţineri ale numitului P.H.G. a fost audiat în calitate de martor inculpatul din prezenta cauză, C.M.E.. Atât în faza de urmărire penală aferentă dosarului nr. aaa/211/2007, cât şi în cursul judecăţii inculpatul  a declarat că, în data de 20/21.11.2005 fără să reţină exact la ce oră, l-a dus pe numitul P.H.G. cu autoturismul marca Opel de pe strada S. până pe strada G. din Cluj-Napoca. Acesta a arătat că a condus autoturismul pe străzile S., M., A., A., A., fără să sesizeze că ar fi urmărit de vreun echipaj de poliţie. Inculpatul a arătat că după ce a ajuns pe strada G., numitul P.H.G. a coborât şi s-a îndreptat spre scara blocului unde locuieşte prietenul său S. după care el a întors maşina şi a plecat spre casă. Acesta a menţionat că nu a văzut nici o maşină de poliţie în momentul plecării de pe strada G.. La câteva zile s-a întâlnit cu numitul P.H.G. care i s-a plâns că a fost prins de organele de poliţie şi i-a povestit că a refuzat recoltarea de probe biologice, la solicitarea acestora, care i-au reproşat că ar fi condus în stare de ebrietate un autovehicul.

Declaraţiile date de inculpat în calitate de martor  în dosarul respectiv au fost înlăturate de instanţa  care a dispus condamnarea inculpatului P.H.G. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice cu motivaţia că martorul C.M.E. nu a fost în măsură să arate ora la care l-a transportat pe inculpat de pe strada S. pe strada G. cu taximetrul care avea inscripţiile firmei „T.”.

Instanţa a valorificat în schimb declaraţiile martorilor D.D. şi P.A.I., lucrătorii de poliţie care au făcut parte din echipajul  de patrulare şi care în noaptea de 21/22 noiembrie 2005, în jurul orelor 01.20, au observat momentul în care numitul P.H.G. a  coborât pe strada S. dintr-un taximetru de culoare galbenă care avea inscripţiile firmei „Diesel” şi s-a îndreptat spre un autoturism marca VW Passat de culoare albă, urcându-se la volanul acestuia. Ambii martori au fost audiaţi în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţi în dosarul nr. aaa/211/2007 al Judecătoriei Cluj-Napoca arătând că au observat că numitul P.H.G. avea un mers sinuos dând semne că ar fi în stare de ebrietate. Cei doi poliţişti au declarat că şi-au continuat deplasarea de pe str. S. pe strada M. unde au oprit, iar după aproximativ un  minut  a trecut pe lângă ei autoturismul marca VW Passat şi au plecat în urmărirea acestuia. Aceştia au arătat că şoferul autoturismului respectiv a oprit pe strada G. în dreptul imobilului cu nr. 7 şi după ce a coborât s-a îndreptat în grabă spre scara blocului respectiv. Martorii au menţionat că  i-au cerut şoferului actele şi i-au solicitat să-i însoţească la sediul secţiei de poliţie, acesta devenind recalcitrant şi susţinând că a fost doar pieton, fără să conducă autoturismul în ziua respectivă.

În afara declaraţiilor date de cei doi lucrători de poliţie, instanţa a avut în vedere şi declaraţia martorului M.C.A., taximetristul care  l-a transportat pe inculpatul P.H.G. în data de 21 noiembrie 2005, în jurul orei 00.50 din centrul municipiului Cluj-Napoca până pe str. S.. Acesta a declarat că numitul P.H.G. a coborât din  taximetru şi s-a îndreptat spre un autoturism marca VW de culoare albă, a introdus cheia în uşă pe care a deschis-o. Martorul a declarat că în acel timp el a întors taximetrul ca să poată trece pe lângă el o maşină de poliţie marca Dacia Solenza, iar după aproximativ 30 minute a fost apelat prin dispecerat şi a fost rugat să se prezinte la Secţia 3 Poliţie, unde a recunoscut persoana pe care a lăsat-o pe str. S. aflând că se numeşte P.H.G.. Martorul a menţionat că i s-a spus de către organele de poliţie că acesta a condus autoturismul marca VW Passat până pe strada G., fiind legitimat de organele de poliţie în momentul în care a vrut să intre în scara imobilului cu nr. 7.

Pe baza declaraţiilor martorilor D.D., P.A.I. şi M.C.A. instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului P.H.G. şi a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 79 al. 4 din OUG nr. 195/2002.

După începerea urmăririi penale în prezentul dosar inculpatul C.M.E. audiat în data de 3.10.2008 a declarat că nu îşi aminteşte amănunte în legătură cu ziua incidentului, deoarece a trecut mult timp de atunci, menţionând că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat că în ziua de 20.11.2005 s-a întâlnit o singură dată cu numitul P.H.G. pe care l-a transportat de pe strada S. pe strada G., astfel cum a declarat cu ocazia audierii în calitate de martor. În legătură cu momentul zilei, inculpatul a declarat că s-a întâlnit cu prietenul său  „când se însera”.

În cursul judecăţii inculpatul a declarat aceleaşi aspecte, arătând că  s-a întâlnit întâmplător cu numitul P.H.G. pe str. S. şi l-a transportat pe acesta pe strada G., deoarece i-a spus că doreşte să meargă la locuinţa unui prieten. Inculpatul a precizat  că a văzut când acesta s-a îndreptat spre scara unui bloc, fără să observe în zonă vreo maşină de poliţie. În legătură cu ora la care l-a transportat pe P.H.G. acesta a declarat că este posibil să fi fost în jurul orelor 22,00 – 22,30, deoarece nu obişnuia să lucreze ca taximetrist în cursul nopţii. Inculpatul a menţionat că a aflat după câteva zile de la prietenul său pe care l-a întâlnit într-un bar, că a fost oprit de poliţie în faţa blocului respectiv, pe motiv că ar fi condus un autoturism. Acesta a arătat că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă deoarece a declarat în faţa organelor judiciare ceea ce a văzut efectiv şi ceea ce i-a relatat numitul P.H.G. Inculpatul a apreciat că este posibil ca episodul cu organele de poliţie să se fi petrecut la o altă oră decât cea la care l-a transportat el pe numitul, P.H.G. pe strada G.. La finalul declaraţiei inculpatul a menţionat că nu a avut nici o relevanţă pentru el întâlnirea din  seara respectivă şi că P.H. a fost cel care i-a spus că în acea noapte în care l-a transportat pe strada G. a fost oprit de poliţie, fără ca el să aibă certitudinea că acest lucru este adevărat. Inculpatul a arătat că P.H.G. i-a spus că a fost vorba de aceeaşi zi, aspect pe care l-a relatat şi el mai departe organelor de poliţie.

Martorii D.D. şi M.C.A. au declarat cu ocazia audierii în faţa instanţei aceleaşi aspecte precizate în dosarul nr. aaa/211/2007.

Instanţa a apreciat că din coroborarea tuturor declaraţiilor nu se poate reţine în sarcina inculpatului C.M.E. săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Acesta a avut o poziţie constantă cu ocazia audierilor în faţa organelor judiciare, relatând aspectele pe care şi le-a amintit şi cele care i-au fost evocate de P.H.G.. Inculpatul a declarat de la început că nu îşi aduce aminte la ce oră l-a transportat pe acesta pe strada G. cu taximetrul, dar în toate declaraţiile date a făcut referire la seara zilei de 20.11.2005 (în declaraţia din data de 26.01.2007 fila 7 „ştiu că era târziu, era înserat, dar nu noaptea”; în declaraţia din data de 20 martie 2008 fila 6 „într-o seară de toamnă după ora 22.00, fără a putea preciza exact la ce oră”).

Nu poate fi exclusă varianta ca  numitul P.H.G. să se fi deplasat de mai multe ori pe strada S. în seara, respectiv în noaptea de 20/21.11.2005; din declaraţiile celorlalţi martori a rezultat că numitul P.H.G. a fost văzut de organele de poliţie coborând din taximetru în jurul orelor 01.20. Inculpatul C.M.E. a declarat că nu are certitudinea că l-a transportat pe prietenul său pe strada G. în ziua în care acesta a fost oprit de organele de poliţie, aflând acest aspect de la P.H.G. care avea interesul să-şi construiască o apărare, atâta timp cât era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice. Faptul că acesta nu a fost de bună  credinţă rezultă şi din susţinerile pe care le-a făcut în faţa organelor judiciare şi care nu au fost confirmate de inculpatul C.M.E.; numitul P.H.G. a arătat că îl contactase telefonic pe inculpat căruia i-a cerut să-l aştepte cu taximetrul pe strada S.; inculpatul a arătat de la început că s-au întâlnit întâmplător pe strada respectivă fără să facă referire la o eventuală convorbire telefonică şi o înţelegere cu acesta în sensul menţionat.

Inculpatul a arătat că nu a observat nici un echipaj de poliţie pe strada G., că numitul P.H.G. nu părea în stare de ebrietate în momentul în care l-a dus cu maşina, afirmaţii care pot să exprime adevărul atâta timp cât s-a dovedit prin audierea celorlalţi martori că în momentul în care P.H.G. a fost transportat cu taximetrul mirosea a alcool şi pe strada G. se afla echipajul de poliţie cu autoturismul din dotare. Toate aceste elemente conduc la concluzia că numitul P.H.G. s-a folosit de întâlnirea pe care a avut-o cu inculpatul C.M.E. pentru a-şi construi apărarea  în dosarul respectiv; nu se poate stabili cu certitudine dacă acea întâlnire a avut loc în seara zilei de 20.11.2005 sau în altă zi, condiţii în care nu se poate aprecia că afirmaţiile inculpatului C.M.E. sunt mincinoase, condiţie esenţială pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 260 al. 1 C.pen.

Din aceste motive, instanţa a apreciat că fapta săvârşită de inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, existând cel puţin un dubiu în privinţa caracterului mincinos al afirmaţiilor sale, care trebuie să profite inculpatului.

Faţă de cele de mai sus în temeiul art. 11 pct.2 lit. a C.p.p., raportat la art.10 lit. d C.p.p. instanţa a  dispus achitarea inculpatului C.M.E., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevazuta de art.260 alin. 1 C.p.

Împotriva soluţiei instanţei de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei şi rejudecând cauza, pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului C.M.E. pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev.de art.260 alin.1 C.pen., întrucât printr-o interpretare eronată a prevederilor art.63 şi 64 C.pr.pen., s-a dispus o soluţie de achitare a acestuia, deşi actele dosarului relevă o altă stare de fapt.

Curtea, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:

Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal.

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatul C.M.E. a avut o poziţie constantă de nerecunoaştere a infracţiunii pe întreg parcursul procesului penal.

La stabilirea soluţiei de achitare, prima instanţă a avut în vedere că nu se poate stabili cu certitudine dacă acea întâlnire dintre inculpatul C.M.E. şi P.H.G. a avut loc în seara zilei de 20.11.2005 sau în altă zi, condiţii în care nu se poate aprecia că afirmaţiile inculpatului C.M.E. sunt mincinoase, condiţie esenţială pentru a se putea reţine săvârşirea acestei infracţiuni prev. de art. 260 al. 1 C.pen.

Din aceste motive, judecătoria a considerat că fapta săvârşită de inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii, existând cel puţin un dubiu în privinţa caracterului mincinos al afirmaţiilor sale, care trebuie să profite acestuia.

Inculpatului C.M.E. i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăreia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen.

În faţa instanţei de recurs, inculpatul C.M.E. a uzat de dreptul său la tăcere, conform art.70 C.pr.pen. şi art.143 alin.3 C.pr.pen., refuzând să facă vreo declaraţie.

Deşi art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede, în mod expres, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu contribui la propria acuzare, CEDO s-a pronunţat în sensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute şi acceptate pe plan internaţional care stau la baza noţiunii de proces echitabil.

Curtea Europeană a admis însă că „dreptul la tăcere nu este un drept absolut şi că, în situaţiile în care probele de vinovăţie sunt evidente, judecătorul poate reţine unele consecinţe defavorabile din tăcerea acuzatului, fără să fie afectat caracterul echitabil al procesului şi prezumţia de nevinovăţie”.(cauza Saunders contra Regatului Unit 17 decembrie 1996).

Instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strânse in cursul urmăririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savârsita de inculpat.

Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, „urmarirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infractiunilor, la identificarea faptuitorilor şi la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

Art. 289 Cod pr.penala dispune ca „ judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in şedinţă, oral, nemijlocit si in contradictoriu”.

Astfel, probele strânse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.

Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in şedinţă publică  in mod nemijlocit, oral şi in contradictoriu.

Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.

Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala , hotarârea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanţ deductiv , fara discontinuitate.

Ori, in cauza, probele strânse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul infractiunii de mărturie mincinoasă este inculpatul C.M.E. şi că fapta a existat în realitate.

Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.

Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de recurs a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.

Pe de altă parte, declaraţiile acestuia date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Instanţa de recurs examinând actele şi lucrările dosarului, reţine că prin sentinţa pronunţată, Judecătoria Cluj Napoca în mod eronat a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev.de art.260 alin.1 C.pen.

Potrivit textului mai sus citat, această infracţiune constă în fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă speţă în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ceea ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

În speţă, sunt întrunite atât elementele laturii obiective, cât şi cele ale laturii subiective, vizând fapta incriminată în art.260 C.pen.

Astfel, afirmaţiile inculpatului C.M.E., în dosarul care a avut ca obiect infracţiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice de către numitul P.H.G., sunt vădit mincinoase, aspect care se deduce, din coroborarea declaraţiilor acestuia – care pe parcursul procesului penal, oferă suficiente elemente pentru a se putea stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că declaraţia sa viza exact noaptea şi intervalul orar în care numitul P.H.G. a fost depistat de către organele de poliţie conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, cu ale martorilor audiaţi în cauză – care exact pentru acelaşi interval de timp, oferă o altă succesiune a derulării evenimentelor (declaraţiile martorilor D.D., P.A.I., M.C.A.).

Cu ocazia declaraţiei din 26.01.2007, dată în dosarul bbbb/P/2005, inculpatul C.M.E. a localizat precis, atât data la care l-a transportat pe numitul P.H.G. cu taximetrul, respectiv în noaptea de 20/21.11.2005, târziu noaptea, cât şi traseul parcurs cu acesta, respectiv de pe strada S. până pe strada G., unde numitul P.H.G. se deplasa la prietenul său, S.C..

Se poate constata astfel, cu uşurinţă, că este vorba exact de noaptea în care numitul P.H.G. a fost surprins de către organele de poliţie, după ce a condus autoturismul, proprietate personală marca WV Passat, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Chiar dacă inculpatul nu a putut preciza cu exactitate ora la care se presupune că l-a transportat pe numitul P.H.G. (acesta fiind şi motivul care a condus la înlăturarea declaraţiei sale în procesul penal în care a fost judecat numitul P.H.G. pentru infracţiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, acesta a precizat, însă, expres că s-a întâlnit o singură dată cu P. şi că pe acea rută, l-a transportat doar atunci în noaptea de 20/21.11.2005. În plus, în declaraţiile date, inculpatul C. oferă şi alte informaţii precise cu privire la noaptea respectivă, care conduc la concluzia că, declaraţiile sale vizau acea dată şi erau menite să îl disculpe pe numitul P. de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, inculpatul C. a declarat că, în noaptea de 20/21.11.2005 s-a întâlnit cu numitul P. exact pe strada S. (locaţie unde numitul P. a fost lăsat de taximetrul condus de către martorul M.C.A. şi de unde s-a urcat la volanul autoturismului personal, după cum rezultă din coroborarea declaraţiilor acestui martor cu ale martorilor D.D. şi P.A.I.) şi l-a transportat exact pe strada G., unde l-a văzut pe acesta cum se îndreaptă spre scara blocului unde locuia prietenul său, S.C., (împrejurare relatată expres şi de către martorii D.D. şi P.A., doar că aceştia l-au văzut pe numitul P.H., că a coborât din propriul autoturism pe care l-a condus de pe strada S. până pe strada G.).

Faptul că inculpatul C. nu a observat maşina de poliţie, pe traseul său, de pe strada S. până pe strada G., nu poate conduce la concluzia că de fapt, acesta l-a transportat într-o altă zi sau la o altă oră, astfel încât afirmaţiile sale să nu fie mincinoase, ci trebuie privit din perspectiva scopului pe care inculpatul l-a urmărit prin declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, respectiv să îl exonereze de răspundere pe numitul P.H.G..

De asemenea, înlăturarea din probatoriu dispusă de Judecătoria Cluj, în dosarul în care a fost inculpat numitul P.H.G., a declaraţiilor inculpatului C. „dovedindu-se a fi neconcludente, deoarece martorul nu a fost în măsură să arate ora la care l-ar fi transportat pe inculpatul P. de pe strada S. pe strada G.”, nu demonstrează lipsa intenţiei acestuia de a împiedica înfăptuirea justiţiei prin ascunderea faptei comise de către numitul P.H.G., sens în care s-a pronunţat întreaga practică judiciară a instanţei supreme, care în mod constant a atestat că „fapta martorului care, participând în această calitate într-o cauză, face afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, indiferent dacă instanţa care a soluţionat cauza a înlăturat din ansamblul probator administrat, declaraţiile date de către acesta, ca fiind nesincere, întrucât infracţiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care s-au făcut afirmaţiile mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale, neavând relevanţă dacă au influenţat sau nu soluţia pronunţată”.

De asemenea, caracterul esenţial al împrejurărilor la care trebuie să se refere afirmaţiile mincinoase nu se determină în funcţie de sentinţa pronunţată în cauza în care s-a făcut mărturia mincinoasă, ci în funcţie de obiectul probei. Dacă aceasta este concludentă, în raport cu învinuirea adusă inculpatului sau cu orice alt aspect de natură să influenţeze răspunderea penală a acestuia, împrejurarea relatată mincinos de martor are caracter esenţial în sensul art.260 alin.1 C.pen, sens în care s-a pronunţat instanţa supremă în mod constant.

Prin urmare, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă fără dubiu că inculpatul C. a cunoscut că declaraţiile sale nu corespund adevărului, ci sunt menite să susţină varianta oferită de către P.H.G. (fără a se putea vorbi de o simplă coincidenţă sau de faptul că numitul P. s-ar fi folosit de întâlnirea cu inculpatul pentru a-şi construi apărarea), cu consecinţa exonerării acestuia de răspundere pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice.

Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia vinovăţiei inculpatului C.M.E., în săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Astfel, martorul D.D. arată în declaraţia de la fila 38 judecătorie, că „mă aflam împreună cu colegul meu P.A., într-o noapte după orele 24, pe strada S. şi am observat o persoană care s-a urcat într-un autoturism, văzând că aceasta se clătina. M-am gândit că acela era sub influenţa alcoolului şi deoarece am văzut că s-a urcat la volanul unui autoturism şi a început să conducă, am plecat în urmărirea acelei maşini. Autoturismul a oprit pe strada G. şi am văzut când şoferul a coborât. Am ajuns lângă el când se afla lângă scara unui bloc. Şoferul a fost foarte recalcitrant şi ne-a întrebat de ce-l oprim, pentru că era doar pieton, nerecunoscând că a condus vehicolul. Nu-mi amintesc ca şoferul să fi făcut afirmaţia că ar fi fost adus pe strada G. de o altă persoană cu un autoturism. Precizez faptul, că pe strada S. am văzut când numitul P. a coborât dintr-un taximetru, o Dacie Solenza şi până ce conducătorul taxiului a întors maşina, l-am observat pe P. că s-a deplasat spre un WV Passat cu nr. …. de culoare albă”.

În acelaşi sens, declară şi martorul M.C.A., care învederează „în urmă cu mai mulţi ani, în timp ce desfăşuram activităţi de taximetrie, am transportat un bărbat în Cluj Napoca, l-am luat din centru şi l-am dus până pe strada S.. Taximetrul era un autoturism Dacia Solenza. Mi-am dat seama că persoana consumase băuturi alcoolice, pentru că mirosea a alcool. Am observat că bărbatul, după ce a coborât din taxi, s-a îndreptat spre o altă maşină, dar nu pot preciza dacă s-a urcat sau nu în ea, pentru că am plecat. Nu ţin minte ora la care l-am transportat, dar afară era întuneric. În aceeaşi noapte, am fost chemat la poliţie şi interogat de unde l-am luat pe acel bărbat şi unde l-am lăsat. Imediat, după ce am lăsat persoana pe strada S., am dat cu spatele ca să poată trece o maşină de poliţie, strada fiind îngustă. Poliţiştii mi-au comunicat că persoana pe care am transportat-o a fost găsită la volanul unui autoturism în altă parte decât am lăsat-o eu. Nu-mi amintesc ca acea persoană să fi vorbit la telefon pe parcursul deplasării din centru până pe strada S.. Acea persoană s-a îndreptat după ce a coborât din taximetru, spre o maşină parcată pe trotuar”. Martorul şi-a menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, precizare făcută şi de D.D..

La fel a declarat în faţa instanţei la 22.11.2007 şi martorul P.A.I., care confirmă cele susţinute de colegul său D.D., „ambii poliţişti văzând personal coborând din taxiul condus de martorul M. pe numitul P.H., care apoi s-a urcat la volanul unui WV Passat de culoare albă, având un mers sinuos, dând semne că s-ar afla în stare de ebrietate”, declaraţie dată în dosarul în care s-a pronunţat condamnarea numitului P.H..

În final, este de remarcat inadvertenţa dintre declaraţia inculpatului C.E., care precizează „m-am întâlnit întâmplător pe strada S. cu P.H. şi l-am dus cu maşina de pe această stradă până pe strada G., unde acesta a coborât, mergând spre scara unui bloc, nevăzând vreo maşină de poliţie, nesesizând ca P.H. să fi fost sub influenţa alcoolului sau în stare de ebrietate” şi cea a numitului P.H.G. dată în dosarul aaa/211/2007 al Judecătoriei Cluj Napoca, unde a fost trimis în judecată în calitate de inculpat pentru refuz de a se supune recoltării probelor biologice, care învederează „în noaptea de 21/22.11.2005, nu-mi aduc aminte ora, după ce am consumat băuturi alcoolice, am luat un taximetru din centru pentru a mă deplasa pe strada G., unde locuieşte S.C.. Ajuns cu taximetrul pe strada S., i-am cerut să oprească întrucât vorbisem la telefon cu prietenul meu C.M.E. căruia i-am cerut să mă aştepte cu taximetrul proprietatea sa în zona str.S. Am coborât din primul taximetru şi am urcat în cel al numitului C., deplasându-ne împreună pe strada G..”

Declaraţiile mincinoase ale numitului C.M.E. vizează şi consumul de băuturi alcoolice de către numitul P.H., care, de altfel, singur recunoaşte că a consumat alcool în noaptea respectivă, declaraţie coroborată cu a martorilor M., D. şi P., care învederează că P.H. avea un mers sinuos, iar numitul M. a relevat halena alcoolică prezentată de P.H.. În timp ce C.M.E. a învederat că l-a transportat pe P.H. cu autoturismul său Opel de pe strada S. până pe strada G., martorii M., D. şi P. relevă că transportul s-a efectuat cu un taxi Dacia Solenza de pe strada S. pe strada G., martori care au observat de asemenea, că P.H.  s-a urcat într-un WV Passat alb, sub influenţa alcoolului, în noaptea de 21/22.11.2005.

Şi în privinţa orei la care a avut loc incidentul în care a fost implicat inculpatul P.H., numitul C.M.E. este singurul care precizează data de 20/21.11.2005, toţi ceilalţi martori (M., D., P.) învederând că în mod cert data săvârşirii infracţiunii este noaptea de 21/22.11.2005 ora 0.50.

Simpla afirmaţie de către C.M.E. a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Vinovăţia inculpatului C.E. rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţiile constante ale martorilor D., P., M. depoziţii care se coroborează perfect cu declaraţiile chiar ale inculpatului P.H. din dosarul în care a fost condamnat pentru infracţiunea la legea circulaţiei.

În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului C.M.E., deoarece evidenţa identităţii dintre autor şi persoana inculpatului este indubitabilă.

Astfel fiind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art.10 lit.c şi d C.pr.pen. nu poate fi primită.

 Întrucât condamnarea inculpatului de către Curte s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 şi art.5/2 C.proc.pen. care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.

Pentru motivele ce preced, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen., recursul Parchetului se va admite ca fondat împotriva sentinţei penale nr.574 din 16 mai 2011 a Judecătoriei Cluj Napoca, care va fi casată în întregime şi rejudecând cauza, se va dispune condamnarea inculpatului C.M.E. în baza art.260 alin.1 C.pen., cu aplic.art.74 alin.1 lit.a şi alin.2 şi art.76 lit.d C.pen., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art.81 C.pen. se va suspenda condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art.82 C.pen., acela de 2 ani şi 6 luni.

Conform art.359 C.pr.pen. se va atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării art.83 C.pen.

Se va face aplicarea art. 64 lit.a teza a II-a C.pen. şi art.71 alin.5 C.pen. privind suspendarea pedepselor accesorii.

Curtea va reţine în favoarea inculpatului semnificaţia conţinutului circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute în art.74 alin.1 lit.a şi alin.2 C.pen. şi art.76 lit.d C.pen., apreciind just că acestea îşi găsesc aplicabilitatea, în raport cu persoana lui, deoarece el a avut o conduită bună anterior faptelor din prezentul dosar, nu posedă antecedente penale, împrejurare ce constituie o stare de normalitate de altfel, dar în acelaşi timp a demonstrat şi o atitudine corectă faţă de familie şi întreg contextul relaţiilor sociale, în fapt inculpatul C. nemaifiind implicat până în prezent în infracţiuni de acest gen, evenimentele din prezentul dosar având un caracter izolat.

Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei, este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art.72 C.pen., iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a sancţiunii afectează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare.

În cauză, analiza obiectivă a probelor administrate, pune în evidenţă caracterul just al sancţiunii aplicate dar mai ales al modalităţii de executare a acesteia, Curtea acordând cuvenita semnificaţie unor împrejurări ale dosarului, respectiv că inculpatul nu posedă antecedente penale, a uzat de dreptul la tăcere, este încadrat în muncă şi pozitiv caracterizat de unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, astfel că privarea sa de libertate la prima încălcare a legii penale ar avea consecinţe extrem de nefavorabile, greu de evaluat, faţă de circumstanţele reale ale faptei şi raportat la cele personale ale inculpatului.

În sfârşit, ţinând seama şi de intervalul de timp însumând 6 ani de la comiterea faptei şi până la soluţionarea recursului, există suficiente temeiuri pentru a se considera că scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţiile suspendării condiţionate a executării acesteia.

Cuantumul de 6 luni închisoare va contribui la reinserţia socială pozitivă a inculpatului, conform art.72 şi 52 C.pen. (Judecător Delia Purice)

Domenii speta

Spete similare